Ca-ntr-o farsă mă simt câteodată
Şi atunci o fac lată!
Fug pe câmpuri pustii, uneori,
Şi caut comori.
Comori de cuvinte aprinse,
Cu forma şi fondul prelinse
Adânc în sufletul meu, ce visează
Nuanţe şi viaţă albastră;
Şi-mi trimite, darnic, un semn:
Că e timpul să cer o bucată de lemn!
Lemn pur, şlefuit, deşi brut
Seamănă, cumva, c-o bucată de lut.
Şi parcă aş pune-o pe foc,
Decât s-o transform în noroc.
Norocul cuiva ce-ar face cu el,
Vreo troiţă sau doar un scăunel;
Sau vreo barcă
În care să-ncapă
Mirările, spaima şi ura;
Să se ascundă de-ncepe furtuna.
Şi să nu aibă far să le-ndrume,
Să aibă drumul cu spume,
Să se ascundă-ntr-un doc părăsit,
Unde urâtul nu e de găsit.
Dar lemnul mă priveşte ciudat,
El s-ar vrea transformat într-un pat:
Să fie dus în dormitor,
Să fie prezent ca un for,
Ce notează şoapte de amor
Şi cuvinte de dor;
Suspine de vise cuminţi
Ale celor ce sunt fericiţi,
Într-un document important:
„Garanţia fericirii…la pat!”
Ce ştie el lemnul că tocmai, în pat,
Femeia ce doarme lângă bărbat
E-nghesuită de nişte căţei
Şi chiar şi o mâţă are, cumva, locul ei?
Că scândura ce se vrea răsfăţată
Ar simţi greutate în plus şi, pe dată,
Ar uita de poveşti cu vise şi prinţi
Şi şi-ar dori animale cuminţi!
Căci una ce doarme precum o focă,
Cu nasul cârn şi grea ca o rocă,
Deja a rupt o stinghie de esenţă dură,
De cât s-a fâţâit pe montură;
Şi atunci o fac lată!
Fug pe câmpuri pustii, uneori,
Şi caut comori.
Comori de cuvinte aprinse,
Cu forma şi fondul prelinse
Adânc în sufletul meu, ce visează
Nuanţe şi viaţă albastră;
Şi-mi trimite, darnic, un semn:
Că e timpul să cer o bucată de lemn!
Lemn pur, şlefuit, deşi brut
Seamănă, cumva, c-o bucată de lut.
Şi parcă aş pune-o pe foc,
Decât s-o transform în noroc.
Norocul cuiva ce-ar face cu el,
Vreo troiţă sau doar un scăunel;
Sau vreo barcă
În care să-ncapă
Mirările, spaima şi ura;
Să se ascundă de-ncepe furtuna.
Şi să nu aibă far să le-ndrume,
Să aibă drumul cu spume,
Să se ascundă-ntr-un doc părăsit,
Unde urâtul nu e de găsit.
Dar lemnul mă priveşte ciudat,
El s-ar vrea transformat într-un pat:
Să fie dus în dormitor,
Să fie prezent ca un for,
Ce notează şoapte de amor
Şi cuvinte de dor;
Suspine de vise cuminţi
Ale celor ce sunt fericiţi,
Într-un document important:
„Garanţia fericirii…la pat!”
Ce ştie el lemnul că tocmai, în pat,
Femeia ce doarme lângă bărbat
E-nghesuită de nişte căţei
Şi chiar şi o mâţă are, cumva, locul ei?
Că scândura ce se vrea răsfăţată
Ar simţi greutate în plus şi, pe dată,
Ar uita de poveşti cu vise şi prinţi
Şi şi-ar dori animale cuminţi!
Căci una ce doarme precum o focă,
Cu nasul cârn şi grea ca o rocă,
Deja a rupt o stinghie de esenţă dură,
De cât s-a fâţâit pe montură;
Căci ea e pui măricel,
Chiar de se cheamă rotweiller;
Şi are o idee fixă şi grea:
Să doarmă şi ea pe saltea!
Că se crede om cu puteri depline,
Nu vrea să creadă că e doar un câine.
Şi-atunci lemn drag ce te vrei iubit:
N-ar fi mai bine să fii cioplit
Într-un leagăn ce vântu-l trudeşte
Şi tot omul apoi îl iubeşte?
Aceasta e o duzină de cuvinte din clubul psi, pe care o găsiţi aici.
:)) Tare frumos! Eu nu voi reuşi în veci o duzină atât de lungă!
Nu cred că asta aduce valoare! Psi scrie uneori cinci rânduri. Suficiente, zic…
Dincolo de frumusetea generala… eu vad o minune de suflet in care se gaseste numai iubire!
…a fost mult timp gol, Cita! Dumnezeu mi-a dat lecţii. Le-am primit, dus, învăţat şi încă studiez. Dar sunt mai norocoasă decât credeam că pot fi! Mulţumesc!
Esti norocoasa dar eu te sfatuiesc sa nu mai spui asta caci poti speria ingerii! 🙂 Asa zicea bunica mea!
De fapt, citindu-te vorbind despre cățeluși, începe să mă doară prea tare dorul de al meu, care e încă departe de mine. Fie să vină degrabă ziua cea mare!
…ai putea avea dreptate! Bine că n-o spun des! De fapt, greu am crezut asta. Mai mult acum, după 40 de ani, când am văzut că lucrurile pot avea sens curat şi firesc.
Toate la timpul lor, Ioana! Eu am avut căţei după 40 de ani!
povestea unui lemn ce a vrut sa fie troita si a ajuns troita de vise animalesti :).
zilele trecute văzusem o poză în care câinele dormea lungit în pat, acoperit de plăpumioară şi domnul casei dormea lungit pe jos (semn că prevenea durerile de spate, nu?)
aloo, mihai, se aude? ar dori şi alma să pozaţi aşa amândoi, cred… 😀
Ce, Mihai? Mihai doarme pe partea lui de pat bine merci, iar eu am aşa: în dreapta mea, totdeauna pe umăr sau chiar pe faţă, nu mă întreba cum respir, Zizi, pisica birmaneză. La mijloc, Alma, dar doar pe partea mea. Alma, doarme greoi, lipită fix de mine. La picioare, Toto. El e singurul care parcă stă cu două lăbuţe şi pe partea lui Mihai. Aşa că, lemnul patului meu e rezistent. Curios, tot al lui Mihai se rupe uneori. Aşa că, în …poem…e realitatea …jucăuşă.
Lemnul s-a vrut pe foc, dar a ajuns stinghie de pat, ce mai tura-vura. Deşi eu îl doream leagăn, să ne dăm huţa visele!
:)))) asta îmi aminteşte cum am dormit noi (eu şi maya) câteva seri pe un sfert de pat, când a fost dan în delegaţie. nişte lipituri animăluţele astea.
Cui ii mai pasa de lemne ce se rup, cand intr-un pat se aduna iubire, caldura, intelegere? Lemnul este nascut pentru a bucura sufletul omului, pentru a-i infrumuseta si usura viata… Nu se supara pe om sau animal, indiferent in ce este transformat, indiferent la ce este folosit… Mai scartaie uneori, dar atunci soapta lui poarta melodii ce alina…
Sa iti lasi sufleul sa caute mereu seninul, chiar si atunci cand vrei sa fugi de pe campuri pustii. Iar bucata de lemn, sclupteaz-o in forma de margaritar, departe de orice urma de farsa si pune-o la loc de cinste.
Hihi ! Sunt tare dulci când își revendică locul în pat sau când se arată nemuțumiți că le iei locul ! 😀
Lemn cioplit, lemn iubit pentru un căţel adormit.
Nu ştiam că Alma îşi revendică bucata ei de saltea. Încep să mă bucur că Tommy Tomescu e mai mititel şi când se-ntinde pe jumătate de pat nu ocupă chiar atât de mult spaţiu…deşi acum mi se pare că-i prea mult căci el doarme pe o jumătate de pat, iar eu şi Alin pe cealaltă jumătate…dar unul într-altul. Bine, poate aşa ne îndeamnă pisicul la mai multă afecţiune…cine ştie ce-i în mintea lui.
La ce aglomeraţie e pe partea mea, nici la Mihai nu mai ajung spre dezmierdare. Şugubăţ Motan ai!
Cum să nu? Eu mă alint, deşi cu Alma chiar am avut probleme cu ocupatul patului. Nu o poţi suci în somn. E bolovan. Se lasă grea şi e imposibil să faci ceva cu ea. Nici măcar când doarme adânc!
Asa voi face, Lorelay! Adun mărgăritare sub orice formă şi gând!
Cred că de la tine am primit exact ce am vrut…să aud, recunosc. Mi-s dragi companionii mei, dar tare ar fi fost bine să mai stea şi pe partea lui Mihai măcar unul.