Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Eu ziceam roz, tu ziceai …vai

În vis, noi doi am băut ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai,
tu povesteai de cai bălțați,
eu te-ajutam să îi împarți,
sorbeam cafea, pardon, un ceai,
eu ziceam roz, tu ziceai vai.

Acum un an vorbeam puțin,
tu mă întrebai de unde vin,
eu îți spuneam mult despre mine,
tu aveai vorbe, dar puține,
nu-mi ofereai decât un strop,
tu ziceai „bine” și eu „stop”.

Se trece timpul în amurg,
cafea nu am băut de mult,
nu, eu o beau zi după zi,
cu tine nu știu a împărți
nicio cafea, iar trei idei,
comune, nu fac nici doi lei,
căci eu sunt roz și tu zici vai,
mai bine să pun iar de ceai.

Când ne-om vedea să nu mă-ntrebi
nici de ce-s roz, nici ce e vechi,
nici de ce tac, când scriu atât,
chiar dacă n-am vorbit de mult,
dar eu sunt dincolo de tine
și habar n-ai ce e cu mine.

Comun nu știu ce-avem acum,
tu ești modern, eu nimic bun
din ce astepți,căci ai, nu ai,
am învățat să nu fiu scai
de atâta roz, de atâta vai.

 

Din ciclul „poezii …jucării”

Fotografia postată de Adriana Tîrnoveanu.

Mărgăritare versificate

Oftez și zâmbesc. Atât

Se taie
Inima în patru
Și 
Frunza câinilor
În zece,
Strivind,
Cu gândul,
Boabe de cafea
Și amintiri
Triste,
În zile odihnite
Prea mult.

Oftezi.

Se taie,
De pe listă,
Îndatoriri
Și planuri fierbinți,
Dar se lasă,
Pe ultimul rând,
Semn leneș
Despre rochia roșie
Ce va fi cumpărată.

Zâmbești.

Se taie ceața;
Și fumul dens
Al cafelei turcești,
Băută cu tine,
Pe terasa cu iederă
Și urme de glicină.

Oftezi.

Se taie movul
Și orice nuanță
Neînțeleasă de tine.
Se coase,
Încet, delicat
Și
Atent,
Fiecare amănunt,
În colțuri
De batistă
De mătase.

Zâmbești.

Mi-o dăruiești.
Tai superstiția,
Cum că batista
Înseamnă despărțire.
Lași doar informația,
Suavă,
Că sunt printre cele,
Demodate,
Care încă preferă
Batistele cu monogramă.

Oftezi.

Iar eu tai orice
Urmă de îndoială.

Zâmbești.

Oftez și eu
Zâmbesc și. …atât.

Atât – e noul meu cuvânt.

sursa – internet