Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Crăciun cu „elf”

Am brad în curte. E nins şi dalb,

Împodobit de sărbătoare. Stă falnic, mândru, nemișcat.

E-ncrezător că şi la anul ne va fi pavăză şi dor,

Chiar cu beteală, plin de globuri şi de Crăciunul următor.

 

 

 

elfUn câine elf aleargă întruna şi dă din coadă bucuros

Că suntem toţi atâtea zile, iar de zăpadă-i curios;

Nu ştie că vacanţa noastră e privilegiu şi dar sfânt,

El latră vesel căci, acasă, nu ne mai are doar… pe rând.

 

O sanie se aude-n stradă, cu zurgălăi şi clopoţei,

Deşi semnalul cel mai tare e dat de nişte mititei

De copilaşi, cu nasuri ude şi bucurie în priviri,

Și chiuie văzând ce forţă are tăticul lor în mâini.

 

Se opresc, niţel, să ne ureze, căci spirit au şi chiar cunosc

Vreo trei colinde şi cinci versuri, de la serbare, pe de rost.

Ne zic ceva de Moş, de reni şi nişte decoraţiuni,

Și, nu ştiu cum, dar nu uitară nici de Iisus sau de Crăciun.

 

Eu daruri n-am primit prea multe – am vrut un glob pentru o lampă;

Primit tigaie şi o carte, şi-o ciocolată…expirată.

Şi nu vă mint, pentru trei versuri ce se vor scrie-n poezie,

Dar nici nu fuse pentru mine nici supăr şi nici tragedie.

 

Căci am avut, ce-n alţi ani, poate, nu s-a simţit aşa de bine,

Oameni dragi lângă, bucurie şi-odihnă cât o săptămână.

Privesc la omul ce îmi face oricare zi o sărbătoare

În geam zâmbește o Crăciuniță, acesta-i darul meu cel mare.

Noi v-am ura cum scrie-n carte, căci Anul Nou bate în poartă,

Dar din cuptor strigă friptura, iar curtea trebuie măturată

De-omătul ce s-aşterne simplu, ca-ntr-o poveste de CRĂCIUN,

Și e tot zi de sărbătoare, deci vă pupăm şi…rămas bun.

 

Versificarea mea e o toană, am chef de glume mai ritmate

Vă rog primiți-o ca atare, eu am cam râs pe săturate,

Iar de aveți povești de-o șchioapă, cu brazi, căței și cu pisici

Vă rog să-mi povestiți pățanii, să ne distrăm cumva, pe aici.

Postarea se vrea tot o duzină de cuvinte, iar cele 12 slove impuse sunt: elf, brad, Mos, reni, daruri,sarbatoare, vacanta, zapada, sanie, decoraratiuni, spirit, colinde. Eu m-am jucat într-o doară, dar în tabelul găzduit de Eddie sigur gasiţi ceva mai de soi. Vă doresc sa aveti zile faine chiar de-s libere sau nu şi să ne vedem sanatoşi. La mulţi ani!

45 de gânduri despre „Crăciun cu „elf”

  1. Tocmai am văzut zilele astea un film pe nume „Hobbitul”. Şi erau acolo nişte domnişoare elf. Mamă, mamă cum arătau!!! 😉 Acu de ce să mint, era doar una. 🙂

  2. Omul minunat de lângă tine face cât miliarde de cadouri! Și când te gândești că te bucuri zilnic de el, este totul O.K. 🙂 Te îmbrățișez, Adriana! Sărbători fericite și liniștite în continuare!

    1. Mulţumim, Masa. Am zis că mi se iartă ”poezia” asta asa…genul naiv şi am incercat sa mai destind atmosfera, mai ales că tu ştii prin cate am trecut în aceste zile.

      1. Am înțeles care era regula jocului și chiar ai reușit să destinzi atmosfera… sper din tot sufletul că acum ești ”refăcută” total”! Nu de alta, dar nu numai Mihai, ci și noi avem nevoie de tine sănătoasă și voioasă! :* 🙂

  3. Minunate sărbătorile tale,Adriana!Hai,nu fi amăgită,știi doar că moșul nu îți aduce de fiecare dată doar ceea ce îți dorești.Cartea poate e bună și îți va face plăcere să o citești iar dacă ciocolata era în termen îți afecta silueta,așa că,tot răul spre bine.Să fiți binecuvântați pentru tot binele pe care l-ați făcut semenilor voștri!Vă sărut.

      1. Ei, ei! V-aș fi colindat la poartă pe fiecare în parte să fi putut, atât îmi este de drag! Dar cine știe, poate odată vă treziți cu mine la poartă! Covrigi să aveți că eu traistă mi-am făcut!

    1. Te pup, Anca. Am vrut sa scriu ceva naiv, fara pretentii artistice; o inşiruire melodioasa a unei zile simple, dar specială, totuşi. Am pastrat traditia, anul trecut de Craciun mi se sparsese o teavă şi am punctat momentul tot printr-o versificare, că poezii sau poeme nu chiar sunt. Cosbuc era oarecum…melodios, ca alte asemănări nu pot fi, n-am eu norocul asta, dar iţi multumesc. In primul rand pentru vizita. La mulţi ani, Anca şi numai bine..

    1. Chiar imi doresc un an mai bun ca cel ce a trecut. Deja e mai bun, am intalnit zilele astea oameni vechi dar noi, ce mi-au incălzit sufletul, si asta e tot ce contează. Un 2015 cu sănătate şi pace, Cita! Pupici nepoţelelor!

  4. Gandurile tale de sarbatoare sunt emotionante pentru ca sunt sincere, pentru ca vin din suflet, iar oamenii asta apreciaza cel mai mult. Am citit si comentariile, te-am simtit putin trista, sper ca problemele au trecut si acum tu esti mult mai bine. Calde imbratisari, draga Adriana. 🙂

    1. Am avut nişte migrene ingrozitoare; apoi am descoperit un nefericit de om ce nu a avut loc de naiva mea postare, am mai adunat niste oboseală, lipsa concediu şi gata. Acum sunt bine, cu ceva complicatii dorite şi asumate. Tie iţi doresc sa fii inconjurată de frumos, de fotografie, de oameni buni şi realizări de care vrei tu. La mulţi ani! Ah, si cum iţi spuneam laptopul meu e ”răcit”. Acum m-a lăsat sotul la pc, caci de pe tableta albesc.

  5. Un An Nou cu sănătate, reușite pe toate planurile, bucurii alături de cei dragi! La mulți ani!

    1. Dragă, Mirela, omul poveştilor parfumate şi ale ilustraţiilor magice, iţi mulţumesc pentru urarile tale calde şi vă doresc sa aveti un 2015 perfect!

  6. 🙂 Minunata Alma voastra! Nici pe ceilalti nu-i uit!
    La multi ani, Adriana! Multe-multe bucurii sa aveti! Si sanatate! 🙂

    1. Pentru mine tu esti fata ce are incă anuntul cu Zoe pe blogul ei, esti omul optimist şi iubitor şi-ţi mulţumesc pentru asta. La mulţi ani, Diana şi sănătate multă..

  7. La Mulți Ani, Adriana! Cu drag iți doresc să treci pragul Noului An în pași de dans, cu zâmbetul pe buze, cu bucurie în suflet și cu toți cei dragi lângă tine!!! Sărbătorile dalbe cu bine! 🙂

    1. La propriu am trecut 2015 cu cel mai drag om mie şi cu blănoşii adăpostiţi de petarde; apoi una din dorinţele puse la miezul noptii deja a prins contur şi am trait cateva zile de vis in compania unor oameni fără fiţe, cu poveşti şi trăiri adevărate şi trainice. Iubire sa ai, om talentat. Tu esti una din bucuriile mele din 2014 şi imi esti ca o continuitate şi pentru 2015. La mulţi ani!

  8. Bine te-am gasit si aici pe blog, chiar ma gandeam de ce nu ai blog, la cat de frumos scrii. Renisorul tau e tare simpatic, si eu mi-as dori un animalut in casa, preferabil o pisica!Sa ai un an frumos asemenea sufletului tau.Iti multumesc pentru ce mi-ai spus pe blogul meu, a insemnat enorm sa vad ca oamenilor le pasa.

    1. Cred ca ai inteles deja că ”lipsesc motivat” , altfel te vizitam mai des, deşi am trecut pe repede înainte cat sa inaugurez cu privirea noul tau loc de scris şi adăpostit articole. Sa iţi fie cu succes maxim şi la mulţi ani, cu iubire adevărată! Mi-e un pic ciudă că ai nimerit fix in poezia mea fără vreo valoare specială, dar cand ti-am scris, nici nu mi-am inchipuit că nu ştii că am blog. Mulţumesc de popas.

  9. Initial am vrut sa scriu ceva serios, de consolare, insa comentariul Nicoletei m-a facut sa ma razgandesc. Se pare ca si ciocolata expirata poate fi buna la ceva. :)))
    Ne-am uitat aseara la pozele voastre si Mihai a spus ca Alma pare in poze extrem de agresiva, iar Bobita foarte, foarte bland… Ah, si va felicita din inima pentru felul in care ati reusit sa o transformati pe Zara. 🙂
    Te imbratisez!

    1. Am vrut sa explic putin ce e cu ciocolata expirată, caci la noi a fost subiect de amuzament. Eu am un sortiment de ciocolată, cam scumpă, ce se găseşte doar in benzinării sub formă de baton fin şi lunguiet. Mihai, a văzut o tabletă de ciocolată cu aceleasi insemne şi a zis ca sigur mă voi bucura mai tare, măcar ca e cantitate mai mare. Culmea, cand am deschis-o era albicioasa, asa că nu a fost un pericol, dar cand a văzut ca am făcut ”versuri” cu ea Mihai a ras de s-a prăpădit. Alma pare fioroasa tot timpul, aici e paradoxul; se comporta ca un bebelus, ne lasă sa facem ce vrem cu ea, sare pe om sa o iubească, dar ce să-i faci dacă rasa e rasă şi pare goriluţă?, asta e . Bobiţă e adorabil, cu adevărat şi da, Zara e enormă, veterinarilor nu le vine a crede. Acum avem preocupare cu cel nou şi ştim că de vin socrii in vizită, e musai sa ascundem trei bucăţi. Te pup, m-am pus pe raspuns la comentarii, indiferent de articol, dar ce greu e cand schimbi obiectul muncii..

  10. La multi ani, draga mea! Sa ai un an bun, asa cum trebuie pentru a te simti bine in pielea ta. Anul acesta pare sa fie bun pentru toti cei onesti, sinceri, oameni care îşi asumă multe, asa cum esti tu!
    Un an nou din care fericirea sa nu lipseasca, orice-ar fi! 🙂

  11. Doar câteva zile au mai rămas din anul acesta. Vor trece ca o clipă, aşa că pot să-ţi urez „La mulţi ani! Un an nou mai bun, doar cu veşti bune, sănătate şi vise împlinite!” … nu se poate ca ascuns, acolo, într-un colţişor de suflet să nu existe un vis ce-şi aşteaptă rândul la concretizare. 🙂

    1. Deseori spun ca eu nu visez. Nu vreau sa fac asta. Eu cand imi pun in minte ceva vreau sa se indeplineasca, de asta nu le dau forma visurilor. Ma multumesc cu visele noptii care sunt mereu ca niste nebuloase. Eu sunt fericita cu ce am, cu ce sunt, cu ce fac, cu toti ai mei dragi. Si da, vestile mi le-as dori toate bune, caci in rest doar noi ne putem face traseul pentru anul ce vine. Si-l conturez frumos in minte, dar simt ca-l voi lua la pas. Multumesc pentru urari. Voi fiti asa cum va place: visati, traiti, izbanditi impreuna. La multi ani tie, vouă!

  12. Frumos… la fel ca sufletul tău! Te îmbrăţişez cu drag, frumoasă doamnă! Un an nou cu multe bucurii şi sănătate îţi doresc!

    1. Multumesc, draga mea! Cu poezioara asta am ajuns la un „hater” pe blog, cu inca vreo câțiva, ca la gazeta de perete cu „asa nu”, asa ca mereu am inima stransa cand o reasez pe facebook

Comentariile sunt închise