Cascade de dor agăţat
De candelabrulDin tavanul iubiriiPlecată în croazierăCu vasul întâmplăriiMă cuprinseseră, nepotrivit,În ceas de seară,Când sărutam mâiniDe fată blondă,Rătăcită voitPe puntea aventurii de o zi.Clipeam încet şi des,Cu nesiguranţa omului pierdutÎntr-o amăgire străină de mine,Străină de tine,Străină de noi.Pe frunte,Îmi apăruseră cele doua liniiAle tale,Pe care le-ai găsit într-un jocDe amorŞi le-ai botezatCu numele noastre.Ele au fost, acum,Primele semneCă, încă, eşti aici,Mă porţi în tine,Şi mi-e tare dor.Dar……am fugit!Să-l agăț într-un cui…ispită.Uneori, nici candelabrele taleNu îmi luminează dorințele.Ce să fac dacă sunt doar fumȘi mă ghidez după iluzii?Poate mâine va fi altfel!Poate…Până atunci, îmi port pe frunte linii și….cucuie..
(Seductia…lui, păcat dulce)
Adriana, tu trebuie sa aduni toate minunile astea si sa le publici. Esti prea talentata pentru a sta ascunsa pe blog sau pe facebook.
Şi tu începi,Vienela? Am vreo 12 poezii cu totul.Vedem în timp, cum îmi păstrez ” inspiraţia”. Dar asta mă ajută( ceea ce-mi spun)pentru că eu , ciudat, reacţionet foarte bine la încurajări.Prin aripi…pur şi simplu.
Doamne fereşte …am făcut numai greşeli…prind aripi vroiam să spun….( plus …reacţionez şi ceea ce-mi spui…vroiam să zic)
Hmm…Citind-o, m-a dus cu gandul spre pasajul ravasitor din capitolul 3, „Madame Bovary”… atata doar ca de asta data traiectoria destinatiei spre necunoscut si „strain” prinde contur precis in fizionomia celui inDORat… Desi intalnirea se consuma ,cel putin la nivel temporal, ramane iremediabila nostalgie a indepartarii… Cam asa:DOR- INTALNIRE-INSTRAINARE (adica un alt fel de DOR)- NUMIRE (un alt fel de INTALNIRE)- FUGA („Si… am fugit”, un alt fel de „INSTRAINARE”)…Nu numai ca am citit-o cu atentie, dar si m-a prins JOCUL de-a apropierea si departarea, care desi serios, din cauza dorului, nu-si pierde dimensiunea ludica. Frumos, frumos.
Interpretările tale mă lasă fără cuvinte.Monica,eşti uluitoare! Mulţumesc!