Trimit un gând de nicăieri,
Din lumi pierdute fără vină,
Călcate doar de trubaduri
De pietre, şi de lună plină.
Acolo merg cu al meu alai
De vise calde, răsfăţate….,
Le dau coniac, le dau şi ceai
Sau ce credeai, că doar în vis
Mă plimb alene prin lumi blânde?
Şi ca nu pot, nu vreau, nu ştiu
Să mai colind cu tălpi rănite?
De atâta mers,de atâta drum,
Să nu pot bea deloc nectarul?
E doar coniac, sau poate ceai,
In pagini simple ..ca la bar,
Se-ntâmplă să ne mai citim
Prin aburi dulci, fără habar
Ca îmi poti fi companion,
In strâmtele-mi însingurări,
Si, poate, c-un pahar cu vin
Punem și vorbe și-un pahar:
Poate nu bem cu toți poeții,
Dar vom gusta din al lor har.
Eu aleg ceaiul, desi imi place aroma coniacului. Cand il gust, ma dezamageste total, nu are nimic din ceea ce imi imaginam simtind aroma. 🙂
Frumos! Ar trebui sa ai le pui pe categorii, sa stim si noi care au fost scrise acum 20 de ani si care acum.
Nu am de acum 20 de ani.Printre putinele păstrate este cea băgată în articolul cu ” Lumina sufletului meu”. Dacă simplitatea vorbelor te-a dus cu gândul că aş fi scris-o când eram copil,te dezamăgesc. E scrisă ieri…tot în 10 minute de joacă. N-am pretenţii literare,doar că acum nu mai las poeziile, sau ce vor ele să fie, să se piardă. Le aşez aici…cuminţele.Plus că, asta cu aranjatul pe categorii nu ştiu cum să fac.Iar chestii tehnice….Mă repet toate versurile,bune,rele…cum or fi le-am ticluit în ultimele zile.Te pup.
Nu, as fi vrut sa stiu daca asa gandeai acum 20 de ani sau acum… Si pentru a nu te intreba mereu cand ai scris-o. 🙂
Din pacate, nici eu nu stiu cum se proceeaza pentru a le aseza pe categorii la blogspot. Dar ma interesez, ca as avea si eu nevoie pentru celalalt blog.
Te pup!