Gândul zilei – 5 octombrie 2017

Indiferent de cum viețuim, e imposibil să nu lăsăm urme. Uneori transparente, alteori înnegrite de funinginea sufletului.

 

Gândul meu azi, însă, se trage de la melci. Nu-mi plac melcii. Lasă dâre transparente, lucioase, care se înnegresc deseori. Îmi mănâncă plantele, se cațără mai rapid decât credem noi, pe uși și pervaze, pe albul casei și nu mă încălzește cu nimic că sunt buni de mâncat sau sunt elixir de tinerețe prin industria cosmetică. Nu-mi plac deloc.
 Uneori, sunt ca ei. Trăiesc într-o cochilie de melc, una calduroasă, comodă, pe masura mea. Ies, explorez, îmi întind cornițele, iar dacă nu sunt lăsată să exist în elementul meu, mă retrag de zici ca n-am fost decât o fata morgana. Și așa cum ei lasă dâre ciudate, e posibil sa le las și eu pe ale mele. Și da, nu toate rămân transparente…..  și …nici pe mine nu mă plac unii. Nici n-ar fi sănătos!
Să lăsați doar urme cu folos!
Continue Reading

Exist cu gând prezent, fără vină!

De când sunt mică eu las semn pe lângă al ușii cadru
Să vadă mama c-am crescut, de ți-e mai mare dragul.
Când am zburat din cuib știut, simțind că nu mai zbor,
Tot am crestat în lemn un semn, să-mi fie mai ușor;
Și nu știu cum, căci nu am vrut, să fiu tâmplar al vieții,
Dar cuie am început să bat, i-am însemnat pereții.
Nu mi-au placut numai ai mei, (ce brumă aveam de minte!),
Și am vândut, pe vreo doi lei, o mână de cuvinte.
Bătând, încet, cui după cui, în uși ce s-au închis,
Chiar de le-am scos cu fapte bune, zapisul era scris.
Si multă vreme am încercat să mă împac cu soarta,
Abia acum am reușit, chiar de-i închisă poarta.


Imbătrânesc cu clipe-n plus, adun și cele apuse,
Să nu mai creadă nimenea că uit de vremuri duse;
Dar e in firea omului să poarte a sa cruce
Și cu o traistă cu amintiri, golind, s-o poate duce.
Pastrează tot în inimă și-nchide cu zavorul,
Dar vieții îi pune noi mușcate înveselind pridvorul.
Mai colorat; altfel degeaba au tot fost timide frământări,
Traiesc crezând în omul ce voi fi, bat cuiul cel de ieri.

…și tac. Exist cu gând prezent, fără vină!

 

Continue Reading

Gândul zilei – 4 octombrie 2017

Observ oameni carora când le spui un lucru despre care ai vorbit și cu alte ocazii, te privesc de parcă atunci ai emis acea idee. Ei bine, asta nu înseamnă că au o memorie proastă, ci capacitatea de a reține doar ce e important și de a se goli, la un moment dat, de toate amănuntele. Norocul lor!

Încercați!

ps. mie nu-mi iese, soțului…da.

sursa: pinterest

 

 

 

 

Continue Reading

Poveste de seară, cu martori aleși…în leagănul florilor

 

Lumea ta se ascunde sub spaimele mele.
Se scurg singurătăți de cleștar pe puntea suspinelor.
Eu îți ofer o țigară, deși mereu te cert pentru asta
și te rog să nu o aprinzi până nu îmi caut și eu o palmă de cer
pe care s-o privesc cât fumul gândurilor tale 
albăstreste timpul nesfârșit și rece al muțeniei noastre.
 
Și atunci, fugim în lume să ne regăsim
 
 
Îmi pui flori pe trunchiuri de copac
și mă așezi în leaganul strâns cu funii;
mă privești cum îmi flutură părul 
și cum râsul meu inundă alei întomnite.
Țigara s-a fumat singură, iar eu mă gandesc 
să fac cumva și să mă legăn mereu,
poate așa te vindec de fumul albastrui.
 
 
Tu râzi și-ți plimbi palma pe fața mea,
încercând să îmblânzești o șuviță 
șoptindu-mi că mai bine să nu iau acasă 
pisicul tigrat ce s-a ascuns în brațele mele, căci îi stric rostul.
Și că oricum ne așteaptă șapte rosturi blănoase, acasă.
Uit că suntem mulți. Deh, metehne de om îndrăgostit de neam pisicesc.
 
 
E al nimănui, sau poate nu, deși tare vrea iubire și mângâiere de om
Doarme, toarce, mă privește pe furiș
și plânge de încerci să mi-l iei cu forța.
Mă părăsește, brusc, pentru mâța cea albă,
mamă neliniștită care nu-nțelege 
că am făcut schimb de iubiri, chiar acolo în creier de munte.
 
 
Acum, am motiv să mă-ntorc la bradul cu șase ramuri ciudate.
Mă așteaptă un leagăn, un pisic alintat
Și o vrajă al unui castel ce-noptează, mereu,
în muzică de Chopin, salutând Caraimanul.
 
 
Tu…ți-ai aprins o nouă țigară. 
Știu, e semnul tău că iei cu tine legănatul munților.
Adulmecând șoapte și nesfârșitul.
 
 
Ba nu!, îmi șoptești ghiduș.
Iau râsul tău din leaganul florilor
Și-l trag în piept.
Definitiv.
M-AM LEGĂNAT LA CASTEL, CARAIMAN MARTOR, IAR FLORILE DECOR MAIESTUOS. Iar el a facut un calup de poze. Greu de ales doar una…
CE SA FACI, NENE, POZĂ, CU SOȚUL? E DE RÂSUL RÂSURILOR, NICIODATĂ NU TACE. ORI TACE, ORI RÂDE, ORI…fumează…
PISIC TIGRAT, ADĂPOSTIT ÎN BRAȚELE MELE

 

Continue Reading