Dimineață, Aida Neraida, o fată a cuvintelor, pe care am găsit-o pe fb, a scris niște versuri sub formă de ghicitoare și a promis, persoanei care va ghici, o poezie după o temă și cu ajutorul unor cuvintele pe care le va alege „norocosul”
Eu am fost norocoasa și am găsit răspunsul: ȘTRENGĂRIȚĂ!
Tema aleasa pentru poezie a fost, cum altfel decât – „înșiră-te mărgăritare”.
Cuvintele: nuiele, mărgăritare, poveste, alune, bătătură, neștiut, neșoptit, albastru, inorog, măiastru, bunicie (cuvânt inventat de cineva drag) temelie, bolovan, coș, zăpadă, argint, eter, retro, lampă, foc.
Înșiră-te mărgăritare
de Aida Neraida
A fost odata,
ca in orice poveste,
o fata.
De fapt stai, ca n-a fost niciodata
si nici nu este.
Zic de poveste, nu de fata,
caci crosetam o realitate ingamfata.
Intr-o banala zi de joi,
cu un cos vechi din nuiele si genunchii moi,
Ea o pornise prin padure,
dupa fluturi si alune.
Nici n-a observat cand seara a cazut ca un noian,
ea framanta margaritare, cu sufletul pe-un bolovan.
In intuneric si-n albastru
fad si chiar deloc maiastru,
fata se facu mai mica
si chiar tremura de frica.
Inchise ochii si-si dori
ca pana-n miez de zori de zi,
pe nestiut si nesoptit
s-ajunga de unde a venit.
Si dintr-o data dintr-o zare
un inorog iesi in cale,
cu fire de argint pe piele
si zapada pe inele.
Inchise ochii si se simti ca intr-o carcasa,
ce apoi se transforma in casa,
cu temelie de argint
si urme fine de alint.
Pe masa mare de langa foc,
o lampa mare si un ghioc
asteptau ca un scutier
calatoria spre eter.
Cand mai privi in incapere,
zari cazut in somn adanc
printul zdrobit, fara putere
ce zumzaia precum un prunc.
Atunci ea si-a venit in fire,
A scos balsamul de trezire
A inhalat si si-a dorit
sa se ascunda de adormit.
Caci, eu v-am spus ca nu-i poveste
nu-i retro si nici englezeste.
E o scornire ca sa stiti
cum fug fetele de-adormiti.
Si e mai bine in batatura
decat c-un print de umplutura.
RĂSPUNSUL MEU pentru Aida a fost acesta, tot cu cele 20 de cuvinte, alese.
Poveste pentru o neraidă
Pe o zăpadă mare, cu albastru pe la tâmple,
Prin nopți de alabastru și umblet neștiut,
Știam că o poveste, cumva, o să se-ntâmple
Cu neraide, foc, și-un inorog plăpând.
Să-nșiri mărgăritare, e simplu pentru mine
Când neșoptit mi-e gândul și inima vorbește
Cu argint la temelie. Coboară către tine
Pe aripi de nuiele și strigă în eter: Uită-te aici, privește!”
Am un poem cam proaspăt și este de la mine,
Cu-alune, lampă stinsă și cu un vis măiastru!
Ți-l duc în bătătură, dar parcă nu îmi vine
Să nu-l păstrez, că-i retro, și-mi pare cam sihastru,
Și simt că sunt Scufița ce poartă-n coș cuvinte
Călduțe și plăpânde cu dor de bunicie,
Un bolovan cu vorbe, poate de luat aminte
Să-ți fie dragi mereu, așa cum îmi sunt mie!
Două moduri diferite, într-o singură direcție, bucuria cuvintelor! Mulțumesc, Aida. Mi-ai salvat ziua!
Ador duelurile tale poetice!
Si eu, dar nu cu toți poți face asta. Fata nu a fost prea entuziasta, ca si cand m-am strecurat nepotrivit printre versurile ei. Mi-a facut aprecieri politicoase, dar stiu că n-as mai repeta asta cu ea. Noroc ca am prieteni care mă ajuta sa fac asta cu ei.
Duel din bucuria cuvintelor voastre
Ce m-a lăsat pe mine tăcut, nu adormit,
Dar m-a trimis să umblu, timid, printre astre,
Să caut bogăția ce-n versuri a venit.
Mulțumesc!
De asta am spus mai sus, Nicoletei, că am sperat ca toti oamenii să-ți semene și sa pot scoate ceva minunat, ca la duzina de cuvinte, cand fiecare dintre noi facem altceva cu aceleasi vorbe. Nu cu toți merge asta și de aceea și nu numai, iți multumesc ca imi creezi climatul potrivit duelurilor și replicilor noastre versificate. Mi-ar fi lumea anosta fara ele.