Mărgăritare versificate

Treceri

Lumea mea tace.
Tace şi ascultă
Şi prinde din zbor
Cuvinte ce mor,
Cuvinte de dor.
 

Lumea mea e mută.

Nu-mi spune nimic,

Nicio vorbă de alint,

Nici cuvînt smuls din ea,

Parcă nu e lumea mea.

 

Lumea mea nu m-aude.

Nici şoaptele, nici trecerile,

Nu-mi aude plânsul, nici râsul.

Lumea mea e pe mute,

Nu vrea să asculte.

 

Lumea mea doarme.

Şi atunci plec şi eu,

Să-mi ascult dorurile,

Şoaptele, trecerile,

Să le prind în cunună,

Să le trimit spre lună.

 

Ploaia ce cade,

Cade cu frământările

Şi mirările mele,

Şi, poate, va aduce lumii mele

O nouă lumină.

Divină.

Va auzi, vorbi şi va spune

Că lumea-i minune!

 

 

 

21 de gânduri despre „Treceri

  1. Când e gata cununa întoarce-te la noi şi mai „recită-ne” din frământările tale, ploile căzute din lună se pot stinge în văzduh şi noi rămânen la fel de muţi privind spre cer…

    1. Cu alte cuvinte, toţi purtăm în noi semne de muţenie, într-un timp mai scurt sau mai lung, dar totdeauna există şi o revărsare…după. Mulţumesc, Adrian!

  2. Cateodata avem momente in care acumulam. Si atunci lumea noastra tace. Caci am dat totul din noi si acum ne reumplem sufletul. In tacerea lumii sufletul vorbeste. Asculta-l si aduna din nou margaritare. Pe care mai apoi sa le insiri frumos. Caci lumea e minune . O minune daruita spre descoperire. Si desi, acum o crezi muta, lumea ta spune multe

    1. Poate că lumea mea, de acum, spune povestea cuvântului care rămâne, care există, care mai trebuie recitit, uneori. Iar dacă adun senzaţii, stări şi vorbe ce se vor vrea cuvinte, nu voi aştepta alt timp, decât pe cel potrivit. Te pupic, Lăurico!

      1. Iată că la trezire nu mă gândisem până acum! Oare eu sunt cel care dorm? Trezește-mă dar și pe mine, să nu-mi pierd toate clipele vieții în somn!

  3. Lumea ta spune atat de multe cand tace! Vorbe frumos insirate, mustrari nerostite, zambete calde, de toate are lumea ta, fie ca tace, fie ca nu…
    Mi-ai lipsit zilele astea, am simtit ca am nevoie de ceva si nu stiam ce… Acum stiu… Si te imbratisez, laolalta cu tacerile, mirarile si bucuriile tale!

  4. Avem nevoie de atat de multe lucruri…de taceri, dar si de cuvinte. Ambele vindeca, alina si dau sens existentei noastre si a altora. Uneori avem sufletul prea plin si alegem sa tacem. Pentru ca nu stim ce sa dezvaluim mai intai. Si ne e teama ca nu am fi intelesi corect.
    Dar intotdeauna ne intoarcem. 🙂

Comentariile sunt închise