Cât ține-un început?

început
 „Cât ține un început, cum de durează ani?
De voi greși din nou, voi mai gasi iertare?„-
mă-ntrebi și-ți simt în vorbe însângerate răni
și-un soi duios de gânduri ce mor de nerăbdare:
Un început de-ar ține an de an,
ar fi preludiul cel visat de mine.
Dac-ar dura o vreme doar, din plan,
din planul vieții, să-nțelegem bine,
m-aș bucura de el cu fiecare clipă
și-aș aduna-n albumul cu frânturi
tot ce-am greșit, iubit, dorit, și c-o aripă
de gând bun le-aș ocroti cu rugăciuni.
De vom greși din nou? Ce întrebare!
Cei buni și dragi ne vor ierta mereu,
Iar restul va ramane a vieții întâmplare,
Căci de nu pot ierta, nu-i pot convinge eu
Ca a ierta e un început de drum
Mai bun.
Ma iert, din nou,
Și cred în Dumnezeu!
2015, februarie
Continue Reading

Când omul îți poate șterge, cu un singur gest, sute de frământări..

Azi, pe la patru se va scrie o alta fila in cartea dragostei noastre.
Cum treci testul timpului, uneori?
Doar înotând printre lucruri mari înrămate în griji, fericiți că ați ajuns la liman sau că ați bifat un munte de probleme rezolvate? Aderând la idei ce se vor importante doar pentru una dintre părți?
Putin probabil ca ai reusi… sau, dacă o faci, cred că ai păși într-un mâine fără valoare, cu resentimente și paloare interioară care ți-ar șopti întruna că ești într-o minciună poleită, pe care nici tu nu ai crede-o. Ar fi mai înțelept să analizezi puțin ceea ce ai. Uite, de exemplu, am o dată de 5 iulie și pe noi doi. Ce ziceți trecem testul?
Eu cred că l-am putea trece doar dacă ne oprim la colț de zi banală pe care o putem scoate din anonimat cu un gând simplu, dacă pentru o clipă am respira a amintire și amândoi ne-am potrivi emoțiile în secunde care ne-au unit cândva și care s-ar putea repeta, măcar așa, de dragul unui moment pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi doi, cu 12 ani in urma. Doar așa…
Azi, pe la patru, ar trebui să poposim la Temelia. Azi, pe la patru, mai vreau să scormonesc în imaginile așezate în suflet și să mai văd încă o dată umbrele a doi oameni, trecători în ale vieții. Să mai simt emoții stranii și inima bătându-mi a șansă.
Să mai beau o cafea și o apă plată aniversând cea mai frumoasa zi. Azi, pe la patru mi-ar plăcea ca amândoi să zâmbim a bucurie că am fost la locul potrivit, în momentul potrivit, pecetluind iubirea matură și ceea ce deveneam unul datorită celuilalt.
Iar dacă despre toate acestea el își aduce aminte singur, fără ajutorul cuiva, atunci, da…am trecut proba timpului.
Tare mi-a fost teamă, însă, că zmeele tricolore mi-au furat o parte din inima lui, astfel încât nu-și va aminti nimic….fără să-i sugerez eu că, acum 12 ani, pe o stradă oarecare ni s-au întâlnit destinele. Si nu, nu aș fi fost supărată dacă viața mi-ar fi încâlcit puțin așteptările. Mi-am luat atunci tributul frumusetii, pentru orice an trimis acolo….in focul depărtărilor, desi in mine mereu va canta refrenul: „nu mă iubi acum, iubeste-mă atunci…cand..nu voi mai fi nebunie de vară, ci cumințenie cu miros de ieri și mâine, de permanență, uneori…obositoare.
Cine spunea că inima noastra îmbătrânește? O păcăleală. Mi-e tânără senzatia iubirii de o zi transformată în viață petrecută în doi, care nu are nevoie de teste, nici măcar în glumă, căci rușinată scriu replica omului meu: „cum aș fi putut eu sa uit, femeie, de ziua iubirii? În plus, nu știi, in fiecare an trebuie sa-ti daruiesc copacelul iubirii. Ce zici, vii cu mine sa-l alegi?”
Avem o traditie, in fiecare an, imi cumpara un copacel sau o tufa pe care le plantam in curte. Anul trecut mi-a luat doua plante: un copacel care seamana cu o salcie, dar face flori albe precum liliacul și o tufa roșiatica țepoasa de care sunt eu indragostita si care nu s-a dezvoltat prea mult intr-un an de zile. Copacul însa…e spectaculos. Asa că nu, nu vom merge sa alegem impreuna ci voi astepta cumintica darul lui deosebit, iar curand vom petrece primele ore din noul nostru an…impreuna.
Azi, pe la patru
Azi, pe la patru
Miezul nopții m-a găsit preocupata printre gânduri vinovate. Cateii au început a plânge dintr-o data, asezati, precum in povestea caprei cu trei iezi, cu privirile spre geamul dinspre curte. N-am observat cand poarta s-a deschis și sotul meu a iesit pana la masina. Dintr-o data, totul devine tăcere. Om si animal se linistesc, iar o floare roșie imi ajunge in maini ca semn că gândurilor mele le trebuiesc dovezi de iubire care să-mi amintească că după doar  patru ore  îmi spunea senin și convingător: „Eu am să mă-nsor cu tine!”
Ce să fac? Mă cunoaste, știe ca uneori imi poate sterge cu un singur gest…sute de frământări.
Sa ne traim, dragul meu, in cea mai frumoasa zi, din cea mai frumoasa viata. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne suntem!

Continue Reading

Lunea ca duminica

Lunea ca duminica:

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,

De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la film, la pizza,
Acum cerșești bani de la…mamița,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”
 
Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg demult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea duminici,
Dar și mult mai multe frici.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..
Lunea, ca duminica!
Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
Continue Reading

6- Lupu’-Băiatu’ în vizită la Catchy

Vă spuneam că mă cheamă Lupu? Lupu Tîrnoveanu. Nu m-a căutat nimeni, aşa că am fost adoptat. Gata, e definitiv. Am şi buletin. Suntem cam mulţi, dar Dumnezeu a fost bun cu mine şi stau şi eu pe aici. Mintenaş se fac doi ani. Doi ani de poveste pentru toți. Pe mine nu mă recunosc veterinarii, zic ca am întinerit și mă-ntreabă de zor: „Mă, tu eşti tu sau eşti altul?” Tare mă mai încred și rânjesc a bucurie, aşa cum fac seară de seară, de am mai primit o poreclă, „Colonelul Fasole”, cică de la rânjit fasolea dinților. Alerg și mă țin tare și, mai nou, am o bucurie imensă, căci, deşi creaţa şi blondul au zis că s-a terminat cu adusul animăluțelor acasă, de două luni am o nouă prietenă, o pisicuță născută în luna mai, anul acesta; o deşteaptă și o isteaţă, cu un botic ca un pupic, cu nume de franțuzoaică. Fifi mi-a aratat că nu sunt suficient de bătrân, că încă mai pot …restul…tot pe catchylupusor1

Continue Reading

Ușa asta nu duce nicăieri

…sunt ușă rămasă deschisă către tine,
N-o-nchide azi, mai las-o un minut!
Sunt ușa ce te duce-ntr-un surâs mai blând
Ca al Giocondei. Dar tu alegi s-o închizi atât de bine!

Sunt ușa fără clanță și fără balamale,
Ma sprijin pe un lemn cam șubrezit de timp,
Căci dincolo de ea nu este mai nimic.
Nu mă trânti, ci las-o ca atare, nu are nici zăvoare!

Nu trece pragul, ruga nu-ți ajunge
Să-ți ceri iertare timpului de dincolo de poartă,
Ușa aceea nu-ți mai este soartă,
Ci doar un lemn străin, un toc fără de lege!

Tu ești un om perfect, eu sunt la fel de bună,
Rămân aicea eu, treci tu de vrei soluții
Sau stai acum pe loc, pornesc eu revoluții,
Dar singură, căci lumea nu ne e împreună!

Nu te uita spre ușă, nu știe despre noi,
Dar ne cunoaște pașii și simte că nu doare,
Că despărțirea nu-i o parte care moare,
Ci este Înviere, drum nou pentru amândoi.

Ce ușurare, ce povară grea
Mi-ai luat, subit, doar răsucindu-ți cheia
În ușa simplă care-ți returna ideea
Că nu mai suntem în povestea ta.

Astăzi faci loc pentru lumină nouă,
Observi că nu mai duce nicăieri eterna poartă,
Cad iar cortine, nu mai ești legată
De false amiciții care te rup în două.

Azi închid  ușa unui timp ce m-a pierdut
Prin labirint de vorbe moi și pline,
Eu te absolv de răutăți dar și de vină
Ești de acord? Atunci ..îți spun salut!

..închide..după tine…

usa

„Acceptă faptul ca a închide o ușă sau a renunța la un om nu înseamnă incapacitatea ta de a te descurca cu o situație, ci, din contră, capacitatea de a înțelege că sunt relații care nu te vor duce nicăieri. Este o ușă care nu duce nicăieri..”

..și cât de ușurat te simți când esti eliberat de poveri inutile.., aveam să zic aseară când am găsit pe fb, această postare. Mulțumesc, Dragoș Frâncu.

Continue Reading