Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Și caii verzi de pe pereți dispar, căci nicăieri nu e mai bine ca …acasă

Vara asta sunt tot pe drumuri, acasa sunt musafir deja si poate nu veti crede dar cateii imi lipsesc cel mai tare. Dacă vrei să vezi ce e cu adevărat important pentru tine, fă niște schimbări radicale, din acelea pe care le tot amâni, dar despre care crezi că le vei trece ușor și fără implicări emoționale. Câteva zile, mai multe chiar, fără tot ce ti-e drag și totul se schimba. Fiecare lucru care te obosea, plictisea, te scotea din sarite prin repetiție si banalitate ți se pare, după ce nu-l mai ai, simfonie dulce.
 
Trec prin tot felul de emoții, dar de departe boticul umed al rotweilleritei care ofteaza si nu-și ridica capul de pe mine, mi-e bucurie simpla. Sunt multe lucruri in viata asta despre care pot vorbi cu ușurință, iar despre altele nu. Am mare respect pentru fiecare om care-și lasă acasă tot ce îi e drag și frumos și fuge în lumea largă. Nevoit. Se întoarce și nu știe ce să cuprindă cu inima, mintea, suflet și cu buricele degetelor, astfel încât, acolo, in lumea aceea mare in care e Sfarma Piatra și pitic de gradina deopotriva, cu magie in fiecare izbanda si multumire in ceasul noptii cand iși numără victorios clipele de peste zi, el va reuși sa-și duca fiecare dor, miros și amintire de acasa, toate dozate perfect. Am simțit de asta data pe pielea mea și sunt extrem de confuza. Emoțiile cățeilor mei, insa, sunt exprimate tare diferit și uite-mă cum tocmai le-am facut o descriere ad-hoc.
 
Surprinzator, mi-a iesit cam asa:
Toto e catelul de buzunar, care vine peste tot cu noi, e cuminte, echilibrat, latrator pe alocuri, jucaus cand vrea, cel ce doarme cu noi in pat mereu și știe, parca, cand sa se bage in seama si cand nu. Alma e incapatanata, iubitoarea, afectuoasa, catelul care se bucura enorm de tare ca ai venit acasa, chiar daca pleci cinci minute. E pofticioasa, agitata uneori, plescaitoare, sta mereu la picioarele biroului sau acolo unde trebăluiesc eu, iar daca ma asez in pat sau pe fotoliu se prăvale, cu putere, in bratele mele, fix ca un copil mic, avand grija sa-ti ia si aerul, iar capul sa si-l tina pe pieptul tau, ore-n șir daca s-ar putea.
Izzie, e cainele om, protector, intelege tot, se rusineaza, se crede stapana casei, e prea protectoare, in joaca mea cu ceilalti caini ma apara mereu, e cainele pupacios și sperios deopotriva, cainele care sufera si te cauta cand nu esti, oftand prelung și des. Lupu-Baiatu e alintatul casei, ghiduș, grasun, leneș, cu forta enorma, cu picioare durute, indragostit de Alma, rotweillerita, plange ca un copil cand vine Mihai acasa, e pofticios și fura din sacul cu boabe, nu vrea sa iasa deloc din casa, „se tine” prea mult, mai mult decat trebuie, ascunde mingiuțele de joaca si nu vrea sa stea la periat. Se joaca mai mult cu mine, dar il iubeste pe Mihai peste măsură. Am remarcat insa, cu bucurie, ca la fel face si cu mine cand lipsesc timp indelungat.
Zara, lupoaica, e agitata, vigilenta, neobosita, bossy, pune la punct si musca in zbor, nu doar pe Bobiță, are o legatura cu pietrele, fantastica, de zici ca-si face cazemata, uraste pisicile și latra amenintator. Se joaca mai mult cu Mihai și nu vrea sa stea in cusca nici daca vine potopul. Mai nou, insa, o ocupă doar pentru a nu-i lasa companionului sau, privilegiul de a sta in ea. Bobiță e singurul caine, zic unii, restul ar fi după ei, animale de companie. El e curatelul, gingasul, cainele care nu doarme, nu îi scapa nimic din ce se intampla, cel care nu s-a imprietenit cu nimeni din afara, mult prea protector, posesiv, cainele indragostit de mine DOAR, iubitor și frumos din cale afara, iubit si de caini și de oameni, deopotriva.
Intre cateii mei sunt putine asemanari și asta ma uimeste teribil, însa marele numitor comun il au atunci cand revii acasa. Atunci nu știi cui sa-i acorzi atentie, prima oara, iar după ce le mângâi boticurile, lăbuțele și le potolesti oftaturile, tot cel cu tupeu e castigator, adica Alma, catelul abțibild, cel care poate trai fara orice, dar nu fără om.
 
Ideea e clara – schimbările vietii vin pe toate caile, dar daca poti sa pastrezi cat mai mult timp ceea ce te face fericit, fa-o, fara sa te gandesti ce ai putea castiga in alte situatii. Evident, nu ai cum sa pastrezi totul, dar poți pastra lucrurile esentiale. Prin lucruri simple, realizez, usor, ca ceea ce iubesc e doar la o mana intinsa. 
Si caii verzi de pe pereti dispar, caci nicaieri nu e mai bine ca …acasa!
acasă, cu ai mei căței
acasă, cu ai mei căței
Mărgăritare versificate

Lunea ca duminica

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Fifi, pisica clopoțel.

Episodul 1: Aritmetica pisicii

As vrea să alunec pe o risipire de cuvânt, să mă rostogolesc în lumea hohotelor de râs, să mă sprijin pe zâmbetele celor din jur, să-mi dau cu roșu grijile, iar așa, făloase, să plece prin oraș și să-mi lase inima goală. Jur că găsesc eu ceva cu care s-o umplu. Până una alta, giumbușlucurile celor din jur îmi ridică moralul instantaneu. Si un alint de pisică-clopoțel care nu știe diferenta între noapte și zi; ea mă învelește mereu cu trupul său, aproape de gât, ca nu cumva să-mi fie frig sau să mor de plictiseala.De n-ai pisic, nici nu știi ce-ți lipseste. După ce inspectează bine toate preșurile din dormitor, să vadă dacă sunt la dungă, i se pare  ei că nu mă pricep deloc la design și le asaza cum îi plac. Mulțumită, se pitește, delicat, să vadă tot patul, de unde ar putea începe o nouă strategie.

O auzi, dar n-o vezi, o ghicesti dar n-o simți, o iubesti si ea te lasa, cuibarindu-se toată ca un ghem lângă inima ta. Te doftoricește la degetele de la picioare. Ti le numara, unul cate unul. Dacă nu-i iese aritmetica, o ia de la capat. Ce dacă tu dormi? E doar un amănunt. Dacă degetele de la picioare i se par inventariate, trece la botul lui Toto, care e tot langa tine. Simti toata lupta dintre ei, deși ai putea crede că visezi, căci doar dormi, nu? Tarziu, obosit, pisicul intra sub plapuma, face două ture sa vada daca respiri, apoi se culcușeste ușor, iar tu aproape ca nu te misti sa nu deranjezi mogâldeata.
 
Ce ziceam de inima mea? Că ar putea fi goală? Da, de griji. Pe alea le alung și pun în loc bucurie simplă, iar de mai rămâne vreo urmă de neplăcere un clopoțel de pisică face vrăji și le alungă. Miau…
Mărgăritare versificate

Mulțumesc, vouă!

Privesc oamenii prin stele de fum și de ceață,
Se scutură al meu gând pe umerii lor adunați,
Observ cum un prieten îl ridică și-l împinge în față
Să-l asculte și mâine; are unul la fel, zici că-s frați.

Mi-as lua înapoi povara ce-o duce,
Nu vreau sa fiu frământare sau freamăt în plus,
Îmi zambeste duios, si se duce să-l culce
Lânga griji care par dăruite de Sus.

Uneori am în jur lume blândă, duioasă:
Mă ascultă, mă-nvelește cu vorbe fine, domoale,
Uneori ea mă vede înzecit mai frumoasă
Decât sunt, sau mă știu, sau mă cred, sau îmi pare.

Azi, culeg, tot ce las printre voi din greseală,
Obosita-s de treceri, dar vă vreau pe voi bine,
Sa-mi fiți veseli și buni, să vorbim doar pe seară
Nu-i asa ca aveți soare in suflet? E un dar de la mine

Pentru fiecare clipă ce pe umeri v-am pus-o,
Pentru fiecare durere ce-am lăsat-o să plângă,
Pentru alinările dese, liniștea ce-ați adus-o,
Pentru că n-ați lăsat tristeți vechi să mă strângă,

Pentru toate acestea și pentru multe în plus,
Stiu că nimic din ce-aș da nu ar fi de ajuns,
Însa nu pot sa nu spun că ferice zâmbesc
Si pe o rază de soare vă trimit un umil mulțumesc!

 

…cu drag de voi pentru răbdarea pe care ați avut-o mereu, cu mine, și cu aceeași bucurie să vă regăsesc aici gândurile, încurajările, sustinerile și tot ce ne adună.

multumesc