Mărgăritare versificate · mărgăritare-jucării

Scriu. Înșir, deșir, cos și descos

Scriu bălării pentru copii cuminți,

Scriu pentru mine, ofer, voi le primiti
Cat o citire de o clipă pe un altar
De vorbe miruite pe-un hotar

De bine, de frumos, de șansă, bucurie,
Căci mâine ar putea tăcerea sa reînvie;
Iar dacă credeți că nu spun nimic,
Eu tot voi scrie, în mine am sa le-arunc

Să simt, sa coacă, să le crească crengi,
Să îmi fie leagăn, nu rostiri întregi,
Să mi le plimb printre ruine de pământ,
Să îmi zidească lutul in cuvânt.

Să știu că-mi sunt izvor și iarbă deasa
Să zboare, dar sa se întoarcă iar acasă,
Să nu îmi pribegească în pustia vămii,
Sa-nchege-n literă durută, crusta rănii.

Și după atâta mistuire de argint,
Eu sa va cant, să nu vă mint
Că viața-i untdelemn de împrumut
Și că va scrieți singuri fiece cuvânt,

Cu ceea ce sunteți și-oți fi in astă lume
De voi aveți nevoie, și, poate, o rugăciune.
 
Eu nu scriu mai nimic, ci doar îmi scot din minte,
Înșir, deșir, cos și descos, emoții și cuvinte….

….în felul meu…

 

 Scriu. Înșir, deșir, cos și descos

Mărgăritare din treceri, păreri, dureri... · Mărgăritare versificate

Piatra lunii călită

Piatra lunii călită
Piatra lunii călită
Piatra lunii călită

Inima mea s-a scurs printre ropote de șoapte,

Luna se dă dea dura, pe cer, și-mi aruncă ocheade,
N-am răbdare să-i prind rotundul în pale sclipiri,
Știu că-i schimbătoare ca mine și mi-e sufletul plin
 
De înțeles și de taine ce se vor măsluite,
De întâmplări vinovate ce nu se lasă rostite
Și nu cad din Înalturi cum așa s-ar credea
Căci sunt toate pitite în inima mea.
 
Scutur cerul c-o frunză din arțarul bătrân,
Scutur luna să-mi pună pe umăr gând bun,
Scutur stelele cu crengi de mesteacăn sticlos,
Scutur viața dar ea nu pare sus, ci pe jos,
 
De-o călcăm în picioare printre pietre și iarbă,
Că ne pare destulă, că ne pare întreagă,
Ca o pâine dospită care crește prin noi,
De uităm c-o felie-i frământată cu ploi
 
Care au curs doar în tine, sau în el, sau în tata
Că-n furtuni și-au dus traiul, și că des au dat plata
Mult mai mult, mai intens, mai durut sau amar
Decât cei ce privesc luna ca pe-un lucru banal.
 
Mă rotesc amintiri, mă străbat întrebări:
Sunt ca tata, ca tine, sunt un om cu mirări?
Trec pe drum fără țel? Îmi împart trupu-n cioburi
Sau aș vrea să-mi adun tot întregul din hopuri?
 
Și să le rotunjesc, să le pun frunze vii,
Să-i dau lunii tribut doar luciri arămii
Și să zic mulțumesc că din tata-s clădită,
Piatră Vie ce sunt, Piatra Lunii călită!
Mărgăritare din treceri, păreri, dureri...

Basme, povești, nepotriviri

Basme, povești, nepotriviri

 

Pe facebook exista o aplicatie sau cum s-o numi, care-ți arată ce tulburări de ocazie, pardon….ce  basme  ai postat cu un an  sau mai mulți, în urma, in ziua respectiva. Cum eu am promis că nu-mi voi mai lăsa nedepozitate ideile si pentru ca blogul oricum stă gol și mă-asteapta sa-i asez niscai cuvinte, voi lăsa o consemnare cu ceva vechime. Sa nu va mirati, veti mai gasi pe aici, astfel de episoade parca desprinse din alte anotimpuri, ani și uneori..in neconcordanta cu vremurile. Insa asta e…

 

Intr-o discutie aparent banala, îl observ pe sotul meu ridicandu-se, cât de natural ar fi putut s-o facă dar suficient de ciudat să sesizez deranjul, de pe terasa unde se desfasura „socializarea”.
Ce-ai avut?, intreb eu mai tarziu.
 
Nimic, dar mi se pare pierdere de timp sa nu poti spune cuiva doua propozitii din cauza faptului ca inca te mai chinui intr-a doua sa-i spui ca prima e adevarata!
 
Am ramas masca. Avea dreptate, de foarte multe ori mi s-a intamplat sa vad cum subiectele o iau razna si ca oamenii privesc cu spranceana ridicata ceea ce zici, de stii clar ca esti din alt film, si-ar trebui sa ti-l derulezi in alt loc.
 
În timp, am realizat că din toate nepotrivirile, asta cu incercatul de a convinge ca ceea ce spui are logica, sens și credibilitate, e basm. Si ca am și generat basme, am fost și prin ale altora. Doar ca rar ieseam din ele ca dintr-o poveste, ci mai mult ca dintr-un maraton. Epuizata.

Basme, povești, nepotriviri

 

 Acum mi-e simplu. Afirm și de suntem în alte  coordonate, mă detașez repede. Viața e importantă pentru toți și nimeni nu e vinovat că gândește diferit. Dar de ce să obosești de gânduri?  Mai bine să vedem partea plină a paharului, deși nu-mi prea plac mie clișeele. Dar na, câte nu ne plac.
Mărgăritare versificate · Mărgăritare-profil

Mărgăritare prinse în cuvinte povești

Mărgăritare

M-adun-n astă lume, broboană cu broboană,
culeg perluţe vii pe aţă ca de plumb,
ce-or înţelege unii din lumea mea icoană
nu-i chip să știu mereu, ca-ntr-un ecou cam surd.

Mă-nclin în fața celor ce-mi lasă-n suflet semne
şi nu mă dau ca pradă mirărilor mărunte,
trăim oricum în lumea celor cu aparenţe:
o port şi eu pe a mea, pe aici şi, chiar, pe frunte.

mărgăritare
mărgăritare
Mărgăritare-confesiuni, de ieri și de azi

Februarie cu amintiri desferecate și mâțișori

Februarie mă leagănă duios pe muchii de suflet senin.

februarie

Ciudată lună. Multi nu o iubesc, o toarnă în cupele cu amănunte de care se lipsesc și o beau pe nerăsuflate cât să pară că le-a fost aliment dar că se pot hrăni mai bine cu ghiocei și muguri blânzi de primăvară așteptată. O împart grăbiți cu nerăbdarea și clocotul din ei, uitând că nu e deloc bine să-ți grăbești timpul. Mai bine să-i cauți haină cu folos și să te bucuri de molcomul serilor ce îți vor lipsi, dacă ești cinstit cu tine, când canicula verilor cotropitoare te va încinge că o curea pe mijlocul Albai ca Zăpada, luându-ți aerul pentru o vreme. Februarie al meu, însă, îmi e trambulină spre verde. Și sar fericită prin fiecare zi, de îmi simt picioarele mai pregătite pentru aventuri, iar inima mai plină de idei, gata să îmi fugă din piept, mulțumită de tot ce aduna și speră, cât să dea și altora zvâc de simțire nouă.

Februarie mă leagănă in miros de frezii, și ceață, in adieri de vânt, uneori turbat, și îmi așază pe frunte urme de fulgi ce au uitat sa cadă. Pădurea suspină, așteaptă semnul de trezire, dar nu se grăbește. Știe că la doar o toană de o clipă va fi din nou împodobită cu alb pe poale și pe vârfuri ce par noi căci și seva lor clocotește precum omul grăbit.

Îmi scot din fărâma mea de suflet două amintiri cu iz de făurar. „Ferecă și desferecă” i se mai spune. Și sora mea și părinții mei au făcut nunti in aceasta lună și și-au pus dragostea in zile cu moț de soare auriu, știind că nu se poate a fi altfel. Și n-au greșit deloc. De ar fi fost să îmi aleg eu luna asta, poate aș fi făcut mofturi de divă neînțeleasă, însă, cu fiecare an care a trecut, am realizat că această lună e dăruită curajoșilor, celor loiali, generoși, frumoși.

Nu mai mă împiedic de alte evenimente, mă mulțumesc cu gândul acesta cu moț de soare, căci uite, februarie m-a ales în acest an sa-i fiu liniște, și zău dacă aș convinge pe cineva să devină la fel. Simți sau nu simți. Dar pe drum de zvon de primăvară eu încă mă grăbesc încet, cu moțuri de mâțișori în mâini, tăinuind iarna într-un gând nălucă. Și-l torc…