Mărgăritar publicitar

Freonul, Nea Gicu și Domnișorul

Pe nea Gicu îl știu de o viață. Giurgiuvean, stă în București și o vreme a locuit și în Brașov. E șofer, dar nu orice fel de șofer, un boier, un hibrid de om priceput la toate, ambițios, hâtru și iubitor de lume modernă. Când l-am auzit pe Pavarotti, cântând  din mașina lui nea Gicu, am știut că omul ăsta e o surpriză totală. De la el am învățat multe despre mașini, dar și mai mult despre instincte.

Mereu mi-am dorit o mașină galbenă. Mică și galbenă. Am avut una mică, dar roșie, iar cea de acum e argintie. Aveam 25 de ani când am cumpărat-o pe prima. Renault 5 în 4 uși. Mamă, ce demaraj avea! Mă pricep la masini, nu știu de unde am darul ăsta, dar îl am. Știu ce troncăne, ce se strică; ba, am anticipat o rupere de cablu de ambreiaj de am parcat-o înainte să blochez circulația prin intersecții.

Există oameni despre care ai impresia că  se pricep la toate, care au informație pentru orice și, invers, ăilalți care preferă să aibă unul de ăsta în jurul lor. Eu îl am pe nea Gicu. Când conduceam „tomberonul roșu” aveam doar o aerotermă pe post de „aer condiționat”. O nenorocire. Vara se încălzea, iarna nu dezabureai nimic. Mergeam cu geamurile deschise de zici că eram turbosuflantă. Părul meu, de Michael Jackson, era peste tot prin mașină, numai pe cap nu, motiv chiar si de accident.

-Fetiță, dă rabla la casat și ia, nenicule, una cu aer condiționat că tu ești damă fină!, mă bombănea fostul tractorist cu bască.

 –Uită-te la mine! Păi cum aș agăța eu vreo duduiță și s-o plimb cu „Angela”, dacă ar mirosi în ea ca la porci sau s-ar coace mai rău ca ăla din Caragiale, din „Căldură mare, mon cher”?

Mașina lui se numea așa, din drag de film „Angela merge mai departe”.  Fusese o vreme taximetrist, dar s-a lăsat iute căci ce lua pe mere dădea pe pere. Era bibilitor, rău. Igieniza mașina, o parfuma, o descânta, dar „taxist” fără aer condiționat în mașină, în București, e precum căruța cu măgar în loc de cal. S-a lăsat. Acum transportă legume și produse bio de la ferme, la cuconeturi, acasă. De aia zic că are o relație intensă cu „răcoarea”.

„-Să te învăț ceva, că tu cu Brașovul tău, eu cu ăștia de la capitală, vezi cu samsarii din târgul de mașini, că ăia te păcălesc! Dacă aerul condiționat nu pornește în trei secunde, e lipsa freon auto și dacă e lipsă freon, guler să-i  faci  ăluia mașina sau să-l pui să verifice instalația!

freon-auto-2

Și  începe  nea Gicu, vreo juma’ de oră, să-mi explice cu circulația apei în natură, când se gazeifică, se răcește, când se întoarce și suflă precum zmeul din poveste de curge condens, musai, afară din mașină, căci altfel e belea.

Greu l-am oprit și nici nu știam cum să-i spun că nu m-am gândit, veci, că Hyundaiul Tucson al nostru, pe care-l avem de vreo șapte ani, ar avea nevoie de igienizare aer condiționat.

freon-auto-11

Bre, nu-i totuna să sufle, trebuie să fie curat, puternic și nemirositor! Dar, deh, voi ăștia de plimbați căței credeți că e de la ei. Nu, bacteriile se înmulțesc oriunde circulă apa și de aia vine cu „dampf”. Mucegaiul, sporii, mirosul, toate se scot cu oamenii de la freon-auto.com care ți-ar curața instalația mașinii cât ai zice c-a-f-e-a! Tu o bei și ei lucrează! Că dacă nu mergi tu la ei,- se poate și asta-, vin ei la tine!, continua exasperant omul meu de bază.

Ce vreau să spun e altceva. Vine nea Gicu în Brașov, astă vară, și în urma unui accident neprevăzut, e nevoit să lase mașina aici, în service, și să plecăm, la București, cu „Domnișorul”. Domnișorul e un PoloVW, de care nea Gicu nu știa. Eram sigură pe mine că totul e sub control, că dacă miroase în interior frumos și suflă aerul corect, n-am de ce să-mi fac griji. Eram instruită, știam lecțiile, nu mă apuca deodată, la peste 45 de ani, neștiința, credeam eu. Bâjbâisem destul. Omul nostru o studiază și, plăcut impresionat, zice:

Nu știu ce fac nemții ăștia că, uite, și acum miroase a nou, deși văd ca are câțiva anișori.

-Ai verificat motorul în service? Ulei, rugină, bușituri?

-Totul, nea Gicu!

-Dar aerul condiționat sau iar vrei să-l concurezi pe Mickel Jackson ăla?

-Eu zic că merge, e primul lucru despre care am întrebat când am cumpărat mașina, de am ajuns  noua glumă  a prietenilor, căci aia cu soțul meu se învechise, o știi? „Bre, știi cum își ia nea Mihai mașină? Întreabă vânzătorul: Claxon are? Da? Atunci o iau! E perfectă!”

Bună asta, mi-o notez!

 Fără teamă, plecăm. Abia așteptam poveștile lui nea Gicu și chiar mă bucuram că nu conduc. Toto tomberonezul a venit și el pe bancheta din spate. Nea Gicu studia „limuzina”, asculta motorul, zgomotele, avea un aer mulțumit și-mi vorbea o grămadă, lăsându-mi iar povețe pentru eventualul drob de sare. Nu cred că trec de Predeal, hai Azuga, că începe nea Gicu să se-ncrunte la cățel, de la cățel la mine și de la mine la Domnișorul. Nu aveam de ce să căutăm găini moarte sub capotă căci aveam șoferul, fost tractorist cu bască, fan aer condiționat, care ȘTIA că dăduse, din nou, peste coșmarul vieții lui.

Nea Gicu, lasă-l, lasă-l să pută și să sufle cum o fi, că ma-ntorc pe jos, acasă!

El nu și nu!

Nea Gicu, te implor, eu cu „freză de  Vlad Craioveanu” nu vreau, fac și otita și sinuzită, nu vreau fără aer, chiar și așa împuțit, te rog!, și încep a mă milogi de el ca de vacanța mare care nu mai vine.

-Fetiță,  fac eu față la toate, îți spun povești, te-nvăț de bine, dar eu cu miros de șoarece mort nu merg! Zici că-s câini uzi în fiecare particulă. De ce crezi tu că e aer condiționat? Să sufle tare și să miroasă frumos! Așadar te învăț degeaba? Nu-i freon și dacă nu-i freon și mai și pute știi ce e de făcut, nu?

M-a ținut așa până după Ploiești. El îl închidea, eu îl deschideam. Ne jucam de a hoții și vardiștii, și numai eu știu cu „ce cap mare” am ajuns la București, și de cicăleala lui, dar și datorită „turbosuflantelor naturale” sub formă de geamuri deschise.

10482571_666113850139056_6095877084033985180_n

 –Nu stiu de ce cred unii ca doar vara e musai să verifici aerul condiționat. Până acum trebuia să fi făcut asta, dar așa suntem noi, lăsăm totul doar când e musai să plecăm în concediu, pe distanțe lungi. Dacă te respecți, nu nădușești nici cinci metri, nu doar până la Constanța, dar lasă că facem popas și deja fac apel telefonic la freon auto București și, cât ești tu la noi, dăm bice, igienizăm mirosurile Domnișorului! Știi vorba mea, nu? C-A-F-E-A! Tu te relaxezi, ei lucrează, hai nu mai fi supărată, mai bine pregătește-te să înveți câte ceva și din experiența asta și când te-ntorci să-i predai lecția lui bărbatu’ tău.

Și am învățat, chiar dacă nu pot să vă descriu tot aici, dar mă bazez pe voi că intrați și vă documentați mai bine pe site. Am învățat că există service pentru aer condiționat, că pare simplu când vezi profesioniști făcând asta, dar sunt necesare etape clare. Că se poate face doar încărcare freon, doar igienizarea climatizării sau amândouă împreună și merită fiecare bănuț. Au reduceri și facilități pentru fiecare alegere, cu listă de prețuri explicite. Că durează puțin fiecare procedură și că cel mulțumit vei fi tu, căci îți tratează mașina regește. Și, exact cum zicea  nea Gicu,  constată, curăță, adună cu grijă uzura din freon și lichidul compresorului, videază, încarcă cu freon r134a, exact cât spune producătorul mașinii, adică atât cât e nevoie pentru Domnișor, căci la Hyundai ar fi altă treabă, completează uleiul din compresor, verifică presiuni și testează. Totul în 30 minute. Apoi  urmează igienizare aer condiționat introducând agent special de tip aerosol care va curăța filtre, conducte, vaporizatorul și gurile de aerisire omorând bacteriile și mucegaiul și va mirosi perfect.

 Primești garanție că doi ani nu se mai ia nea Gicu de tine și că îl vei vedea iar la o c-a-f-e-a, în timp ce echipa mobilă va meșteri la asta sau la cea galbenă, care tot va apărea, în peisaj, cândva. Achiți cu bani puțini un serviciu imens și cu un zâmbet bucuria respiratului în voie, chiar si la 40 de grade și  faptul că la iarnă se va dezaburi totul mai ușor, căci e mare lucru să ai specialiști care știu cât, cum, și de ce. „Taxiștii” lui nea Gicu sunt clienții lor și concluzionez că e bine să ai numărul  de telefon pe aproape, așa cum îl avea el, în agendă, dar că îi poți găsi, inclusiv, pe facebook. Înveți că tot înveți și după 45 de ani, când ai senzația că le știi pe toate.

freon
0743.22.67.24

Va zic și vouă, căci vine iar vara. Eu mă pregătesc să merg la București din nou. Nu, nu cu Domnișorul, cu Negresa. Dacă își aminteste nea Gicu, că, de 7 ani, noi am dat vina pe căței, vine cu unitatea mobilă de schimbare a freonului, până la Brașov. N-ar fi rău, poate așa deschid și aici un punct de lucru.

 Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 8.

FreonAuto-300x141

35 de gânduri despre „Freonul, Nea Gicu și Domnișorul

  1. Dar multe mai ştii tu despre freon, motoare şi alte chiţibuşuri ale maşinilor. Cât despre Nea Gicu, cine nu-l are să şi-l cumpere…:) M-ai zăpăcit şi cu criteriul lui Nenea Mihai de a-şi alege maşina. Haioase personajele tale, iar tu, ai reuşit să ne transmiţi informaţii utile cu mult umor. Asemenea articole aş tot citi. Baftă! 🙂

    1. Dacă nu exista îl inventam, parol! 3000 DE CUVINTE ȘI NU-MI ERAU SUFICIENTE, L-AM INJUMĂTĂȚIT. Mihai spune că am scos pasaje prea bune, eu îi zic să scrie el proba, și uite asa. Nea Gicu ăsta și povețele lui!

  2. Parca zici ca-i taica-miu nea Gicu` asta si culmea ii mai cheama si la fel: lui tata ii spun Gigi cei drept, dar parca il auzeam pe el vorbind. 🙂

    1. Nea Gicu e mai fain in realitate, dar mi-ar trebui trei postari sa bag din vorbele lui. Ai amuzament acasa, bag seamă..

  3. Vezi ce bine e să ai în preajmă, la momentul oportun, câte un Nea Gicu, Nea Victor…se rezolvă toate cu succes. Mă întreb cu ce ai să mă mai surprinzi data viitoare, bag seamă că știi câte ceva despre orice subiect și tare multe am mai învățat și voi mai învăța de la tine.

    1. ..mă laud că despre masini pot vorbi cat un roman. Am fost singura pana la 35 de ani, era firesc sa am in preajmă oameni care sa se ocupe ei de tot ce nu puteam eu face. In plus, inca nu am scos artileria grea. Eu nu am ca tot omul „cea mai veche și cea mai bună prietenă”, ci am cel mai vechi și cel mai bun….prieten. Dan, e omul care inseamna pentru mine parte din familia mea.

  4. Da, haios modul tau de a povesti! Ti-am spus editia trecuta… eu îmi prind nasul în capota, dar sora-mea o desface ca pe una de Lego si ti-o monteaza înapoi, fara sa strice… Daaaa, dar nici nu repara! Se uita si ea, ca-i curioasa! :))))
    Bafta, Adriana!

    1. Eu am trăit multe pe lângă astfel de oameni, in plus am avut multă vreme…hârburi. Am invațat din mers tare multe, dar am avut noroc sa fiu invatata de cineva. Acum, la masina cea mare, nu pot schimba roata de rezerva, abia de o ridic, iar intr-o zi,am mers cu ea având capota neînchisă total. Mihai nu intelegea de ce mă afectează aceste amănunte, dar mie nu-mi păreau a fi conform obișnuințelor mele! Succes și tie, Dani. Am cam obosit, recunosc!

    1. Da, azi a cam fost mecanicul multora. Nea Gicu al meu exista cu adevărat, asa că ți-l imprumut, vezi ca aduce și cel mai bun pastrav și cele mai bune roșii de Giurgiu..

  5. am citit si nu m au napadit deoloc informatiile tehnice. ai reusit sa le asterni firesc in poveste si sa aduci si umorul in prim plan. m am delectat aseara, inainte de nani :). te admir ca te pricpei la masini, ca sofezi. mie mi e frica dar asta ptr ca n am pornit pe drumul asta ca tine, la o varsta frageda si mai plina de nebunii.

    1. Da, am făcut multe boacane in primul an de sofat: am luat foc, am intrat in ziduri, cand porneam din panta mergeam in față și spărgeam faruri, am luat un cot de om cu oglinda retrovizoare neștiind ca nu incapem pe drum amândoi, am mers cu un singur far de credeau polițaii ca-s motocicleta, am inghetat de frig fara dezaburire si caldura, am mers cu capul aara sa vad ceva cand era ceata, am invatat sa completez uleiul de nevoie caci cumparasem, a doua masina, defecta. Mi-a incis motorul, am facut multe pana am inceput a mă pricepe cu adevarat. Cand ai harburi, inveti. Dar si daca nu era despre freon, va zic aerul conditionat a fost conditia clara de care am tinut cont cand mi-am luat Domnișorul, caci și Domnișorul, și nea Gicu exista cu adevărat.

  6. Personaj in toata regula nea Gicu . Ai avut umor si mai ales asa cum a zis Vavaly nu am simtit navala datelor tehnice. Sunt acolo, le imagazinez fara sa fiu agasata. Pentru mine tot ce tine de partea tehnica e chineza pura;)).

    1. …deja mă gandesc serios sa facem Hyundaiului revizie la freon, chiar miroase „a aer condiționat”, deci pute, crezand ca asa trebuie sa fie. Uite ca nu și nea Gicu ne-a dat solutii, dar asta cu deplasarea e ca la baterii auto cand vin ei și fac tot. Mare lucru, astept vulcanizarea mobilă, sa nu mai faca nimeni misto cand mă vad lovindu-mi tocurile incercand sa desurubez …capace și surubele.

  7. Parcă am mai auzit și eu de nea Gicu ăsta, deci e un meseriaș renumit. Trebuie să-l găsesc și eu, că nea Sandu al meu s-a pensionat. Contez pe tine. 🙂

    1. Da, se pare că am dat drumul cu toții unor meseriați pricepuți: Gicu, Sandu, Fane etc. Noroc ca adevăratii mesteri sunt cei de la freon auto.

  8. Dar cand scoteai capul pe fereastra ca nu se dezaburea masina ta rosie,iti amintesti?Sau cand m-ai ucis de caldura pana la Buzau?Sau cand am mers cu roaba pe Dacia ta de ziceai ca suntem extraterestre?Bune informatii cu freonul schimbam si noi la asa preturi bune saptamana viitoare cand vom fi in Bucuresti! Bafta si succes in toate!

    1. Auoleuuuuuuuuuuuu, roaba lui tata. Sau butoiul de metal cat masina de mare. Sau ușa, sau porci și vitei. Ioi. Sau cand te-am incins in tomberon. Ai dreptate. Dar cand am mers cu 60 la ora constant că ne givra motorul de zici ca eram Sandra Bulock in filmul ala cu viteze. Nidste freon chiar e musai. M-am distrat cu tine, putin..

    1. Acelasi lucru il cred și eu despre tine. Esti tonică, veselă, copilăroasa și seduci cu fiecare cuvant. Te-am cam neglijat, dar mă ierti, nu? N-am trecut pe la nicio casa și vai mie cat am de recuperat. Lansare mi-a trebuit in plin SB. Sau SB in plină lansare, stiu și eu?

          1. Chiar am fost. Te pup. Am spus și soțului meu ce mult, chiar meriți aceste întâmplări frumoase într-o zi de sărbătoare și cel puțin două (eu de două știu) 🙂

          2. Bălării? 🙂
            Când te-ai uitat ultima dată în grădina ta? Bălăriile sună la poartă și se retrag singure, politicoase. Ca ratonii mei auzind Nichita. 🙂

      1. ..vai, ratonii tai și Nichita! Citeam și-mi părea ireal ce spui. Stii, acum informația circulă, știm că există tot felul de vietăți, dar parcă atunci când cineva cunoscut iți confirmă că pot fi la o privire distanță…mi se pare fantastic și de nepretuit. Ce sanse ne da viata asta..

Comentariile sunt închise