Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.