Mărgăritare versificate

În vara care pare toamnă

În toamna care pare vară,
pardon, m-am încurcat, zevzec,
în vara care pare toamnă,
m-am învârtit mai mult în cerc.

Am rătăcit precum nebuna,
printre răspunsuri și-ntrebări,
și-am amețit spunând întruna
că-n viață nu vreau supărări.

Cad frunze, dar se coc caise,
se-ascund în noi furtuni și ploi,
e soare în zile nepromise,
iar tu mă tulburi într-o joi.

Citesc pe buze despre doruri,
și le rotești înmugurind,
mă rup, de tot, de niște roluri,
de vorbe ce se sinucid.

În cercul meu nu mai încape
nici mâlul zilelor cu nori,
nu mai suport nici noi angoase,
nici drame sau exagerări.

-Pun barieră, să se știe!
-În cerc?, mă-ntrebi nedumerit,
-Da, interzisă să le fie,
intrușilor, vreo vorbă-n vânt!

În cercul verii mele ude,
am niște perne și cinci cărți,
am un hamac în a mea curte
legat, strategic, lângă porți.

Nu las pe nimenea să intre,
doar c-o parola drumu-i lin,
o știi, de ești printre cuvinte,
la mine-n vară, cu senin.

Să nu cumva să cauți ceață,
nici să nu pui gri pe cuvânt,
de vrei să intri-n a mea viață,
adu-mi doar soare, nu urât!

Ne-om legăna în cerc de apă,
sub anotimp cam indecis,
în vara care pare toamnă,
eu te invit: ciocnim un vis!

Ce zici? Te-nvârți-n al meu senin?
Fac cinste c-un pahar cu vin.

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

De unde vin norii, de unde seninul?

De unde vin norii, de unde seninul?
de unde vin norii, de unde seninul?
de unde vin norii, de unde seninul?

 

 

 

 

 

 

 

 

Ultimele călătorii le-am făcut în ochii iubitului meu:

Am străbătut satele româneşti prin ei,

Am cules o rugăciune caldă de recunoştinţă,

Am văzut steagul fluturând în locuri durute,

Am mers la Ciobănuş, în cuibul lui tainic, de copil,

Am străbătut Moldova, Ardealul şi Ţara Românească,

Am cules trei flori şi am dat deoparte un melc, din calea oamenilor,

Am atins cu inima câţiva camarazi,

Am auzit  urletul lupilor dar şi Măiastra,

Am dansat ciuleandra şi căluşul,

Am gustat bucate simple şi am priponit un cal,

Am simţit cum îi cântă inima ba cu dor, ba cu jale,

Am fost prin munţi şi am pus flori la morminte,

Am mers pas la pas  şi…  am luat aminte.

Am sorbit cu el vinul, dar şi taina din el,

Am mângâiat bătrâni, dar şi-un copil măricel.

Uneori, însă, nu pot trece mai departe,

De furtuni sau de soare,

De luciri trecătoare.

Uneori ochii lui, cu albastru divin,

Nu te lasă să treci dacă nu te-nchini

Sau nu simţi mai nimic din tot ce e sfânt

Şi ce-nseamnă durerea unui neam pe pământ.

Fac popas şi mă-ntreb, gând la gând cu destinul,

DE UNDE VIN NORII, DE UNDE SENINUL?

Căci în lupta ce-o poartă omul meu, chiar şi-n ochi,

Trec istorii, trec veacuri, trec români şi trei stropi

De aghiazmă curată şi de gând îngeresc:

Te iubesc, Românie! Pentru tine, trăiesc!

mihai

Acesta e semnul către soţul meu care a făcut posibil ca acţiunea ”Români pentru români”, a cărei membru fondator este, să se întrupeze într-o direcţie clară şi demnă, cel mai bun exemplu fiind Acţiunea Doboi, despre care sper sa scriu curând şi a cărei emoţii încă mă stăpânesc. Până atunci voi insera un link către un articol scris de un om drag, pe blogul personal, un articol interviu în care Mihai Tîrnoveanu explică pe larg ce înseamnă pentru el acest lucru. Mulţumim, psi.

Sunt mândră de tine, dragul meu! Mulţumesc pentru lecţiile oferite şi călătoriile spirituale la care particip de ceva timp încoace! La cât mai multe! Articolul e scris după o temă fixă , ”De unde vin norii, de unde seninul?”, în cadrul clubului celor 12 cuvinte, pentru ”provocarea de luni”. În tabelul lui Eddie, veţi găsi şi alţi participanţi cu variantele lor.