Mărgăritare versificate

Trei cuvinte şi-o mirare

 

Într-un viraj ciudat, apocaliptic,

o alunecare, mai degrabă, a minţii,

scornire seacă, dusă-ntr-o scanteie

de-o diabolică idee,

spre negura ticsită de cerneală,

în noaptea prinsă-n scorburi ca de smoală,

se rătăciră trei cuvinte şi-o mirare,

în lacrima  unei umbre solitare

a unui adevăr incert, dar dureros,

de om frumos.

 

Frumosul nici că se vedea, dar se ghicea în stele

de ochi cam tulburaţi de ele;

şi cioburi de regrete se zăriră,

păstrară licăr de uimire

şi desenau pe frunte încruntare,

de acea mirare.

 

Iar într-un colţ cam mărginaş de gând

prins în capcană,

pe o torsadă ca de alabastru

statea măria sa Îndoiala,

o matroană,

pe care-o cunoştea o lume-ntreagă,

deşi nu era dragă.

Ţesea de zor năvoade dantelate

de vise nu prea calde.

 

Vreo trei cuvinte şi-o mirare?

E puţin!, doar n-au luat cu ele visteria

din sufletul ce-a fost odată mai calin,

mai blând, mai pur, mai adunat în lumea

adevărului sublim?!

 

Câţi dintre noi nu lasă să plutească,

în vise despletite care plâng,

vreo amintire sumbră ca de humă,

pe care ar trimite-o să se spele

de amarul prins în ele?

 

Firească e trăirea ce ne prinde

experienţe mii în ace de azur;

se răsucesc în inimi, în apusuri,

şi sângerăm în triste răstigniri,

cicatrizând, pe loc, amurguri roşii,

iubindu-ne mai mult, mai pur, mai simplu;

şi ostoim dureri privind spre Ceruri

unde-au plecat grăbit vreo trei mirări.

 

Să ne iertăm…..e un început.

 

 

 

 

 

 

 

 

16 gânduri despre „Trei cuvinte şi-o mirare

  1. De vrei sa fii iertat tu sa te ierti pe tine
    Caci orice-ai spune altfel nu se poate
    Si ai sa vezi cum le-ntelegi pe toate
    Si-n suflet simti ca-ti curge rau de bine

    Finalul poeziei tale m-a inspirat! 🙂 Super!

    1. Mulţumesc, Cita. Răspund târziu, iertată să-mi fie neglijenta, dar multe lucruri mi-au scăpat de sub control in perioada asta. Si da, invăţ să mă iert de ceva vreme, recunosc.

    1. …ce conexiune ciudata. In general, mi se spune ca scriu…cinematografic. Eu cred că scriu incă…stângaci, cumva, dar nu renunt. Multumesc

  2. ”iubindu-ne mai mult, mai pur, mai simplu;

    şi ostoim dureri privind spre Ceruri

    unde-au plecat grăbit vreo trei mirări.”

    Să te ierți, să te iubești, să te apreciezi, să crezi în tine, ca să poți face același lucru cu semenii tăi. N-am văzut om care să se iubească pe sine și să nu-i iubească și pe ceilalți. Și reciproca. 😉
    Mi-a fost dor de scrisul tău, dar timpul nu-mi permite să vin prea des! 🙂

  3. Mirările-n cuvinte-amestecate se vor preface în răspunsuri deodată, îți vor aduce liniștea sperată pentru al vieții tale curs.

  4. „Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!”… Primele cuvinte care mi-au venit in minte cand am terminat de citit, poate pentru ca intotdeauna cuvintele tale au darul de a ma rascoli, de a ma face sa gandesc profund, caci stiu sigur ca nu sunt aruncate doar asa, de dragul de a umple o foaie…

  5. Nu ştiu de ce dar titlul postării m-a dus cu gândul la o melodie care mult mi-a plăcut. Stai un pic să văd dacă o găsesc.
    Gata am regăsit-o. Este „Zece”- Florin Chilian. 🙂

    1. ..”zece intamplări ciudate şi-o minune”
      Da, poate fi o conexiune de vibratie…asemănătoare, dar nu mă compar eu cu cei buni…, prea buni…

Comentariile sunt închise