Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Nopţi albe

Noaptea se ridica uşor şi deasupra noastră bântuiau zorii dimineţii, amestecaţi printre scaune de autocar în mers. Mi-era somn şi picoteam inutil, încercând să iau parte la simfonia de expiraţii şi inspiraţii, unele chiar în tandem. Nu puteam. Scaunul meu era nedrept pus cu spatele în sensul mersului şi imaginea, care mi se înfăţişa generos în ochii mei obosiţi, nu mă îndemna la nimic. Organismul meu refuza să se dea bătut şi uite-mă cum încercam să-mi port imaginaţia în lumi pestriţe.
Niciodată nu mi-au plăcut nopţile albe, nopţi de nesomn şi zbucium, nopţi sortite eşecului din start, datorită plăcerii mele de a-mi consuma ideile în somn şi de a primi vizite nocturne in vise simple, fără zbucium, care să mă lase să mă odihnesc. Nu am învăţat noaptea, nu mi-am consumat amorurile până in zori de ziuă, nu m-am purtat în chefuri obositoare decat arareori. Pentru mine noaptea e sfanta şi caldă, e balsamul de peste zi care-mi alină orice gând rău sau întâmplare nepotrivită. Chiar dacă mă culc după miezul nopţii am nevoie de somnul prietenos şi magic, inconjurată de linişte sfântă şi întuneric cu clipocit de lună sau stele. Sunt fata nopţilor ca smoala  şi orice tulburare a tabieturilor mele mă nelinişteşte şi agită. Aşa eram şi acum, din păcate, într-o stare ca de beţie dulce din care nu aveam cum să ies, încă.
Mă chioram cu greu într-o revistă, de-aia, de ne spune,  de ne ceartă şi se dă mare cum le ştie ea pe toate. Mă gândesc că cele care scriu acele articole sunt nişte „famme fatale”, ceva, prea sunt îndesate cu soluţii în fiecare buzunar: şi când soţul vine supărat şi cu chef, dar mai ales fără, şi când e nevoie de ele ca gazdă, cu soufleul perfect crescut şi mirosul ieşit demult din casă, ba… persistând  în aer iz de chanel, dacă s-ar putea. Cât despre poziţia nu ştiu care, ce o aplică tocmai pentru a nu fi părăsite de iubitul, soţul sau ce s-o mai găsi prin dormitorul lor, cum zic fetele în articolul de la pag 34,  zău că le-am dat grad şi valoare şi mă fac de-a dreptul curioasă să le cunosc personal.
Uit ce scrie în celelalte pagini, pana la cea cu nr 34, răsfoiesc orbecăind încă vreo trei reţete de fericire, jur sa le aplic, dacă nu le uit şi mă fură din nou peisajul. Tot nu se ridică negrul ăsta al nopţii de tot. Motiv pentru care iau la purecat feţele tovarăşilor mei de călătorie. Pană să trec peste cei adormiţi, (piu…drace, ce limbaj am), mă uit la o fata tânără, zveltă, ca un fir de păpădie, cu bucle rebele, fix ca puful ce-l aminteam, parcă gata să-şi ia zborul. În contradicţie cu părul îi e faţa cea albă şi fină, cu nişte ochi în care se vede că se ţes întâmplări numai de ea ştiute. Îi surprind zâmbetul, ce pare să spună „dacă aţi şti voi” şi modul cochet în care îşi lasă capul pe spate. Mă intrigă cumva. Îmi vine să ţes chiar eu o poveste în jurul ei, mirată şi de faptul că nicio clipă nu şi-a scos telefonul, cum face majoritatea din autocar, chiar şi eu.
Cineva şopteşte-n telefon, monosilabic aproape, dar tot aud, un „te sun eu” şi, imediat, mă priveşte a scuză. Mă fac că nu am observat şi sar peste moment cu delicateţe. Fata păpădie se joacă cu mâinile pe geam, parcă încercând să prindă luminile între degete. Mai la dreapta, un bărbat cu un păr lung prins în coadă, în care observ o majoritate de fire albe, murmură fără ecou ceva, cred că ipod-ul lui răsună, în urechile proprii, numai muzică rock. Sar, din nou. Prea uşor de tivit poveşti în jurul lui. Bătrâna doamnă de la geamul cu numărul cinci din dreapta, rujată strident, de se vede în lumina asta difuză, aţipeşte periodic, precum găina, plecându-şi capul înspre faţă. Se trezeşte ruşinată şi iar are, şi ea, acelaşi gest de verificare, dacă a fost văzută, cumva,  de cineva.
Intuiesc privirea şi mi-o mut pe a mea spre o doamnă mititică, ca o bijuterie colorată şi foarte delicată, care dormea de-a binelea pe umărul unui domn la costum, cam tânăr pentru ea. Îmi torc o poveste despre cum se îndreaptă şi ei spre mare, într-o escapadă demnă de un love story, cu iz de amantlâc. Mi se va spulbera povestea, după un timp, când doamna bijuterie se va fâstâci grozav la trezire, văzându-se atât de intim apropiată de mai tânărul ei companion. Şoferul nu a pus muzică încă, dar după degete îi simt nerăbdarea şi ne dă încet deşteptarea cu o melodie a Direcţiei Cinci, „Am nevoie de tine”. Cine n-are, zic…şi mă trezesc de-a binelea în foşnituri şi căscaturi succesive.
Se aud telefoanele date pe mic, dar cu indicaţii precise. Cuiva îi e foame, altul se caută de cafea, mie îmi întinde cel din faţă o banană mică. Rămân pironită cu privirea pe el. Mă ferisem toată noaptea să-l adulmec, ca să zic aşa, prea avea chip de manechin şi gesturi educate. Nu-l refuz, dar am un  entuziasm controlat. Mai ar fi o oră şi ajungem. Pornesc o conversaţie timidă cu tipul cu banana. Bre, manechinul, frumosul, ce uitaserăţi? Se dovedi a fi de fapt culegător de folclor. Ăăăă! Adică, cântă? Adună cântece? Ce face omul ăsta? Mergea la Enisala şi nu mai ştiu unde prin Dobrogea, pentru nu ştiu ce proiect complicat. Vocea lui cu timbru grav se opri la un moment dat, când mă văzu pe mine atentă doar din politeţe.
 În sfârşit ajungem. Mulţumesc în gând că am avut inspiraţia să aleg acest mijloc de transport şi îmi iau cu grijă bagajul din burta autocarului. Băiatul folclorist mă salută scurt şi se depărtează, tocmai când telefonul lui suna: „Mă suii în dealul Clujului”.  Zâmbeam. Clujul era atât de departe şi atât de aproape, într-o secundă. Mă trezesc spunând: Bună dimineaţa, toamnă…la mare, fără soare! Rămas bun noapte albă din somnul unora în jocul meu!

Postarea face parte din provocarea de luni, a clubului celor 12 cuvinte, o temă fixă ce-şi spune ”Nopţi albe”. În acelaşi tabel găzduit de Eddie veţi găsi şi alţi bloggeri jucători. Eu am trişat, dar cum regulamentul permite, am reactualizat o scriere mai veche.

32 de gânduri despre „Nopţi albe

  1. Am mai fost toamna la mare, la Stuffstock! Cu concerte pe malul mării şi în hanorac, parcă-i altceva.
    Mijloacele de transport sunt totdeauna generatoare de poveşti.
    Anul acesta n-am ajuns deloc la mare şi nici Stuffstock nu cred că se mai ţine, căci au rămas fără bani de la buget în favoarea unor manifestări obscure.
    Aşa că marea lui 2013 mi-e complet străină.
    Dar povestea ta m-a făcut să călătoresc un pic până acolo, ostoindu-mi dorul.

  2. Sunt atat de inspirative calatoriile astea ! Pline de personaje interesente, de senzatii interesante, de situatii interesante. Se pare ca orele diminetii sunt proprice scrisului. Am citit undeva, la o autoare de succes. Si am constatat-o si pe propria piele (nu, nu exista comparatie). Ma intrebam uneori care-i cel mai greu stil pentru mine . Am incercat descrierile, eseurile metalice, dialogurile cand si cand. Ti-ai pus vreodata intrebarea ?

  3. Probabil fata aia ca papadia este ca mine, are casa plina de cartele, dar nu vrea telefon. Daca ai stii ce vis am avut aseara!
    Tu vorbesti serios ca iti pierzi timpul tesand povesti despre oamenii care calatoresc alaturi de tine? E deja mult prea mult daca raspunzi afirmativ! Eu nu ma pot abtine, fac asta de fiecare data, chiar si in autobuzul care ma duce din cartierul meu pana in centrul orasului, ba chiar si cand ma plimb la pas pe strazi, cu toti cei pe care ii intalnesc. 🙂

  4. …marea mi-e străină de ceva vreme. Ca anotimp o prefer oricand mai putin pentru plajă, deci vara. Te invidiez pentru experienta concertelor pe malul mării. Ce departe imi e acum…călătoria mea!

  5. Ei, Vienela, Vienela. Telefonul este pentru mine un dusman care mă invinge. Il folosesc rar, si la obiect. Nu sun, nu vreau să fiu sunata decat dacă e musai. Cât despre chipuri in trecere…ai spus tot. Nimic de adăugat.

  6. hmmm! Ştiu clar că nu mă incadrez in unele stiluri. Tii minte că iţi spun pe blogul tau că mă pierd in sensurile şi trairile tale? Şi dacă m-aş da mai deşteaptă decât sunt şi tot nu aş scrie vreodată un esu…metalic. Tu…scrii totul cu talent de scriitor, nu de povestitor…ca mine…de exemplu…

  7. Mie imi place vara aia calduta, nu suport aglomeratia si categoric prefer alte lucruri care să-mi incanmte ochiul şi inima. Marea toamna? E o poveste despre natură vie, miscatoare, fremătand continuu, cu aer mult prea rece dar plăcut, cu miros doar de toamnă, fără grătare fumegând şi fără ţipete decât cel al păsărilor rătăcite. Poate voi repeta experienta: matur, echilibrat, fără emoţii de dinainte. Şi atunci să pot exprima corect şi concret. Atunci eram anesteziată. Total, nu rahi…Mi-au rămas idei şi povesti…

  8. Saptamana trecuta eram la Savona, pe malul marii Ligurice. Plaja era cam pustie, doar cativa turisit nemti se vedeau razlet. Am poposit cu Emilio pentru a bea un cappuccino si pentru a admira marea. Toamna, cand aerul nu este prea cald, cand soarele te mangaie cu razele sale si nu te sufoca arsita sa, marea iti ofera o alta stare de spirit. Ma gandeam la cei ramasi acasa, in Romania, si m-as fi bucurat sa bem o ceasca de cappuccino impreuna. Era doar un gand pe care-l trimiteam in eter celor dragi ramasi acasa. Ce pacat ca nu le poti avea pe toate : marea, prietenii, soarele, caldura din sufletele celor dragi.

    1. Azi o prietenă dragă de pe fb mi-a cerut linkul acesta. Încă e greu cu mutarea definitivă. Şi uite ce gânduri ţi-au trecut prin minte. Dacă aş fi făcut eu asta şi la un drum lung de Italia. Doar că acolo, a fost un coşmar şi o aventură. Trebuie să scriu despre asta.

  9. Nu-ți plac nopțile albe și totuși ai descris atât de frumos una dintre ele. Mi-ar fi plăcut să fu atunci lângă tine. Mă bucur că sunt acum.

    1. ..dacă lucrurile ar fi toate atat de frumoase pe cat reusesc cuvintele unui om să le infrumuseteze, de fapt, am trăi intr-o lume de basm. Realitatea e alta şi depinde de noi să o indulcim. Tu esti mereu cu mine, chiar dacă eu nu prea imi mai arăt căpşorul prin virtual. Vine ea iarna şi statul pe lângă vatră…

  10. Mi te-am pierdut în noaptea-ntunecoasă, pentru căi nici măcar nu ești acasă. Te regăsesc în vorba curgătoare, în toamna făr’ de soare de la mare! Cu-ntârziere te-am găsit, mă bucur însă c-am venit! Și-am să mai vin mereu aici, cuminte, pentru-ale tale minuni în cuvinte!

    1. …sunt rar acasă, adevărat,
      dar vin s-adun nectar de vorbă
      ce sufletul l-a aşteptat
      şi-acum incerc să las o odă
      de bucurii şi mulţumire,
      că aţi trecut iar pe aici,
      o reverenţă de primire
      şi pentru fete, mulţi pupici,
      mai pun şi-o strangere de mână,
      să mă iertati că vin târziu,
      şi uite cum o săptămână
      a mai trecut, de nici nu stiu!

  11. Şi te-am văzut albă, în noaptea nurlie,
    cu ochii adumbriţi de puf de păpădie,
    torceai povestioare-ntortochiate
    în vise plutitoare spiralate,
    şi, dincolo de geamul aburit,
    treceam şi eu, dar tu nu m-ai zărit.

    … nu m-am putut abţine, scrii prea frumos! 🙂

    1. ..nu te-am zărit e drept, căci noaptea albă
      se primenea in zori de dimineată,
      iar eu vroiam să-mi termin a mea salbă
      de chipuri adormite, de faianţă;
      căci ziua mi-ar fi pus piedici cu soare
      şi toate ar fi fost la fel: doar zâmbitoare!

      Din nou iţi multumesc pentru incurajări. Pentru mine modul in care iţi brodezi cuvintele e măiestrie curată. Ai tot respectul meu şi nu voi inceta sa spun asta, ori de cate ori voi citi ceva scris de tine. Mi-e timpul inamic, dar intr-o zi il voi imblanzi…

  12. Să poţi ţese poveşti privind chipuri, să le imaginezi destinele… Ai un dar minunat, o broderie de gând trecută în cuvânt, iar eu rămân un picuţ curioasă. Mi-ar plăcea să aud mai des poveştile acestea cărora imaginaţia ta le dă viaţă. 🙂

    1. Nu stiu de ce, dar nu mai reuşesc ca atunci cand scriam zilnic. Probabil exercitiul se pierde. Mulţumesc pentru incurajări, Carmen, chiar voi incerca.

  13. Ce mi-a mai plăcut călătoria aceasta. Ne-ai purtat atat de ușor pe un puf de păpădie, prin poveste. Mi-a plăcut constructia ei, gândurile tale inserate cu grijă, atenția pentru formă șii conținut. Iar la final mi-a plăcut și concluzia. Adevărul este că e drum lung de la Enisala la Cluj. 🙂

    1. Oh, Gabriela, ce surpriză frumoasă mi-ai făcut! Orice cuvânt venit dinspre tine, tu care-mi esti reper in cuvant şi frumos, imi face sufletul să cânte. Mulţumesc, om minunat! MULT..

Comentariile sunt închise