Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Surâsul meu, precum înghețata de fistic

Surâsul meu, precum înghețata de fistic:
Sunt oameni care au rătăcit drumul,
Sau erau pe alte drumuri
Când le bătuse la poartă norocul.
Stim cu toții asta,
Dar, uneori, e bine să-ți mai aduci aminte,
Căci, nu știu cum, dar daca privești pe fața unora
Observi mulțumirea,
Vezi licărul acela ca și când te-ai topit
De drag când ai primit înghețata ta preferată
La cornet, fină și cremoasă,
Dar sesizezi și faptul ca multora le tună și fulgeră
Chiar si când e soare, de parcă regretă că în ziua aceea
Nu au stat acasă să-și aștepte binecuvântarea promisă.
Ce nu știu ei, e că o primesc oriunde s-ar afla,
E suficient să se uite pe colțul de cer potrivit
Sau sa stea liniștit pe o bancă, sub o umbrelă roșie,
Ori să se plimbe lejer, împiedicându-se de vreun alt trecător
Care tocmai ce i-a predat, ca la ștafetă, printr-o atingere întâmplatoare
Dar neîntâmplătoare, în esență,
Șansa de a simți și observa bucuria.
Uneori, oamenii merg pe drum împreună.
Văd aceleași stele, simt adieri din aripă de înger,
Se simt părtași în fericiri neînțelese de alții. Vibrează la unison.
Și totuși, stelele cad; pe umerii unora îngerii își strâng aripile;
Fericirile se împart – unul încă le simte, generos, ca parte a lumii,
Altul și le adună și le vrea doar pentru sine, egoist,
Să-i coloreze zbateri mărunte.
Sunt tot felul de oameni pe drumurile noastre,
Dar  habar nu aveți că dacă îi privești din față
Multora le vei sesiza harul, darul, seninul și chiar păcatul
Însa tot ce îți va ramane ..va fi
Zâmbetul de catifea
Ce închide, ca o cortină, scena trecerilor noastre.
Pe drumul meu, mulți actori
Și puțini cei care nu amestecă plânsul lumii
Cu plânsul inimii lor.
Dar noroc că sunt și cei care zâmbesc
Ca și când au primit cornetul lor cu înghețata preferată.
A mea e de fistic, mentă si ciocolată cu lapte…
Precum surâsul meu.
Surâsul meu, precum înghețata de fistic
Surâsul meu, precum înghețata de fistic