Mărgăritare-profil

Visul unor paşi pierduţi

Azi noapte m-am prins într-o horă. Mă ţineam strâns de alte mâini şi mă învârteam puternic. Cu fruntea sus, cu privirea înainte, cu paşi ştiuţi, repezi, atenţi, purtam ritmul altor oameni. Rochia mea violet era prinsă într-un trandafir viu încă, deşi niciun trandafir nu mai e real dacă e tăiat, dar asta e altă poveste de-a mea, ce vine şi trece prin mine. Trandafirul era deasupra cizmei negre de catifea şi simţeam cum toţi oamenii se uită la el. Nu-mi plac capetele plecate în horă, şi-mi doream să smulg trandafirul, aşa în vârtejul ăla ameţitor, ca oamenii să se privească în ochi. Muzica se transforma, trimitea către noi ritm puternic, şi, ca la comandă, picioarele porneau într-o cadenţă aproape de perfecţiune. Mă mira potrivirea asta, într-un grup în care nimeni nu-mi era cunoscut, dar toţi ştiau paşii atât de bine.

Broboane de sudoare îmi picau către tâmple inextetic şi coafura mea prindea aer dezordonat, miros sălciu şi lucire pe care încercam să o alung pufăind în sus, către frunte. Faţa mi se congestiona, ca şi când ieşisem dintr-o saună în care cineva picurase prea multa apă pe pietrele încinse. Vroiam să mă desprind, din ritmul acela potrivit, dar simţeam strânsoarea celor din stânga şi dreapta mea ca într-o menghină, parcă cu forţa. Încercam să pricep de ce mă aflu acolo, cu ce ocazie, dar parcă chipurile erau blurate, de nu recunoşteam nicio persoană. Nimeni nu se oprea, nici muzica măcar. În somn, picioarele îmi dansau singure şi doar cearceaful făcut sul sub mine a putut fi martor tăcut la visul ce a prins contur în mintea mea, şi m-a ţintuit o vreme într-o lume străină. La un moment dat, un chip de bărbat matur, cu fruntea bombată şi nas borcănat, dar fără alte trăsături clare, chiui către muzicanţii ce cântau aplecaţi pe instrumente ca şi când se contopiseră cu ele.

Atunci m-am trezit şi n-am mai simţit mâini străine şi nici paşi repezi, ştiuţi dar obositori. Am simţit doar o plutire magică şi miros de trandafiri roz. Am întins mâna instinctiv pe plapumă, spre locul unde îmi apăruse în vis roza cea vie, dar am primit o lăbuţă de căţel adormit. M-a lins de doua ori pe mână şi s-a cuibărit sub o grindă, unde lumina pătrunde mai greu. Camera mea părea în îngânarea mea caldă de dimineaţă o sală de dans cu rotiri de ochi credincioşi. Nimic străin. Îmi plac horele, îmi place uitarea aia de sine ce ţi-o dau paşii ritmurilor curate, dar tare m-am bucurat că se oprise cadenţa aia de foc dintr-un vis ce nu părea al meu.

„Am dansat toată noaptea!” „Cu cine, iubiţel?”  „Nu ştiu, dar am dansat o hora nebună cu oameni fără chip şi cu mâini puternice, ce mă ţineau cu forţa; cu paşi repezi ca de ape curgătoare! Sunt obosită de atâta dans, mai dorm un pic!” Şi în îmbrăţişare caldă de dimineaţă mi-am lăsat mintea deschisă spre un vis mai domol. N-am mai visat. Dar toată ziua am păstrat în mine parfumul bărbatului meu, ca într-o horă în doi, cu paşi ştiuţi, senini, calmi, senzuali şi confortabili.

Nu ştiu de ce am horit eu, sau m-am rotit mână în mână cu alţi oameni, dar poate ăsta a fost un semn că m-am învârtit destul în hore nepotrivite, în care nu mi-am prins paşii alături de cine trebuia. Şi, chiar dacă totul părea frumos şi potrivit, sunt sigură că oboseala ce o simţeam alături de acei oameni, aparent în ritmul meu, m-ar fi epuizat, într-un sfârşit. Poate de asta acum, când pot alege şi cu mintea, şi cu sufletul, dar fără vinovăţia aia ce ţi-o trimit unii oameni pe lângă care nu te regăseşti, horele mele reale sunt doar cu oameni ce-mi cunosc un pic paşii, sau vrem să ni-i cunoaştem reciproc. Oare hora se poate juca şi în doi?  Pentru că cel mai comod, senin şi plăcut lucru e senzaţia lăsată de potrivirea aia perfectă de paşi, ritm, respiraţie şi sens. Sensul iubirii. Uneori, acoperă multe din insuccesele paşilor pierduţi.

26 de gânduri despre „Visul unor paşi pierduţi

  1. A fost un minunat vis despre viata. Cu oameni si dans, cu un tradafir rosu, norocos. Un vis bun care se continua in realitate. E adevarat ca altfel.

  2. te-am citit de câteva ori. te-am citit încercând să leg visul de real, trandafirul cizmei de cel roz… şi niciodată nu am reuşit. dar rămân cu senzaţia că cercul acela e mai profund, mai adânc…
    şi simt nevoia să-ţi torc pe pervaz.

  3. Culoarea roz curata energiile malefice. Aroma trandafirului roz iti activeaza chakra inimii, iar daca faci o aromoterapie cu uleiul din trandafiri roz te ajuta sa-ti dezvolti clarvederea. In timpul visului tau s-a realizat o curatire a biocampurilor tale si a chakrei inimii.

  4. Cât de expresiv știi să scrii tu! Am auzit muzică, am dansat, am amețit, am simțit căldură, am simțit parfum, până și lăbuța de cățel am simțit-o.

  5. Mă pricep atat de putin la asta, desi ador explicatiile de acest gen. Eu cred, mai degraba, ca e o continuitate a unei amintiri ce a rasarit dintr-o cutie uitata de timp. S-a reactivat datorita unor intamplari recente…

  6. Da, da…Ioana! Aia cu lăbuţa de căţel e cea mai importanta. In fiecare dimineata mă trezeste o labuta de catel…cuminte, care nu are indrazneala de a zice nici pâs până nu ne trezim de tot.

  7. Am o rochie violet pe care o purtam prinsă cu un trandafir roz. Cădea cochet pe o cizmă de catifea, de care chiar mi-e dor, acum când vorbesc. Imaginea e una reală, restul e ceva dintre pasiunea pe care o am pt pasi complicati pe care nu i-am putut prinde decat incoace tarziu, odată cu maturizarea mea interioara. Plus că explicatia o dau oarecum in ultimul paragraf. Cu multi ne prindem in hore chiar potrivite, dar cu putini ramanem inca prinsi in jocul nostru de-a viata. Azi torc si eu…

  8. Pasii mei umbla impleticiti pe cararile vietii, atat in vis, cat si atunci cand ma trezesc. Le-am invatat umbletul si nu ma impiedic, insa in hore imi este greu sa ma misc, de teama ca voi pune piedica celor apropiati sau chiar necunoscutilor ce ma prind de mana.

  9. Cred că ne călim în și pentru viață alături de oameni atât potriviți, cât și nepotriviți. Nepotriviți, dar poate cei mai necesari. Ne deschid ochii, ne biciuiesc întru călire…Da,e suferință și plâns și nu înțelegem de ce…cum…din ce motiov. Scot răul din fiecare, dar odată scos, se duce departe! Iar apoi,la o altă cotitură, știm: ca să nu mai repetăm, să nu mai greșim. Mulți dintre noi au convingerea că doar ceilalți greșesc, ei fiind nepătați. Toți greșim, doar că unii ne străduim să reparăm cât putem, să nu mai repetăm și să evităm horele și mâinile necurate care ne-ar putea prinde în horele nepotrivite din nou, dar și capetele care-și ascund ochii. Ciudat, azi noapte foarte mulți am visat. Trandafirul e de bine, știu de la bunica mea. Iar lăbuța de cățel e mană cerească! Și e adevărată! 🙂

  10. O postare plina de forta si sensibilitate . Trandafirul roz e delicat ca sufletul. Pentru o clipa ne-ai prins si pe noi in hora. Am mai spus- o si ma repet: ai un fel de a scrie minunat. Felicitari.

  11. Rochia violet te tamaduieste… de prinderile nepotrivite iar rozul te afunda in iubire!
    Felicitari! Esti vindecata! 🙂

  12. Poate gresesc, dar trebuie sa-ti marturisesc ca si eu prefer hora in…doi. Dintotdeauna am simtit astfel. Pasii mici si repezi, multimile, mainile straine imi creeaza nelinisti si disconfort.
    Ce sentiment placut si reconfortant sa te trezesti dimineata si sa-ti imbratisezi fericita realitatea…

  13. Uneori visele transmit mesaje codate. Ma gandeam care o fi semnificatia trandafirului? Si prezenta labutei taman la limita dintre vis si realitate?

  14. Am imbinat voit cele doua notiuni. Mă simt bine cu alegerile de acum, altele decat cele in care am pendulat nesigura si neincrezatoare. Fericita realitate…frumos spus, multumesc…

  15. Oricum am o labuta de catel ce doarme la picioarele mele, care mă trezeste in fiecare dimineata. Restul…e vis, inchipuire, imagine dintr-un ceva ce s-a intamplat vreodata…

  16. Comentariul tau e perfect. Poate …cel mai plin de sensuri si definitii firesti. Gabriela Ilies imi spunea intr-o zi pe fb că toti gresim, dar nu gresim toti la fel. Adevarat. Atat de mult am scris eu pe blog despre greseală, vinovatie, regret si alte derivate, incat ar crede cineva ca am nu stiu ce secrete intunecate. N-am. Am doar cateva intamplari pe care le-as reface. Dar cum nu pot, mai mă port in pasi, şi in horele altora, sau ale mele. Noroc cu labuta de catel….zic…

  17. Mi-a placut 🙂 O intreaga metafora e toata postarea.
    Alegerile se intampla sa ne fie nepotrivite mult timp, putini dintre noi avem norocul unor alegeri potrivite la momentul potrivit. Mereu m-am gandit ca orice ni se intampla in viata nu-i intamplator, ca toate au rostul lor. Chiar si acele alegeri nepotrivite. Poate ca ne antreneaza pentru momentul acela potrivit 🙂

  18. Totdeauna spun că sunt recunoscatoare tuturor celor care mi-au fost alaturi pe drumul meu. Datorita nepotrivirii cu anumite persoane vezi mai usor potrivirea, iar acel moment unic…sare in evidenta fara sa faci nimic.

Comentariile sunt închise