Mi-e dor de tine, tată! Nu-mi vii în vis, nu mă mai ştii, nu vrei să treci măcar în noapte în clipe de răsfăţ? Ce te-aş mai ţine în poveşti cum îţi plăceau odată, tată! De ce n-apari măcar în steaua ce-o văd noaptea la fereastra mea, şi-mi spun timid că eşti tu? Şi că mă aperi de sus, că mă vezi, că-mi simţi tristeţea, tată!

Credeam că visele ni le dă Dumnezeu să mai simţim cumva, parcă aievea, aripi de îngeri, atingeri de om drag plecat de tot pe tărâmuri de unde nici dorul nu vine singur. Şi pe-ăla mi-l trimite Dumnezeu. Deseară voi sta iar la geam cu fruntea lipită, cum ştii tu, ca şi când ţi-ai pus obrazul lipit de obrazul meu. Nu plâng, tată! Nu plâng demult! De când mi te-ai arătat vesel şi împăcat. Şi nu mai plâng de când lumea mea e mai puţină fără tine.

Continuarea aici

Am ales din nou un text scris acum ceva vreme, pentru tema unică din clubul celor 12 cuvinte: ”Stele”. Pentru provocarea de luni au mai scris şi alţii şi îi găsiţi pe toţi în tabelul găzduit de Eddie.