Mărgăritare versificate

Rugăciune amară

Rugăciune amară
Rătăcită în noianul
Rugilor topite de dureri,
Purtate într-un circuit cu speranţă,
Şi zămislite  din smerenie și șoapte,
Se cuibări în Înalt.

Se auzeau zvonuri că era trimisă
De o minte necredincioasă,
Fără bunătate,
Fără credinţă,
Fără noroc…

Şi atunci cui și pentru cine se roagă, amar, străinul călător?

Povestea lui o ştie toată lumea.
Le-a rămas  în memorie
Ca fiind tâlharul ce-a scurs, în timp,
Prea repede, viaţa unei fete.

Unei fete cu inimă caldă,

Dar cu suflet speriat de sălbăticiune
Care primise ca dar, la naştere,

Semnul ielelor.

Asta i-a adus şi nenorocul,
Prin el, omul cu pânda în suflet,
Care simţi aroma ei de spaimă înnăscută.
Şi-a arcuit firul lui de Cupidon tomnatic,
Şi, prea curând, avea să simtă gustul salin 
Al buzelor cu inocență tremurândă.

Dar ce…păcat!

Povestea rămăsese agățată,

Ca de un ram de copac-candelabru,

Singurul martor al seninului…

Străinul călător privi spre cer
Curcubeul ce i se ivi în zare,
Ca un carnaval de culori necerute.

Toţi se mirară şi priveau extatic
Spre semnul din cer,
Şi, parcă, doar atunci zăreau
Pentru prima dată, ca o lumină,
Pruncul fără mamă din braţele străinului călător.

Un fragment viu rămas ca dovadă şi…
Desemnat pentru iertare.

Uite pentru cine
Striga tâlharul de iubire
În tubulatura cerului!

Nu cerea nimic pentru el:
Nici iertare, nici iubire, nimic…
Ci doar mai multe bucurii  pentru… cel mic.

Dacă mai scriai una eram trei luate (câte trei) duzinărese!”….mi-a sugerat draga de alma nahe. N-am rezistat. Suntem tote trei câte trei tot în tabel.

15 gânduri despre „Rugăciune amară

  1. Vrând să fiu comodă, dar şi să moţăi, am comentat de pe ipad, dar nu mă lasă(habar n-am de ce) să comentez decât cu contul google. Am apăsat „postaţi”, şi, ce să vezi? ” Fără conţinut”, cică!…deci aşa, Alma, pui comentarii făr' de conţinut?! Hmm…
    Aşa că, ce să fac, am deschis iarăşi laptop-ul(abia ce-l închisesem, că l-am încins azi!!!) şi încerc să reproduc şi mai făr' de conţinut decât prima dată ce-am zis, da' nu s-a primit…

    începusem cu un PS, în care ziceam foarte pe scurt ce am zis în paragraful anterior, acum foarteee pe lung.

    Apoi, de la ps, am trecut la păs! Cui se roagă amar, ai întrebat.
    Şi eu n-am putut a zice decât „cerului, cui altcuiva?” Cerem cerului, eu cer cerului! Cere cerului, că sigur îţi dă! Şi dacă ceri pentru mare îţi dă! Eu am cerut azi cerului ploaie, şi mi-a dat! Am cerut cerului să-mi dea avânt…şi mi-a dat! Am cerut cerului să nu fiu singura duzinăreasă şi-mi dăduse deja! 🙂
    Cere cerului! El deodată are şi cap, şi braţe, şi picioare…şi, mai ales ochi! N-are gură! Nu îi vrem gura lui de cer! Da' ii vrem cu ardoare tot restul! 🙂

  2. Ca să vezi? Probleme tehnice? Hmmm! O fi fost semn de la rugăciunea mea amară! Dar nu-i a mea! E a omului rătăcit! Cineva, pe facebook …la un domn drăguţ care-mi distribuie fiecare vers, de mă tot mir, mi-a spus că nu trebuia să ceară noroc pentru cel mic. Păi, dacă ei nu au avut? Să aibă merişorul mititel, nu? Să rodească! Ploaia nu a ajuns şi la Braşov. Doar tunetele. E posibil să nu fi ştiut să cer …cerului ce trebuie, cum trebuie. Şi atunci: de ce mă simt atât de fericită? Mulţumesc ţie, Cerului, tuturor! Faine clipe…

  3. Omul cu panda in suflet… nu cerea nimic pentru el… Nici un om nu este doar rau… Fecare om are si ceva bun, chiar daca nu de la inceput, chiar si atunci cand nu crede nimeni… Un om care se roaga pentru binele altuia nu este pierdut, insa este normal sa ne placa mai mult o fata cu suflet de salbaticiune…

  4. Da, Vienela! Am plecat de la …o ştire de genul celei de la ora cinci. Doar că …am vrut să scot binele la suprafată! M-am molipsit de la Mihai. Nu mă lasă să scriu poveşti triste fără speranţă. Şi chiar ştiu câteva…

  5. Adriana draga, iti distribui ceea ce scri pentru simplul motiv ca imi place. Da, imi place mult ceea ce scri si as vrea sa nu te opresti nicio data din scris. Nu eu am fost cel care a comentat ca nu trebuia sa ceara ” noroc… pentru cel mic”, ci o doamna Claudia… Fi fericita, precum ai spus. Eu sunt, de fiecare data cand citesc ce scri. O duminica binecuvantata sa ai!

  6. Ştiu că doamna Claudia comentase. De altfel, îmi plac părerile altfel, de asta i-am şi aruncat o provocare, cum că pot schimba ce cerem Cerului(doar în poezie). Mulţumesc pentru încredere, susţinere dar mai ales pentru modul tău constant de a face toate acestea. Doamne ajută!

  7. După cum ai observat eu am nişte cuvinte impuse de clubul unde sunt inclusă şi eu ca membru de vreo lună de zile. Cu aceste cuvinte sâmbăta ….de regulă …vin cu poveşti noi. Azi am făcut trei postări cu ele. Mă bucur că ţi-au plăcut!

  8. Să-şi crească singur copilul cu inima în palmă
    să-i fie şi tată şi (oare cum?) şi mamă.
    Când l-o-ntreba să-i spună că ea a murit de-o boală cumplită:
    aceea de-a iubi şi de a nu fi fost iubită…

    Să-i privească ochii senini şi să vadă scântei
    din frica sălbatică ascunsă-n ochii ei,
    să trăiască cu teama c-ar putea fi vânat
    de-un nebun. NU! Nu copilul lui minunat!

    Dar ce-l trezeşte noaptea, spaima lui cea mai mare
    e c-ar afla copilul de crimă şi oroare,
    că după ani de trudă în care-a învâţat
    cum să iubească sincer şi-atât de-adevărat

    privirea lui curată l-ar aţinti cu ură…
    Ştie c-ar merita-o, dar pân-atunci mai fură
    un strop de fericire, de drag şi de căldură
    atât de preţioase că nici nu e măsură

    de-ajuns de delicată ca să le cântărească
    În braţele lui aspre copilul va să crească…

  9. Carmen gaseste intotdeauna versurile potrivite… Am vrut sa intru inca de cand a postat comentariul pentru a-i multumi… Mi-a placut mult continuarea…

  10. Da! Incredibil! Cineva mi-a făcut observatie pe fb să nu cerem niciodată lui Dumnezeu noroc. Am schimbat …in bucurii. Mi-a venit imediat cuvântul cand am simţit bucuria ce mi-a dat-o Carmen cu aceste versuri.

Comentariile sunt închise