E-naltă până la Cer, crucea lor..
Azi ne plângem morții. Îl plâng pe tata și-mi ating cârlionții pe care îi moștenesc de la el. Părul îmi aduce aminte de părintele meu, pentru că își răsfira, cumva, degetele, dându-le  spre spate, ca o greblă, și își băga mâinile în claia lui minunată de parcă aranja aerul de deasupra capului, căci eu nu vedeam ca îl atinge. Era ca o vrajă. Fac și eu la fel, instinctiv, din nevoia de tata. Azi o plâng pe mamaie. Mușc cu pofta dintr-o coajă de pâine ciabata. Ce ar mai râde ea de denumirea asta, văzând cât de tare seamănă cu pâinea ei cu maia pe care o cocea în soba din odăiță. Azi, mi-e tataie în gând. Până la 80 de ani a fost măcelarul de serviciu, bătrânul care încă știa sa-și taie singur porcul de Ignat. ”Ce, mă! Să vină altul să mă învete pe mine, să-mi ia locul? Încă pot eu!” Și putea. Din 2014, copilăria mea de om mare cu bunici..s-a terminat. S-a dus și ultimul mohican.  „Când vine Craciunul, tataie, fără mofturile tale de moș-cocoș, parcă tot mă uit în bătătură, să-ți văd pregătirile pentru ritualul tău de neuitat” 
Azi o plâng pe mătușa Tinca și trag cu ochiul la sticla de țuică de pere, galbenă ca lumina soarelui, și-mi pare că sfârâie ibricul pe foc și că trei boabe de piper plus olecuță de zahăr dau parfum de poveste: „Ioană, adu tu nițică café că eu aduc ceștile pentru țuică! Să ne-ncălzim, oleacă!” Parcă văd mosorelele alea de cănuțe cât degetarele din povestea piticilor cu Albă ca Zăpada cu tot.
Azi plâng bunici uitați de timpuri, cu nume de Marin și Sanda, plâng unchi, mătuși, oameni dragi, prieteni duși de timpuriu. Pe lângă toți acestia, încremenită în timp, va rămâne amintirea îngerilor noștri cu aripi de cenușă și plânsul ăsta nu e melancolic și duios precum poveștile mele cu buni și străbuni, iar tot ce mi-aș dori e să nu rămână doar o întâmplare nefericită de care să ne amintim doar când e 31 octombrie, pentru că plânsul acela arde și mă face să uit că mă ard și alte nimicuri pe care încă le pot trăi. Nouă ne-a rămas posibilitatea asta. Să ne supărăm, să lăcrimăm, să ne bucurăm, să râdem, să ne amintim. Spuneam, deunăzi, că amurgurile nu sunt poetice mereu. Om înțelept mi-a răspuns: ”DA, dar ce bine e sa le vedem in fiecare seara!” Mi-e teamă de uitarea oamenilor, dar știu că mereu cineva va purta o rugă și pentru cei pe care cu greu îi pomenește cineva. 
E-naltă până la Cer, crucea lor..
 Mi-am zis, deseori,  că nu mai adun, nu mai contabilizez plecări definitive, nu mai privesc spre durerile vechi. Cu toate acestea 2016 a fost  un timp al altor plecări, un an în care oameni dragi și tineri ne-au arătat că drumul poate fi scurt și imprevizibil și că mereu se pot adăuga lacrimi și tristeți și nume care se vor striga mereu în șoaptă, căci nu ne-ar răspunde decât ecoul. Oameni cu chipuri rămase doar în inimi durute. Noi ne pomenim înaintașii, în sâmbete ale morților, în comemorări personale sau colective sau atunci când sunt moșii de iarnă sau de vară, însă sufletele noastre rămase fără cei care, până mai ieri, erau parte din noi, vor fi mereu atinse de dorul celor plecați, iar pentru asta nu e nevoie de o dată anume. Cu toate acestea, sunt momente când rugăciunile noastre se aud mai tare …
Dumnezeu să îi odihnească pe toți, iar voi priviți-vă apusurile și răsăriturile bucuroși. Și întelepți..
E înaltă Crucea lor până Cer..

Că sunt Moșii de iarnă, că sunt Moșii de vară, că e doar pomenire zilnică, de duminică, mereu va fi timp de rugăciune,  de candelă aprinsă, de lumânări puse la morminte, de vorbit despre ei moșii și strămoșii noștri, de tămâiat și dat întru pomenirea lor bucată de pâine și vin roșu, sfințind încă o dată amintiri devenite icoane. Dumnezeu să-i ierte!

E-naltă până la Cer, crucea lor..
E-naltă până la Cer, crucea lor..,

28 de gânduri despre “E-naltă până la Cer, crucea lor..

  1. Imi curg lacrimi in suflet de dor. E un dor ce nu trece. Un dor ce in fiecare an parca doare un pic mai putin. Mi-e dor de mirosul de narcise din curtea bunicii, de vocea ei calda, de intelepciunea ei. Mi-e dor de buni din partea tatalui cea care m-a invatat mereu sa fiu blinda si sa fac comori in cer. „Ma uit la cer si ii simt. Si ma bucur de fiecare zi si soptesc atit. Multumesc. Ca pot sa ma bucur de tot. „

      1. Am avut bunicute frumoase la suflet, la chip si puternice. Bunica din partea mamei avea o vorba:Sa lupti pentru dreptul tau mereu si sa nu te lasi pacalita.”
        Daca aduc bucurii e doar cu ajutorul Lui.

      2. ..multe ti-a mai spus bunica ta, imi suna in minte ceea ce mi-ai spus la telefon desi nu stiu a reproduce exact.., gând bun și pios către bunica ta…oriunde s-ar afla..

  2. Şi eu am comemorat ceva astăzi. Tocmai m-am întors de la slujba de „dezgropare” a unui unchi şi în fiecare zi mi-e dor de tata şi aş vrea să-l mai aud odată spunându-mi ceva, orice, dar au trecut prea mulţi ani de când nu mai poate face asta. 🙁

    1. Am văzut că ai fost la hram la Runc, parcă. Tare aș vrea sa venim într-o zi la Comănești, la Ciobănuș, unde a copilărit sotul meu pana la sfarsitul clasei a zecea. Socrii mei au fost medici acolo, in Comănesti, acum sunt pensionari. Moineștiul e locul natal al cumnatului meu, de asta ma simt atrasa de preocuparile voastre, ca o curiozitate a mea, lăuntrică. Dumnezeu să-i ierte pe toți adormiții neamului nostru! Mulțumesc de trecere și scuze de întarziere, la răspuns!

  3. Mi s-au innodat lacrimile sub barbie. Azi am facut si eu cum am putut si m-a ajutat Bunul Dumnezeu sa impart asa, ca la noi, la romani. Azi am vazut lacrimi in ochii celor carora le-am daruit din tot sufletul, am spus rugaciuni impreuna, am aprins lumanari. Imparteala am facut-o italienilor si ma asteptam sa ma refuze, sa-mi spuna ca ei sunt catolici si ca la ei nu se face asa ceva. Mare mi-a fost surpriza cand au primit cu bucurie bucatele pregatite de mine. Azi noapte l-am visat pe Emilio ca se uita la mine si parca era intr-o stare de asteptare. Nu mi-a spus nimic, doar ma privea. Doamne, e atat de greu sa traiesc cu gandul ca acum un an eram inca impreuna si ca acum eu ii fac pomeni lui. Au trecut aproape 3 luni, si de acum vor mai trece alte luni, si alti ani cand va trebui sa ma obisnuiesc cu gandul ca a plecat pe drumul fara intoarcere.

  4. Cu atâta drag ai omagiat pe cei plecați la ceruri, încât mi-ai înlăcrămat sufletul, umplându-l cu adâncă duioșie, dor și toată recunoștința… Dumnezeu să-i odihnească pe cei plecați din viață…

    1. Amin! Ma bucur ca ati citit și frantura aceasta de scriere. Eu cred ca fara cei care ne-au fost candva aproape e greu de trait, dar e infinit mai usor daca ne oprim macar putin intr-o rugaciune, un lucru dat de pomană si o aducere aminte cat sa-i simtim putin mai mult ca de obicei, cu tot ce erau și le placea. Multumesc tare mult pentru semn si trecere. Doamne, ajuta!

  5. Adriana, cum sufletul tau rezoneaza de multe ori cu al meu, iti faci simtita prezenta, chiar si de departe. Distanta nu mai exista, gandul zboara si ajunge acolo unde il trimiti. Eu l-am simtit si Emilio cu siguranta iti multumeste. Iti multumeste pentru ca mi-ai fost aproape in ultimele clipe ale lui, incercand sa ma povatuiesti, sa ma incurajezi. Nu am sa uit cand parca, asa, ca un facut, m-ai sunat in momentele decisive pentru el, inaintea plecarii lui catre eternitate. Parca ai simtit, cineva ti-a spus: sun-o pe Olimpia ! Si tu m-ai sunat, fiindu-mi proape, chiar daca eram la o distanta de 2000 km. Nu, acum nu mai plang, nu mai mi-e dor de el pentru ca e mereu langa mine, il simt, vorbesc cu el si-i cer sfatul. Nu, nu am innebunit, stai linistita. Mi-e mult mai bine acum, cand il simt langa mine. Si totusi se poate, si totusi exista iubire dincolo de ceea ce percepem ca oameni, ca fiinte terene.

    1. Oli, te inteleg perfect. Emilio mi-a zdruncinat mult viziunea asupra vietii și a mortii. De cand s-a dus..eu nu mai am aceeasi siguranta ca …mainele poate fi doar …o vorba. Eu cred ca tot n-am facut suficient pentru voi, m-am insingurat si in insingurarea asta a mea pierd zile, pierd oameni, lucruri și cred ca ar trebui sa ma adun, cumva. Poate de data asta, semnul asta sa fie ca telefonul de care aveam eu nevoie. Tu stii ca pentru mine cuvantul scris inseamna enorm, asa ca am sa traduc acest mesaj al tau ca pe un raspuns primit cand aveam eu…mare nevoie. Te imbratisez pe tine și gand pios catre dragul nostru Emilio.

Lasă un răspuns la La capatul curcubeului Anulează răspunsul