Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Ferecă şi desferecă

Ferecă și desferecă

 

Aleg, uneori, să îmi încep subiectele explicând de ce scriu despre un anumit lucru, pentru cei care ajung accidental pe aici. Azi, „Parfumul Făurarului” este o temă din Clubul condeielor parfumate, temă aparent fixă, propusă de Matilda şi preluată de cine vrea, din acest club, în stilul propriu. Am citit vreo trei poveşti, din tabelul inclus la Mirela, gazda noastră, dar m-am oprit pentru a-mi încerca norocul în felul meu. Aşadar nu vă veţi mira, dacă iar veţi citi o poveste de familie, cu evenimente ce ţin de curgerea timpului prin această lume, a mea; evenimente care au lăsat în mine urme adânci: unele bune, altele dureroase şi al căror parfum mi-a intrat în toţi porii şi în toate celulele mele vindecate sau nu! Parfumul e cald, trainic, intens, cu arome de iubire, de naştere, de trecere, de urlet de lupi şi chiar de moarte. Cu toate astea…miroase a viaţă, a viaţă plină şi aromată cu daruri. Daruri lumeşti!

Făurarul e luna cea hulită, nebăgată în seamă, lună ce nu pare iubită, luna scurtată de Dumnezeu în 28 de zile, adăugându-i din patru în patru ani, ziua sfântului Casian, cel ce greu se implica în comunitate şi a cărui pedeapsă a fost să revină în calendar, doar după acest interval. Se zice că în această zi e musai să fim milostivi şi să răspundem la ajutor pentru a nu ne primi şi noi exilul comunităţii. Un prieten de al meu a ales acum mulţi ani, pentru însurătoare, ziua de 29. Spera aşa că nu va trebui să celebreze prea des o uniune ce nu era binecuvântată cu iubire. În scurt timp n-a mai sărbătorit nimic, divorţul fiind cel ce a luat locul unei iubiri imposibile. Dar asta e cu siguranţă doar o coincidenţă şi un exemplu ce mi-a trecut pasager prin minte.

Cu toate astea, februarie poartă în amintirea şi în inima mea parfum de căsătorie. Parfum de soare cu dinţi şi zăpadă topită, de flori colorate din sere de Codlea şi rochii de mireasă purtate pe alei cu pomi desfrunziţi, dar acoperiţi de sclipiri de îngeri buni, ce-şi lăsau adierea într-o binecuvântare. Într-o zi de 11, de Sfântul Vlăsie, cel la care dacă te rogi cică nu rămâi fără o para în pungă şi vei fi prosper prin munca ta, într-un an 1969, ai mei părinţi îşi uneau destinele, făcând să meargă multă vreme căruţa acestui „ferecă şi desferecă”, „îngheaţă sau dezgheaţă”, „ninge sau plouă”, cu urme mari şi mici, adânci şi vii, cam vreo 38 de ani. Mulţi, mulţi ani. Şi ar mai putut fi. Acum când mă gândesc că acest Sfânt Vlăsie a făcut să nu-i lase pe ai mei părinţi fără parale în buzunare, chiar şi când lumea lor era săracă şi fără de speranţă, cred că nu au ales la întâmplare această dată.

Se zice că Făurarul îşi poartă numele cu drag, nume venit şi de la ascuţirea uneltelor pentru muncile agricole. Se pare că pentru sora mea, februarie şi-a ascuţit uneltele fericirii şi a muncii în cuplu, iar într-un 18 luminos, a simţit acelaşi parfum intens de căsătorie.  A fost cea mai frumoasă zi de februarie din viaţa noastră. Deloc geroasă, cu soare din plin, cu dragoste şi oameni mulţi, am celebrat iubirea venită …tot pe neaşteptate, parcă într-un Dragobete permanent.  Le doresc sănătate şi viaţă lungă şi bună!

Zici că vin cu un info-calendar, dar nici că îmi pasă şi dacă voi, cei care mă onoraţi cu urmele trecerii voastre pe aici, nu sunteţi prea încântaţi, promit să nu mai aplic astfel de abordări. Până una-alta, nu pot să nu adun, pe aici, parfumul zăpezilor. Dar nu parfumul zăpezilor de altădată, despre care mama îmi spunea că arătau ca cele din povesti introienite, de la Buzău,  ci parfumul zăpezilor de februarie din 2004 şi 2014. La 10 ani distanţă am trecut prin aceleaşi emoţii şi griji. Dacă în 2004 mi-am dus cu greu bunica la groapă, ca mai apoi să îi fac de 40 de zile pe nişte troiene care nu prevesteau nimic bun, preotul ajungând la slujba doar cu vola de deszăpezire,  in anul 2014acasa a fost acoperită total. Crivăţul nemilos a aşezat toată zăpada pe clădire, făcând ca imaginile de la televizor să fie trăite pe viu de mama mea, cea care-şi ducea traiul în acel loc şi care a simţit intens ce înseamnă parfumul solidarităţii: mâini harnice de tineri inimoşi au reuşit să-i croiască tunele spre animale, apă sau spre provizii. Coşmarul alb are parfumul sălbatic al gerului năprasnic şi al nesfârşitului.

Acum ceva ani, pe 22 februarie, se năştea fata prietenei mele, un înger de copil, aşteptat în neaşteptare, dorit dar venit surprinzător, ca şi când rugăciunile au ajuns mai repede decât s-ar fi aşteptat ei. Făurarul ne înnoia şi ne dădea speranţă prin parfum de viaţă tânără, de miros de bebeluş şi mai apoi, de fetiţă voinică şi înţeleaptă.

O zi tristă, urâtă şi sfâşietoare a mai fost într-un februarie 2007, când un om tânăr şi puternic ca un lup şi-a găsit sfârşitul nefiresc. Nu degeaba făurarului nostru i se mai spune luna lupilor. Unii lupi se nasc, ca Zoe, câinele nostru lup, fugit în locuri, sperăm, bune pentru el, pentru a fi admiraţi, iubiţi şi regretaţi, mai apoi. Sperăm să fie şi ea iubită tot de un om cu inimă mare, iar  pe „lupul om”, lupul singuratic, lupul hăituit de neîmpliniri, ce şi-a strigat urletul în pustiu, îl regretăm de ceva vreme.  Din păcate, nu l-a auzit decât Dumnezeu şi poate îi ascultă şi acum povestea, acolo în Ceruri.

Simt că luna aceasta are doruri şi împliniri, ecouri şi dureri, parfum de sărbătoare dar şi de rugăciune. Cu toate astea cel mai plăcut parfum este cel al speranţei şi optimismului şi vă asigur că iubesc această lună. Soţul meu este cel ce aplică zicala „ianuarie-fe-martie” şi chiar dacă la Braşov primăvara apare când nu te aştepţi, el spune cu drag la fiece 1 februarie: „Iubiţel, în 28 de zile vine primăvara!”Cum să nu iubeşti această lună când e simbolul omului curajos şi al idealurilor fireşti, normale, de contopire şi trecere, de iubire, de suflete pereche, dar mai ales de …parfum de primăvară sperată? Ferecă și desferecă

fereca si desfereca
ferecă și desferecă, ai mei parinti imediat dupa nunta, in casa nasilor mei

 

18 gânduri despre „Ferecă şi desferecă

  1. Multe evenimente a adus februarie. Par multe doar pentru că le-ai adunat pe toate la un loc? Ar fi la fel de multe și într-o altă lună?
    La mine este deja primăvară, de câteva zile. În timp ce în alte locuri nămeții sunt cât casa. Și mi-ai adus aminte de florile de la Codlea. Au fost cele mai frumoase de la nunta mea. Aduse de un coleg de facultate care locuia acolo.

  2. Mie, luna ianuarie îmi e mai urâtă și mai plictisitoare cu mult, decât februarie. Cu câteva excepții, care sunt zilele de naștere ale unor persoane dragi, aștept să plece lunga lună ianuarie și să se aștearnă scurtul Februarie, ca să pot aștepta Primăvara! Așa, cam prin 15 februarie, încep să mă bucur, să ghicesc zilele devenite lungi, să urmăresc cum pierd din lungime nopțile, să mă bucur de câte-o zi însorită, cu cer senin. Și să caut ghioceii aduși din crânguri de câte o temerară.
    O moarte și o naștere par a fi cei doi ploi ai lunii februarie în povestea ta, dar e atât de complexă și plină de evenimente, încât parcă și-a propus să te facă s-o ți minte…Știind că vine tănăra Primăvară, luna aceasta trece cel mai ușor, sper, sperăm, cred, cu toții! Anul acesta iarna a fost urâtă și seacă, dar februarie e însorit, cel puțin la noi. Să ai un Făurar pe placul tău! 🙂

  3. Am citit oarecum cu… timiditate, ca si cum as fi rasfoit un jurnal personal. 🙂 Dar e-n regula sa citesc fara… sfiosenie! Doar pentru a citi e aici, nu?! 🙂 Ai un stil aparte de a impleti trecutul cu prezentul dar si cu viitorul! 🙂 Cu multa placere am citit!
    Zile fericite iti doresc (va doresc)! Pupici cu drag!

  4. Când lucram în Codlea, primeam garoafe cu braţul. Nu ştiam atunci ce amintiri scumpe vor deveni. Cât despre amintirile din alte luni, poate doar iulie-august care îmi adună amintiri de cuplu să mă facă să mai vibrez astfel. Dar astea sunt alte gânduri…

  5. Când spun februarie: toate acestea îmi vin de-a valma şi rămân la final cu …nunta soră-mii. Restul sunt estompate şi adunate aici ca într-o încercare de tablou de familie, care altfel…nu şi-ar fi găsit locul. Mulţumesc, Diana!

  6. Eu iubesc luna februarie! Ianuarie, ca şi tine, deşi e luna zilei mele de naştere…nu îmi place deloc. Totdeauna sunt fără bani suficienţi, după sărbători, mai am multe evenimente de onorat şi totdeauna îmi pare obositoare. Cum spuneam, nasterea am pomenit-o …tocmai pentru a arăta curgerea timpului in directia firească. Se pot întâmpla multe, dar simpla idee ca există înnoire …restul devin amănunte într-o poveste de viaţă. Cel mai important, pentru mine, este evenimentul surorii mele, pentru că, incă, acolo imi trăia tatăl, mătuşi ce acum îmi zâmbesc doar din fotografii. Şi ar mai fi exemple. Februarie e făuritor de speranţă şi uneori, de amintiri multiple. Ca ale mele. Mulţumesc!

  7. Cate evenimente adunate intr-o singura luna, an dupa an! Cata viata si moarte, adunate in manunchi, asa cum e firesc!
    Pentru mine, februarie nu inseamna prea multe, insa ceea ce inseamna are o intensitate greu de egalat de catre celelalte luni ale anului. Februarie invie sperante, aduce primul fior primavaratic, face ca lumea sa mi se para un loc frumos si luminos.
    Mi-ar placea sa ne povestesti intr-o zi despre omul-lup din amintirile tale…

  8. Ce frumos ai descris Faurarul, Adriana! 🙂 Din pacate eu nu pot s-o iubesc pentru ca cele mai teribile evenimente din viata mea s-au petrecut in aceasta luna. Si nimic pozitiv, nici macar o amintire draga. Aproape ca a inceput sa-mi fie teama de momentul in care ea se apropie si plang de fericire cand se termina. E adevarat ca acum simtim cel mai pregnant parfumul viitoarei primaveri, dar oare e suficient? Nici ianuarie nu imi este mai draga, se pare ca iarna nu-mi prea prieste. :))

  9. Nu uita, draga mea, că mă contrazic pe alocuri. Iubesc evenimentele familiei mele şi mă întristează cele rele. După cum vezi se amesteca dar, recunosc, de ceva vreme, lucrurilor mai puţin plăcute nu le mai las loc pe podium. Le acopăr cu cele frumoase. Şi dacă nu am, caut unele. Braşovul e oraşul iernii şi dacă nu înveţi să-l iubeşti aşa, rişti tristeţea lungă şi depresie timpurie. Am fost de atatea ori depresivă încât acum, când văd nenorociri adevărate la tot pasul, refuz să instalez stări cunoscute. Acum am un pui de rotweiller ce îmi distrează orele libere şi mi le umple de zâmbet! Profit! Sper să vină primăvara mai repede. Cel puţin pentru tine.

  10. …da, sunt luni pline de evenimente şi luni cuminţi, obişnuite dar devenite speciale prin incărcatura anotimpului. Parfum de primăvară imi ramâne şi mie in final…

  11. 🙂 Pentru rubrica mea Happy Weekend, obisnuiam uneori sa consult o pagina web numita „S-a intamplat azi”.
    Povestea ta mai poate purta un nume inrudit: „S-a intamplat azi, in Februarie” 🙂
    Adriana, am crezut ca citesc o poveste dar am citit cinci, nu patru cum te-ai fi asteptat („Moldovenii s-au nascut” s-a adaugat neasteptat)…
    Cele trei (cu Ana si Andrei) mi-au mai demonstrat, o data in plus si de parca mai era nevoie, ca si vietile altora au fost/sunt praf. Parca ma simt mai putin mizerabil.
    Sa ai un weekend cat mai frumos! 🙂

  12. Elly, tu mă uimeşti totdeauna! Eşti tolerantă şi răbdătoare. Pe tine te citesc calm, cu drag, fără să ţin cont de data când o fac şi cum o fac. Când te simt prin blogul meu …apropo de celelalte postări enunţate, nu mă mir dar mă emoţionez ştiind cât de puţin timp pentru virtual ai! Mda! Nimic nu e perfect! Viaţa mea a fost ca un carusel, cu bune şi rele, iar dacă adaug şi aceste întâmplări culese din vieţile altora, parcă viitorul şi prezentul pare altfel. Ma bun. Mă simt onorată, Elly! Parcă retrăiesc sentimentul primului tău comentariu de pe blog. Eşti unică in inima mea! Dar ştii deja asta!

  13. Nu chiar asa rabdatoare si nici foarte toleranta. 🙂 Ma magulesti, Adriana. Nu ami departe de ieri chiar m-am enervat pe ceva…si am rabufnit intr-un anume fel. 🙂

Comentariile sunt închise