Mărgăritare versificate

Amurg de oameni şi ziduri

Curg paşi uşori pe podul
Amurgului de oameni
Prinşi în tăcerea caldă
A resemnării lor
Nedreaptă, nefirească
Nespusă în cuvinte
Ce sapă adânc în sine
Silabe care mor.E-un prim fragment
Ce-şi plimbă aroma cea sălcie
Cu gust salin de lacrimi
Ce nu se văd pe chip
Ei ştiu că sunt pe-un drum
Cu circuit tomnatic
Şi au ca pasager al tinereţii timp…
Pierdut printre cotloane dosite, adormite,
Prin amintiri ce par memorie cu  ştaif
Amară dar tivită bine cu bucurii mărunte
Şi în plus, pe ici …pe colo mai este nişte… praf.

Vorbesc cuvinte  simple,
Născute-n alte vremuri
Şi simţi cum le adună
Pe cele care tac
Că-s mai uşor de adus în gări şi-n  alte trenuri
Pierdute pe peroane  de altădat’…..

Sunt  mulţi în grupul ăsta plecat să recunoască
Liceul lor din vremuri apuse peste timp
Privesc extatic parcul, clădirea şi arinul
Ce-i singurul ce pare cam neatins…în schimb.

Înalt le pare ghidul  ce-i desemnat  să-i poarte
In locuri ce-altădată erau viteji pe…. val
Deşi, săracul…. acesta e arcuit de spate
De parcă-i un bufon trimis la ….carnaval.

În mintea lor ce vremuri stinghere şi adormite
Au cam trecut pe rând cu carneţel de bal
Ei nu mai văd acum decât clădiri sinistre
Şi-un ghid ciudat ce pare mult prea occidental.

Tubulatura porţii clădirii ce-i aşteaptă
E singura ce poartă doar strop de stricăciune
Nu-i chip să prindă în suflet un dor de altădată
Sau vreun crâmpei ştiut ca o ….. sălbăticiune.

Trecut-au anii peste tot şi peste toate
Şi zidurile groase au tencuială de faţadă
Să pară noi când timpul  ne mai scoate
Şi oameni vechi în straie de……. paradă

Şi orice s-ar spune în poveşti şi în ovaţii
Sunt prinse aici de zeci de generaţii!

Dacă mai găsiţi pe cineva prins în duzina de cuvinte de vacanţă daţi-mi un semn. Nu vreau să rămân singură, mai ales că m-a chinuit talentul şi am scris două articole. Ne găsiţi pe toţi în acelaşi tabel.

Tabelul
Tabelul
Tabelul

15 gânduri despre „Amurg de oameni şi ziduri

  1. Curg paşi uşori pe podul
    Amurgului de oameni
    Prinşi în tăcerea caldă
    A resemnării lor
    Nedreaptă, nefirească
    Nespusă în cuvinte
    Ce sapă adânc în sine
    Silabe care mor…

    De la cuvintele astea am pornit azi motoarele. Şi eu, şi pisică-mea…altminteri, nu ştiu dacă mă urneam, căci cuvintele sunt uneori neprietenoase. 🙂

    Aşadar, nu urli singură, mă, damo! 🙂

  2. Esti talentata de aia te chinuie talentul :). Poezia e fantastica, extrem de profunda, iar „amurgul de oameni” il simt mai abitir cum creste in mine, acum ca te-am citit…

  3. Voi sunteţi rodate, ca să zic aşa. Nu s-ar simţi că lipsiţi. Cred că aveţi destule ture de joacă la activ. Eu sunt ca un copil silitor, care-şi face temele conştiincios, chiar dacă nesiguranţa umblă lelea prin mintea mea. Uite aşa…. mai îmi trece şi mie. Mulţumesc de companie…ţie şi pisicii tale..

  4. Adi scumpa, ai reusit sa combini cuvintele astea atat de placut, asa bine le-ai potrivit… Mie mi s-a parut ca nu le voi putea lega in veci… Aseara a mai fost cum a fost, ca m-a impulsionat greierasul care imi canta sub geam si mai ales comentariul tau de pe fb, ca altfel cred ca as fi tras chiulul… Dar astazi, vazand ca suntem doar noi trei, m-am gandit sa urmez exemplul Jorei si sa mai scriu cate ceva, sa nu ramana tabelul gol. :)))
    Din pacate, pe la noi toate au inceput sa para occidentale sau rrome, ghidul, ca si turistul ce trece prin viata de aici… 🙁

  5. Ţie, care eşti stăpâna versurilor, îţi mulţumesc de două ori. O dată că ai trecut pe aici şi încă o dată pentru cuvinte. Parcă nu le citesc la mine. Mă bucur că ţi-au plăcut. Chiar mă bucur!

  6. Mulţumesc, Diana! M-a inspirat o poveste a unor bătrânei ce se întâlneau la …mult prea mulţi ani după liceu. Şi erau destui. Doar liceul …era altul. Ei….nu!

  7. Eu aştept cu drag …duzina. Cu psiluneala mă împac mai greu. N-am fost pe net decât câte cinci minute azi….de pe telefon, ca verificare. Musafiri….deh! Dar am avut o reţinere să pun Adriana de două ori în tabel, şi m-am deghizat în AdrianaT, cum frumos ai remarcat. Te alinţi un pic. Mie mi s-au părut manevrate uşor cuvintele în articolele tale…

  8. Mulţumesc! Culmea, totdeauna mi-a fost teamă de versuri. Întâmplător am vreo câteva scrise aici şi uneori îmi dă de gândit reacţia oamenilor la ele. Dar mie tot mi-e teamă. Eu voi fi tot aici,Mugur. Sper să mai găseşti şi altădată ceva interesant pe aici. O seară bună!

  9. Şi Jora îţi mulţumeşte că zidul ţi-e transparent!
    Şi eu sunt rodată, şi Alma Nahe, dar ei i-aş mai pune un „e” în faţă! Dar chiar nu minţeam(când eram Alma Nahe) că de la tine ne-am urnit. Dacă nu erai singura care scrisese, şi încă două duzini, zău că aveam de gând să chiulesc. Şi Jora a ieşit şi ea de sub captivitatea tăcerii…mă bucur că nu s-a îngrămăit astăzi lumea…uite, după ce am făcut scară la cer, aici a început să plouă. 😉

  10. Nu stiu de ce ti-e teama de poezie… iti iese minunat!

    Am tras chiulul… sa-mi fie rusine 😀 De la citit nu mai trag si poate ma convinge si psi-luneala aia sa ies din „concediu”.

  11. Poezia cere mult mai mult decât o înşiruire de fapte împodobite de cuvinte. Iar în club chiar sunt oameni ce fac într-un mare fel asta. Pe urmă am gândit altfel: ia să scriu eu poveştile mele în versuri! Şi a ieşit! Dar asta…doar pentru că îmi plac poveştile, şi nu mă pierd în căutări de …identitate. Concediul e instalat şi la mine. De la psiluneala trecută nu mai scrisesem nimic. Doar când am început a scrie, mi-am dat seama ce …foame îmi era. Hai, că abia aştept să te citesc. Deşi tema de luni nu mi-a fost pe plac de la început. Nu-mi plac ghicitorile, aşa că …va avea o tuşă personală…

Comentariile sunt închise