Povestea unui om ce a scris
Cu litere de viaţă o epopee,
În care inima e prinsă în idee
Şi-n focul viu, în focul stins.Povestea unui om muncit de vise,
De vise preschimbate în ambiţii,
Cu sevă luată adânc din premoniţii,
Ce l-au salvat din lucruri nepromise.Povestea unui om cu mâini trudite:
Un om oricare, adunat din drumuri,
Cu viitorul măturat de fumuri,
Ce are talisman norocul de pe frunte.Poţi fi chiar tu, pot fi chiar eu;
Poate-i povestea ce acum se scrie,
Deşi eu ştiu că e poveste vie
Despre trecutul unui tată. Tatăl meu.
Povestea lui
Foarte frumoase versuri…minunat!
Mulţumesc, Dorian! Sunt doar cuvinte fără pretenţii!
„Povestea unui om muncit de vise”
Mi-ar place să fiu descris aşa cândva! Frumos Adriana!
Frumoase versuri… din partea unei fiice!
Dacă ar fi să explic fiecare vers, chiar e o descriere totală pentru tatăl meu, deşi în câteva cuvinte. Tu vei avea cuvintele tale potrivite pentru o descriere, poate, şi mai potrivită. Vremurile se schimbă, iar băieţii tăi nu au cum să n-ţi moştenească înclinaţia către scris, citit şi litere. Mulţumesc, Radu! Din nou!
Mulţumesc, Adrian!
Emotionant, relatia tata fiica este intotdeauna cea mai speciala dintre toate…
…uneori dorul acela ce mă bântuie în ceea ce-l priveşte devine tare aprig….
Stii ca nu comentez la poezii dar acum fac o exceptie pentru ca mi-a placut ca ai scris despre povestea unui om adevarat care a fost tatal tau. A fost miscator ceea ce am citit.
Să ştii că eu nu scriu decât poezii cu tâlc şi idee clară. Poate de aceea sunt previzibilă şi neinteresantă pentru cei care fac artă din versuri! Mulţumesc, Elly!