Mărgăritar publicitar

DIY, jocul pentru acasă al copiilor… mari

-Casa ta pare ca un joc de copii mari!, îmi spunea, deunăzi, o prietenă. E luminoasă și accesorizată inedit, dar cel mai drăguț lucru e că îmi imaginez cum ați stat și ați asamblat fiecare obiect făcându-l să capete noi semnificații. Voi chiar ați făcut totul singuri?

Nu, evident că nu! Mai ales, la început. Am avut îndrumători, din toate părțile, dar m-au învățat tot. Despre unelte, materiale, montaj, finisări, iar când ai proiect pe termen lung, nu știi niciodată când ai bani în pungă și vrei cu tot dinadinsul o locuință să semene cu tine, primești lecții și le pui în practică. Râzi de mori, însă, de mă vezi cu mașina de șlefuit și mască pe figură. Nu mă vedeai în postura asta, nu?

Mereu m-au fascinat echipele acelea care vin, scanează locul, pe tine, descarcă camionul de materiale și, într-o săptămână, îți dau la cheie spațiul, de zici că l-a vizitat vrăjitoarea Samantha. Ei bine, în cazul nostru, enunțul e pe jumătate adevărat. Echipă am făcut cu bărbatul meu, cu Diego, cu bugetul restrâns, și cu determinarea. Mașina acestui mare reprezentant de accesorii și decorațiuni interioare mi-a adus, la poartă, tot ce comandasem on-line, dar Samantha am fost eu. În timp. M-am documentat, însă, cât să-mi ajungă o viață.

sursa: casoteca. ro

Acum, povestesc „cu inima ceea ce am aflat cu mintea” și cu experiențele mele, dar am remarcat cu bucurie un lucru: „finisajul de excepție”. Da, al site-ului Diego, înțelegând, rapid, că nu e suficient să vinzi clientului un produs, ci să-l faci să știe de ce-l vrea,  care îi sunt calitățile. Brandul care se respectă nu aruncă produsul pe piață și îl lasă acolo; îl ia, îl prezintă, îl ocrotește, îl predă cu toată grija și speră în recenzii bune și client mulțumit. De asta la capitolul sfaturi și informații utile, Diego are un roman întreg. Citiți-i, veți afla infinit mai mult.

Artificiile prin care am transformat niște obiecte banale în lucruri cu sens, unice și care mie îmi fac viața mai frumoasă mi-au deschis apetitul nu doar pentru decorare ci și pentru economie. Detaliile sunt, însă, slăbiciunea mea. Nu uit că am făcut renovarea a două spații, iar pe unul l-am început în același timp cu sora mea. „La voi zici că e totul făcut  din fabrică, iar la noi  parcă a fost atelier hand-made, adică ne-am făcut noi cu mâna noastră, dar prea pare  totul …… tulburat!”, se trezește spunând, inspectând spațiul. Ce voia ea a spune era altceva: că noi am muncit, tăiat, măsurat și montat la fel ca ei, dar am ținut cont de indicații și calitatea materialelor. Ei nu! Ce ziceți de pictogramele astea? Utile, nu?

pictograme produs Diego

Însă, cel mai mult am ținut  cont de ceea ce aveam deja. Când ai pereții strâmbi, nu îi acoperi oricum, încercând să ascunzi defectele. E păcat când vezi tapetul acela fabulos, care te scoate din anonimat, pus în valuri, nelipit bine, fără îmbinări perfecte care va spune despre tine că ești neprofesionist sau ai vrut să scapi de corvoadă. Gletuiești pereți, finisezi, șlefuiesti, elimini plusuri, apoi ceri specialiștilor Diego toate cele necesare: amorsă, adezivi, pensule, rolă de presare, indicații precise. O cârpă de șters surplusul, răbdare și ești gata de atac. Așa cum sunt adezivi speciali pentru orice, de la pus faianța si gresia, afară sau în casă, cu rezistență la îngheț sau nu, așa există și pentru fiecare tip de tapet.

adeziv tapet vinyl site diego

Te uiți cum dau împreună, dar te și asiguri că au, în stoc, întreaga cantitate de care ai nevoie. Îmi amintesc de cumnatul meu când a trebuit să pună tapet pe pereți îndreptați cu OSB. Un fiasco, la început. Au știu  cei de la magazinul Diego din Tg Secuiesc, de unde ne-a venit majoritatea comenzilor,  să-l îndrume. A cumpărat ceva ajutător care se punea între placă și tapet. Bine, și tapetul are grosimile lui, al soră-mii era de hârtie, deci era musai nevoie  de maculatură.  Știți cum arată totul? Oglindă. De pe site am aflat că ar fi de evitat încălzirea excesivă sau curenții de aer, în cameră, atunci când faci montajul. Pe asta nu o știam, recunosc. La serviciu, am tapet de vinil. Așadar, indicații bune și go…. do it yourself!

tapet provence diego

Eu urăsc firele, cablurile, tot ce se vede aiurea. De ce să le lași când există plinte și accesorii care te ajută să ascunzi totul ușor, iar spațiul se aliniază, nu mai pare neterminat, strâmb, cu ideea de  „merge si așa”. Exact ca atunci când ai o mochetă perfectă, asortată după cromatica locului, dar o lași pusă în așa fel încât marginile se vor îndoi, iar tu o vei lua în picioare, mereu. Dacă tot le  primești  gata tăiate, solicită și surfilare. Intră în multitudinea de servicii, făcute la sediu, întreabă-i și despre plinte și tot ce te-ar ajuta pe tine să faci, singurel, scena vieții tale. La o cafea, acolo, rezolvi multe amănunte.

5996285699327-pvc-oldoszeres-ragaszto-1kg-01-604x430

Cerințele unui ambient, unde traficul nu e precum un culcuș de pisică, ci poartă amintirea sutelor de pași, e diferit de idealizarea unui produs. Când vrei, cu adevărat, un lucru asigură-te că-l poți adapta nevoilor tale, spațiului pe care-l ai deja. Descoperi, repede, că ar fi păcat să nu ai parte de cei 30 de ani de garanție pentru parchetul laminat woodstep, doar pentru că tu nu ai nivelat pardoseala în așa fel încât să nu existe goluri de aer. Nu știu câți cunosc faptul că el nu se pune direct peste beton, că trebuie să ții cont de umezeală, obsesia mea, iar 48 de ore să-l depozitezi, orizontal, acolo unde faci montajul; că trebuie să pui un suport, și folie anticondens, cumnatul îi spunea „șoric”, voi nu, da? Pentru a păstra simetria e ca un joc de lego, dar ascultând bine instrucțiunile, luând un fierăstrău circular să puteți tăia unele plăci și un ciocănel pentru presare, având grijă la suprapuneri, eu cred că ați putea deveni meșteri de soi.

parchet laminat woodstep diego

Îmi doresc pentru dormitorul-pod un ambient pe stil scandinav. Mă îndrept, așadar, spre un alb la vopsele pe bază de apă. Era fain un parchet laminat antichizat alb, care se montează tot cu un click, dar asta e, avem deja. M-am inspirat din multele fotografii de pe Facebook Diego România, ca exemple perfecte. Sper că și voi, în curând. Un covor tuns în așa fel să arate trideminsional, din gama Tulipo, o plasă antiderapantă, câteva produse de curățenie  și întreținere, tot Tulipo, iar peste ani…… ești încă mulțumit de tine și Diego. Și chiar continui ….. șezătorile.

impulse
covor Tulipo Impulse Tube

Cu o șurubelniță electrică, „o rulotă”, cum spunea bunicul meu ruletei, reușiți, singurei, să faceți semne și să prindeți, ușor, orice galerie sau șină pentru perdea, indiferent că e nevoie de holșurub sau doar „un cui-negresă”. Mie îmi plac galeriile de fier „Bolero” și nu cred că le-ați primi fără instrucțiuni precise; ba, dacă deveniți clientul lor, le puteți achiziționa la reduceri, obținute printr-un card de fidelitate. Primești servicii unice, doar dacă-l soliciți, iar reducerile pot fi la o mulțime de produse, la unele chiar și cu 50%. 18 ani să ai și să citești bine condițiile, că, apoi, primești la noutăți pe mail, cu duiumul. Amuzant, poți plăti cu cardul ce cumperi și poți primi unul că ai făcut-o. Fidelitatea se răsplătește.

 card fidelitate

Pardoseala rezistentă la apă, atât de necesară casei noastre, se poate monta la liberă alegere: bază autoadezivă,  cu bază uscată care se lipește cu adeziv separat, sau care se îmbină cu sistem de click, cum am spus mai sus, iar la final nu uitați de produsul care ajuta la îndepărtarea surplusului, dacă folosiți adeziv. Nu știu dacă vă puteți imagina un stâlp îmbrăcat în Luxury Vinyl Tiles. Sau cada de baie sau un perete întreg. Arată excelent. Am văzut un bar, în Brașov, placat astfel. Eu chiar am nevoie de aceste lucruri și vă asigur ca sunt flexibile, se taie și asamblează ușor. Păstrez și aspectul de lemn, dar și bucuria că nimic nu se umflă de la umezeală.

Senso rustic luxury vinil tiles diego

Va spuneam în articolul trecut, când v-am arătat bucăți din casa mea, ca în zona balansoarului, afară, aș pune o traversă de  iarbă artificială, cu părul lung. M-aș crede la mare pe marginea unui bazin, ce dacă muntele îmi străjuiește casa. Dar în lumea ta interioară totul e posibil și acceptat.

 V-am recomandat produsele, însă vă recomand să citiți site-ul Diego și la capitolul sfaturi, deși cunosc replica aceea „nu-mi dați sfaturi, știu să gresesc și singur”, iar de glume n-am prea avut chef, prea e ofertant subiectul.

plinte, tapet, „meșteri” citind despre sfaturile și produsele Diego, arhivă personală..

 Totuși, ați avea nevoie doar de voință, restul se găsește la magazine. Eu vreau să știu și cum să păstrez, în timp, ceea ce am obținut în joaca noastră de oameni mari. Casa nu e muzeu, acolo ți se intamplă toate lucrurile importante, e bijuteria ta de preț, oricât de mare sau mică e, căreia îi poți da fațetări deosebite devenind artist de ocazie care nu s-ar plictisi niciodată de șlefuit, curățat, îngrijit și purtat de grijă. Do it yourself. Concept plin de semnificații, dar cu satisfacții personale nemărginite. Verificat. Voi? Încercați!

Ps. Păcat că nu am poze cu before, ați înțelege mai bine….entuziasmul meu.

slideshow_979x345px_aprilis___mufu_RO

facebook diego

Cu greu m-am oprit, dar am scris cu toată bucuria mea despre Diego și „do it yourself”, probă înscrisă în Superblog Spring 2016, cu numărul 14.

diego_RO-300x101

Mărgăritar publicitar

Filmul nunții mele? O aventură..

Fiecare cartier are un „gossip girl” al ei. Nu contează că are 15, 30, 60 sau ce vârstă vreți voi a așeza aici, dar evident e „o știe tot” prin fiecare comunitate. Gossip girl a noastră era desăvârșită. Purta tocuri, părul în vânt, dar făcea și cea mai bună ruladă cu mere. Ne dădea veștile, ba cu lacrimi, ba cu indignare, ba cu fericire sau exuberanță de actriță desăvârșită. Aproape că o respectam pentru abilitatea de a aduna informații și de a ni le servi ca și când e rubrică mondenă într-o revistă de cartier. Avea, însă, o slăbiciune: nunțile. Cum auzea că e una prin vecini, cum turna două torturi, pe care le ducea de parcă venea cu ziarul de dimineață, ori tocmea băieții să împodobească ușa cu brad, la intrare, și scara cu ornamente de flori pe care le păstra cu sfințenie de la un eveniment la altul.

Doar într-o zi o aude cartierul: „Fraților, s-a măritat Adriana!” Până aici nimic deosebit, film cu suspans și bârfă nedefinită, dar pentru „gossip” a noastră era dezastrul. Trebuia aflat cum de a ratat  acest lucru, când și unde s-a întâmplat totul: „Adriana, Adriana, să nu mă lași tu să te admir mireasă! Mie să-mi dai filmarea, nu te iert dacă nu văd cum ai reușit să-mi ascunzi un asemenea moment!”

Cum reușisem eu să păcălesc lumea din cartier era, însă, filmul adevărat. Așteptasem prințul călare pe cal alb 35 de ani, așadar nu mă grăbeam să ajung în rând cu lumea, prea ușor. Nu avusesem vise de mireasă și nici imagini de nuntă perfectă, însă îmi plăceau enigmele, suspansul și căutările. Știam că doar așa aș putea să găsesc farmecul nunților, dincolo de perfecțiunile acestor vremuri care ne vin în întâmpinare cu saloane de nunți, cum e cel de la Săftica, de exemplu, și de care aveam să aflu, incredibil de frumos. Dar stați să nu dau în vileag descoperirile mele.

saftica

Doar că Hercule Poirot al meu, mai înăltuț, mai tânăr și mai blond, decât originalul, dar la fel de agil și abil, deja croșeta la cum să mă convingă să-i devin mireasă și luă, din jobenul condițiilor mele, rând pe rând, câte un indiciu.

www floraria amazon

Mi-aș dori o nuntă cuminte, dar nici de neuitat, nici la cort, dar nici la vreun restaurant banal, ci într-o sală mare ca în povești, vreau și verde, însă, și luciri de apă, să mă cred în basmul cu lacul de cleștar, vreau aventură dar să și valsez pe ringuri fără capcane, fără vreun stâlp care să stea în fața închipuirilor mele; vreau iz de munte și mir de brad, dar și, iar aici să nu cădeți pe spate, …miros de gogoși și cafea caldă, căci astea sunt două elemente care mie îmi dau confort și detașare. Doream margarete și orhidee îmbinate cu stil, rochie cu trenă dar și ie diafană sau cămeșă cusută, purtată cu chimir de cel sortit. Ce mai, doream o coproducție româno-americană în care eu să strălucesc la brațul celui mai destoinic detectiv-haiduc-mire.”

Și pretențiile mele s-au dovedit prea ușoare pentru cel care spusese tuturor că  și-a găsit mireasă și o va arăta lumii, curând, încât arvunise, cu siguranța omului care-și cunoaște sortita, una din sălile complexului Salon du Mariage  de la Săftica. Greu s-a decis între sălile Toujours l’Amour și Ad’Or, dar numărul invitaților a făcut diferența iute. Eram prea mulți, deci rămânea prima variantă. Om deștept, de la început și-a ales cel mai bun regizor posibil, a luat și Oscarul, evident; s-a asigurat de cei mai buni scenariști, luase și premiul pentru decoruri, sunet și chiar efecte speciale, iar filmul s-a derulat într-o cascadă de încântare și aplauze pentru că se aliase cu cei mai buni organizatori. Știa că-l iubesc pe Leonard Cohen, așadar, s-a asigurat că, de la pianul care ne aștepta pe piscina unde luminile se întâlneau ca într-un rendez-vous, se auzea „Dance me to the end of love”. Rochia, pe care toți mi-o admiraseră în  biserică, părea într-o armonie perfectă cu voalurile sălii, spre marea mea încântare.

 nunta Salon du Mariage 1Ne-am sărutat „americănește”, sub cupola de trandafiri pe care mulți o aleg pentru cununiile civile sau religioase.  Am intrat direct în subiect, dar tema nunții noastre era atât de diversă, încât toți nuntașii simțeau că au nimerit în PARADIS, căci asta părea acel loc. Lăsasem  indicii peste tot. Omul meu mă știa că sunt fata alb-negru și că doar calele colorate din buchet îmi erau pata de culoare, așa că optase pentru un decor glamour, dar simplu, cu flori albe ca niște margarete mari, în niște aranjamente rotunde. Bineînțeles, colaborase cu floriști desăvârșiți, pe care cei de la Salon du Mariage Toujours l’Amour îi recomandau. Reușiseră să ne lase cu gura căscată.

fotografie personală

De sub jobene negre, așezate din loc în loc, câte un nuntaș, parcă la comandă, mai scotea câte un bilețel-semn, cu câte o nouă surpriză. Jucau în filmul meu cu enigme elucidate prin actori-nuntași-detectivi ad-hoc. Valsul nostru, în sala impecabilă fără vreun stâlp, care mi-ar fi stricat contactul vizual cu vreun om drag, a fost anunțat  de cumnatul meu, iar Dan Bittman s-a auzit cu „Să nu-mi iei niciodată dragostea”, ca într-un film romantic. Când s-a descoperit, neașteptat, indiciul dragostei la prima vedere, am primit, direct în restaurantul de nuntă, declarație filmată și imagini cu noi în primii pași ai relației, imediat, după cele 4 ore petrecute împreună, când mi-a spus, sigur pe el: „Eu mă voi însura cu tine”. Totul era posibil, recuzita, organizatorii, spațiul, deveneau parte integrantă a poveștii-nuntă-film. Decorul absolut.

Din alt joben am descoperit că numele noastre nu se aflau doar pe monograme cu flori ci au devenit, brusc, nume de cocktailuri, astfel încât niște băieți teribili au început a jongla cu sticle și foc spre deliciul oaspeților.

nunta Salon du Mariage 2

Cand nimeni nu se aștepta, însă, mirele, care știa că nu bifase tot ce îl rugasem  și dorea să dea o amprentă personală asupra nunții, a invitat lumea în zona verde de lângă piscină, iar surpriza a fost ca, în mirosul cetinii de brad care invadase locul, ca din întâmplare, pe o improvizație de tiroliană, deasupra piscinei,…se scria cel mai inedit capitol -„cel al aventurii dăruite din dragoste”. Brașovul, alpinismul, muntele și aventura erau parte din slăbiciunile miresei, așa că, de ce nu, acolo, totul devenea posibil, chiar și nunta imprevizibilă.

La un moment dat, pajiștea verde din fața salonului, o zonă lounge pentru musafiri și care nu era împărțit cu vreo altă nuntă, s-a umplut de margarete și, după artificiile de la 12 noaptea, în miros de gogoși și cafea, lângă tortul de culoarea lavandei, cu miros de cireșe amare în aer, poate de la țigările mirelui sau poate doar de la o senzație știută, cu aburi de ciuleandră caldă, am dansat în ie de basm și cămeșă înflorată, după ce, în prealabil, mă descotorosisem de rochia cu trenă în buduoarul miresei, loc special creat ca totul să fie lux și răsfăț. Aveam să aflu că pentru toate acestea colaboraseră perfect, iar bărbatul meu nu făcuse altceva decât să aleagă din facilitățile pe care le aveau deja, la discreție.

Coproducția mea româno-americană devenea realitate. Mâncarea, din bucătăria proprie a complexului, era tot un melanj perfect între „fonfleuri” care lăsau savoare necunoscută și reinterpretări ideale ale unor rețete românești cât să se bucure și rudele neobișnuite cu extravaganța noastră. Mirele-detectiv-haiduc optase și pentru mâncare și pentru băutură ultra all-inclusive pentru a ne lăsa bucuria să fim protagoniști perfecți, fără griji și stres pasager. În loc de candy-bar optasem pentru o tonetă de înghețată și pusesem alături fructe, bezele, macarons și fulgi de migdale, pentru cupe apetisante.

nunta Salon du Mariage 3

A doua zi,  la „ciorba de potroace”, după ce musafirii se odihniseră în camerele din Săftica Resort, iar mașinile lor în parcarea generoasă,  toți culegeau ba margarete, ba petale de orhidee, semn că totul fusese aievea și nu vis, iar trena miresei aventuriere chiar fluturase pe deasupra piscinei, de, în final, se văzuseră  și explozii de flori în aer.

nunta Salon du Marage 4

Ei, gossip girl, îți place filmul nunții mele? Nu, nu se numește „S-a măritat Adriana” ci „Toujours l’Amour”. Caută-i și tu, pe Facebook, măcar, că tot te măriți la anul și-ți plac nunțile. Meriți una perfectă cu scenariu irepetabil.

Cum? Preferi să combini titlurile? Îmi convine, în definitiv… sunt mereu…iubită.”

Ps. Nimic nu l-a intrigat pe cel care îmi e soț din acest scenariu. A zis că fiecare cuvânt e perfect ales, iar fotografiile și recomandările acestui loc „The Place To Be”, titulatură primită pentru cel mai bun loc pentru nunți, merită și mai mult decât o peliculă de cuvinte. Ceva îl neliniștea, însă: „Iubita, ce înseamnă gossip?” Semn că o fi făcut el coproducție româno-americană, dar cei de la salon de nunți București au tradus  a doua parte. L-am prins! Mi-a promis, acum, un alt film, o înnoire de jurăminte, și nimic nu i-a părut mai potrivit decât o cină în același complex, la Trattoria Arte Pasta și un răsfăț la Aqua del Mar. Mie îmi convine. Oare să-i mai întreb ceva de tiroliana mea cu trenă? Mai bine nu…

fotografie personală .trenă

Să găsești fericirea e un miracol, să te bucuri de ea e înțelepciune, să găsești parteneri potriviți pentru fiecare moment unic e  arta de a ști să celebrezi darul primit. Salon du Mariage celebrează iubirea. Nunțile devin taine și împliniri. Desăvârșite. Povestea devine film, filmul poveste și realitatea le bate pe amândouă. Jur..toujour. Totul e posibil. Verificați.

logo_cropped_resized-1

Din jobenul frumuseților posibile am scos și eu proba nr 13 pentru Superblog Spring 2016

Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Prima dată

Prima dată:
M-am născut între munţi şi cât am fost mică nimeni nu mi-a spus că lumea nu e formată doar din munţii mei. Nu m-a plimbat vreunul pe cărări şi nu m-a dus niciunul prin păduri, aşa cum văd că îşi duc, astăzi, părinţii, pruncii lor curioşi. Locuiam în pădure, ca acum aş zice, dar mult mai sălbatic şi îndepărtat de oraş. Peste tot era doar verde, chiar şi iarna verdele brazilor era pregnant şi apăsător. De ce? Pentru că brazii erau imenşi iar eu mică, mică şi îmi venea să le zic la toţi sărut’mîna.

Locuiam aşa cum locuiau unii români din popor, pe vremea lu’ Ceauşescu, într-o locuinţă de servici, dată de stat. O cameră, o bucătărie, un hol şi o cămară din care mi-a rămas amintirea unor borcane imense de ghebe murate, puse după moda vremii. Nu le-a mâncat niciunul din membrii familiei mele, neobişnuiţi cu astfel de delicatese. Ce ştia „ţăranul ce era şofranul”. Au ajuns pe masa unui restaurant din apropiere, toate, fără excepţie, fiecare având ceva de câştigat din asta: noi spaţiu, iar ei marfă bio, cum s-ar spune acum.  Mie mi s-a păstrat toată imaginea aia pe retină ca şi când a fost ieri. Normal, era pentru prima dată când auzeam şi vedeam ciuperci.

Păstrez în memorie multe începuturi. Pe mine, expresia „prima oară”  m-a bântuit, m-a posedat şi m-a cutremurat la fiecare întâmplare neîntâmplată până atunci. De exemplu- am văzut lupul. Aveam vreo şase ani. Nu aveam wc-ul în casă, dar nici în fundul curţii. Urcai câteva trepte şi ajungeai în locul cu pricina, repede. Iarna era neplăcut, dar nu cunoşteam alte condiţii şi nu păreau scoase din poveştile fraţilor Grimm, încât să-mi plâng de milă. Credeam că aşa e la toată lumea. Nu aveam de ce mă teme; îmi trăiam obişnuitul ca şi când nu exista altceva pe pământ. Acum da, dar astăzi mă cuprind doar fiorii nostalgiei, nu ai curiozităţii, cum s-ar spune.

Am ieşit fără să o anunţ pe mama, ca un omuleţ destoinic şi obişnuit cu astfel de drumuri.  Maaare greşeală. Zăpada era imensă, dacă nu era cărare făcută, aproape că nu te vedeai din ea. Când să mă reîntorc în casă, pe dealul de la răsărit (ştiut de mine ca cel din spatele casei), un animal, ca un câine, mă fixa scurt şi aspru cu priviri de oţel. N-am tresărit. Priveam totul ca pe un lucru obişnuit, de parcă a doua zi urma iar să văd animalul acolo. Mă bunghisem oarecum cu lucrurile care aveau să se întâmple prima dată.

prima data cand am vazut lup

Un urlet prelung m-a făcut să tresar şi să mă tem, preţ de o clipă, iar secundele acelea aveam să le simt ca o eternitate, deşi nici aia nu ştiam ce înseamnă. Dar parcă totul stătea în loc. Nu ştiu cine a cedat, dar eu am ajuns în casă şi nu am scos o vorbă, de teamă. Dar nu de lup, ci de mama, să nu mă certe. Am aflat, după cinci minute, că, pe deal, a fost lupul şi m-am pierdut în închipuiri de Scufiţă Roşie care habar nu avea de animale sălbatice, pericole, dar nici de descrieri gen „animal planet”. Oamenii din jurul meu erau ocupaţi cu viaţa, nu ştiau că eu nu cunoşteam ce înseamnă lup, cu adevărat. Luam totul ca pe un joc şi poveste…aievea.

Vara era raiul pe hotarul pădurii. Creştea măcriş şi culegeam alune, zmeură şi fragi despre care aflasem, singură, cât de gingaşe, bune şi rare sunt. Şi că apăreau doar o dată, de le aşteptai iar un an. Deasupra capului zburau berzele care-şi făcuseră cuib pe conacul celui care avea  o stână la munte şi a cărui casă mă fascina prin culoarea lemnului tratat cu ulei ars de transformator. Muream după mirosul acela şi mă apropiam prea mult, spre disperarea mamei care nu aflase că nu mă tem de câinele Ursu. Nu m-am temut eu de lup, dar ce ştia ea! Ursu era un ciobănesc mioritic imens, care avea o boală de a sta în drum, spre disperarea celor care treceau pe acolo. Dar el îşi vedea de treabă. Am devenit prieteni până în ziua când am plecat din raiul florilor şi al pădurii. Pe Ursu aveam să-l mai întâlnesc în preumblările mele, mai târziu,până am auzit că a murit de bătrâneţe. Tot atunci m-am mirat de acele păsări care aveau aripi imense, ce rămâneau, minute în şir, într-o plutire fără fâlfâit, de parcă, în orice clipă, s-ar fi prăbuşit în gol. Erau vestiţii ulii.

Prima dată ….

Prima dată când am văzut veveriţe, şopârle, toporaşi, viorele, ciuboţica cucului,  maci, margarete şi spice de grâu. Toate aveau nume deja. Normal pentru ceilalţi, repetabil în gând pentru mine, ca nu cumva să uit numele vreunei minuni noi din viaţa mea. Tot în anii copilăriei mele aveam să aflu, pentru întâia oară, ce înseamnă cuvântul soră şi bebeluş. M-am deprins greu cu mogâldeaţa trandafirie, gânguitoare şi „fără de folos la casa omului”. În timp, aflam, tot pentru prima dată, ce înseamnă  căldura aia nedefinită din corp, de care vorbeau toţi… ca de iubire. Cu sora mea a început firul iubirii. Şi firul ăla mi l-a împletit ea şi viaţa, iar din el am tras alte fire şi am avut alte prime momente,  pe care le-am păstrat şi le  păstrez cu grijă să nu se deşire. Pentru că, între timp, am aflat cât de fragil e totul şi că lucrurile au început şi sfârşit. Doar că, vorba cântecului, sfârşitul nu e aici.  Aştept prima dată şi pentru alte lucruri, încă.

24 aug 2013
Mărgăritare versificate

Mi-s pietrele tăceri

Lumea tace,
Ascunsă sub muguri de salcie blândă,
Se sparg broboane de viaţă în sunet surd,
Cad urme de gând
Dintr-o carapace
A unui vânt ce-a plecat spre pământ.

Dar lumea tace,
Şopteşte printre pietre albe,
Încă nearse de soare, anul acesta.
Şi ce dacă!
Păstrează în ele toate verile trecute
Şi vorbele spuse, atunci,
Ascunse-n tăcerile de azi.

Şi-ascult tăcerea
Ca pe o simfonie
Ce-mi cântă numai mie dorul ei;
Nu tace lumea, ci îmi tace mie
Potopul de păreri de nicăieri.

Îmi prind cuvinte-n păr
Ca pe podoabe
Să-ncerce a zbura cu adieri de vânt
Şi-atunci, poate-or striga,
Căci nu se face
Să lase loc tăcerilor de ieri.

E ”azi” şi nu mai tac!
Deşi nu am nimic de spus,
E de ajuns.

pietre

 

Mărgăritar publicitar

Chineza, viteza și calculatoarele

Înainte să vă plângeți de ceva să vă gândiți că poate acel lucru ar fi mană cerească pentru altcineva. Știu, e un gând răzleț, care nu se cere analizat profund, dar e primul care mi-a venit in minte când am auzit ca trebuie să scriu despre calculatoare, puteri HyperX și buclucul pe care-l poți avea când subapreciezi tehnologia. Bine, primul după cel cu socrul meu, pe când vorbea cu IT-istul neamului nostru, nepotul de la Baia Mare, care, cu intonația locului, îi raspunde la întrebarea de curtoazie, cam așa:

„-Ce să fac, nea Nelu, mă chinui cu un PC și nu îi dau de capăt, s-o făcut negru di tăt!

-Pai ce, mă, ce are pisicu’, te zgârâie rău sau cum? Și ce dacă e negru, doar nu ești superstițios?”

Trec să dezvolt primul gând, până nu devin superstițioasă doar când aud de ecran negru la calculator. Aveam, la cabinetul stomatologic unde lucram, un PC care ne dădea tare de furcă. Nu o dată mă adusese pe culmi de disperare, texte pierdute, date nesalvate, fișiere rătăcite, lucruri care ziceai că te duc pe lună, într-o zonă nebuloasă rău. Am crezut, atunci, că sunt incapabilă, că nu pricep eu ce trebuie să fac, că nu-s rapidă să dau „save file”, că știu de un fișier, dar că nu-i fișierul. Nu-mi imaginam, o clipă, că nu doar eu eram de vină. Îmi doream un laptop, crezând că doar acela e răspunsul. Iar când am pierdut toată munca de îndosariere, am plâns trei zile repetând: „Eu n-am făcut nimic, n-am făcut nimic, jur că n-am făcut nimic..rău!” În clasa a treia de eram și nu mă simțeam mai pedepsită.

Însă, când băiețelul unui pacient mi-a zis ca el de ziua lui vrea o minge, că atâta pot mami și tati să-i cumpere, și că dacă vin și verișorii lui la o felie de tort, el  va fi fericit, mi s-a strâns inima. Când mi-a mărturisit că un calculator l-ar face să descopere lumea, am știut că îl luăm de pe birou și i-l dăruim, fără să stăm pe gânduri. Aveam să descopăr că, alt pacient, vecini între ei, a venit cu un cadou și îi instalase nu știu ce SDD performant, achiziționat printr-un magazin online SSD, care făcuse din hârbulețul nostru o veritabilă comoară. Așa am aflat despre viteze și, atunci, mi s-a spus că nu sunt singura „nepricepută” de pe lume, că nu doar să instalezi un program e necesar ci, dacă te respecți, afli cum  îți protejezi munca și cum îi dai putere HyperX, chiar dacă esti un „home user”. Când m-a luat cu termeni, m-a pierdut și am uitat tot.

HYPERX

Timpul a trecut și eu am ajuns să am acasă un internet café în miniatură. Laptop, tabletă, laptop kaput, PC, cam tot ce e necesar să arăți că ești blogger… în devenire. Numai că eu rămăsesem aceeași. Adică încăpățânată, demodată, fără răbdare și când ceva nu funcționa bine, acolo unde trebuia să-mi fac treaba, dădeam vina pe internet și viteză. Nuuuu, să mă gândesc eu că e ceva cu laptopul? Că are nevoie de îmbunătățiri? Că aș putea să nu mai îmi smulg părul din cap când pierd un text întreg, scris NU în cea mai bună dispoziție? Ah, nu! Asta-i pentru alții, nu pentru mine. Doar când am pierdut  filmarea  cu tata, singura amintire „live” care îmi rămăsese de la el și cu el, am cam început să-mi pun întrebări. Dar nu pe față, în minte, pentru că mi-era frică de răspunsuri.

M-am ofuscat toată când băiatul prietenei mele, dornic de jocuri ultra-mega-formidabile, gamer prin interacțiuni stelare cu alți participanți virtuali, a decretat că aici e casa dinozaurilor, că HDD -ul e depășit și că SSD -urile ar fi soluția.

Credeți că l-am ascultat? Nuuu! Bătea copilul câmpii. Vorbea  extraterestra, chestii-socoteli. Păi, ce nu merge? Nu apăs  eu bine pe butonul de la laptop? Nu deschid ferestre și scriu texte? Ce, pisici, mai am nevoie de cuvinte în chineză veche care să-mi perturbe zen-ul? Uitasem cum am plâns o zi întreagă când îmi dispăruse tot fișierul cu cartea pe când trebuia sa o trimit la editură, din motiv de albăstreală pe ecran și venit niște litere multe în vizită, apoi o fâșâială și mortus. Habemus laptop cu hard disk kaput, pus la vedere să-mi amintesc ce vremuri faine trăiesc acum. Sau credeam că trăiesc, căci, în egoismul meu princiar, nu-l mai observam și pe bărbatu’ meu care făcea rugăciuni și mătănii să poată să transfere date și nu știu ce filmulețe care îl ajutau într-o campanie umanitară, și mă mulțumeam să cred că e ….depășit de vreme. Oricum el are ajutoare de soi, în zoo internet cafe-ul nostru, poate primește ceva putere HyperX și de la rotweillerița noastră:

Sunt Alma și până și eu am aflat de SSD, de MediaDOT și de HyperX.

Depășit de vreme că așa vrei tu!, zice, tot, băiatul bucluc. Investește și vei vedea că fugi cu informația ca Aladin și covorul. Eu nici nu mă ating de un calculator care nu are SSD instalat. Pierzi timp. Și cine v-a spus vouă că SSD  -urile sunt doar pentru calculatoare? La laptop e și mai tare, părerea mea, că devin jucării sigure și rapide. Ah, și se întoarce „deșteptul” către mine, nu mai vorbim că ție ți-ar face bine și la protecție, că uite așa ai rămas fără tabletă. Vrei s-o pățești și cu laptopul? De rezistență la șocuri și fiabilitate ai auzit? Astea nu au componente mobile..

Măi copile, eu pricep, dar tot nu știu ce zici, de abia știu ce e ala hard disk, de zice Vali calculatoristul că l-am ars  atunci când am pierdut datele cărții mele, deci mie dacă-mi spui că se învârte sau se rostogolește, că se vede sau se ghicește, e totuna. Punem pariu, pe ce vrei tu că, dacă întreb toți cititorii mei de blog, nu îmi va răspunde nimeni corect? Ce e ăla SSD?

-Păi, îți răspund eu!

-Dar ce, tu mă citești?

Câteodată, dar nu vrei să îți spun? Solid State Drive – unitate de stocare compactă, adică nu există niciun disc acolo, clar?  Zic, atât, merge de 10 ori mai repede ca un HDD. M-am molipsit de la voi-IN-STAN-TA-NEU- transferi date și informații. Adică modernul, cum sunt usb -urile, bate vechiul, adică cd -urile, asta doar ca să pricepi ce zic, vezi cum traduci informația. Hai, că de placă de bază și unde se pot așeza sau agăța, în funcție de ce dinozauri au toți pe acasă, nu mai spun  nimic, că te uiți la mine ca la Moș Crăciun, dar prin aceste componente melcul tău devine panteră. Poate așa se duc toți la MediaDot, sfatul meu,  adică un magazin online, de calculatoare, jocuri PC și componente calculatoare și vă uitați după promoții SSD Kingstom! Veți avea, astfel, calculatoare la puterea HyperX, adică așa cum e și firesc și cum au toți profesioniștii; și nu mai plângi că nu poți stoca informații, fotografii, texte, filmulețe, aplicații și ce mai știi tu!

De exemplu, aș alege SSD Kingstom  Savage pentru voi, așa aș fi sigur că aveți ce trebuie și eu mă pot juca și aici. Așa,… stau și-ți povestesc. Uite te ajut eu, transferăm toate fișierele de pe HHD pe SSD prin Disk Utility. Pe laptop e simplu de instalat, e plug and play.  Bănuiesc că ai Windows 8.1 instalat, așa că trebuie să ții apăsat pe ...

prod-HX-Savage-SSD-image

Cine îl mai asculta, oricum îi turuia gura, despre sata 2 și sata 3, despre viteza de transferare INSTANTANEE a datelor,  că nu mai îmi consumă bateria, că nu are niciun motoraș, că are greutate mică, că e convenabil, adică vezi, Doamne, mai era atent și la bănuții noștri, și  că a văzut el, pe un clip, pe unii ce aveau studio muzical iar computerul lor mergea cu viteza luminii, și tot SSD -ul  era miracolul, căci ăia chiar au ce stoca. A continuat cu date tehnice, de pe site, și, surprinzător, e singurul care m-a făcut să înțeleg, în sfârșit, ce e cu viteza asta de stocare, transferare, descărcare și tot ce mă poate face HyperX, și de ce ar trebui să îl achiziționăm.

Ah, si zice el, deștept așa, nici nu te mai aude „nea Mihai” când dai drumul laptopului, că totul devine silențios, nu ca huruiala ta, iar dacă tot nu te conving spune-i mamei să nu mă mai aducă la voi, căci e plictisitor, deși mie îmi place că faci, acum, poveste cu mine și le voi spune celor de la școală să intre să citească ce încurcătură ai făcut cu tot ce ți-am zis eu. Dar dacă vei câștiga ..să-mi dai mie căștile pentru că le merit, da?

Hai mă, micuțule, lasă vorba și dă click aici pe MediaDOT.ro, să achițitionăm și noi minunile tehnologiilor moderne, iar data viitoare vezi ce nu-ți mai convine prin casă că ne pui la cheltuială!, îi închide gura bărbatul meu, care nu-și mai încăpea în piele de bucurie că în sfârșit va avea, și el, viteză la transferare de date, informații și că nu trebuie să cumpere, periodic, tehnologie nouă, decât sub formă de lucruri ajutătoare.

Dar ce șansă am fi avut noi  să aflăm asta de unii singuri? Niciuna. Vă asigur.

logo_mediadot_patrat2-250x250

Cu acest articol am aflat și eu cum stau cu tehnica prin cei de la MediaDOT.ro și HyperX, așa că l-am înscris în proba cu nr 12 din Superblog Spring 2016.