Mărgăritare festive

Nicoletei…

u știu mereu să mă port cu tine,
ar de știu, sigur ai făcut tu o vrajă de apropiere a gândului bun
um faci de vreo cinci ani, iar eu nu pricep mereu,
colind, ba pe munți, ba prin văi, culmi abrupte de vorbe 
ăsând semne de trecere pe care tu le aduni cuminte, zâmbind îngăduitor,
xplicând, într-un final că, de fapt, în lume, „e mult zgomot pentru nimic”,
răirile fiind firești și acceptabile, și că, oricum, fac parte din noi,
tât cât să le putem contabiliza în apropieri, depărtările necontând.

I   ar știi tu cum să transformi zgomotul în liniște,
nest, perseverent, și cu mult drag, învățând din mers asta, contrar firii,
N erămânându-ne decât să intrăm în rând,
spitind vremuri bune, timpuri frumoase și întâmplări efervescente,
răind împreună, toate acestea, măcar din când în când 
A șezând pe inima lor parfum de prietenie și răbdare. Ingrediente perfecte.

Iar mi-a ieșit complicata urarea pentru tine, dar măcar știu că noi două o vom tălmăci la fel, asa cum o facem de imediat un an, deslușind înțelesuri. În rest, îți doresc sănătate și rezolvări în tot ce faci, iubire divină și oameni buni in jur, uitare acolo unde nu e nevoie sa tii minte amănunte dar si conștiinta treaza pentru ceea ce conteaza și pentru acelea cu rost in suflet. Ma bucur ca mi-ai demonstrat lucruri imposibile dar mai ales mi-ai demonstrat ca putem sa mai credem in oameni. La multi ani, Nicoleta!

 

 

Fotografia postată de Nicoleta Ioniță.

 

Mărgăritare festive · mărgăritare-jucării

Emoții de vineri

E vineri și tainele-mi țin loc în viață.
Mi-e bine și cald, și-am dulceață
De mure. Am pâine de casă cam bună
Și ceai de afin și o stare nebuna
De bucurie.

Am adunat, dintr-o joi cu prestanta,
Zâmbete calde și rost de vacanta
Și oameni carora știu că li-s draga,
Mi-s prieteni buni și-i simt, si nu-i șagă
Să le zic asta mai des:

Va iubesc! Nicoleta, fiind ziua ta, iarta-ma,  dar pe seara, promit serenada balada, cat sa-ti linistesc emotiile de peste zi! La multi ani!

Mărgăritare festive

Între verde și roșu. Numai pentru tine

verdeLumea se așezase între verde și roșu, niciun centimetru mai încolo, niciunul mai încoace. Rotundă, plină, caldă, conturată cu vise și zboruri de vultur. Era perfectă. Nu, nu perfecțiuni de mătase și miere, nici de cuvânt subțire și blajin, iar dacă stau să mă gândesc avea chiar câteva cărămizi neașezate prea bine. Dar ce-i păsa; în casă era cald, focul nu se stingea, pe sobă era o ramură din bradul ei, în cuptor uitase niste coji de nucă, sa miroasa frumos; iar locul acela îi era altar, îi era candelă și văpaie. De acolo, afla ea toate noutățile din afară. De acolo, ochii ei căpătau străluciri de viață; de acolo lua pulsul depărtărilor, număra poveștile și norii nevăzuti prin văzduhuri de simțuri și oftaturi de-o clipă.
Cafeaua din cană lua gust de uitare, căci prea era preocupată să mai fure timp, să mai absoarbă puțin din furtunile ce îi dădeau năvală în suflet, doar răsfoind o carte. Timpul se comprima ca într-o rugăciune, iar ea avea multe de rostit, chiar dacă doar una o stia a spune cap-coadă.
Avea un teanc de cărți; care noi, care cu  vechime, mirosind a cerneală și tiparniță primitivă. Și le  așezase, cu grijă, lângă ea, ca niste prieteni vechi care nu știu a dezamăgi niciodată. Zornăiau în ea chemări ca în dansul unei fete tinere cu salbă la gât, ispititoare și seducătoare, vrăjind-o de fiecare dată cu altceva. Minutele păreau secunde și secundele fluturi albaștri care își duceau bătăile de aripi spre ochiul cerului. Coborau mai apoi stele pe fuiorul tors al lunii, curgând între râs și plâns, între nord și sud, între scaieți și flori; flori de piatră, de stâncă, de munte surpat, în orice limite le-ar fi trimis, cu un pocnet de degete ce ținea loc de baghetă magică, de parcă în colțurile camerei ar fi stocat imagini prin care ea s-a perindat doar deslușind slove ce se asezau prin fiecare centimetru, între verde și roșu.
Tramvaie colorate, pictate cu flori de cârciumărese și trandafiri galbeni, se plimbau laolaltă cu inorogi, în timp ce mintea mai recita un vers dintr-un poem care-i lasa sufletul, plin de poveri lumești, să zboare ca albatroșii hoinari, stâpâni pe nesfârșit de ape, și cărora le-ar fi împrumutat zborul, măcar pentru o clipă. Se strecura tăcută printre responsabilități, rememorând scene și metafore, și când sapa făcea pământul să zvâcnească, sau când mâncarea devenea cina promisă sau gălețile se scufundau în fântâni adânci. Fântâna iubirilor sale era mereu plină, mereu dăruind, mereu se umplea de la sine, iar și iar, de parcă găsise formula perfectă de renaștere, ca într-o oglindă cu apă vie. Își purta regretele învelite în frunze de nuc uscat, le descânta cu lacrimi, le ascundea bine sub pernă și își așeza genunchii obosiți, în locul ei de taină.
Multe furtuni s-au abătut peste căsuța cu cărămizi șubrede. Pe poteca iubirii sale s-a asezat negură și vânt, au cotropit-o dureri și au buimăcit-o, bine, vești devoratoare. Diminețile sale păreau șubrede, amiaza o găsea scociorand în cuibul de verde și roșu, neînțelegând de ce a prins umbră de doliu pe poale. Drumurile sale nu mai erau doar printre fântâni, ci printre cruci iscălite de oameni și de Dumnezeu. Tămâia îi era noul parfum de tinerețe, tinerete pe care și-o purta dreaptă, mândră, semeață, neîncovoiată de grijile ce urcau spre ea ca într-o escaladă nedorita.
Doar că, într-un exercitiu de supraviețuire, pe care îl  aplicase în toate ecuațiile dificile ale vieții sale,  penele ei   de speranță cresteau la loc, cu fiecare cuvânt bun, cu fiecare rouă de vers, rămând așa între două dimensiuni, între putință și neputință, jumătate-femeie, jumătate-mamă și întreg de iubire. Si iar se adăpa din izvor cu apă curată, iar se hrănea cu ambrozie din rostiri de vorbe, iar se îndepărta de la locul brumelor sale, ridicându-se deasupra tuturor încercând a înțelege ce i-a fost dat, ei, femeii-scorpion, între verde și roșu, între iubire și necuprins, neștiut.
Cu un urlet prelung ca de lup, un câine își strigă stăpânul. Nu știe bietul, că și în ea urlă lupii, urlă visele spulberate de neprevăzut. Tinerețea își așază năframa pe teancul de cărți, în miros de dimineți plânse, cu ochi de fulgere și fără niciun cuvânt care să zică „De ce noi, Doamne?”  Ea știe, și de verde, și de roșu, și de negru pe poale. Dar simte cum dincolo de cuvinte stăm noi, cei care o iubim. Și, ca într-un stup, ne pregătim să decorăm fagurele vieții sale cu bucurie și pretuire. Octombre pleacă tiptil, dar îmi rămâne mereu prin tine, draga mea, hotar între verde și roșu. Numai al tău. Numai pentru tine.
De la o vreme,  îmi dezvelesc inima și mi-o acopăr cu insomnii de catifea, mi-o căptușesc cu prietenia ta, îi pun iederă roșie de cuvinte verzi, o croșetez cu dantelă de bumbac bun, o îmbrac cu o rochie din mătase naturală de culoarea aramei, îi agăț cercei din scoici și stele de mare, o împodobesc cu globuri de Crăciun, o sorcovesc, o descânt, o împart, o scad de mici dureri, o adun printre durerile tale, o parfumez cu  arome de lăcrămioare-mărgăritare și o înmulțesc, ca  un caleidoscop din oglinzi, astfel încât oriunde te-ai uita să știi că nu ești singură. La mulți ani, ție, omul pietrelor mele! Sa-ți fie izbândă fiecare clipă!
 26 octombrie e  ziua unui om pe care nu-l cunosc personal, dar îl știu mai bine decât aș fi crezut că asta ar fi posibil. Nu e literă din acest blog pe care ea să nu o știe. Nu e cuvânt pe care să nu-l fi mângâiat cu privirea, nu există vreo poveste, scrisă de mine, pe care să n-o cunoască, și nu a existat vreo renunțare sau deznădejde proprie pe care sa nu o fi ghicit-o de dinainte de a o rosti public. În tot timpul ăsta a zidit în mine încredere, a pus mortar solid pe cărămizile mele fierbinți, m-a scos din nesiguranțe și m-a încurajat să fiu, să continui, să-mi rotunjesc neîncrederile și sa nu le mai las colțuroase încât sa-mi sperii cititorii cu ele. Ea a știut că voi fi, că voi face, că voi izbândi, dinainte de a mă fi gândit eu la acel lucru. Ea m-a văzut „mai frumoasă decât sunt”, mi-a printat fiecare scriere, mi-a fost „primul editor de carte” de dinainte de a avea eu vreo astfel de intenție. De multe ori afirm că dacă am măcar un singur cititor fidel, eu sunt fericita. Ei bine, am doi: Nicoleta și soțul meu. Doi scorpioni, doi oameni pentru care nu exista „nu se poate” și care vad în mine ceea ce eu nu cred ca voi reuși vreodata. „Un singur trandafir poate tine locul unei gradini si un singur pieten poate face cat intreaga lume” – Leo F. Buscaglia, asta am învățat eu în trei ani de zile.
marturie
Cand am scos cartea, „Nume de cod-Povestitoarea”, lucru pe care ea si l-a dorit mai mult decat mine, caci eu nu aveam astfel de dorinte,  trebuia sa primeasca primul exemplar. Ciudat, dar n-a fost asa. Am vrut sa scot o broșura micuta si sa i-o dedic. Dar nu mă pricep la astfel de lucruri. Atunci, am cerut ajutor și om drag mie mi-a redactat textul de mai sus pe care i-l scrisesem, știind că pentru ea vor însemna ceva. A iesit o felicitare A3, personalizata, de mai mare frumusetea. Sper, astfel, să-mi fi luat revanșa. Vă mărturisesc că e o ființă pasionată de citit, care-și petrece puținul timp plimbând un teanc de cărți după ea, și citindu-le oriunde s-ar afla, că e la gura sobei sau pe margine de fotoliu, sub vreo umbra de copac sau în așternuturi durute, iar datorită acestora viața ei poate avea alte desfășurări. Si atunci, normal că mă bucur că mi-a facut loc și mie. Între verde și roșu, însă e anul ei, căci deși ar trebui să vorbim de tinerețe, speranță și bucurii, de zămisliri și împliniri, doar ea știe ce înseamnă să te afli în plină ascensiune și să cazi în abis, cu lovituri de soartă. Dar octombrie vine mereu, cald și roșu, oblojind răni prin urări simple de la oameni care o iubesc.  Eu cred însă că Dumnezeu „îi va crea o cărare doar pentru ea, căci sigur îi va observa puterea”. Doar că nu va fi singură niciodată. Oameni ce o iubesc o vor ține de mână, iar din stele o va îndruma cel care i-a lăsat sufletul pustiit și inima sângerândă. Mulțumesc, Nico, pentru tot ce-mi ești.

fila

Am o sinuzită și o problemă delicată la ochi, ce sper sa nu mă tină departe de virtual mult timp. Am avut noroc sa am redactată postarea, și asa am venit cu mult după gongul de miez de noapte. La multi ani, draga mea prietenă!
Mărgăritar publicitar

Sunt un buchet de roșu livrat cu iubire din iubire

Seară de film. Singură. Ceai rece descântat de plictiseală. Pe ecranul televizorului, secvență clișeu: curierul, la ușă, care aduce bucurie în ochii unei femei. Buchetul e fabulos. Mda, ca-n filme. Livrări de flori la domiciliu, surpriză plăcută,  semnătură ca o parafă de iubire. Ei, poate într-o zi voi fi în locul ei, cine știe? Dar mai bine uit, așa ceva nu mi se poate întâmpla mie….

flori9

Sorb picătură cu picătură. Atentă, distrată, prinsă în singurătăţi frivole cu gust de cireşe amare. Gândurile-mi trec cu repeziciune prin episoade de-a râsu’-plânsu’ şi nu uit, nici măcar o clipă, că sunt pierduta zilelor de duminică ce cad într-o joi. Strivesc între dinţi două boabe de cafea din bucăţica de tort din farfurie. Nu mă împiedic de amănunte şi scot o lumânărică din poşetă. O înfig brusc, cu un gest teatral, uşor dramatic chiar, fiind sigură că, măcar, un spectator am în acel bar în care lumea adulmecă aburi de viaţă efemeră. Să-mi spun la mulţi ani? Să trăiesc? Cui?

Mi-aş fi dorit să mă nasc vara, când florile sunt pline de culori  şi miroase a viaţă, bogăţie şi curaj. Să curgă flori de păpădie peste mine. În schimb, fulguie uşor şi-mi suprim gândul. Ianuarie nu e tocmai luna mea favorită. Toţi încep ani, îşi fac planuri, prind idei noi. Doar eu ştiu că trebuie să mă bucur forţat de o zi ce se ascunde în începuturi. Ale altora. Niciodată ale mele.

Suflu în lumânarea mea roşie şi prind între degete floarea dulce ce ornează tortul meu devenit, brusc, aniversar. Oare asta să fie singura floare primită? Ea îmi va fi singurul răsfăț și punte-echilibru printre gânduri dulci, vinovate şi viaţă cu cireşi în floare? Cine ştie?

Într-o zi, voi avea florile mele preferate, crengile mele de cireş, curcubeu de culori și speranțe, cu roșu prins pe margini, cu alb de zi de ianuarie, iar în dinţi voi zdrobi, nu boabe de cafea, ci arome de iubire împlinită. Voi ști că buchetul de pe masă, pe care-l ating încet, cu grijă, ca într-o vrajă, va fi numai al meu și va ține loc tuturor florilor  pe care nu le-am avut niciodată în aniversările mele de femeie singură.

Să fii născut în ianuarie e frumos, dar total lipsit de strălucirea zilelor de vară când toate femeile din jurul tău își așază, în dreptul inimii, buchete primite de la soți, iubiți, prieteni. Nu știam atunci, că și iarna poate fi colorată prin vreo florărie cu livrare de flori spectaculoase.

flori-1-768x466

Mi-au strâns inima garoafele furate de câțiva prieteni, pe când erau serele Codlea. Eram, încă, o fată tânără și n-aș fi bănuit că timpul trece repede numărând garoafe, singurele flori care se găseau la discreție iarna, câteva frezii și vreun trandafir ofilit înainte de a-l primi. Eram fata lalelor albe și nimeni nu știa asta; iubeam calele ce-mi aminteau de iubiri romantice din filme alb-negru; mi se încorda fața când primeam câte un buchet de trandafiri roșii cărnoși,  dar în cu totul alte ocazii decât în cea a „la multi ani-ului meu”. Mi-aș fi dorit….

flori7-250x250

Dar pe cine ar fi interesat ce îmi doream eu? Lumea era plină de fete care obținuseră, deja, flori cadou lumea aflase că există curier flori, nu doar prin cei care și-au ales ca meserie să facă lumea să zâmbească, ci prin fiecare om care știe ce fel de floare e femeia lui, ce fel de buchet i-ar strânge, încât să confirme că ea e în fiecare fir așezat, ca dintr-o întâmplare, de vreo florărie în București sau în alt colț de țară. Mi-amintesc de coșul cu lalele pe care mi l-a adus sora mea pe când visele îmi erau cuminți și nu speram la mai mult. 35 de lalele însemnau o lume de basm cu care mă mulțumeam, neștiind că acel număr îmi va purta atâta noroc.

 Continuam să-mi pun întrebări:

Oare ce bărbat va ști despre mine că vibrez când văd buchete perfecte de lalele, cu forme rotunde, cu panglici albe și fără vreun veștmânt protector? Să am eu, vreodată, sultanul meu ce-mi lasă mereu laleaua simbol care să miroasă a viață și a lume caldă împrimăvărată proaspăt, așa cum se întâmpla cu Seherezada în 1001 de nopți? Sau, măcar, un om cu ie descântată pentru povestitoarea din mine?

Oare cine va ști  că aș aduna, ca o mireasă careia îi dai ceva nou, ceva vechi, ceva de împrumut și ceva albastru, un buchet atipic? Aș lua anthurium roșu, noul iubirii nesperate, aș pune câteva garoafe, ca vechiul lor să-mi amintească de fata tânără pe care n-am pierdut-o niciodată, l-aș garnisi cu frezii ce-mi vorbesc de spuma gândurilor împrumutate din vinovății încă gingașe, din orice femeie, indiferent de vârstă, și le-aș lega cu fir albastru de victorie.

buchet-exotic-de-anthurium-rosu-vw90wpsylb
Sunt un buchet de roșu livrat cu iubire, pentru iubire

Și lumea s-a așezat, și mi-a ascultat gândurile, iar cea de-a 36 a aniversare m-a găsit cu om drag, căruia nu-i păsa că iubita lui e născută iarna. Răscolise florăriile on line, să-mi găsească crâmpeie de iubire așezate-n flori cu totul și cu totul deosebite, pe care nu le-ar fi găsit la colț de stradă. Voia să strige, prin ele, că sunt așa cum am crezut și am vrut, și că ochii lui știu asta, iar inima strigă prin orice fir pe care-mi scrie numele. M-a uimit teribil când, la hotelul unde eram cazați, în București, de ziua mea, am primit un buchet exotic, imens, varianta lux, de anthurium roșu, garoafe și ferigă olandeză,mirosind a eucalipt și garnisit cu apsidistra, într-un efect devastator: ceva nou, ceva vechi și ceva cu gânduri împrumutate din vremuri ce vor veni. Uite că se făceau  livrări buchete de flori la mulți ani în București, flori perfecte, legate cu fir albastru de vrajă. Mireasă fusesem, în acel 35, dar puteam fi, mereu, mireasa colecțiilor din flori de iubire și cu iubire. Să vezi un curier la ușa ta, exact ca în peliculele pe care le devorai în singurătate, înseamnă că oamenii aceștia, pe care vi-i recomand cu drag, sunt regizorii filmelor pe care le trăiți deja și datorită lor.

Multe flori am primit de-a lungul timpului: flori cu „pisici vii”, flori cu prietenie, florile cățeilor, flori de la mulți ani, bambus stelar norocos, ghivece cu crăciunițe zâmbitoare, iriși cu speranță. Chiar nu știu ce flori v-ar plăcea să fiți, nu știu ce buchet purtați în căușul inimii, dar pentru mine acea explozie de roșu din anthurium nu mă va lăsa niciodată să uit că totul e posibil.

multi ani
arhivă personală

lansare

De vineri, 25 martie, mai port unul acolo, în suflet, tot un buchet surpriză adus într-un alt moment de „la mulți ani”, de un curier flori. La mulți ani unic pentru prima mea carte, „Nume de cod-Povestitoarea,” iar buchetul pe care soțul meu mi l-a oferit a venit ca  o pecetluire a tuturor lucrurilor care pot primi culoare și împlinire. Tot roșu, cu fir alb pe margine, lalele aduse de om cu ie de poveste. Exact cum îmi dorisem, cândva.

Iar voi, cei de la livrări flori București,  nu uitați că oricât de mult te-ar reprezenta o floare, mereu vom purta în noi buchete din cele primite atunci când ceri un semn și nu știi dacă va veni vreodată. Simt că ați aflat asta, altfel nu ați avea atâtea de oferit, nouă, celor care rămânem căutători de flori pe care le vom presa, mai târziu, în inimă. Cu detalii perfecte, cu ajutor la comandă, on line sau telefonic, prin plăți sigure și oferte generoase, iată de ce ar trebui să alegeți servicii ce par posibile doar în filme bune.

Simt că și voi, dragii mei cititori, veți descoperi lumea florilor proaspete,  lumea care se străduiește să acopere orice eveniment, major sau minor, vesel sau trist, solemn sau firesc; să-ți aducă ursuleți din flori sau doar petale de trandafiri, să-ți așeze cadouri lângă fire de floare deosebită,  floare care vorbeste fiecăruia despre ceea ce este, a fost sau va fi. De ce să alegi servicii îndoielnice, la vreun colț de stradă, cu vânzători care se ceartă între ei, care nu bănuiesc, nici măcar un moment, cât de importantă e clipa ta, când poți alege, ușor și sigur, primind bucurie livrată rapid?

ajutor

Eu vă las semnul magazinului LivrareFloriBucuresti.ro, de unde-ți poți alege florile, îți poți face propriul buchet și  de unde se poate face comandă de flori din iubire pentru iubire, cu livrare gratuită în București, în orice loc v-ați afla, chiar și într-un hotel, așteptând room service-ul, dar primind  service floral, care te va hrăni cu imagini de film pe care nu ți le va șterge nimeni. Floarea călătoare va fi mereu a ta, oriunde te-ai duce, cu semn de „mi-e dor de tine”:

cadou-special-mi-e-dor-de-tine-rIrku
livrare imediată: cadou special „mi-e dor de tine”

Floarea „la mulți ani-ului” vostru sper că v-a rămas în suflet la fel de profund. Deși, vor mai urma și alte aniversări cu ajutorul celor a căror siglă v-o dăruiesc:

LivrareFloriBucuresti-300x133

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba cu numărul 10.

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare festive · Mărgăritare versificate

În loc de la mulţi ani!

Ai o sită în palme:
Şi cerni, cerni, cerni.
Doamne, câtă muncă în plus i-ai dat!, zic
Ieri ai cernut nisip,
Era plin cu pietre albe, gri, seci, murdare,
Şi fire mici, firave, jilave şi ursuze de nisip,
Ce-ţi lăsau pietrele singure în sită.
Le-ai luat între palme,  cu grijă, le-ai frecat
Într-o neputinţă de a le lăsa aşa cum erau;
Le-ai spălat cu lacrimi sărate, de bucurie,
De cunoaştere,  şi recunoaştere, şi le-ai dat luciu
Cu gânduri ce şlefuiesc şi ziua rea, nu doar pietre.
Una sclipea, ca şi când faţetele erau ale unui diamant brut,
Răsărit acolo, prin pustiu, din senzaţii, şi adulmecări,
Din lacrimi şi stăruinţă, zgârâindu-ţi retina şi sufletul
De bucurie surdă, necunoscută de nimeni.
Ţi-ai pus pietrele în buzunar şi ai păstrat bijuteria-nebijuterie
Între palme, citind-o, dezmierdând-o, dându-i sensuri şi culoare.
Un om îţi zări piatra şi râse sarcastic: „E doar o piatră, caută alta mai de soi!”
Vorba lui nu atinsese nimic, şi continuai să râzi, să te bucuri,
Să încerci să arăţi şi altora frumusețile tale.
Tare te mirai că doar tu vedeai sclipirile de diamant!
Într-o zi, când voi trece pe lângă tine, să-mi arăţi
Buzunarul cel plin cu pietricele înnegrite –
Sunt sigură că pastrezi şi acolo vreo două comori.
E în firea ta!
Nicoleta, textul e ciudat pentru o dedicaţie de „la mulţi ani”, dar altfel nu puteam să trec pe lângă un scorpion veritabil, care găseşte în literele mele negre, mocirlite, nisipoase şi trecătoare diamante de cuvinte, şi sensuri pe care, cred, că nici eu nu le dau. În fiece rând citit de tine rămâne încurajarea, ramane iubirea ce mi-o dăruieşti necondiţionat. Îţi doresc să ai strălucirea unei bijuterii, duritatea ei şi frumuseţea unei vieţi de diamant. Să transmiţi copilului tău reperele tale, şi să prosperi. Eu ţi-o doresc din toată inima! La mulţi ani, prietenă dragă! Sa fii fericită! Îţi mulţumesc pentru importanţa ce mi-o acorzi şi să ştii că te preţuiesc enorm! O zi minunată să ai!