Mărgăritar publicitar

Dragoste, viața la țară și….frigidere!

Nu cred în coincidențe. Nu cred. Am fugit pentru o vreme de tot ce înseamnă confort și grijile mele cotidiene. Am fugit și de responsabilități, chiar. Nu mai gătesc mult, nu spăl, nu-mi bat capul cu rezolvări miraculoase ale problemelor. Am o vacanță ciudată, forțată, autoimpusă. Am citit, m-am plimbat, am vorbit cu stelele, mi-am plimbat amintirile prin cotloane întortocheate, mi-am derulat viața, pe repede înainte. Nu vă mirați, internet am, deși lipsesc lucruri mult mai necesare.

Fac foc într-o sobă mică, iar pe plită se coc niște turte. Am un coș cu câteva roșii, vinete și caise mici cărora toți le spun zarzăre, câteva borcane cu zacuscă și dulceață de căpșune și niscai ceai și cafea. Fără multe pot trăi, dar fără cafea nu. De fapt, mă mint frumos, dar nu mai spuneți la nimeni. Mi s-a năzărit să-mi iau casă la țară. Bine, „țara” asta are munți în jur și nu seamănă deloc cu Bărăganul unde am crescut eu. Acolo, făcea mamaia mea mâncare de pe o zi pe alta, căci frigiderul era decor pur. Cine-și amintește că aveam curent electric câteva ore pe zi? Ciudat, am rememorat asta și nu mi s-au mai înmuiat genunchii  a nostalgie dulce, ci mi s-a strâns sufletul cât de repede putem uita unele lucruri. Nu-mi imaginez viața, acum, fără confortul din bucătăria mea de acasă, fără frigiderul meu. Și gol de ar fi, știu că mă pot bizui pe el, că pot răci și păstra, când vreau, orice, necondiționată de nimeni.

 Uite-mă, însă, într-o situație asemănătoare. Da, pe prispa casei cu miros de lemn ud, de aici, unde livada ține cât o poveste de iarnă, pare ciudat să mă gândesc la astfel de lucruri, dar, azi, am primit o ulcică de lapte și o bucată de carne, iar eu a trebuit să o rog pe tanti Elena să țină la ea carnea, până mâine. Cu laptele mă risc; dacă se acrește voi mânca „lapte bătrân”, cum spune fetița unor prieteni. Am mai trecut prin momente în care nu aveam frigider. Eram foarte tânără, iar o saltea, un televizor cu lămpi și un aragaz vechi erau singurele mele lucruri. Deși era după 1989, frigiderele se găseau tot greu. Mi-am luat unul mic, de Găiești, dintr-un magazin ce părea sătesc, situat într-un garaj. L-am iubit, căci mă salva. Îngheța atât de tare încât ținea loc de ladă frigorifică și nu mă penaliza când uitam să consum repede ce cumpăram. Am uitat să spun că atunci când l-am achiziționat, m-a ajutat să-l duc, acasă, un băiat cu ochi albaștri, singurul băiat pe care l-am iubit până am întâlnit adevărata iubire a vieții mele. Doamne, cât a trecut de atunci! Vieți! Vieți și frigidere multe, mutări, defecțiuni.

Ciudat, acela încă funcționează, deși e pe post de muzeu, pentru că la cât consumă, e de înțeles! Doamne, ce bine ar prinde, acum, să fie aici! Știu cum e să trăiești fără frigider, dar ce mai știu e că nu vreau asta. Lumea se schimbă, trendurile revin. Poți avea o căsuță cu prispă, dar zău dacă nu ne-ar ajuta sa depozitam fructele astea de vară și pentru vremuri mai puțin roditoare. Îmi place să trăiesc simplu, dar simplu e să ai și lucruri bune la îndemână. Să învârți în smântâna de bivoliță câteva ouă și puțină vanilie, dar să-ți faci înghețata pe care s-o găsești în raftul cu bunătățuri. Sau să-ți iei limonada cu fire de mentă, adunate din grădina din spate, rece, atât cât vrei. Să pui ouăle primite de la tușa Ana și carnea pe care tocmai i-ai dat-o femeii înapoi.

V-am zis că vreau casă la țară și că nu cred în coincidențe? Altfel, cum îmi venea mie ideea să plec în căutări, să aduc frigiderul antic aici și să îmi îndrept atenția către unul spațios, în care să adăpostesc o lume redescoperita, cu miros de brad, de viață simplă, de bucurie sătească, de caș și urdă, de spectacol. Lucrurile nu se exclud unele pe altele. Mereu m-am amuzat de soacra unei prietene, care după ce și-a aranjat locuinta, cu greu și sacrificiu, cum îi intra cineva în casă, uita de restul îmbunătățirilor, și îi spunea iute, ceea ce o impresionase cel mai tare:„No, îți place frigiderul meu roșu! Așa că-i măgăoaie faină! Încape porcul cu totul, că amu…îl tăiem! Și nu e cu decongelare manuală, ține leguma mai ceva ca pe vrej, că e „bio-freș”!  Luați-vă și voi că se poate!”

frig

Știa, tușa că lumea tot în jurul mesei se strânge în povești, iar mâncarea trebuie ținută în loc curat, cât mai spațios, fără muncă inutilă de întreținere și cu specialiști care oricând ar interveni, în 48 de ore, la vreo nevoie tehnică. Eu nu m-aș lipsi de asta, niciodată. Nu sunt nostalgică, vreau să-mi încarc bateriile în lume pe care parcă o ține Dumnezeu pe palme, protejată de multe, însă nu uit o clipă că sunt o femeie care recunoaște calitatea atunci când are nevoie de ea. De asta știu că până pe 31 august trebuie să prind oferta celor de la Liebherr. De ce? Păi, dacă tot am nevoie de un frigider, de ce să nu aleg de acolo unde ni se acordă o garanție de 6 ani, tocmai fiind siguri de calitatea oferită, de munca lor în optimizarea componentelor în așa fel încât să li se potrivească sloganul:

 “Calitate, Design și Inovație- 6 ANI GARANȚIE

… iar nouă să ni se potrivească, perfect, produsele lor și să strigăm ca tușa Maria: „No, vă place măgăoaia mea de frigider? Nu-i asa că-i faină? E de la Liebeherr! Mergeti și voi sa prindeti oferta! Si citiți bine, e păcat să pierdeți avantajele, pentru că, hai să fim serioși, cea mai deschisă ușă din casă, nu e cea de la intrare, e cea care ne păstrează lucrurile proaspete și pentru mâine, poimâine.  Zi de zi. Si are bec.., căci să ridice mâna sus cine nu a ajuns, măcar într-o noapte,  să-și pregătească o gustare….

frigi

Ah, și încă ceva. Tot cu un bărbat cu ochi albaștri l-aș duce acasă. Dar de data asta, definitiv, deși să mă-ntrebați …după 6 ani, căci, chiar dacă expiră garanțiile, lucrurile bune rămân. Definitiv. Dragoste..și…. frigidere, ehehehe…