Ce zici? Vrei să fim bine împreună?

Vom mai fi bine vreodată
Sau ne vom scurge pe marginea lumii
Între cer și pământ,
Între bucurie și lacrimă,
Așteptând palma sufletului
Să ne țină în căuș dumnezeiesc
Vise scurse într-o beznă de cleștar?
Vom mai fi bine vreodată,
Dacă rugăciunea spusă șoptit
Cu jumătăți de cuvânt,
Din inimi împietrite de spaime,
Își va căuta cealaltă jumătate
În ochii vieții
Si nu-și va împlini menirea?
Vom mai fi bine vreodată
Când se vede alb peste munți în luna mai,
Și tu-mi ești tristă de plecări
Ce capătă urme de nesfârșire,
Deși la tine-n suflet e sfârșit nesperat,
De suferință domesticită cu lacrimi?
Vom fi bine, draga mea. Eu cu nebunii stelare
Ce-mi tulbura dimineti cu cafea neîndulcita
Tu cu bucuria zilei din noua ta viata
Unde, pe masuta inimii vei aseza –
Două cărti, o pană, o fotografie zimtata,
Niste zat uitat intr-o ceasca,
Si cu toata recuzita asta, vei pune ultimul oftat
In cui.
Ce zici, vrei sa fim bine împreună?
Așa, între verde și roșu…mereu.., între pietre-cuvinte?
Prietenei mele, Nicoleta Ioniță, ale cărei dureri le  simt și le cunosc. Cand trece vremea și cifrele devin rotunde, nu știu decât să-ți zic ție că ești cel mai puternic om pe care-l știu, iar lui …că așa a fost să fie.

Continue Reading

Binele tuturor

-Ce faci?
-Scriu despre binele tuturor…
-Ah, despre binele tuturor, ăla care există dar lipseşte cu desăvârşire, nu?
-Cam aşa ceva! Oare îmi iese? Nu am nici o idee. Îmi vin în cap lucruri amestecate…
-Păi, atunci spune cum zici tu că e spre binele tuturor să mergem duminica la masă la maică-mea!
-Ei, nu-i tocmai subiectul potrivit, dar dacă tot ai adus vorba să ştii că aşa e! E spre binele tuturor din familia noastră să facem asta! Altfel nu ne mai spală nicio apă! Şi nici sponsorizările nu mai vin!
-Tocmai ce ai direcţionat binele tuturor pe un segment – familia noastră!
-Sigur!  Bine că îţi direcţionezi tu atenţia spre detalii! Nimic nu-ţi scapă!
-Nu! Ţi-am zis că nu există binele tuturor! E un şablon! Binele tuturor, dar pe segmente.
-Ştii teoria mea că lumea trăieşte din şabloane, nu? Dacă îi spui ce nu vrea să audă, hop…ieşi din şablonul lui, şi gata conflictul!
– Hai, lasă, că nu mă ajuţi! Sau mai ştii?
Binele tuturor nu există. Ce rost are să demonstrăm că sunt segmente, că expresia este un şablon, că binele meu poate fi doar al meu sau de grup, că atâta timp cât nimic nu mai e neînsoţit de material, deşi toţi ne dorim să fim îmbogăţiţi  spiritual,  conceptul devine o idee filozofică ? Care  „noi ne dorim”? Câţi facem parte din acest grup pentru care iubirea aproapelui, oricum ar fi el, devine parte din binele tuturor? Şi unde testăm sinceritatea cuvintelor?  Şi îţi mai iubeşti aproapele dacă dă de necaz şi nu te mai însoţeşte pe drumul comun? Când binele nostru are nuanţe de gri, te oboseşte, îţi aduce probleme, nu cauţi un altul să propovăduiască cu tine binele tuturor?  Şi ăsta e doar un exemplu. Venit în context.
Dar de binele tuturor cu forţa aţi auzit?
Normal! Ni se face bine cu forţa mereu. De câte ori nu mi-au rezolvat alții lucrurile crezând ca aceea e cea mai bună soluție pentru mine. Fără să se țină cont de ce vreau, ce-mi place cu adevărat, unde mă potrivesc. Era spre binele tuturor să fac așa și nu altfel. De câte ori nu am rămas în relații doar pentru că era spre binele nu știu cui sa nu faci din povestea ta un foileton de care să afle toata lumea. Mereu a fost așa. Acum e doar cu mai mult curaj, lumea pare mai deschisă, însă mulți purtăm încă stigmatul anilor trăiți înainte de  ’89 când era spre binele nostru să nu scoatem cuvinte din gură că altfel ajungeai într-un întuneric forţat, cu zăbrele, la propriu. Pentru că în întuneric erai oricum. Și ne trezim încorsetați încă într-un bulgăre de bine din care te chinui să ieși la fiecare rostogolire. Știu, însă, că în tăvălugul lucrurilor obișnuite viața mi-a arătat forma ei de bunătate și fiecare zi trăita de după revoluție, pentru mine, a purtat stema libertății de a vorbi, de a te exprima, de a-ți striga fără teamă convingerile. Ah, că te părăsesc vreo doi pentru asta sau că ești luat drept nebunul de serviciu, și ce dacă! Tu simți cum respiri …eliberarea perpetuă.
Binele nostru prin cuvinte…libere. Ce privilegiu despre care mulți nu cunosc nimic.  Cei născuţi după ’89 ştiu doar la nivel teoretic tot calvarul pe care îl trăiam atunci, fără libertate de mişcare, fără căldură, mâncare, fără net, radiouri, televiziuni, spectacole libere, nimic.
Indiferent cât de greu o vom duce acum, avem ceva care formează binele comun, care circulă indiferent de problemele individuale – cuvântul, vorbele, libera exprimare. Fiecare cum poate, pe tarlaua lui dar fără frică și fără grija uitatului peste umăr. Binele e tot pe segmente, dar adunat devine binele tuturor.  Simbolul libertăţii ar putea fi măcar ideea că în vremuri calde sau tumultoase, în agonii sau extaz, fiecare putem lăsa semnul cuvântului eliberat din închisori de gând, spus, rostit, scris, adunat în forme diferite care sigur intrigă pe unii și relaxează pe alții, care ne adună, ne risipesc, ne sfâșie sau ne alină ca în final..să bănuim pentru o clipă ce bucurie simplă avem cu toții, împreună.
 Binele tuturor nu se vede, nu se simte, nu e palpabil, dar e mereu pe buzele noastre ca un liant eteric, ca o parolă primită pentru a desfereca idei și concepte generale.
Si chiar dacă nu-l simtim la fel, nu-l conștientizăm în aceiasi parametri, mi-aș dori să nu fie doar o expresie de evitat. Nu de altceva, dar sunt prea multe cele pe care le ocolesc …deja. Eu vă doresc să primiți tot binele lumii și să-l dăruiți mai departe ca pe o ștafetă fără de sfârșit.

 

Continue Reading