Mărgăritare festive

De ce îmi e dragă

                                     Vă duc acolo unde merg mereu
Indusă şi de drag, iubire şi de suflet

                                      Extaziat de vorbe prinse în curcubeu
                                      Nemuritor. În pagini simple ca un alfabet

Etern, stabil, perseverent chiar şi pe avarii
Luat cu asalt de zeci de comentarii

                                      Apreciată şi în vorbe, şi-n condei.

Să nu săriţi! Nu sunt la osanale! Este fix prefaţa
Aglomerată cu respect;
Si poate de asta tot repet:
Iubiţi viaţa!

Pe Vienela am citit-o prima dată la Filozofu de România pe facebook. Fain Filozofu…ăsta, pontos şi generos, păcat că de prin iulie nu l-am mai văzut pe reţelele de socializare, semn că are timp pentru real, nu ca noi…dependenţii. Atunci îi distribuise vreo două articole şi ştiu că m-a amuzat şi mi-a atras atenţia stilul ei de a scrie. Recunosc că mă aflam într-o perioadă de căutări, de  descoperire a celor care-şi foloseau ideile şi cuvintele proprii pentru a scrie despre oameni, cei actuali, cei de acum, indiferent că aduceau cu ei întâmplări mai vechi sau mai recente, opinii, stări sau poveşti de viaţă.
Aşadar, Vienela a apărut în viaţa mea ca un cadou de Crăciun primit în avans, într-un decembrie simplu. Cu ea am descoperit ideea de blog. Cu o lună înainte, pe 6 noiembrie, îmi făcusem cont pe blogspot, şi mutasem 14 însemnări (pe care le-am făcut uitate), asta la sugestia unor binevoitori care îmi remarcau notiţele de pe fb, dar  îmi semnalau şi faptul că le-aş putea pierde în hăţişul de acolo. Blogul ei m-a făcut să tresar şi să o urmăresc, oarecum, în tăcere, neştiind că a lăsa un semn că ai fost pe acolo ar putea fi egal cu un salut din toată inima.  Am recuperat, în schimb, de 6 luni încoace.
Ciudat, cu cât o citeam mai tare …cu atât mi se părea mai complicat să scrii pe blog, şi admiraţia mea creştea vizibil. Acum mă gândesc cum am putut să stau fără să scriu, să răsfoiesc bloguri cum fac acum, fără să mă umplu de energie sau să rămân pe gânduri la vreun subiect mai deosebit. Într-o zi pe 17 martie, Vienela îmi trimite un mesaj privat în care mă invita sa scriu câteva rânduri pe blogul ei. Am fost sceptică. Nu ştiam dacă pot, ce pot şi cum va primi lumea obişnuita cu stilul ei curat …alambicările mele de povestitor. Că altceva…nu ştiam a fi. Nu ştiu nici acum.
Dar ea m-a încurajat şi m-a rugat să scriu exact ca pe fb, fără niciun alt gând. În seara aceea, de 18 martie, m-am pornit pe scris şi nu m-am mai oprit. Am început să folosesc blogul şi să mă minunez când  îl deschideau şi alţii în afară de mentorul meu. Ea m-a ajutat să înţeleg fiecare lucru, şi-a pierdut mult timp sa ma facă să pricep chestii care acum îmi par banale, dar atunci erau limbi străine, m-a ajutat să nu-mi pierd curajul, să nu mă retrag înainte de a începe, să continui fiecare gând şi idee. Multă vreme a fost singurul meu comentator, singura de la care aşteptam un semn, şi chiar şi acum, după imediat 6 luni, nu pot trece la alt articol dacă Vienela nu şi-a făcut semnalată prezenţa.
Despre calităţile ei nu vorbesc. A făcut-o atât de bine Alina Gheorghe pe blogul personal,  încât eu nu fac decât să-l recomand; şi atunci vor observa la comentarii câţi oameni o văd pe Vienela aşa cum e de fapt: un BRAND şi un om special.  Multe aş avea de spus, dar mi-am promis azi că vreau să arăt, celor care nu ştiu deja, de ce îmi e dragă Vienela.
Vienela a crezut în mine, în vremuri când oamenii nu se mai simt, se învrăjbesc din mult şi puţin, sau sunt influenţaţi de greşeli trecute şi ocazionale. Vienela a ştiut să fie generoasă şi să îmi predea această lecţie …..natural. Mi-a rămas alături când puteam agasa cu insistenţe fireşti pentru mine, dar nefireşti pentru un om cu preocupări atât de vaste. Tot ea a mobilizat o lume să o găsim pe pierduta mea Zoe. Şi lumea i-a răspuns şi mi-a devenit şi mie lume; una nouă, plină de solidaritate pentru care IAR vă mulţumesc. Eu nu pot scrie despre ea la modul general. Nici nu vreau. Azi, voi trece fiinţa ei prin mine, cea care o iubeşte ca pe o soră primită în dar de la viaţă. Vienela poate orice: poate să înfrunte probleme mici şi mari, poate fi „mamă, soţie dar un minunat om de rând, şi poate iubi viaţa”.
Nu ştiu dacă iubeam viaţa atât de mult înainte de Vienela, dar acum iubesc ceea ce mi-a arătat ea: iubesc cuvintele, puterea lor, farmecul şi senzaţia rămasă la sfârşitul zilei când trec pe la alţi oameni minunaţi şi articolele lor. Azi Vienela e sărbătorita zilei. Mi-am promis mie că nu îi voi scrie niciun articol pentru care să-mi mulţumească, pentru că cea care va avea cuvinte de mulţumire voi fi totdeauna eu. Şi nici lacrimi nu vreau, Vienela, fie ele de bucurie. Nici fâstâceală, nici senzaţie de „prea mult”, cum spuneai la Alina.  Pentru că nu e prea mult. E ziua ta şi pentru că sunt departe las scris, aşa cum facem des pe blogurile noastre, nu numai azi.  Doar că… AZI vreau să fii fericită, şi nu doar azi: totdeauna.
Vreau să bei un pahar pentru toţi cei care te iubesc, să simţi vântul pe care tu l-ai stârnit cu puterile tale de fată a muntelui ce ţi-e drag, a poveştilor, a faptelor bune. Să fii sănătoasă şi iubită  şi de alţi oameni, care, poate, de azi vor vedea şi ei sclipirea magică a cuvintelor tale. Noi, cei care te ştim deja vom fi cu gândul la tine. Şi vom cânta încet , ca pe seară să debordam într-o urare comună: mulţi ani, Vienela! La mulţi ani…să trăieşti!
Te iubesc din suflet şi-ţi mulţumesc că exişti. Acest articol e doar al tău. Cei care vor citi despre tine, despre noi şi despre o zi pe care, ştii tu de ce, aş numi-o „Crăciunul din ziua Vienelei”, sper să fie indulgeţi cu efuziunea mea de sentimente. Nu m-am putut abţine!

Ps. Unde plecai? Stai şi ia-ţi cadoul! Sper să-ţi placă. Mie mi-a plăcut: Fabrizio Moro. Acum, doar pentru tine!

Şi, da! Mi-ai schimbat viaţa! Definitiv!

41 de gânduri despre „De ce îmi e dragă

  1. Nu ai fi fost tu daca nu scriai astazi, am gandit in clipa in care mi-am vazut numele. Ce nu stiam atunci era ca articolul nu va fi articol, ci un adevarat poem care ne-a facut sa ne privim uimiti, parca fara sa credem ca toate astea sunt despre si pentru mine.
    M-ai facut fericita inca din ziua in care te-am descoperit. Cu fiecare zi care trecea te placeam mai mult, pana cand am inteles ca tin la tine ca la o sora, ca mi-as dori sa te am aproape ori de cate ori sunt suparata sau fericita, ori de cate ori esti suparata sau fericita.
    Intr-adevar, ma cunosti atat de bine! Si ai ales exact ceea ce trebuia, o melodie cu versuri care descriu cate ceva din ceea ce traim.
    Te iubesc, surioara mea frumoasa!

  2. Vienela, am trăit multe cu şi lângă oameni. Nu am ştiut totdeauna sa ma dăruiesc; am dezamăgit şi prins frustrări şi lecţii pline. Dar viaţa mi-a adus de 10 ani încoace surprize nemăsurate, iar cea mai cea e legătura noastră. Nu ştiu dacă s-a vrut poem. Aş fi putut scrie încă pe atât, mai ales că toate astea sunt trecute prin filtrul celor 6 luni active, nu imediat 9 de când îţi stau prin preajmă. Azi l-am ascultat şi eu pe Fabrizio. Nu mi-a fost greu să recunosc nişte versuri care îmi spuneau tot. Puteam să o pun doar pe ea pe pagină şi ai fi înţeles, fără cuvintele mele, ce vreau să-ţi spun. Să ai o zi perfectă. Eu te sărbătoresc şi te iubesc!

  3. oameni dragi îmi sunteţi! 🙂
    la mulţi ani vienela! eu vă sunt recunoscătoare că m-aţi găsit, că v-am găsit…

  4. …şansele nu apar mereu in viata. Am mai trecut pe langă şanse, nu le-am recunoscut şi, poate, şi de asta, azi vreau să se stie că drumul pe care sunt acum, pavat şi cu oameni deosebiţi, e unul pe care-l simt,şi pe care calc cu grija. Am lectii in trecut care mă obligă să înţeleg mai bine prezentul. Să ne trăim cu toţii, a zis azi noapte…Vienela! Mulţumesc, psi!

  5. Nu, ea e minunată! Pe mine Vienela m-a învăţat să fiu mai bună! Multă vreme nu am ştiut a fi cu nimeni…aşa! Ce înseamnă drumul şi gândul comun! Luminează…până şi minţi rătăcite. Mulţumim, Bia!

  6. Ba, am văzut multe gesturi aici, in cele 6 luni ale mele de pendulare. Unele sunt mai vizibile, altele mai putin. Uneori le prefer pe cele din urmă. Asa am avut eu parte in timpul ăsta de la Vienela: o mulţime de gesturi…invizibile pentru alţii, vizibile pentru mine. Azi am exagerat poate prin lungimea articolului, dar niciun cuvant de acolo nu avea cum să lipsească. Mulţumim. Salutări bebeşteanului. Te citesc…recunosc, mai în tacere.

  7. Aşadar,…suntem două norocoase! Fain! Sigur…citesc articolul. Ăsta-i avantajul fb-ului. Anul următor poţi scoate de la naftalină aceeaşi postare, zici mulţi ani-ul şi gata! Glumesc! Te pup, Adelina

  8. Două fete speciale. Asta sunteți. „La mulți ani Vienela” și „La mulți ani Adriana”. Pentru mine astăzi este și ziua ta. Pentru că nu în fiecare zi cineva scrie atât de frumos despre o prietenă.

  9. Vienela, Vienela…
    Ce te mai iubesc fetele astea!
    Încă nu-i 12 sau 24 aşa că încă o dată „La mulţi ani!!!”
    Adriana, ţi-ai găsit mentorul, nu rămâne decât să-l exploatezi.
    Oare de ce „mentorul” nu are feminin? 🙂

  10. Nu ştiu cine pe cine a găsit, dar bine s-a mai întâmplat. Cât despre ” exploatare” sper să fie una ecologică …nu gen „Roşia Montana”. Să ne trăiască, Vienela! Şi noi…de ce nu?

  11. Ai scris tare frumos despre un om frumoas. Am sa urez multi ani si Vienelei aici si prieteniei voastre. Si prieteniei noastre. Si mie Vienela mi-a dat mult avant si mi-a devenit draga cat ai clipi din ochi. Pot spune cu mana pe inima ca e una dintre cele mai importante persoane dintre cele pe care le citesc.

  12. Mulţumim, Dana! N-am făcut altceva decât să povestesc cum mi-a dat un imbold un om şi am rămas aşa legate una de alta, fără să mă aştept, fără să fi făcut mai nimic, ci pur şi simplu din acea reacţie pe care o ai fata de un om anume. Nu mi-a placut sa fac niciodata clasificări, să asez oamenii pe trepte, in ordine crescătoare dar ştiu că Vienela are tot meritul pentru ceea ce simt. Tocmai ce mi-l confirmi şi tu, şi toti cei care o simt şi o cunosc.

  13. Ce-mi place prietenia voastra, fetelor! Felicitari la amandoua. Adriana, tare m-a emotionat cat de frumos ai scris despre Vienela, mai ales ca sunt 100% de acord cu fiecare rand. E mare lucuru ca cineva sa isi puna amprenta intr-un mod atat de pozitiv asupra vietii tale. Va pup pe amandoua, iar Vienelei ii mai urez inca o data la multi ani sanatosi si fericiti 🙂

  14. Aha, tu vrei neaparat sa vezi cum imi sta ametita! Dupa un traseu pe munte nu cred ca as avea nevoie de mai mult de o gura de bautura pentru a vedea inorogi. 🙂

  15. Bia, sa nu o crezi! Tu stii ca nu ma pot lipi decat de oameni buni, frumosi la suflet! Daca nu as fi simtit ca este atat de buna, nu ne-am fi legat niciodata! 🙂
    Abisurile, multumesc din suflet!
    🙂 Adriana, asa am simtit si eu de cateva ori, ca as putea scrie un roman despre tine!

  16. Sorana, nu ocaziile ne lipsesc, ci obisnuinta de a face altora bucurii mai mici sau mai mari! 😉
    Adriana, as putea spune ca imi place la umbra… 😉

  17. Adelina, imi amintesc si acum cu placere emotiile care m-au invaluit cand mi-ai scris poezia. O am salvata in calculator si acolo va ramane, alaturi de cele scrise de Adriana.
    De ce nu, Adriana? Daca omul nu s-a schimbat intre timp, ii poti dedica acelelasi versuri… 🙂

  18. Multumim, Sonia! Cumva, am senzatia ca asa trebuie sa fie, ca ziua mea este si ziua Adrianei, asa cum ziua ei este si a mea!
    Adriana, si viata mea a fost schimbata! Vad prietenia cu alti ochi, vad viata cu alti ochi, ma vad pana si pe mine cu alti ochi!

  19. Radu, parca ai fi Mihai! La fel se mira si el ieri! 🙂 Multumesc mult!
    Adriana, tu nu ai putea niciodata sa exploatezi ceva sau pe cineva in alt fel decat ecologic… 🙂

  20. Dana, sentimentul este reciproc, asa a fost de la inceput!
    Cei care ne citesc isi vor imagina ca am facut cine stie ce vraji, ca sunt cine stie ce guru al vostru si al blogosferei, cum imi spunea Teodora. 🙂
    Va imbratisez!

  21. Exact, Iuliana! 100% adevărat. Nu poţi zugrăvi un om altfel decat e.Şi cand ceilalti o vad la fel..ştii că nu ai cum să fii înţeles greşit, că mai sunt şi altii care ar fi putut scrie randurile de mai sus.Te pupăm şi noi!

  22. Toata ziua am ascultat si am pastrat in minte versurile care descriu atat de bine ceea ce simtim! Astazi am revenit si am recitit poemul tau. La pranz vreau sa recitesc ceea ce ieri am citit asa cum a fost scris, dintr-o suflare. De-a lungul zilei m-am intors la cate o idee, am recitit-o, am zambit, am revenit… Nu a fost timp pentru raspunsuri, nu a fost mai ales puterea de a gestiona emotiile…
    Cu tine, fiecare zi este o sarbatoare, o sarbatoare a vietii, a iubirii, a prieteniei!
    Abia acum, recitind poem, am remarcat si minciunica legata de O seara perfecta. :)))
    Te iubesc!

  23. Iuliana, iti multumesc mult! Nu cred ca as putea explica vreodata de ce sau cum am ajuns sa simt toate astea pentru Adriana! Am rezonat cu ea, am simtit ca imi este suflet pereche, am imbratisat-o in gand si i-am ramas alaturi!

  24. Minciunică de nevoie. Cum să-mi amintesc de articol cu arhiva lipsă pe blogul tău? Astea-s doar unelte. Documentare forţată. Eu am intrat la Filozofu in decembrie să caut articolul, dar fb-ul arată doar ce vrea el in trecut. Te pup.

  25. …exact. Pentru cei care spun că ar fi prea multe bloguri şi puţini bloggeri adevăraţi ştiu că eu am ales la îndemnul tău: cutia de adăpostit poveşti pe care le-aş fi pierdut pe facebook. Fără alte pretenţii.

  26. Asta fuse de ziua Vienelei 🙂
    Am vazut in blogroll ca aveai un articol cu numele Vienelei in titlu si stiind ca-i ziua ei, m-am gandit ca e o urare ceva mai ampla, mai personalizata 🙂 Dar din pacate n-am avut timp sa trec pe la tine. De abia am reusit sa intru la Vienela chiar atunci, imediat dupa miezul noptii, cand abia trecusem in 11 sept, sa-i fac o urare.
    Ai scris foarte frumas despre ea, in fond si despre tine 🙂

  27. Uite, el a mers cu mine la cateva intalniri cu bloggerii, s-a convins ca oamenii cu care comunic sunt reali, insa tot nu se poate acomoda cu ideea ca poti simpatiza un om doar citind ceea ce scrie pe internet, fara sa il vezi in realitate. Se tot intreaba cum poate spune un om ca iubeste alt om, daca nu l-a vazut niciodata… :))))
    Ma intreaba uneori cum de spun ca un om imi este drag, daca nu stiu nici macar cum arata… :)))))
    Sigur, Radu nu la asta s-a gandit, dar reactia lui m-a dus cu gandul la Mihai al meu. 🙂

  28. Ştii ceva, are dreptate! Teoretic are dreptate. Dar e ca in carti şi ca la actori…îndrăgesti munca lui. In ceea ce te priveste, Mihai ar fi trebuit sa stie ca atunci cand daruiesti timp unui om, din putinul timp, cand daruiesti cuvinte, cand îi iei apararea ca o leoaică, cand promovezi un om, cand descoperi lucruri comune, incepi sa-l indragesti. Iar daca am lasa doar cuvantul asta şi ar ajunge. Şi atunci pentru ce am nevoie sa rada si sa danseze in fata mea, cand eu stiu cum arata, cum gandeste şi ce face acel om in raport CU MINE in primul rand. E simplu să te poti vedea. Un loc in microbuz şi s a rezolvat problema fizica. Nu schimba cu nimic. S-ar putea sa apropie si mai tare. Atat. Şi Mihai se va convinge intr-o zi.

Comentariile sunt închise