Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Binele tuturor

-Ce faci?
-Scriu despre binele tuturor…

-Ah, despre acela care există dar lipseşte cu desăvârşire, nu?

-Cam aşa ceva! Oare îmi iese? Nu am nici o idee. Îmi vin în cap lucruri amestecate…

-Păi, atunci spune cum zici tu că e spre binele tuturor să mergem duminica la masă la maică-mea!

-Ei, nu-i tocmai subiectul potrivit, dar dacă tot ai adus vorba să ştii că aşa e! E spre binele tuturor din familia noastră să facem asta! Altfel nu ne mai spală nicio apă! Şi nici sponsorizările nu mai vin!

-Tocmai ce ai direcţionat binele tuturor pe un segment – familia noastră!

-Sigur!  Bine că îţi direcţionezi tu atenţia spre detalii! Nimic nu-ţi scapă!

-Nu! Ţi-am zis că nu există binele tuturor! E un şablon! Binele tuturor, dar pe segmente.

-Ştii teoria mea că lumea trăieşte din şabloane, nu? Dacă îi spui ce nu vrea să audă, hop…ieşi din şablonul lui, şi gata conflictul!

– Hai, lasă, că nu mă ajuţi! Sau mai ştii?

Binele tuturor nu există. Ce rost are să demonstrăm că sunt segmente, că expresia este un şablon, că binele meu poate fi doar al meu sau de grup, că atâta timp cât nimic nu mai e neînsoţit de material, deşi toţi ne dorim să fim îmbogăţiţi  spiritual,  conceptul devine o idee filozofică ? Care „noi ne dorim”? Câţi facem parte din acest grup pentru care iubirea aproapelui, oricum ar fi el-aproapele, devine parte din binele tuturor? Şi unde testăm sinceritatea cuvintelor?  Şi îţi mai iubeşti omul dacă dă de necaz şi nu te mai însoţeşte pe drumul comun? Când binele nostru are nuanţe de gri, te oboseşte, îţi aduce probleme, nu cauţi un altul să propovăduiască cu tine binele tuturor?  Şi ăsta e doar un exemplu. Venit în context.

Dar de „binele tuturor” cu forţa aţi auzit?

Normal! Ni se face bine cu forţa mereu. De câte ori nu mi-au rezolvat alții lucrurile crezând ca aceea era cea mai bună soluție pentru mine. Fără să se țină cont de ce vreau, ce-mi place cu adevărat, unde mă potrivesc. Era spre „binele tuturor” să fac așa și nu altfel. De câte ori nu am rămas în relații doar pentru că era spre binele nu știu cui sa nu faci din povestea ta un foileton de care să afle toata lumea. Mereu a fost așa. Acum e doar cu mai mult curaj, lumea pare mai deschisă, însă mulți purtăm încă stigmatul anilor trăiți înainte de  ’89 când era spre binele nostru să nu scoatem cuvinte din gură că altfel ajungeai într-un întuneric forţat, cu zăbrele, la propriu. Pentru că în întuneric erai oricum. Și ne trezim încorsetați încă într-un bulgăre de bine din care te chinui să ieși la fiecare rostogolire. Știu, însă, că în tăvălugul lucrurilor obișnuite viața mi-a arătat forma ei de bunătate și fiecare zi trăita de după revoluție, pentru mine, a purtat stema libertății de a vorbi, de a te exprima, de a-ți striga fără teamă convingerile. Ah, că te părăsesc vreo doi pentru asta sau că ești luat drept nebunul de serviciu, și ce dacă! Tu simți cum respiri …eliberarea perpetuă.

Binele nostru prin cuvinte…libere. Ce privilegiu despre care mulți nu cunosc nimic.  Cei născuţi după ’89 ştiu doar la nivel teoretic tot calvarul pe care îl trăiam atunci, fără libertate de mişcare, fără căldură, mâncare, fără net, radiouri, televiziuni, spectacole libere, nimic.

Indiferent cât de greu o vom duce acum, avem ceva care formează binele comun, care circulă indiferent de problemele individuale – cuvântul, vorbele, libera exprimare. Fiecare cum poate, pe tarlaua lui, dar fără frică și fără grija uitatului peste umăr.  Cenzura tot există, dar e altfel, parcă mai puțin periculoasă. Tu iți asumi vorbele, credințele, putințele, viziunea, iar dacă nu aștepti confirmări și aplauze poți oricând accepta punctul, căci până în acel moment ai reușit să golești o parte din tine care mocnea a tăciune fără să poată deveni foc vreodată.

Binele e tot pe segmente, dar adunat devine binele tuturor. Simbolul libertăţii ar putea fi măcar ideea că, în vremuri calde sau tumultoase, în agonii sau extaz, fiecare putem lăsa semnul cuvântului eliberat din închisori de gând, spus, rostit, scris, adunat în forme diferite care sigur intrigă pe unii și relaxează pe alții, care ne adună, ne risipesc, ne sfâșie sau ne alină ca, în final,..să bănuim, pentru o clipă, ce bucurie simplă avem cu toții, împreună.

 Binele tuturor nu se vede, nu se simte, nu e palpabil, dar e mereu pe buzele noastre ca un liant eteric, ca o parolă primită pentru a desfereca idei și concepte generale.

Si chiar dacă nu-l simtim la fel, nu-l conștientizăm în aceiasi parametri, mi-aș dori să nu fie doar o expresie de evitat. Nu de altceva, dar sunt prea multe cele pe care le ocolesc …deja. Eu vă doresc să primiți tot binele lumii și să-l dăruiți mai departe ca pe o ștafetă fără de sfârșit. Nu vă împiedicați de punct, puneți virgula chiar forțat și veți vedea că locul în care veți da drumul cuvintelor va fi cel potrivit, căci nimic nu e veșnic, iar uitarea intervine cât să facă loc altor și altor litere. Bine ar fi ca cei care le vor folosi să facă din ele adevăruri de neuitat.

binele tuturor

 

30 de gânduri despre „Binele tuturor

  1. Subscriu la fiecare cuvînt, la fiecare virgulă la întreg textul care concentrează o multitudine de idei expluse clar şi foarte pe înţelesul oricui.
    Felicitări!

  2. Tind sa cred ca binele tuturor e doar o medie. Nu poate fi 100%. Intotdeauna vor exista exceptii de la binele mediu. Cand tendinta globala ma reprezinta, „bag tare” in aceasi directie. Cand nu, ma retrag – daca pot 😉 – si astept sa treaca. Analizand comportamentul acesta imi spun ca e un fel de lasitate egoista dar in definitiv „tuturor” ma include si pe mine.

  3. Oricum, se zice că „dacă mie mi-e bine, atunci pot face şi eu bine, la rândul meu.” Nu ştiu cum sau spre al cui bine, mai întotdeauna când ne e bine, uităm continuarea.

  4. Răspund după ce am făcut un ocol la toată lumea. Sunt din ce în ce mai confuză. Sau nu. Azi, sunt în acea direcţie când binele tuturor pare şi al meu.Altfel de ce m-aş simţi atât de relaxată?

  5. Ah, savuros dialogul, ce mi-a mai placut! Intr-o casa ca asta, zau ca e bine pentru toata lumea! Da, stiu, e numai un segment, dar…e segmentul care conteaza cel mai tare.

  6. binele soacrei şi al sponsorizării?
    cum văd… se lasă seara şi devenim guralivi. ioi-ioi! ce-mi place adică! 😀

  7. Prima mea psiluneală…..guralivă. Doar un pic, aşa.Sponsorizarea e spre binele nostru…totdeauna. Ce dacă suntem prea mari! Nu poate fi Crăciun în fiecare lună? Am vrea noi. Dar oricând vin ….e de bine!

  8. Tocmai ce s-au mutat la Iaşi. Mihai are masă duminică. Eu nu…cred. Sper să nu ies în pagubă! Hahaha, de fapt marele câştig e că am calculatorul pentru mai multă vreme. Sper

  9. Cund imi este bine… Le doresc tuturor !!!! Hm…. cred ca dupa '89 am fost multi care au fugit dupa …..mult prea”bine” !!!! Si???? Cu ce ne-am ales ??? Uitam pe altii … De atita bine !!!!

  10. Diana, când primeşti…dai. E ca la ping-pong. Primim rau, trimitem rau. Chiar dacă raul nu-l dăm voit. Aici e diferenta, oferim starea noastră de bine usor …când ne e bine. Cand ne e rau, ori ne ascundem in carapace, ori scoatem fum pe nări. Vrem să ferim lumea de rau dar nu ne putem abtine. Cat despre cei plecati pentru un bine personal, e mult de discutat. Eu zic că pentru voi a fost de bun augur. În definitiv nu le poţi avea pe toate.

  11. Da, cred ca, intradevar, cartea in general, e un concept mult mai concret si chiar in binele tuturor (care vor sa le fie facut acel bine, si care citesc).

  12. Facem cum facem şi ajungem la condiţionări: care vor să le fie făcut şi care citesc. Cu alte cuvinte nici în găselniţa mea aparent salvatoare nu poate sta binele tuturor. Corect. Ne întoarcem la ideea de segment. Până la urmă asta e concluzia finală. Te pup, dor.

  13. A fost o tema dificila, controversata, dar i-ai facut fata cu brio, in felul tau unic, intai amuzant, apoi tot mai serios, amintind de fiecare din ultimele etape prin care am trecut toti…
    Imi plac discutiile voastre, imi place mult, mult si finalul!

  14. A fost prima dată de când scriu când te-am aşteptat cu adevărat aici. Am citit toate poveştile, mai puţin una, cea a lui Dan( Gară pentru doi, unde nu am ajuns niciodată). Nu pare grea tema, când te apuci de scris. Grea pare după ce îi citeşti pe ceilalţi şi te faci mică, mică. Am un plan, pe care îl aplic, pentru a nu mă influenta stilul nimănui, nu citesc nicio postare din tabel, pentru a putea rămâne la stilul meu. După, mă gândesc că as fi putut împrumuta din idei. Mai bine asa. Cum spuneam, e prima oară când chiar speram să citeşti articolul mai critic ca de obicei. Dar în rândurile tale mă recunosc. Mulţumesc

  15. Sincera sa fiu, in timp ce il citeam mi-a trecut prin cap ca ai tratat cu usurinta teme serioase, ca ai trecut prea repede peste fiecare, pentru a comasa totul intr-un mic articol de blog, dar nu avea nici un sens sa o spun. Cat de lung ar fi iesit articolul, daca aprofundai fiecare idee?
    Asa procedez si eu cand particip la jocurile din blogosfera. Nu citesc absolut nimic inainte… :))))

  16. O să-ţi spun cinstit că atunci când găsesc un articol prea lung, sar peste multe pasaje. Articolul a ieşit asa din prima. Fără nicio corectură. Şi mi s-a părut ..un semn.L-am lăsat în forma asta! Până la urmă nu am ce demonstra. Am vrut un articol cu timbrul meu chiar dacă nu aveam cum sa punctez tot ce aveam în minte. Doar dacă îl scriam altfel.

  17. Si ai facut foarte bine ca ai procedat asa! Si eu fug de articolele prea lungi, am impresia ca imi rapesc mult timp, iar unele chiar ma plictisesc. Dar ai vrut sa stii ce as fi avut de criticat… :)))) Pentru asta spuneam ca este o tema dificila… Se poate discuta pe ea zile intregi…

  18. Asta vroiam, şi mă scuz că te-am făcut să te întorci de prea multe ori aici. Am înteles din prima ” critica” ta. Nu mă explicam, ci doar punctam ideile. O zi bună să ai, Vienela! Mulţumesc iar!

  19. Hai sa fim serioase, Adriana! Chiar crezi ca m-a deranjat sa ma intorc? De fapt, ultima data nici nu am plecat, am dat doar un refresh… 🙂

  20. Bine punctat. Doar avem libertatea de a ne alege binele. Ca nu o facem si o fac altii pentru noi, cred ca e vina noastra.

Comentariile sunt închise