Mărgăritare versificate

Din vieți ce râd, plângând!

Sunt sterpe gropile din cer,
Nici apă n-au, nici stele nu-s,
Sunt gropi de cer de nepătruns,
Inel de gând, gol fără cer,
Ademenind mister.

Sunt hăuri fără de început,
Gol fără margini ca un vid,
Sticlesc intens a infinit,
Inele ce unesc tumult
Pe trup de vânt.

Și-n cratere de beznă oarbă
Cu oaze prinse în înțeles
Am dat să caut Univers,
S-ascund, adânc, sa nu se-ntoarcă,
Dureri sa toarcă

Și sa strângă, în timpul cel fără de trup,
Tot greul adormit în lut,

Din vieți ce râd, plângând!

Inspirație la minut, venită dintr-o conversatie cu un călător printre „aștrii virtuali”

 

 

 

Mărgăritare versificate

Talisman cu flori de gând

Între pietrele sfințite,
Printre mușchi de timp sleit,
Printre crengile adormite
Ce mă-mbrățișau doinit,

Printre coapsele de sare
Unde înnopta trecutul,
Mi-am pus cerul la picioare
Și pe umeri tot pământul;

Am ars patimi și cuvinte,
Am urcat umbre-n copaci,
Am pus foc pe buze calde
Și m-am stins pe brațe dragi,

Respiram doar câteodată,
Să nu tulbur, să nu frâng
Amintiri din colț de viață
Care dorm, din când în când.

Iar cu liniștea-mi duioasă,
În decor căzut din basm,
Tu mi-ai spus că sunt frumoasă!
Eu nici minte nu mai am,

Să-ți pun vorbele în haină,
Să le port când doare adânc:
Tu îmi vindeci orice rană,
Talisman cu flori de gând!

Nu știu cum aș urca pe pietre de Cer,
De nu mi-ai obține un permis de la EL
cu ce ai în suflet.

atât.

(atât e noul meu cuvânt)

 

sursa – pinterest

 

 

Mărgăritare versificate

Linia cerului udă…

Linia cerului era udă;

Alunecau pe ea norii
Și gândurile noastre străvezii,
Scuturându-și mirările
În lacrimi de ploaie caldă,
Grăbită, ciudoasă și amăgitoare;
Atingeau frunze ce abia se mai țineau drepte
Și le vedeai renunțând la visele lor verzi,
Îngălbenindu-se de spaime,
Aruncându-se în gol, una cate una,
Sau uneori în grup, ținându-se de mâini
Să nu le doară, să nu simtă
Abandonul de pe caldarâmul de beton,
Murmurând, încet, rugăciunile lor, de pe margini de suflet,
Privind linia cerului udă,
Sperând într-o viață viitoare.

Nu-i așa că totul pare la fel?
Că în fiecare verde e un galben pitit?
Că în picurul de ploaie stă zâmbetul seninului
Iar în fiece renaștere e un vis ucis de neșansă?
Suntem trecători, dar încă putem să fim frunze.
E musai doar să ne odihnim o vreme,
Cât să scoatem, din nou, verdele la suprafață.
În mine se îngălbenesc doar cuvintele,
Îndulcind, precum fructele toamnei,
Daruri primite cândva.
Mă întind și eu ca o frunză,
Privesc linia cerului udă,
Trimițând rugăciuni de mulțumire,
tăcând.

De ce să ne gândim la ce a fost când minutul
De verde abia așteaptă trăirea viitoare?
Așteptarea nu e decât o formă de rezistență,
Căci nu toți au privilegiul de a vedea
Linia cerului udă,
Înveștmântați în verde….

linia cerului uda
linia cerului udă
Mărgăritare versificate

Cai verzi și nori albaștri

De când cu toana asta nouă,
Soarele mi-a zis vreo două,
Când i-am spus să ia lecții de echitație, ca sihaștri,
Să călărească-n cer, cai verzi pe nori albaștri.
Auzi, ia du-te, mătăluță, și te ascunde,
Că acușica ploaia o să te ude
De plec si las să te cotropească, precum ostașii,
Picuri de sub copite de cai verzi, pe nori albaștri!
Mai bine, ia de aici raza mea bună,
Stai sub umbrele, urcă-te pe lună,
Fă semn cu mâna de ești printre aștri,
Căci prea vezi, des, cai verzi și nori albaștri!
M-am luat la ceartă cam nepotrivit,
În ceas de amiază, cald și toropit,
Cred că-mi doream răgaz și, potolindu-mi pașii,
Să visez umbră, vânt,… cai verzi și nori albaștri….
….fără vinovății de o clipă….
cai verzi si nori albastri
cai verzi și nori albastri
Versurile astea le-am visat ieri, dimineata. Primele trei strofe. Am coborat, buimaca si le-am scris rapid. Inca dormeam. Nebunie. Azi…le-am cizelat putin și …sper sa va placa. Zi faină ….cu tihnă…