• Când eram mică, tata se amuza teribil când vorbeam pe silabe. Li-cu–rici, spuneam, li-cu–rici mă îngâna şi tata; al-bi-nu-ţa ziceam, zumzăia şi tata la fel. Când ajungeam la pă-că-lici îl auzeam pe tata zicând:‘’Pă-că –lici! Păcălitor!”, şi ne tăvăleam amândoi de râs prin casă.
  • Şi era joaca noastră de cuvinte. ‘’ Păcălici, păcălitor!’’ Multă vreme s-a jucat tata cu mine aşa, în silabe. Era modul lui, simplu, de a mă face să prind drag de cuvinte, de şcoală, de învăţătură. Mi-aduc aminte că tot datorită acestui ping pong de vorbe, adoram şi jocul de cărţi cu ‘’ Păcălici’’. Doar că nu vroiam să fiu, niciodată, ‘’păcăliciul’’ casei. Ba, mai mult, încercam să o momesc pe Sanda, sor’-mea, să se sacrifice ea. Nu ştiu cât reuşeam, dar ştiu că asta mică era şi mai ambiţioasă decât mine.
  • Toate bune, dar când venea 1 aprilie, se schimbau porţile jocului. Cea păcălită eram întotdeauna eu, păcălitorul …sor’-mea. Nu-mi reuşea nimic. Toată noaptea trudeam la glume imaginare pe care să i le aplic fetei mele cu succes şi a doua zi tot insucces clar aveam. În schimb, ei îi ieşeau, din mers, lejer şi fără să se strofoace prea tare. Avea fler şi uşurinţă în tot felul de glumiţe şi năzdrăvănii. Aşa s-a născut: ghiduşă!
  • Vremea a trecut, amintirea asta se iţeşte pe aici, timidă şi galbenă la faţă. Nu prea are culoare, semn că se aşternuse uitarea peste ea, în timp. În schimb ştiu ca ziua asta, de vreo 11 ani încoace, are altă semnificaţie, şi pentru mine, dar mai ales pentru cea mică a mea. Aţi ghicit, da, sor’-mea. Şi cum putea „păcălitoarea” şefă să fie altfel „păcălită” frumos de soartă, decât dându-i un bărbat tânăr, frumos, deştept şi priceput, atent, grijuliu şi absolut deosebit, născut, iar… aţi ghicit, sper, de ziua păcălelii?!
Acum, vă spun drept, cred că multe femei şi-ar dori aşa păcăleli, şi aşa păcălitor, nu? Doar îndrăgostiţii ăştia doi, ai mei, nu cred că se gândesc vreodată la asta. Ei se iubesc şi atât. Fără ghiduşii, brizbizuri sau păcăleli păcălitoare.
Aşa că, să curgă şampania, să cânte muzica, şi să-l sărbătorim pe cumnăţel ! Cât despre mine, jur ca n-am sa mai folosesc cuvântul zilei cel puţin încă un an. La mulţi ani, Costi!
Să ne trăieşti!

14 gânduri despre “Păcălici-păcălitor…..

  1. Surprinzator fir al povestii… Si surprinzator,”firul Ariadnei” ma imbie si pe mine sa-i urez lui Costel, multi, multi ani cu a lui draga… …

    1. Mie îmi place mai tare decât cea de pe blogspot. După cum vezi, am mutat arhiva, cu tot cu comentarii. Să vedem ce spune şi imprimanta ta, dar e tot ce am putut găsi să arate uniform. Mulţumim pentru urări. Avem o zi plină. Fug la coafor.

  2. Si mie imi place ce vad, iar imprimanta mea isi face datoria dupa ce am reusit eu sa imi bag nasul pe unde nu ma pricep.Adica,din greseala mi-am dezinstalat google chrome si n-am mai reusit reinstalarea lui oricat m-am chinuit,acum merg cu modzila si vad are un alt sistem de printare care mi-e avantajos,mai dureaza pana ma obisnuiesc dar sper sa fie ok.

  3. Chiar asa, Adriana? Cine o mai fi inventat ziua pacalelilor? Trebuie sa facem ceva cercetari ca sa vedem care este ” radacina ” acestei zile. La multi ani, Costi ! Sa ai grija de Sanda ( pe care inca nu am cunoscut-o) si te rog frumos sa nu o pacalesti niciodata.

  4. Stimata Doamna de Caro, imi ocupi noptile din ce in ce mai mult. Citesc cu aviditate ce ai scris in acesti cativa ani (sper sa citesc tot, tot) si nu stiu cum sa-ti multumesc:
    o ceasca cu cafea si un „mot” de frisca pe care sa o bei cu nasu’ lipit de geam cred ca te va binedispune ! Alaturi de un multumesc frumos !
    Am remarcat ca fundal la pagina blogului o poarta. Undeva, candva ai zis ca cheia e sub pres si ca pot sa o iau sa intru inauntru. Da-mi voie sa bat cu sfiala cu inelul portii si sa-ti cer voie sa-mi ostoiesc dorurile ! Simt ca scrii asa cum mi se tot plimba prin cap de ceva vreme puzderie de amintiri…Pe „feisbuc” mi-ai distribuit o amintire din copilarie si atunci am inceput sa te citesc.Si tot de atunci te citesc si nu ma mai satur. Ii multumesc Vienelei ca te-a convis sa continui sa scrii.
    La multi ani cumnatului, salutari sotului si sa auzim numai de bine !

    1. Povestea cu moţul cu frişcă e una din cele mai dragi mie. Nu la fel ideea cu ”dama de caro” de pe vremea cand mă voiam incognito. Sunt coplesita la gandul ca randurile mele de vesnică amatoare ar putea atrage in asa fel incat revenirea sa fie deja un fapt, dar mulţumesc din suflet pentru asta. Mi-a plăcut nespus povestea cu mucenicii, bunicul şi cele 40 de pahare, şi iubesc faptul că emanaţi atata iubire fata de sotie ca un vesnic indragostit. Asta e tot ce caut in virtualul asta vast şi alunecos. Repere. Mulţumesc că imi sunteti unul dintre ele.

Lasă un răspuns la Adriana Anulează răspunsul