Mărgăritare versificate

Aceiaşi ochi

              Aceiaşi ochi?
         Aproape nu-i posibil
Ca timpul să vestească împăcarea,
Să poarte-n ei durerea şi iertarea,
Şi sângele pătat, dar şi speranţa
Că Dumnezeu ne aude
Şi ne schimbă viaţa.
În vremuri care trec şi ne mai miră
Purtăm în suflet dor şi poate milă,
Şi ştim că-n noi-i puterea şi iubirea
Ce-o dăruim la schimb cu nemurirea;
Şi-a numelui, şi-al vieţii, şi-al poveştii
Clădite de un suflet trubadur,
Pe frunze scuturate de alun
Ce poartă-n rouă viaţă şi în stropi
Amestec  de iubire…. şi aceiaşi …ochi.

dialog cu Carmen Pricop, căreia îi mulţumesc cu un strop de întârziere. Pornind de la poezia Rugăciune amară, Carmen a scris pe blogul ei poezia „Aceiaşi ochi”. Azi i-am răspuns…cu drag.

13 gânduri despre „Aceiaşi ochi

  1. Sunt anumite situatii in viata cand iertarea nu poate veni, oricat s-ar stradui omul… Poate doar sa se fereasca de amintiri, obosit de chin si lupta… Nu am experimentat asa ceva si nici nu imi doresc… Pot doar sa incerc sa imi imaginez…
    Ce frumos va jucati voi doua… 🙂

  2. Aşa e Carmen! Întotdeauna continuă jocul şi iau naştere gânduri-rânduri.
    Mă bucur că vi s-au întâlnit „ochii” şi v-aţi privit.

Comentariile sunt închise