Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Iunie spre iulie

Iunie de acum e în vise,
Și-a luat lumea în spinare,
Nici cireșe, nici caise
N-are nici sejur la mare.

Și-a pus pelerina mov,
Și-a turnat cam în neștire
Ploaie deasă, strop cu strop,
Peste întreaga omenire.

Să mă bucur că-i fugară?
Păi, nu știu ce am de spus!
M-a plouat cât să-mi ajungă
Două vieți și una-n plus.
Doar privind la verde crud,
Știu că nu regret că-i dusă,
Mi-a lăsat sufletul ud
Și un iulie la ușă.

Mă întreb, s-o uit pe loc
Ori s-o port ca frumusețe?
Ea s-o-ntoarce ca un troc,
Veche eu, ea nou nouță!

sursa: pinterest
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare împărțite cu tine

Iulie ciobit, caise, rendez-vous și licurici

Iulie ciobit:
iulie ciobit
iulie ciobit
Liniștea cade peste pridvorul inimii mele. Mă ating cumva licuricii pe care eu nu i-am vazut decât în poze. Mihai mi-i arată, exaltat, cu bucurie inocentă, aceeași cu care ieri mi-a întins un fir de păpădie crescut pe streașina casei. Ce loc înalt și prețios pentru o plantă atât de plăpândă.  Mi-a zis că-mi seamănă și jur că m-am îndrăgostit puțin de el. Din nou. Nu  văd lucirea de care îmi tot vorbeste și nu mă mir, mereu sunt incapabilă să observ cum lucrurile simple îmi explodează frumusețea în față, tocmai când eram ocupată, aiurea, cu vreo nebuloasă pe care mi-a indus-o tumultul din jur. El râde, eu oftez cu ciudă  încercând să caut obsesiv locurile cu bijuteriile  licuricioase ce sclipesc în noapte. Întunericul mă găsește obosită, numărând secunde. Până la….
Mai nou, îmi pun câte un semn, câte un țel, o căsuță ce trebuie bifată. Mai bine zis, fac asta de un timp.  De nu mă țin de cuvânt, nu-mi mai dau avertisment, ci pedeapsă pe loc. Dar vă anunț care mi-e scorul. Deocamdată e remiză. Inca traiesc sub semnul caisei.  De la felia cu dulceață, de azi dimineață, mi se trage. La mama, copacii aproape s-au rupt sub rodul bogat, iar congelatorul meu e plin de punguțe cărora eu le zic deja prajitură, căci nimic nu e mai simplu decât să-ți aduci vara printr-un fruct scufundat într-o baie de ou, lapte și făină, copt încetișor, într-un timp în care îți ninge cu poveste de argint. Va jur că vă voi aminti atunci, de o clipă acrișoară de iulie.
Bărbatul meu mă invită la un pahar de oareșce. Mă servește tacticos punând licorile, tot ca un alchimist veritabil, într-un pahar de cristal, fără picior. Paharul e ciobit, crăpat și eu mă mir, căci nu mi-l aminteam astfel. Cineva mi-a spus să nu țin lucruri ciobite în casă. Presupun că mâine-l voi arunca. Și totuși, e paharul unui rendez-vous de luni seara…cu soțul meu. Deci..cum să-l arunc?
Mai bine arunc niște gânduri ciobite, ălora sigur nu le duc dorul. Ba, dimpotrivă aș spune, le înlocuiesc cu unele întregi și senine. De mult, nu mi-a mai fost atât de senin. Poate mi se trage de la caise, ori de la mama, ori de la flirtul de seară cu licurici doar de el văzuți. Eu cred că mi se trage de la rochia ce asteapta s-o cumpăr. E doar la un click distanță. Oare să….?
ps. și stiu și ce să fac cu paharul – îl transform într-un decor cu strasuri și o plantă micuță care să-mi aducă aminte mereu de o seară cu licurici… și un iulie ciobit!

Mărgăritare împărțite cu tine

Când omul îți poate șterge, cu un singur gest, sute de frământări..

Azi, pe la patru se va scrie o alta fila in cartea dragostei noastre.
Cum treci testul timpului, uneori?
Doar înotând printre lucruri mari înrămate în griji, fericiți că ați ajuns la liman sau că ați bifat un munte de probleme rezolvate? Aderând la idei ce se vor importante doar pentru una dintre părți?
Putin probabil ca ai reusi… sau, dacă o faci, cred că ai păși într-un mâine fără valoare, cu resentimente și paloare interioară care ți-ar șopti întruna că ești într-o minciună poleită, pe care nici tu nu ai crede-o. Ar fi mai înțelept să analizezi puțin ceea ce ai. Uite, de exemplu, am o dată de 5 iulie și pe noi doi. Ce ziceți trecem testul?
Eu cred că l-am putea trece doar dacă ne oprim la colț de zi banală pe care o putem scoate din anonimat cu un gând simplu, dacă pentru o clipă am respira a amintire și amândoi ne-am potrivi emoțiile în secunde care ne-au unit cândva și care s-ar putea repeta, măcar așa, de dragul unui moment pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi doi, cu 12 ani in urma. Doar așa…
Azi, pe la patru, ar trebui să poposim la Temelia. Azi, pe la patru, mai vreau să scormonesc în imaginile așezate în suflet și să mai văd încă o dată umbrele a doi oameni, trecători în ale vieții. Să mai simt emoții stranii și inima bătându-mi a șansă.
Să mai beau o cafea și o apă plată aniversând cea mai frumoasa zi. Azi, pe la patru mi-ar plăcea ca amândoi să zâmbim a bucurie că am fost la locul potrivit, în momentul potrivit, pecetluind iubirea matură și ceea ce deveneam unul datorită celuilalt.
Iar dacă despre toate acestea el își aduce aminte singur, fără ajutorul cuiva, atunci, da…am trecut proba timpului.
Tare mi-a fost teamă, însă, că zmeele tricolore mi-au furat o parte din inima lui, astfel încât nu-și va aminti nimic….fără să-i sugerez eu că, acum 12 ani, pe o stradă oarecare ni s-au întâlnit destinele. Si nu, nu aș fi fost supărată dacă viața mi-ar fi încâlcit puțin așteptările. Mi-am luat atunci tributul frumusetii, pentru orice an trimis acolo….in focul depărtărilor, desi in mine mereu va canta refrenul: „nu mă iubi acum, iubeste-mă atunci…cand..nu voi mai fi nebunie de vară, ci cumințenie cu miros de ieri și mâine, de permanență, uneori…obositoare.
Cine spunea că inima noastra îmbătrânește? O păcăleală. Mi-e tânără senzatia iubirii de o zi transformată în viață petrecută în doi, care nu are nevoie de teste, nici măcar în glumă, căci rușinată scriu replica omului meu: „cum aș fi putut eu sa uit, femeie, de ziua iubirii? În plus, nu știi, in fiecare an trebuie sa-ti daruiesc copacelul iubirii. Ce zici, vii cu mine sa-l alegi?”
Avem o traditie, in fiecare an, imi cumpara un copacel sau o tufa pe care le plantam in curte. Anul trecut mi-a luat doua plante: un copacel care seamana cu o salcie, dar face flori albe precum liliacul și o tufa roșiatica țepoasa de care sunt eu indragostita si care nu s-a dezvoltat prea mult intr-un an de zile. Copacul însa…e spectaculos. Asa că nu, nu vom merge sa alegem impreuna ci voi astepta cumintica darul lui deosebit, iar curand vom petrece primele ore din noul nostru an…impreuna.
Azi, pe la patru
Azi, pe la patru
Miezul nopții m-a găsit preocupata printre gânduri vinovate. Cateii au început a plânge dintr-o data, asezati, precum in povestea caprei cu trei iezi, cu privirile spre geamul dinspre curte. N-am observat cand poarta s-a deschis și sotul meu a iesit pana la masina. Dintr-o data, totul devine tăcere. Om si animal se linistesc, iar o floare roșie imi ajunge in maini ca semn că gândurilor mele le trebuiesc dovezi de iubire care să-mi amintească că după doar  patru ore  îmi spunea senin și convingător: „Eu am să mă-nsor cu tine!”
Ce să fac? Mă cunoaste, știe ca uneori imi poate sterge cu un singur gest…sute de frământări.
Sa ne traim, dragul meu, in cea mai frumoasa zi, din cea mai frumoasa viata. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne suntem!

Mărgăritare versificate

Știu, vorbesc cu păcat. Uneori..

As vrea sa scriu un poem de dragoste,

Un poem cum nu s-a mai scris niciodata.

Dar la ce bun? Eu nu știu sa vorbesc despre dragoste,

Asa, in general, cu șoapte, amor cuibărit pe sânul stang

Sau drept, sau pe  amândoi,

Sau pe la tample, cu dureri pulsative;

Amor demodat, direct, mușcat din plin,

Dar mai ales mestecat, nemestecat,

De tine, de mine, de amândoi.

 

As vrea sa vorbesc despre iubiri interzise, sau zise,

Trecute, aspre, dulci, frivole,

Dar nu pot, pentru ca sfarsesc toate pe chipul tău.

Asa ca nu voi scrie niciun poem!

Si stii de ce?

Pentru ca  fiecare cuvânt pus, permis, nepermis,

Va fi inlocuit, de orice om care va citi,

Cu o fotografie. A ta. Sau a noastră.

O vor aseza in locul cuvintelor

Și ne vor transmite mereu: Sa fiți fericiți impreuna!

 

Dar tot voi scrie eu, intr-o zi, poemul!

Il voi scalda in lapte curat,

Îl voi primeni cu flori de măr,

Il voi insiropa cu miere,

Si-l voi aseza pe o tipsie aurita;

Ti-l voi aduce la pat, in loc de mic dejun,

Sa ma ai și-n cuvinte, si-n dorințe,

Si in soapte de amor fără imagini,

Să mă citesti și să mă guști

Din nou, ca in zilele de iulie torid, de atunci,

Cand habar nu aveam sa vorbesc despre dragoste.

 

Dar cine are nevoie de cuvinte

Cand dragostea ti-e servita la pat?

Stiu, vorbesc cu păcat….

…uneori…

IUB1