Mărgăritar publicitar

Curcubeul vacanței mele speciale

brasov vacante specialeSunt brașoveancă. Am rol de ambasador de când mă știu pentru munți care te strigă pe nume și  pe care aș merge cu fiecare dintre voi, v-aș arăta locuri tainice și bistrouri cu mâncare deosebită, v-aș duce la Parc Aventura, prin cetăți si drumeții, aș fi gazdă, deși iubesc rolul de călător. De cazare și masă s-ar ocupa CND Turism. Am fost surprinsă să văd câtă deschidere au în a oferi clienților posibilitatea specialului, adică de a putea  să-ți personalizezi vacanța în funcție de buget, anotimp, timp, destinație.

Că e Paște, Crăciun, sezon de ski sau litoral, că alegem circuite cu avionul sau autocarul, sejururi, „early booking sau last minute”, că mergem prin țară, în Bulgaria, Grecia sau locuri exotice, totul, ține de alegeri, dar când e atâta deschidere și oportunitate, starea de bine devine ambasadoarea Vacanțe Speciale.

facebook vacante speciale

O singură dată am auzit pe cineva că nu iubește călătoriile. Eu aș recomanda un city break ca leac pentru astfel de incertitudini. Pentru mine înseamnă idealul. Cred că și pentru cei care vor să învețe a pleca de acasă.

Când ai de ales între atâtea lucruri, când aș putea vorbi amănunțit despre zona în care trăiesc,  poate veți înțelege, citind, de ce vreau să  recomand o ofertă specială de 7 zile, cu mic dejun și șase nopți cazare la Paris. Prețul accesibil, durata, opționalele, transportul, condițiile  sunt testate și verificate și de mine, însă aerul relaxării ar fi provocarea acestei alegeri încercând, ca o săptămână, să-l simțiți…ca la Paris. Pe site găsiți detalii evidente, avans, prețul final, facilități. Voi risca încercând să vă arăt profesionalismul lor, oferindu-vă, prin povestea specialului meu parizian, motivul alegerii Vacanțe Speciale. Este evident că fără reciprocitatea dintre ei și client, dornic de bucurii călătoare, nu ar exista oferte turistice complete, iar eu v-aș explica date tehnice de pe un site care oricum se prezintă singur prin  varietate, în loc să vă arăt cartea de vizită în desfășurare.

site vacante speciale

M-a încântat atenția la detalii.  Să fii, deja, la ora 10 în Paris, în doar două ore, cu avionul, înseamnă zi întreagă de bucurie. Nu știți cât timp puteti pierde, dacă ați merge pe cont propriu, doar vrând să iesiți din aeroport. Cu autocarul,  plecați liniștiți de acolo, fără să trageți de bagaje, bucurându-vă  de o plimbare amplă, dând binețe unei lumi la care doar ați visat.

Să vezi Versailles, din  prima zi, înseamnă să începi grandios. Vei saluta, apoi, malurile Senei,  vei străbate distanțe lungi într-un timp scurt, privind totul de la fereastra autocarului, de unde vei observa Opera, Place de la Concorde, Pantheonul, dar ghidul tot ți le va enumera anulând, blajin, strigătul tău de uimire. În Gradinile Louxembourg va jubila că habar nu ai de locul acela minunat. Adormi la hotel, cazat în siguranță, visând la programul stabilit de acasă, cu Valea Loarei și cele trei atracții: Amboise, Chenanceaux, Fontainebleau. Pentru că noi le  văzusem, ziua a doua am petrecut-o printre localnici în Place du Tertre, la Sacré-Coeur.

arhivă personală

Am cântat la unison, cu un tânăr chitarist, am făcut poze cu „le garçon”, ne-au amuzat replici, gen: „Olala, ce români frumoși!” ale celor care voiau să ne creioneze portretele pe câțiva bănuți; am degustat produse tradiționale  și am admirat o doamnă excentrică cu un acordeon colorat.  Simțeam că prind în mine amănunte pe care, la  întoarcere, aveam să le zic celor care rămăseseră acasă, că Parisul nu e doar lumină, ci e verde și inedit. Ne-am rătăcit de zeci de ori. Nu am regretat deloc. Priveam oaze de vegetație suspendate, la etaje superioare,  străduțe pietruite, oameni boemi, parizieni „malheureux”, cum s-a autodenumit unul ce încerca să mă curteze privind doar în decolteul meu, silabisind mesajul românesc al tricoului: „Vacanțe Speciale”!

foto personal

Am nimerit de vorbă cu o patroană care se lăuda că  face toate mâncărurile din bistroul alsacian. Am mâncat un cus-cus cu miel, de am plâns de fericire, iar la tarta de ciocolată, am crezut că dau în hohot. Nu știam cum și când mai avea grijă de cei patru copii, de acasă. În altă cafenea, seara, am ascultat muzica live și nu mi-am putut savura paharul de vin, prea sec pentru gustul meu. Am trecut pe un cocktail savuros. Am avut, însă, parte de spectacol, pentru ca s-a rupt scaunul de sub mine și întreg barul m-a aplaudat.

A treia zi, după ce am schimbat impresii, ne-am trezit în Defence, de parcă eram în America, privind din Turnul Montparnasse cum lumea devina mică, iar inima noastră mare. Aproape nu mai conta că vei  obosi, după, prin Luvru, căci ghidul e șmecher și te va relaxa  plimbându-te cu vaporetul pe Sena. Nu știi când trece timpul, dar  ești în a patra zi de răsfăț parizian și Catedrala Notre-Dame te tulbură. Mi se părea că  văd umbra cocoșatului și pașii Esmeraldei. Sau că-l aud pe Garou:

Programul e complet și divers, neașteptat.  Cât timp grupul a refăcut traseul nostru prin Montmartre, am savurat supă de ceapă sub privirile Dalidei dintr-un poster și al unui bucătar de culoare  zâmbăreț. Asta vrei, Paris din plin, deci sari peste Disneyland. Nu și ceilalți,  însă noi  începem să căutăm  urmele lui Eliade, Brâncuși și  Cioran, prin Cartierul Latin. Am vazut un afiș cu un spectacol de teatru de Eugen Ionesco, de mi-a tremurat inima știind că acesta e spiritul pe care vreau să-l simt: suflet românesc trecut prin emoții pariziene cu nuanțele mansardelor și acoperișurilor gri de unde s-au înălțat cândva  vise speciale ale acestor ambasadori perfecți.

vacante speciale

Nu degeaba au insistat  Vacanțe Speciale  să fii punctual, cu actele în regulă, să confirmi asigurarea de sănătate, să nu depășești greutatea bagajului, să ai bani suficienți pentru muzee, vaporet, hrană, excursii, deplasări extra, căci în penultima zi, ai putea vedea Oceanul Atlantic și Mont Saint-Michel, excursie ce se poate plăti  în țară, și în Paris. Cu oceanul în gând treci spre ultima zi plină,  căci îmbarcarea e la ora 19 spre România, ziua curcubeului parizian.

FOTO PERSONAL
P-E-R-F-E-C-Ț-I-U-N-E

Nu pot aduce  prin cuvinte suficient cât să le fiu ambasadoare, alegeți-i pentru că merită! Demonstrat!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba numărul 9, sponsorizată de CND Turism-Vacanțe Speciale Work&Travel

Fotografii: site  Vacanțe Speciale, arhivă personală, sursa linkului:youtube

logo-vacante-nou

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte

Întrebări sub felinare

Întrebări sub felinare
O vedeam deseori pe stradă. Căuta chiştoace şi intra prin magazinele alimentare din care sigur pleca cu cate ceva.  O cunoştea lumea pe femeia albită devreme, uscată ca un şnur de pantof folosit, cu pomeţii supţi şi buze strânse pentru a nu i se vedea dinţii lipsă. Mulţumea şi pleca sfioasă, frângându-şi mâinile mai mereu. Nu cerşea, dar ochii  albaştri, singurul senin ce-l mai puteai ghici în tumultul ei, spuneau totul. O mai certa cate unul să nu-şi mai bea singurii bănuţi, că iar va ajunge să trăiască din mila altora. Încuviinţa tacit din cap şi se depărta ruşinată. Tot aşa intra şi în biserica ce era aproape de cămăruţa ei cu sobă albastră, pe care o mângâia ca pe singurul ei avut.  Cu privirea în jos şi mâinile ghem, bucuroasă de orice pomană, dar şi de cuvântul de la Sfânta Liturghie.
Avusese multe: o familie, un soţ frumos, două fete. Acum trăia singură cu două pisici şi o codiţă de căţel amărât, exact ca ea. Fusese frumoasă, înaltă ca un manechin, fină şi cu un păr mătăsos pe care-l purta mereu scurt, semănând cu o franţuzoaică cochetă. Când dispăruse acea femeie nimeni nu ştia. Mă loveam des de ea şi nu ştiu dacă mă recunoştea sau nu, dar mai mereu se depărta înainte de a-i putea dărui câte ceva. Lumea şuşotea pe la colţuri că, de fapt, nu divorţul de bărbatul frumos, dar cu ochi alunecoşi, o făcuse epava de azi, ci darul beţiei pe care-l avea de când cei dragi îi erau alături. Dar cine poate şti? Şi ce ar mai conta; era clar că-şi ducea viaţa discret şi într-o penitenţă, oarecum, autoimpusă.
Timpul a trecut. Nu m-am mai gândit şi nici nu am mai văzut-o, un timp, pe femeia cu nume rusesc şi melodios. De când m-am mutat pe dealul-munte, din inima Braşovului, şi drumul meu spre biserică era altul. Şi biserica,  să zic aşa. Aici lumea părea o familie ce îşi dă întâlnire duminică de duminică împărţind bucurii simple şi fericirea din priviri calde. Tainice poveşti simţeai întâmplându-se chiar sub ochii tăi şi nu cutezai a privi mai mult spre o anumita persoană dacă nu erai şi pregătit a începe o discuţie cu ea. Se descătuşau, ușor, vorbe şi cuvinte.
Ningea ca în poveşti. Seara se alinta puţin şi mai lăsa lumina să se scurgă spre bezna ghicită de cei ce măreau paşii grăbiţi. Felinarele bisericii topeau steluţă după steluţă, într-o joacă nesfârşită, iar lumea trecea ferindu-şi privirea, parcă cercetând prea mult trotuarul. In forfota aia, o femeie, înaltă şi firavă, privea cerul, lăsând să i se topească pe faţă fulg după fulg. Oamenii o ocoleau cu un zumzet de nemulţumire, dar ea nici că se clintea dintre felinare, adunând pe chip toată lumina şi toată magia unui timp neprevăzut. Părea fericită; era fericită şi, nu ştiu cum, am stăruit asupra ei cu o mie de întrebări nepuse. Avea un aer familiar dar nu-mi dădeam seama de ce. Paltonul vişiniu şi pălăria în acelaşi ton simplu, mânuşile de macrame si gulerul fin de blană sintetică întregeau imaginea aia aparent obişnuită.
Dumnezeu îşi scutura norii şi ea era precum un copil cu prima zăpada, zâmbind ştiut şi ales. Ne-am atins ca din întâmplare şi seninul ochilor ei mi-au adus aminte de un senin unic cu aer vinovat. Ciudat, acum doar seninul era.  Nici urmă de vinovăţie, probabil mintea mea făcea asocieri ciudate. M-am scuturat a confuzie şi un şirag de dinţi mi-au atras atenţia în mod plăcut. Nu, nu putea fi vecina rătăcitoare. Dar jurai că e clona ei sau o soră geamănă ce niciodată nu ar fi avut vreo problemă de om bântuit de vremelnicie. Întunericul cobora cu repeziciune, clipa se sfârşea la fel, întrebările mele din suflet prindeau aripi de gând netrimis şi m-am trezit mulţumindu-i lui Dumnezeu pentru imaginaţia mea. Sub felinare părea că se ţes încă poveşti posibile, tivite de bunătate şi Iubire Divină
Am uitat de întâmplare până acum două zile când sora mea mi-a confirmat miracolul că femeia se vindecase de toate rătăcirile sale, că primise îndrumare prin părintele de la biserica noastră şi oamenii o ajutaseră sa se refacă şi fizic, şi sufleteşte. Era alt om şi nu avea regrete a ce pătimise, nici că îşi pierduse o parte din viaţă, ci era fericita ca trăia, că gândea şi simţea bunătatea lui Dumnezeu şi a semenilor săi. Omul de sub felinare, în acea ninsoare vremelnică de noiembrie, era izbândă şi bucurie, era răspuns al şanselor ce le primim, era curajul picurat de Dumnezeu în fiecare dintre noi, dar vizibil acum mai puternic în el. Poate de asta văzusem eu botezul fulgilor de nea ce ţeseau povestea divină de iubire. Ea o primise şi o primea încă şi mulţumea cu tot seninul din ochii ei albaştri.
Am murmurat încet, ca într-o rugăciune nerostită: miracolul exista…

Mă ninge albastrul din privire

Şi-mi prinde-n inimi întrebări,

Îşi cerne cerul a lui iubire

Şi i-o aşază toată-n păr,

În timpul străbătut de fiare,

Ce au muşcat cam în răspăr,

Tu stai primind sub felinare

Botezul unui adevăr.

Iar fulgii îţi inundă chipul

Ca un ocean imaginar

Şi Dumnezeu trimite stropul,

Ce îndulceşte orice amar.

Mi-e caldă inima şi plină,

Mă scutură de orice urât

Iubirea sacră şi divină

Şi sper, şi cred în …Duhul Sfânt.

Întrebări sub felinare
Întrebări sub felinare

Am înscris povestea de mai sus în provocarea de luni, cu tema dublă ”Sub felinare” şi ”Întrebări” ,  pentru clubul celor 12 cuvinte. Sunt putin întârziata, dar am gasit raspunsul la intrebările mele de sub felinare. Au mai făcut-o şi altii în tabelul lui Eddie.

16. 12 2014.

Mărgăritar publicitar

Freonul, Nea Gicu și Domnișorul

Pe nea Gicu îl știu de o viață. Giurgiuvean, stă în București și o vreme a locuit și în Brașov. E șofer, dar nu orice fel de șofer, un boier, un hibrid de om priceput la toate, ambițios, hâtru și iubitor de lume modernă. Când l-am auzit pe Pavarotti, cântând  din mașina lui nea Gicu, am știut că omul ăsta e o surpriză totală. De la el am învățat multe despre mașini, dar și mai mult despre instincte.

Mereu mi-am dorit o mașină galbenă. Mică și galbenă. Am avut una mică, dar roșie, iar cea de acum e argintie. Aveam 25 de ani când am cumpărat-o pe prima. Renault 5 în 4 uși. Mamă, ce demaraj avea! Mă pricep la masini, nu știu de unde am darul ăsta, dar îl am. Știu ce troncăne, ce se strică; ba, am anticipat o rupere de cablu de ambreiaj de am parcat-o înainte să blochez circulația prin intersecții.

Există oameni despre care ai impresia că  se pricep la toate, care au informație pentru orice și, invers, ăilalți care preferă să aibă unul de ăsta în jurul lor. Eu îl am pe nea Gicu. Când conduceam „tomberonul roșu” aveam doar o aerotermă pe post de „aer condiționat”. O nenorocire. Vara se încălzea, iarna nu dezabureai nimic. Mergeam cu geamurile deschise de zici că eram turbosuflantă. Părul meu, de Michael Jackson, era peste tot prin mașină, numai pe cap nu, motiv chiar si de accident.

-Fetiță, dă rabla la casat și ia, nenicule, una cu aer condiționat că tu ești damă fină!, mă bombănea fostul tractorist cu bască.

 –Uită-te la mine! Păi cum aș agăța eu vreo duduiță și s-o plimb cu „Angela”, dacă ar mirosi în ea ca la porci sau s-ar coace mai rău ca ăla din Caragiale, din „Căldură mare, mon cher”?

Mașina lui se numea așa, din drag de film „Angela merge mai departe”.  Fusese o vreme taximetrist, dar s-a lăsat iute căci ce lua pe mere dădea pe pere. Era bibilitor, rău. Igieniza mașina, o parfuma, o descânta, dar „taxist” fără aer condiționat în mașină, în București, e precum căruța cu măgar în loc de cal. S-a lăsat. Acum transportă legume și produse bio de la ferme, la cuconeturi, acasă. De aia zic că are o relație intensă cu „răcoarea”.

„-Să te învăț ceva, că tu cu Brașovul tău, eu cu ăștia de la capitală, vezi cu samsarii din târgul de mașini, că ăia te păcălesc! Dacă aerul condiționat nu pornește în trei secunde, e lipsa freon auto și dacă e lipsă freon, guler să-i  faci  ăluia mașina sau să-l pui să verifice instalația!

freon-auto-2

Și  începe  nea Gicu, vreo juma’ de oră, să-mi explice cu circulația apei în natură, când se gazeifică, se răcește, când se întoarce și suflă precum zmeul din poveste de curge condens, musai, afară din mașină, căci altfel e belea.

Greu l-am oprit și nici nu știam cum să-i spun că nu m-am gândit, veci, că Hyundaiul Tucson al nostru, pe care-l avem de vreo șapte ani, ar avea nevoie de igienizare aer condiționat.

freon-auto-11

Bre, nu-i totuna să sufle, trebuie să fie curat, puternic și nemirositor! Dar, deh, voi ăștia de plimbați căței credeți că e de la ei. Nu, bacteriile se înmulțesc oriunde circulă apa și de aia vine cu „dampf”. Mucegaiul, sporii, mirosul, toate se scot cu oamenii de la freon-auto.com care ți-ar curața instalația mașinii cât ai zice c-a-f-e-a! Tu o bei și ei lucrează! Că dacă nu mergi tu la ei,- se poate și asta-, vin ei la tine!, continua exasperant omul meu de bază.

Ce vreau să spun e altceva. Vine nea Gicu în Brașov, astă vară, și în urma unui accident neprevăzut, e nevoit să lase mașina aici, în service, și să plecăm, la București, cu „Domnișorul”. Domnișorul e un PoloVW, de care nea Gicu nu știa. Eram sigură pe mine că totul e sub control, că dacă miroase în interior frumos și suflă aerul corect, n-am de ce să-mi fac griji. Eram instruită, știam lecțiile, nu mă apuca deodată, la peste 45 de ani, neștiința, credeam eu. Bâjbâisem destul. Omul nostru o studiază și, plăcut impresionat, zice:

Nu știu ce fac nemții ăștia că, uite, și acum miroase a nou, deși văd ca are câțiva anișori.

-Ai verificat motorul în service? Ulei, rugină, bușituri?

-Totul, nea Gicu!

-Dar aerul condiționat sau iar vrei să-l concurezi pe Mickel Jackson ăla?

-Eu zic că merge, e primul lucru despre care am întrebat când am cumpărat mașina, de am ajuns  noua glumă  a prietenilor, căci aia cu soțul meu se învechise, o știi? „Bre, știi cum își ia nea Mihai mașină? Întreabă vânzătorul: Claxon are? Da? Atunci o iau! E perfectă!”

Bună asta, mi-o notez!

 Fără teamă, plecăm. Abia așteptam poveștile lui nea Gicu și chiar mă bucuram că nu conduc. Toto tomberonezul a venit și el pe bancheta din spate. Nea Gicu studia „limuzina”, asculta motorul, zgomotele, avea un aer mulțumit și-mi vorbea o grămadă, lăsându-mi iar povețe pentru eventualul drob de sare. Nu cred că trec de Predeal, hai Azuga, că începe nea Gicu să se-ncrunte la cățel, de la cățel la mine și de la mine la Domnișorul. Nu aveam de ce să căutăm găini moarte sub capotă căci aveam șoferul, fost tractorist cu bască, fan aer condiționat, care ȘTIA că dăduse, din nou, peste coșmarul vieții lui.

Nea Gicu, lasă-l, lasă-l să pută și să sufle cum o fi, că ma-ntorc pe jos, acasă!

El nu și nu!

Nea Gicu, te implor, eu cu „freză de  Vlad Craioveanu” nu vreau, fac și otita și sinuzită, nu vreau fără aer, chiar și așa împuțit, te rog!, și încep a mă milogi de el ca de vacanța mare care nu mai vine.

-Fetiță,  fac eu față la toate, îți spun povești, te-nvăț de bine, dar eu cu miros de șoarece mort nu merg! Zici că-s câini uzi în fiecare particulă. De ce crezi tu că e aer condiționat? Să sufle tare și să miroasă frumos! Așadar te învăț degeaba? Nu-i freon și dacă nu-i freon și mai și pute știi ce e de făcut, nu?

M-a ținut așa până după Ploiești. El îl închidea, eu îl deschideam. Ne jucam de a hoții și vardiștii, și numai eu știu cu „ce cap mare” am ajuns la București, și de cicăleala lui, dar și datorită „turbosuflantelor naturale” sub formă de geamuri deschise.

10482571_666113850139056_6095877084033985180_n

 –Nu stiu de ce cred unii ca doar vara e musai să verifici aerul condiționat. Până acum trebuia să fi făcut asta, dar așa suntem noi, lăsăm totul doar când e musai să plecăm în concediu, pe distanțe lungi. Dacă te respecți, nu nădușești nici cinci metri, nu doar până la Constanța, dar lasă că facem popas și deja fac apel telefonic la freon auto București și, cât ești tu la noi, dăm bice, igienizăm mirosurile Domnișorului! Știi vorba mea, nu? C-A-F-E-A! Tu te relaxezi, ei lucrează, hai nu mai fi supărată, mai bine pregătește-te să înveți câte ceva și din experiența asta și când te-ntorci să-i predai lecția lui bărbatu’ tău.

Și am învățat, chiar dacă nu pot să vă descriu tot aici, dar mă bazez pe voi că intrați și vă documentați mai bine pe site. Am învățat că există service pentru aer condiționat, că pare simplu când vezi profesioniști făcând asta, dar sunt necesare etape clare. Că se poate face doar încărcare freon, doar igienizarea climatizării sau amândouă împreună și merită fiecare bănuț. Au reduceri și facilități pentru fiecare alegere, cu listă de prețuri explicite. Că durează puțin fiecare procedură și că cel mulțumit vei fi tu, căci îți tratează mașina regește. Și, exact cum zicea  nea Gicu,  constată, curăță, adună cu grijă uzura din freon și lichidul compresorului, videază, încarcă cu freon r134a, exact cât spune producătorul mașinii, adică atât cât e nevoie pentru Domnișor, căci la Hyundai ar fi altă treabă, completează uleiul din compresor, verifică presiuni și testează. Totul în 30 minute. Apoi  urmează igienizare aer condiționat introducând agent special de tip aerosol care va curăța filtre, conducte, vaporizatorul și gurile de aerisire omorând bacteriile și mucegaiul și va mirosi perfect.

 Primești garanție că doi ani nu se mai ia nea Gicu de tine și că îl vei vedea iar la o c-a-f-e-a, în timp ce echipa mobilă va meșteri la asta sau la cea galbenă, care tot va apărea, în peisaj, cândva. Achiți cu bani puțini un serviciu imens și cu un zâmbet bucuria respiratului în voie, chiar si la 40 de grade și  faptul că la iarnă se va dezaburi totul mai ușor, căci e mare lucru să ai specialiști care știu cât, cum, și de ce. „Taxiștii” lui nea Gicu sunt clienții lor și concluzionez că e bine să ai numărul  de telefon pe aproape, așa cum îl avea el, în agendă, dar că îi poți găsi, inclusiv, pe facebook. Înveți că tot înveți și după 45 de ani, când ai senzația că le știi pe toate.

freon
0743.22.67.24

Va zic și vouă, căci vine iar vara. Eu mă pregătesc să merg la București din nou. Nu, nu cu Domnișorul, cu Negresa. Dacă își aminteste nea Gicu, că, de 7 ani, noi am dat vina pe căței, vine cu unitatea mobilă de schimbare a freonului, până la Brașov. N-ar fi rău, poate așa deschid și aici un punct de lucru.

 Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba nr 8.

FreonAuto-300x141

Mărgăritar publicitar

Avizez o casă caldă de sub munte

„viața nu se îmbunătățește din întâmplare, ci din schimbare” sursa: google search

Nu, nu pot trăi fără confortul uzual al unei vieți cu care m-am obișnuit. Nu vreau să trec pe opaițe, deși uneori folosesc lumânări din acelea ce păcălesc inocenții, caci au un buton dedesupt și merg cu baterie. Am trăit suficient înainte de ’89 încât să știu ce înseamnă lipsa curentului electric, frigul, program tv de două ore, apă caldă doar la lighean. Eram cu nasul numai în cărți, căci de virtual nici nu se știa, nici pomenea. Mi-a prins bine, dacă vreau să văd partea plină a paharului. Totuși, am fost fată de zugrav visător care-și dorea să scape de etajul nouă al unui bloc cu zece etaje și voia casă pe pământ. Așa au început „economiile”. Restricțiile deveniseră normalitarea vremurilor, iar azi încerc să mă bucur de o viață în care aleg cât și cum să economisesc.

Stinge lumina! Poartă pantofii ăștia până se rup! Ia plasa asta de pânză (pardon, pe asta am adoptat-o)! Spală-te pe dinți, fără să curgă apa de la robinet (și pe asta) Nu arunca sticlele la gunoi! De reciclare ai auzit?”

Auzisem, mă conformez  și azi, pentru că iubesc pădurea. Doar locuiesc în ea.  Dar tata și-a împlinit visul: a făcut case, iar una mi-a lăsat-o mie, moștenind și spiritul lui, dar cât să stea în ramă cu un mulțumesc alături, căci de mine nu s-a prins chiar tot, decât când m-a lovit în portmoneul propriu.

 Casa mea e ca o sobiță caldă în care ai băgat tăciuni și jarul rămâne mult timp bun, cât să-i  simți dogoarea, dar și suficient de răcoroasă, vara, prin muntele pavăză și adieri de pădure. Am ridicat-o în grad energetic de nevoie, dar nu a fost mereu așa, și cu renovarea ei, am înțeles, în sfârșit, cât de atenți ar trebui să fim cum ne cheltuim banii, pe ce și de ce.

Nu aveți scuze să nu știți, îmi repetă mama, de exemplu! Acum trăiți doar în calculator, acolo găsiți totul, găsiți și ce nu pare atractiv, dar e util. Pe vremea noastră am făcut ce am știut! Renovați? Bine, dar începeți cum trebuie! Nu ca noi!

Acum iar va părea că mă laud cu casa mea, dar mai concret de atât nu se poate. Mulți ne-ar invidia că stăm în mijlocul Brașovului, dar sub munte, în același timp, chiar în pădure. Nu știu, însă, cum să spun lumii, că  fundația și un perete al unei camere sunt, fix, în  stâncă. Dacă pentru unii e inedit, încât își imaginează peșteri și adăpost interesant, după o vreme de locuit aici, nu mai e vreo bucurie, garantez. Tot ce simți e umezeală și răcoare. Dacă mai ai și un acoperiș șubred, pereți atacați de vreme și trei flinticuri de geam, te-ai scos, va merge încălzirea non stop sau vei simți umezeala și mucegaiul. Nea Victor, instalator, electrician de soi și constructor de bază, era mai ceva ca  internetul:

Avizez. ro, tată! La ei  găsiți soluții pentru toate trei problemele!
-Care trei, nea Victor, că-s mai multe?!
-Hai, măi copii, dați acolo „sărci pe google” și vedeți că nu scăpați ușor! De lege ați auzit? Dar de audit și certificat energetic?”

Așa că, înainte, să începem renovarea, într-o iarnă, foarte important amănunt, am ascultat „înțelepții” și, căutând, pe internet, Avizez. ro, am dat de soluții. Ne-am trezit cu niște oameni pricepuți care, înarmați cu unelte SF, au descoperit ușor, printr-o cameră de termoviziune performantă, toate defectele construcției, pierderile de căldură, pereții reci, conductele înfundate, infiltrațiile de aer. Pfui, multe mai erau! N-am mai bâjbâit, ci am obținut, repede, raport complet de stricăciuni dar și soluții pentru ele și imagini cu distribuirea diferențelor de temperatură.

Am plusat și am cerut și un audit energetic, prin auditori energetici atestați, gradul 1, de către Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administrației Publice, și, la fața locului, după ce s-au studiat toate datele problemelor, pe baza expertizei termice si energetice a clădirii, am primit un raport de audit energetic extrem de folositor. Doi pași erau făcuți. Ba, am mai spus și celor care doreau să reabiliteze blocul, unde avem cabinetul stomatologic, despre termografie , de mă simțeam ca nea Victor, înțeleaptă.

bloc Am pornit renovarea. Buget era, soluții aveam, ploaia încă ne vizita sufrageria, așa că am început. Am pus acoperiș nou, dar și izolație suficientă cât să nu te facă să stai nici cu geamurile cusute, dar nici să te încingi sub el; am vrut să profităm de priveliște și lumină naturală și am ales ferestre mari, termopan, cu trei straturi de geam low-e şi umplutură de kripton, parcă. Zici că-i poveste sf, hmmm. Am un fix azi. Am înlocuit sobele cu o centrală cu un consum mic, dar avem și cuptor cu lemne, sub foișor, romantic și ieftin.

După cum observați, casa e accesorizată cu felinare. Decor pur. Avem iluminatul stradal, fix la poartă, care ne dă o lumină suficientă, seara. Nu am gresie, am podele de lemn, nu se răcesc repede încăperile, în ciuda acelor grade în minus primite cadou de la muntele din curte. Izolația specială pentru pereții umezi, cu un sistem inovator, a fost o adevarată binecuvântare. Polistirenul pus  doar acolo unde permitea construcția, dar și vata minerală sau osb-ul, de grosimi suficiente, lemnul gros al lambriurilor, toate au reușit, pe scurt, să aducă o temperatură constantă, fie vară, fie iarnă. Instalațiile noi, de la robineți, la conducte, lumină temporizată, senzori pe terasa din spate, am până si pentru laptop o veioză usb care să mă facă să nu aprind lumina din jur.

 Nu avem copii, așa că nu merge mașina de spălat non stop, nici frigiderul nu e musai mereu plin, și uneori nici în priză,  dar măcar sunt de clasa energetică A+++.  Cândva, ne vorbeau televizoarele din toate camerele, și nu pe rând, dar  de când cu preocupări on-line au devenit piese de decor. Toți se miră când intră în bucătăria mea că nu sunt la vedere aparate electrocasnice. Nu-mi place evidența lor, dar nici nu mă omor după tehnologii mâncătoare de energie. Nu folosesc mașina de pâine pentru că are program lung de coacere; iar restul la nevoie. Prefer să gătesc rapid și cu consum mic, iar pentru asta am ales cele mai eficiente electrocasnice. Cafetiera e singura care nu vorbește limba economiei,  căci la cât de multă lume ne trece pragul este destul de hărnicuță. Despre becuri economice nu știu ce să vă zic, că le-a montat tot nea Victor, cu indicații și specificații, „că, de acum, gata cu risipa”. Ba a adus și nu știu ce prelungitoare deștepte. Nu am obsesia gadgeturilor, uit că am telefoane, nu las încărcătoare în priză și disper vizitatorii cu ambient de poveste, prin lămpi utile. Primit reclamații în acest sens, că nu nimerește omul prin casă. Nu credeți, veniți în vizită.

Numai nea Victor nu vrea să plece. El insistă că de acum e cazul să ne luăm și certificat energetic, tot prin firma Enermed Impex SRL, de pe Avizez. ro. „Așavoi nu trebuie să faceți nimic, ci fac ei totul, (ca până acum), doar trebuie să le urmați pașii și indicațiile și la ce bănet ați băgat voi aici, trebuie verificată investiția.”

Aceasta ar fi și recomandarea mea supremă, aflată de pe site și de la nea Victor. Sper că voi, cititorii mei, puteți afla, astfel, la timp, cum, unde, de ce, cu cât, (fără costuri ascunse), orașele unde fac asta frecvent, dar și posibilitatea  deplasării, la cerere, acolo unde e nevoie. Avantajul ar fi că primești, repede și ieftin, ceea ce soliciți, direct acasă. 

Mereu m-au chinuit termenii. Indiferent că ajung la un ghișeu ANAF, la avocat sau doctori, chineza veche îmi e mai simplă, că are semne faine, pe când limbajul  stas te mănâncă de viu. Dar trebuie să-l pricepi de musai. Așa că încerc să îmbin utilul cu plăcutul cât să rămânem, cu toții, cu esențialul în minte. Bine ar fi fost să v-o spun cu ceva umor, dar nu am când e vorba de banii mei. Aha? Și voi la fel? Stăm bine.

audit-energetic-avizez-superblog

Am înțeles că certificatul energetic e cartea de vizită în ceea ce privește performanța energetică a casei  și este, fix, ca atunci când îți iei permisul de conducere, doar că aici vrei să îți iei permisul pentru a putea să-ți vinzi, să cumperi și chiar să închiriezi locuința sau imobilul care-ți aparține, conform legii, altfel tranzacțiile devin nule. Așa cum îți verifici instalația de gaz și coșul de fum, obligatoriu, așa și acesta e tot obligatoriu, chiar și pentru „Prima Casă”, birouri sau orice alt tip de imobil. Punând la dispozitie planul casei, anul construcției, stabilind toate acestea la sediul firmei, telefonic sau on line, vizita la imobil va fi cea edificatoare.

 Litera pe care ți-o vei căpăta, pe acest certificat energetic, valabil 10 ani,  te va face mândru sau, cine știe, te va pune pe economisit bănuți numai buni pentru a obține o avansare în grad. Ca la școală A…e perfecțiune, G…suferință-n portofel. 

 Cu  „google sărci, cum zice nea Victor” căutați casa termos, căci într-acolo aspiră familia noastră,  asta din respect pentru ceea ce ne-a dat natura gratis: soare, aer, vânt, munte, pădure, pământ. Acolo e litera de premiant pe un certificat energetic. Noi? E loc de mai bine. Sper, prin soluțiile noastre, să demonstrăm că preferam să păstrăm, nu să pierdem. Iar voi aflați, din timp, dacă e cazul să puneți casei mănuși, fular sau să te bucuri de ea în rochie de vară.

Eu vă fac cu mânuța de dincolo de geamurile care-mi lasă lumina să intre în casa-sobiță. Acum toarce, o poveste cam serioasă, dar nu mai îmi pare chineza demult, căci rezultatele vorbesc singure, prin Avizez.ro. Știu, „google sărci”, nea Victor! Mulțumesc!

Cu acest articol particip la Superblog Spring 2016, proba numărul 7.

logo_Avizez-ENERMED-IMPEX-SRL

Mărgăritare în clubul celor 12 cuvinte · Mărgăritare versificate

Cafea plătită cu versuri

Sunt un seism

Sincer;

Mă cutremur

Doar când  râd

De siguranța

Și nesiguranța ta.

Sunt un simbol

De om-neom,

Fără sirop

În litere,

Dar cu sirop

În cuvinte.

E totuna?

Ba nu!

În sacoșa

Cu vorbe

Se amestecă

Si o lume

Sărata,

Dar nu stiu

Ce spirit are

Ca devine

Prea dulce,

Încât,

Trebuie

Să pun,

Alaturi,

Niște apă,

Să alunece.

Apa face valuri.

Se crede sistem

De purificare.

Chiar e, deși,

Eu prefer o sonată

Din curgeri cascadă.

Știți cascadele

Alea făcute de oameni,

Oameni-fântâni?

Da?

Unele șui,

De zici ca au șasiu strâmb,

Dar apa tot se prelinge,

Și peste urâtul acela.

Și iar șterge urme

Din oameni,

Din litere,

Din vorbe,

Din amarul

De susan

Al privirilor

Care nu-nțeleg

Că de ziua poeziei

Tu…ți-ai platit cafeaua.

 

Și atât!

 

E cea mai bună cafea băută vreodată!

 

…iar pentru o zi obișnuită finalul ar fi altul:
Că deși nu-i ziua poeziei
Tu…ți-ai platit cafeaua
Cu versuri.
Și atât!
E cea mai bună cafea băută vreodată!

cafea

 

Azi e ziua poeziei. Eu sunt versificatoare de ocazie și astăzi, acasă, mi-am plătit cafeaua cu versuri. Duzina de cuvinte a avut drum prin cafenele și s-a minunat de oameni frumoși. Nu e om sa nu fi scris o poezie, cu răni de gând, cuu treceri de inimă și cu scânteie de soare prinse în litere. Asa ne păcălim că nu luăm viața în serios, când, de fapt, ea ne învârte în caruselul ei cu melodii știute. Azi mă-nvârt pe un căluț  și uit că sunt prea bătrână să fac asta. Eh, încerc și eu să păcălesc timpul și viața. Știu, mă păcălesc singura. Nu-i nimic, mai scriu un poem și uit. Ma duc să-mi plătesc o cafea cu versuri. Azi se poate!