Mărgăritare versificate

Şi piatra, şi râul, şi omul….

Parcurg o cale simplă
De adevăr curat, dar sec
În care nimic nu înfloreşte,
Nimic nu creşte, dar totul curge
Prin albia săpată
De gândul meu cel bun.
Doar că,
De pe urmă,
Mă ajung strigătele
Celuilalt trecător
De pe trotuarul
Fara borduri
Cu pietre vechi de râu
Ce a curs odată
Prin albia gândului meu.
Eu priveam nedumerită piatra,
Ascultam omul,
Şi simţeam râul
Din gânduri.
Şi, ştiam că toţi fuseseră fraţi
Într-un timp pierdut
De adevăr neînflorit.
Şi, atunci, în acelaşi minut
De aducere aminte
A înflorit în mine
Şi piatra, şi râul, şi omul
Într-un gând nou,
Dar roditor….
De iubire.

8 gânduri despre „Şi piatra, şi râul, şi omul….

  1. „toţi fuseseră fraţi
    Într-un timp pierdut
    De adevăr neînflorit”… Apoi s-au certat si s-au batut si s-au omorat intre ei si nimic nu a mai fost la fel.

Comentariile sunt închise