Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Filmul Emei (episodul doi)

„Trei zile le petrecu privind, însemnând, vorbind singură sau cu localnicii, bântuind pe străzi umblate doar de ei, privindu-le ferestrele, grădinile, balcoanele.” Acolo lăsasem filmul Emei neconturat perfect, descris doar atât cât să avem un fragment concret, din care, cele care ar urma ar fi doar extensii fireşti ale zbaterii ei de-o clipă. De-o clipă de vară.
Deşi părea că nu are niciun plan, că trupul şi mintea ei se coalizaseră într-o relaxare necunoscută fiinţei sale până atunci, Ema avea unul. Un plan mic, neînsemnat pentru alţii, dar atât de dorit de fiecare celulă purtătoare de ambiţii şi dorinţe ascunse, încât îşi urmă instinctul fără să-i pese de scurgerea timpului. În ziua când ajunsese în oraş rătăcise în neştire până când ajunsese, ca din întâmplare, pe o străduţă îngustă în labirintul cartierului din apropiere de Moulin Rouge. O linişte aspră o speriase atunci, dar se dezmeticise repede privind ferestrele largi, colorate în albastru, ca nişte vitrine imense prin care zăreai oameni calzi, boemi şi senini ce amestecau vopseluri. O mulţime de şevalete, care mai mici, care mai mari, tronau în imensitatea camerei de studiu.
O profesoară cu veşmânt colorat ce aducea cu ea aer de carnaval brazilian, se apleca atent spre fiecare lucrare de-a elevului matur, uneori prea matur judecând după înfăţişarea lor. Îi ţâşni prin minte ideea de a încerca şi ea, măcar pentru vreo câteva ore, să se joace de-a pictoriţa amatoare într-o lume a cărei limbă  îi era cunoscută doar la nivel de începător. Oamenii concentraţi pe lucrările lor începură să fie stânjeniţi de prezenţa ei stăruitoare din stradă. Cu toate astea, efectul „fetiţa cu chibriturile” lovi din plin firea sensibilă a profesoarei care îi ieşi în întâmpinare.
Cinci minute a durat schimbul de replici dintre ele, iar Ema se depărtă victorioasă, emoţionată şi cu gândul la următoarea zi a experienţei sale inedite. Încercă să-şi imprime în memorie reperul locului aflat întâmplător în circuitul haotic pe care îl făcuse până atunci, ţinându-se după localnici. Ieşi în Place de Clichy mai repede decât crezuse şi îşi cenzură exaltarea, păstrând-o toată, întreagă, pentru a doua zi.Mica ei dorinţă se îngemănase uimitor cu slăbiciunea profesoarei pentru străinii amatori de cunoaştere autohtonă. Se concentră aşadar pe sfârşitul acelei zile din care mai rămăsese atât de puţin.
O aromă de mâncare chinezească o făcu să uite de vise şi poveşti şi îi purtă paşii într-un decor absurd, în total dezacord cu ce era în jurul ei. Foamea, în schimb, îi era atât de pământeană încât se mulţumi cu ce avea la îndemână. Un chinez rotofei şi cam înalt îi adusese pentru început un fel de vodkă de orez din partea casei. Obosită, prinse între două degete bolul cu băutura şi aproape că se înecă când zări pe fundul acestuia o imagine ce se închidea şi se desfăcea în funcţie de poziţia recipientului. Îşi aminti cât de aproape era de Place De Pigalle şi în scurt timp îi deveni familiară imaginea fetei din bol ale cărei picioare se închideau şi desfăceau sub înghiţiturile ei.
Chinezul râdea de inocenţa Emei şi de zâmbetul ei arcuit spre mirare, iar la ieşire îi strecură în palme un bol asemeni celui ce o făcu să privească extatic spre deliciul celor din jur. Nu se mai fâstâci, în definitiv toţi paşii ăştia erau, parcă, definiţi de dinainte în distribuţia firească a filmului ei de vară. Lentoarea dispăruse prin mersu-i grăbit spre somnul ce avea să-i liniştească corpul prins în emoţiile unei zile perfecte. Locul de dormit era uşor incomod. Îşi retrăgea instinctiv mâna când se atingea de tubulatura rece a structurii deloc obişnuite pentru un pat de hotel. Avea să afle că primise singura cameră single, care, în mod uzual, era folosită doar de personal.
Cineva acolo sus îi desfăşura filmul mult mai detaliat decât se aşteptase ea; ca şi când tot scenariul era deja răsfoit şi fiecare capitol desemnat să o poarte spre locuri umblate şi neumblate, visate şi nevisate, ştiute şi neştiute. Adormi brusc, cu faţa inundată de lacrimi de bucurie şi gustul lor salin de victorie colorată. Culori ce avea să le întindă a doua zi pe şevaletul libertăţii ei   …de fată tânără, de sălbăticiune ce-şi caută îmblânzitorul în poveşti cu acuarele franţuzeşti.

(fotografii din arhivă personală)
( va urma)

Duzina de cuvinte, de vacanţă sau nu,  mă are astăzi cu două articole. Mai găsim şi alţi jucători în acelaşi tabel de vacanţă lăsat de psi.

13 gânduri despre „Filmul Emei (episodul doi)

  1. :))) La jumatatea filmului am inceput sa rad, imaginandu-mi mirarea si jena fetei… M-am pus in locul ei si m-a bufnit iar rasul… Oare ce as fi facut daca vedeam acele picioare desfacandu-se? Cred ca m-as fi inecat… :)))
    Am o prietena pictorita… De multe ori am sperat ca, intrand in casa ei, voi gasi vreodata panza goala, sa ma joc cu toate acele pensule si acuarele… dar este atat de harnica, incat sevaletul ei are mereu un nou tablou inceput. :))) Asadar, adio sevaletului libertatii mele de salbaticiune (nu prea tanara 🙂 )… 🙂

  2. Să vezi tu mirare în ochii lui Mihai al meu la o fază de asta! Cât despre a picta…niciodată nu mi-a plăcut. Niciodată. Dacă dai click pe una din fotografii o să vezi că scrie curs de acuarelă. Îţi dai seama ce a pozat Mihai al meu …în Parisul celor 4 zile ale noastre?

  3. După ce am trecut prin tumultul vorbelor tale m-am prins de faza cu …chinezii. Faină coincidenţă. Frumos aţi salvat tabelul! M-am bucurat că nu am rămas singura rătăcită…şi cu două postări, nu …oricum!

  4. Eu când pictez(că se mai întâmplă), cel mai mult îmi place să simt culorile alea moi pe degete…pare un fetiş? Chiar e, cred… 🙂
    Aşa-s culorile…libertine! Ca şi gândul pe care l-am lăsat.

  5. Tu eşti artistă cu acte în regulă! Cum o fi să ai atâtea daruri? Parcă o cred pe Vienela când afirmă că greu ne găsim locul lângă tine, lângă psi. Apropo, am mai scris un poem. Vi-l las ca dar de duminică…până nu începe psiluneala!

  6. Interesanta povestire. Personajul se pregateste pentru prima lectie de pictura. Parisul nu si-a pierdut din farmecul sau si din reputatia de a fi locul de lansare si de inspiratie a marilor artisti. Cine stie, poate intr-o buna zi, Ema va deveni o mare pictorita. Mi-a placut mult cum ai reusit sa creezi scenele prin descriere. Originala tehnica. Nu simti lipsa dialogului, pentru ca alternanta scenelor da dinamica textului.

  7. Dacă în ” talentoare de varaton” începusem povestea ca un vis de libertate, m-am gândit să o continui prin exemplificare. Şi a ieşit uşor din condei cu cele 12 cuvinte de duzină în ajutor. Acum …să văd când o continui, cum o continui. Mulţumesc, Gabriela. Oricâtă poezie aş încerca să scriu, poveştile mă definesc ca individ.

  8. oh super !!! mi-a placut mult !!! ha ….da „paharele” chinezesti ! hihi în aprilie am fost la Marseille la un restaurant chinezesc si am avut cadou din partea casei un set de 6 cesti cu „imaginile surprisa” dar le vedeam în contact cu vodka… cum terminam de baut dispareau….binenteles baietii au umplut des paharele …se numesc „verre à saké” ! originalitatea lor ….!!!

  9. Nu ştiam dacă sake e o băutură japoneză sau chinezească şi m-am oprit la vodka de orez. Musai să-mi cedezi şi mie un păhărel de genul ăla. Să-l mai văd uimit pe Mihai…

  10. sincer nici eu nu stiu exact daca este bautura japoneza sau chinezeasca … am observat ca o folosesc mult chinezii în restaurante !!! :)(la restaurant japonez nu am fost… deocamdata) pup si da o sa cedez un pahar sa-l uimesti pe mihai !

Comentariile sunt închise