Mărgăritare versificate

Îmblânzitor de cuvinte

Îmblânzitor de cuvinte:
Mă plimb pe cuvânt, mă dau chiar de-a dura,
Fac tumbe in aer și cad fără plasă,
Imi rup o vocală, consoana-i arsură,
Țintesc două verbe, dar lor nu le pasă
Că trec, le curtez, le spun o poveste
De inimă neagră sau, poate, albastră,
Nu vor sa decline și nici sa conjuge
Situații ce par o idee cam proasta.
Cad cu totul, astept sa primesc ajutor:
”Doamne, ce vorbe imi ies azi pe gură!”
Singură-i  musai sa mă avânt și să zbor,
Să-mi ridic nu doar gândul, ci intreaga făptură,
Si s-adun iar cuvinte amețite de aburi,
Colorate de ochi ce au emoții și stare,
Să imi spună o poveste sau sa-mi dea, poate, sfaturi
Si sa prind iar parfum de cuvânt …oarecare.
Nu stiu cine se mai duce astăzi la circ
De cuvinte ambulante, ce se dau pe trapez,
Poate asa vor citi, de la mare la mic:
Îmblânzitor de cuvinte, nu mai pot să dresez
…amănunte!
Îmblânzitor de cuvinte
Îmblânzitor de cuvinte

20 de gânduri despre „Îmblânzitor de cuvinte

  1. Cuvintele tale sunt blânde feline,
    Dresate acum, le ascult și e bine,
    Doar ale mele, mereu cu îndârjiere,
    Îi mușcă al dracu’ pe cei răi din fire.

    1. Tu faci din cuvânt epigramă isteață,
      Pui talc și morală ce vorbește de viață,
      Scrii și glume, sperând că vom râde mai tare,
      Si noi toți zâmbim, deși des…ne cam doare.

    1. Uneori versific in nestire. Nu le pun pe blog, nu merita. Le pierd pe fb sau pe foi rătăcite. Imi tot spun ca le adun sa-mi amintesc ce și cine m-a inspirat in acel moment. Aici, eram supărată după o zi proasta, dar proasta tare, in realul meu cel de toate zilele. Am realizat, brusc, ca scriu, ca relaxare și ca restul ramane …un amănunt. Te imbratisez potecuta. Am lipsit putin, dar vin mintenas in vizita.

  2. Cuvintele tale sunt niște sfere colorate pastel, iar tu te joci atât de blând cu ele, încât se armonizează melodios. Se auto-îmblânzesc în fața ta. De drag. 🙂

    1. …ce bine ar fi. Dacă nu, măcar un jongleur ceva sa fiu, sa distrag lumii atentia. Culmea, in viata de toate zilele…urasc circul, dar apreciez stradanii și performanta unora din domeniu.

      1. Nici pe mine nu mă atrage circul. Nu știu de ce nu îmi plac nici un fel de numere de circ. Știu că e emultă muncă, dar cred că mă sperie pericolul, chinul omului și animalui de a ajunge la performanța respectivă.

        1. ..exact, clovnii sunt ridicoli, magia mă atrage pana la un punct, pe acrobati îi admir dar nu într-atat incat sa privesc spre ei mai multa vreme, iar despre dresura și animale chinuite mai bine schimbam subiectul. Ce ora e la tine acum? Dimineata?

  3. Ca să parafrazez versurile unui cântec, ce-ai îmblânzit, îmblânzit rămâne…

Comentariile sunt închise