Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Cine eşti tu?

  • Cine eşti tu?
Eşti cel care mă aduce cu o vorbă, cu un cuvânt, cu o trăire în fiecare zi pe aici. Eşti cel care găseşte zilnic subiecte noi, aventuri triste sau vesele, întâmplări de zi, întâmplări de noapte, fapte normale, sau magice. Tu mă hrăneşti cu versuri şi apoi primesc desert în pagini de călătorie. Cu tine adorm pe tastatură citind poveşti orientale, occidentale sau de alcov. În fiecare zi primesc sfaturi şi văd lumea altfel prin zeci de ochi şi minţi diferite. Uneori am impresia că despre mine e scris articolul tău, alteori fug repede nemulţumită de drumul pe care l-ai descris. Poate nu-mi plac oamenii tăi, poate nu am ajuns eu unde trebuia, dar revin cu fiecare titlu ce-mi atrage atenţia. Caut fiecare recomandare şi plutesc cu fiecare notă muzicală trimise prin cutii cu titluri îmbietoare. Nu mă omor după fotografii dar rămân mută de uimire acolo unde doar măiestria îşi arată imaginea. Cobor la masă prin pagini cu arome ce străbat imposibilul spre posibilul măcinat de pofte imaginare. Îmi ascult inima când prind ritmul unor provocări trimise firesc spre oricare dintre noi care vrea, simte şi trăieşte prin cuvinte. Cuvintele altora. Cuvintele tuturor. Cuvintele fiecăruia dintre noi. Cuvinte de acum, de mâine. Cuvintele celor contemporani cu mine, care îmi descriu o lume pe care altfel eu aş fi putut să o văd strâmb sau prin umbre trecute. Cuvinte tehnice, cuvinte rugătoare, pline de credinţă, de farmec, de nou, de vechi, de amintiri pestriţe dar mai ales de hohote de râs (pe alea le caut destul de mult, recunosc). Deci cine eşti tu? Şi asta nu mai e ” mânăstire într-un picior”. Nu! Ţi se pare că eşti tu? Normal. Tu eşti! Eşti acel blogger care-şi trăieşte viaţa prin cuvinte. Oricare! Mai de succes sau nu, mai bun, mai trist, mai vesel sau mai plin de culoare. Eşti! Prin orice mers înainte….îmi spui cine eşti tu!

Pentru lumea aceasta, prin oamenii lor care mi-au dăruit un alt mod de a vedea lucrurile. Tuturor le mulţumesc!

Deja ştiţi că această postare face parte din tema ”Cine eşti tu?” În  tabel. găsiţi oameni entuziaşti ce vorbesc despre alţi oameni frumoşi.

34 de gânduri despre „Cine eşti tu?

  1. … ai descris totul atît de frumos…. „fiecare nota muzicala trimisa prin cutii cu titluri îmbietoare”… superb !!! o zi minunata ca si tine îti doresc !!

  2. Dacă tot am particularizat-o pe Vienela într-un articol azi noapte m-am gândit cât de mulţi alţi oameni dragi mie nu pot fi incluşi acolo. Şi a ieşit ….ceea ce eu am numit un bonus. Mulţumesc pentru vizită!

  3. Şi noi îţi mulţumim! Pentru fiecare poveste cu care ne-aduni în jurul tău. Pentru bucuriile sau tristeţile pe care ni le dăruieşti ca să învăţăm dincolo de fiori. Habar n-am cine eşti tu încă, dar ştiu că voi fi aici şi de-acum înainte, ca să îmi arăţi câte puţin dintr-un alt om cu dorinţe simple şi amintiri amestecate.

  4. De data aceasta nu iti mai multumesc doar in numele meu, ci in numele tuturor celor pe care i-am descoperit de-a lungul timpului si mi-au placut pentru ca scriau cu sensibilitate, cu umor, cu talent, ca pasiune… Stii ca printre cuvintele elogioase din acest articol esti ascunsa si tu, cu sufletul tau pur, cu dragostea ta mare, cu minunatele povesti pe care ni le spui…
    De ce ai bagat codul de verificare?

  5. Probabil ceilalti stau mai putin timp cu ochii in monitor si au vederea mai buna. Eu ma enervez cand nu nimeresc din prima literele… :)))

  6. Eu am renuntat la a mai comenta pe blogurile unde gasesc acea verificare. Este pierdere de timp si eu chiar nu am asa ceva…

  7. Da! Scrisesem în această temă despre Vienela. Şi am scris în felul meu. Îmi rămăsese totuşi ceva neacoperit, ca să zic asa. Şi atunci mi-au venit cuvintele astea care pot fi cuvintele oricui. Mulţumesc.

  8. Foarte mult pozitiv. Ceea ce nu e deloc rau. Totusi, am ajuns la concluzia ca blogul este folosit de multi pentru a crea o imagine falsa despre ei. Foarte multi scriu doar de bine, folosind cuvinte frumoase si atent alese de parca toti bloggeri ar fi imaculati sufleteste.

    Bloggeri care scriu despre ei, viata si sentimentele lor sunt un soi de ingeri. Imuni in fata invidiei si a oricarui alt sentiment negativ. Ceea ce desigur nu poate fi adevarat – caci ceea ce pare prea frumos ca sa fie adevarat de cele mai multe ori doar pare.

    Subiectivism sau ipocrizie.

  9. Aşa, şi? Scrie tu de rău că viaţa-i plină de asta! Nu e nimeni înger, dar nici nu am chef de scos in evidenţă lucruri de care oricum e plin peste tot. Rămâi conectat la ştirile de la ora cinci.Înger? Cine tinde spre asta? Şi nu vorbesc aici de bloggeri neapărat. Ci de ceea ce vreau să citesc şi citesc, într-o formă actuală. Şi încă ceva: cine spune că nu avem şi părticele de ipocrizie, subiectivism şi alte ” calităţi” de gen. Suntem măşti, până la urmă. Asta e on-line-ul…o mască. Chiar şi tu ai venit cu masca pusă! O seară bună!

  10. Eu spre exemplu am doua masti in online, iar in viata reala mai am cateva, ba sunt mama, ba sunt nevasta, ba sunt angajata, si de fiecare data cand imi pun o masca trebuie sa scot o alta masca, caci altfel nu se mai potriveste niciun pe fata mea.
    Si pe mine m-a uimit nazuinta asta spre absolut a bloggarilor, cine scrie de rau sau realist este criticat, sunt doriti acum visatori, romantici, si m-am simtit inferioara tuturor pt ca eu nu vedeam niciodata lucrurile la fel de roz ca ceilalti.
    Iar apoi am descoperit ca pana si in online am nevoie de mai mkulte masti, care eventual sa fie compatibile una cu cealalta.
    M-am intins prea mult, am cautat comentariul despre care vorbeai cu Vienela, m-ati facut curioasa si chiar a meritat. Seara faina!

  11. Nu ma uit la TV.

    Reactia ta usor violenta chiar nu isi avea rostul.

    Noaptea dormi cu masca sau fara? Ideea nu era de a scrie despre rau sau nu. In fine, in lumea asta virtuala, anonima, a mastilor nu este permis sa se vorbeasca despre realitate. Dar daca masca prezinta doar pozitivul ce se ascunde in spatele ei?

    Cati bloggeri s-ar aprecia unul pe altul fara masca? Iar daca esti apreciat pentru ceea ce nu esti cu ce te ajuta…incerc doar sa inteleg fenomenul si nimic mai mult.

  12. Sunt masti pe care le purtam pentru a ne proteja de cei ca tine, care nu au curajul de a-si pune numele alaturi de cuvinte. Asta nu inseamna nimic, pentru ca si in viata reala oamenii poarta masti, desi toata lumea stie de existenta lor…
    Poate ca nu reusesti tu sa citesti printre randuri… Nimeni pe aici nu sustine ca viata este perfecta sau ca noi am fi perfecti…

  13. Aha. Nu-i rău. Seara asta e absolut inedită. Ştii de câte ori n-aş scoate eu de la naftalină poveşti nu chiar optimiste, măgulitoare sau cu tonuri gri? In confesiunile mele am unele destăinuiri pentru care am fost trasă de mâneca, că n-ar fi bine, că e prea mult, că lumea nu e pregătită să te vadă goală pe aici. În fine. Faine cuvinte ai adus cu tine. Eu…parcă intuind seara asta, chiar am pus la profilul meu, ieri, o descriere în care recunosc că sunt şi o mască. Dar dacă ne-am feri cu toţii de lucrurile astea ar fi gol pe aici. Ştii, îmi plac lucrurile inedite dar tot la Adelina şi Mixy mă opresc pentru doza de optimism şi veselie. Şi atunci ce caut? Habar nu am. Caut, cum spui tu, să-mi suplinesc fiecare nevoie. Tu eşti mult ….mai stilată , ca să zic aşa. Eu…destul de restrânsă în idei. Stai să mai cresc. N-am decât cinci luni de hoinăreală pe aici. Şi ţie o seară bună. A mea e…acum. Mulţumesc!

  14. Eu când am scris articolul nu am scris neapărat despre bloggeri ci despre cuvinte şi ceea ce caut. Am fost uşor agresivă dintr-o coincidentă. Tocmai ce mi se atrăsese atentia că nu am activat moderarea la comentarii. Eu, de bună credinţă am zis …hai că nu am vizitatori annonimi. Când hop …unul. In fine. Uneori …dorm lşi cu masca, masca visării. Visez că a doua zi găsesc mai mult frumos in jur. Am avut la urât in viata mea…o grâmadă. Nu fii şi tu unul. Cred că ai mai fost pe aici. Dar atunci purtai două iniţiale. De ce ai renunţat la ele?

  15. Ce discutii inspirationale :), imi plac! Voi mai reveni!
    Nu sunt deloc stilata, Adriana, stai linistita, tu esti mult mai draguta decat mine (nu m-ai prins nervoasa, si nici nu am mai fost de mult timp).

  16. Din contră, sub aparenta mască a unui nick scapi de măștile pe care societatea ți le impune. Că poate tu ai chef să scrii că îți place 69. Dar nu poți posta sub numele tău real, că dacă te vede șeful? Dacă te vede soțul? Și el săracu tot cu misionaru' înainte. Etc. Și atunci, sub nick, postezi ce vrei. E o versiune puțin idealizată, în sensul că nu-i mulată pe manifestările tale din real life, dar e mai aproape de cum ai vrea tu să fii, de sufletul tău.

    Poate pe unii îi doare undeva de părerea altora și postează lejer și sub numele lor reale. Dincolo de asta, care-i problema în a-ți asuma o identitate nouă? De exemplu nu poți avea o conversație interesantă cu cineva în metrou decât dacă persoana respectivă îți arată buletinul la început? Trebuie musai să-i știi numele ca să te prinzi că ce zice are sau nu valoare? Și în ce mod numele, CNP-ul, datele din buletin de definesc mai mult decât ceea ce simți/faci/gândești?

  17. Când mi-am făcut blogul nu ştiam nici măcar dacă am ceva de spus, dar să mai am şi trăiri definitorii. Ceva, ceva…sclipea în capul meu a incognito că nu mi-am spus degeaba damadecaro…dar când m-am văzut dezlănţuită pe aici am adăugat şi o parte din cartea de identitate, cum bine spui tu.

    Acum cu mască sau fără mască, sincer, nici nu-mi pasă prea tare. Oamenii nu mă ştiu, iar cei câţiva care mă cunosc în viaţa reală mă vizitează rar. Mai tare supăraţi pe lumea asta sunt acei care consideră că dacă eşti un „nenorocit” în viata reală şi propovăduieşti cu niscai cuvinte tot felul de teorii gata… păcăleşti lumea şi îi laşi pe toţi fleaşcă de admiraţie. Că parcă omul caută adevărul absolut şi-l găseşte fix la mine.

    Eu primesc zilnic atenţionări că această formă de exprimare e un fel de exibiţionism şi că mi-ar sta mai bine concentrată pe alte direcţii. Una peste alta, eu poate dispar repede, precum starletele alea ce apar câteva sezoane la tv, cine ştie…dar intotdeauna voi căuta locuri cu idei noi, actuale şi care să mă inspire într-un fel sau altul.

    Şi vorba ta…nu mă interesează nici cum arată, nici dacă a fost la biserică duminica, nici dacă e bărbat şi scrie ca o femeie, si nici dacă a omorât pe cineva in viata reală. M-am lungit. În fine. Mulţumesc că ai trecut pe aici

Comentariile sunt închise