Dincolo de numele pe care-l port e o trecere subtilă
Între azi şi-un mâine, şi-o idilă
Cu un trecut neprietenos,
Pe alocuri chiar aventuros
Sau doar spumos.
Dincolo de numele ce-l porţi e o trăire vie
Şi-o legătură adâncă între neam şi glie,
Cu ”mama ierbii’‘ tu vorbeşti în noapte,
Iar lupii nu îţi urlă, ci îţi trimit doar şoapte…
… binecuvântate.
Dincolo de numele nostru e tăcere,
Deşi, se pare, totu-i la vedere;
Se ating iubiri şi se ciocnesc chiar vise,
Pornite din lumină, din stelele promise..
.. la început. C-am vrut.
Dincolo de nume cu şir de mărgărite
E bucurie multă şi-s vorbe măsluite,
Şi schimbă stări sau fapte, adună privitori,
Se strâmbă fin din nasuri sau poate-i trec fiori
…… ameţitori.
Dincolo de cuvinte sunt eu, cea rea sau bună,
Cu râuri de regrete ce nu se mai adună
În fluvii trecătoare prin viaţa care-acum
M-alină şi mă-ndrumă, iar restul pare…. fum …
….. sau scrum?
Dincolo de nume sunt nişte aparenţe,
Căci orice-am zice, face, vom fi şi la scadenţe,
Când vorba ne ridică şi-apoi coboară-ncet,
De ne vom pierde-n sensul cel fără de accept;
Vom iscodi şi cere mai multe explicaţii,
Dar vom sfârşi-ntr-un punct, şi fără exclamaţii.
Sunt omul firelor ce uneori se înnoadă,
Se trag şi se deşiră, şi au şi cap şi coadă;
Se ghemuiesc în vorbe sau se răsfiră toate,
De atâta zbucium, parcă, simt cum se încâlcesc,
Iar uneori în basme cu tâlc se împletesc.
Şi fir îmi este soarta, ce dincolo de nume
E doar subţire, fin, dar croşeteaz-o lume
….. din cuvinte.
Tema fixă din această săptămână, în clubul celor 12 cuvinte, se numeşte ”dincolo de nume’‘. Veţi găsi în tabelul găzduit de Eddie şi alte încercări pe acest subiect. M-am străduit să scriu textul pe tabletă, dar a fost o mare provocare.
Şi dincolo de nume poate fi o … (altă) lume creionată din vise uitate…
..cam ai dreptate, caci poveştile mele sunt de cele mai multe ori..ecourile acestor vise inţepenite in timp.
Dincolo de nume cu şir de mărgărite
E poate o altă lume plină de aparenţe
Ce poate să îmbie sau s-agite
Firile mai naive, sau poate mai răzleţe… 🙂
..m-adun-n astă lume, broboană cu broboană,
adun perluţe vii pe aţă ca de plumb,
ce-or înţelege unii din lumea mea..icoană
nu-i chip sa stiu mereu, ca-ntr-un ecou cam surd.
Mă-nclin, in schimb, mereu..la cei ce-mi lasă semne
şi nu mă lasa prada mirărilor mărunte
trăim oricum in lumea celor cu aparenţe
..o port şi eu pe a mea, pe aici şi…chiar pe frunte.
Dincolo de nume sunt oameni, cu bune si cu rele, sunt fapte, mai bune sau mai rele, sunt sentimente ce ne marcheaza viata, scriindu-ne in frunte: bune/rele.
Dincolo de nume te percep ca pe o perla ascunsa intr-o scoica. Uneori scoica se deschide si scoate margaritare sub forma de povesti sau poezii…
Datorită ţie aceste perle stau aici şi nu risipite pe foi volante sau in hatisul fb ului şi indiferent de prezenta sau absenta una alteia, acest fapt nu va fi niciodată inlocuit cu altceva. Succes in tot ce faci şi mulţumesc..
„Lupii îţi trimit şoapte”
Frumos spus.
..te salut, Radu. Mulţumesc