Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi…

 Nimic nu e ce pare a fi, e concluzia ce-mi rămâne de fiecare dată când citesc ceva polițist. De curând, am recitit romanul Agathei Christie, „Moarte pe Nil”, într-o încercare de aducere aminte, dincolo de ceea ce cunoșteam deja  și din ecranizările făcute, dar și dintr-o memorie uzată, din care lipseau amănuntele de tot felul. Era o altfel de documentare pentru tema minunată, pe care am ratat-o, de altfel, pentru Clubul Condeielor Parfumate, care se numea „Parfumul personajelor din Moarte pe Nil!”.
Vă garantez ca dacă dați click pe linkul Mirelei, nu doar ca va veți aminti perfect acțiunea și protagoniștii, dar veți afla și o grămadă de informații despre parfumuri, arome, stil, opulență și bogăție, iar în tabel – căci există unul acolo –  veti gasi interpretari inedite care, sigur, vă vor întregi cunoștințele sau, de ce nu, vă vor face curioși în caz de nu ați citit cumva cartea, deși mă cam îndoiesc de asta.
 Așadar, nimic nu e ce pare a fi și încă o dată, am realizat ce înseamnă să re/citești o carte la o vârstă când amănuntele sunt cele ce îți rămân în minte. Când eram foarte tânără, eram teribil de înfometată să aflu repede acțiunea, desfășurarea, personajele, să le dau drumul pe sania acumulării și să le simt, în final, ca un tot, fără să realizez, că, de fapt, le-am dezbrăcat de lucrurile esentiale și le-am pastrat in memorie goale, doar cu efectul întâmplărilor, fără să păstrez măcar puțin din ceea ce dă bogăția textului. Dacă mă întrebai de roman, ti-as fi răspuns, în cateva fraze, că e vorba de încă un mister dezlegat de celebrul Hercule Poirot, într-un mod maiestuos, vibrant, dintr-un alt loc exotic, dincolo de lumea obișnuitului, unde personajele iși pastrau cronologia si congruentele in tipare pe care, poate, le coseam perfect….. uitandu-mă, mai apoi, la filmul care sintetiza totul.  Superficialitatea asta o mai păstrez acolo unde simt  că nu mă atrage autorul sau când povestea pare o repetiție a unor cuvinte mult prea cunoscute, reclădite parcă, insa mereu retin actiunea…asa ca o delimitare a lucrurilor pe care le iubesc dar și ca o nevoie de recunoaștere. Ei bine, de data asta nu a fost asa și deși nu sunt pe temă, tocmai că am ratat-o, nu pot lăsa deoparte faptul că subiectul e terbil de ofertant.
După ce am trecut de personaje, după ce am vibrat perfect cu fiecare fleac apărut să-mi pună mintea în mișcare – deși era cam greu să mă prefac că nu știu cum se termină și care sunt autorii crimei – m-a pus pe gânduri franchetea lui Hercule Poirot în câteva dialoguri menite sa tulbure dar si sa trezeasca cumva părti din noi. Sa spui adevărul acolo unde omul nu are nevoie de el, îmi pare un act de mare curaj. Să-i spui omului ceea ce nu vrea să audă, necosmetizat și, deși politicoasă exprimarea, să-l pui pe fugă, este cu adevărat o mare calitate dar și o demonstratie perfecta a siguranței de sine, că mai apoi tu te poți strecura prin viața lui senin chiar dacă simți stânjeneala.  Oamenii au tendința sa creada ca nu vor fi niciodata influentati de deciziile pe care le iau in raport cu ceilalti, plângandu-se, mai apoi, de  nedreptatile pe care trebuie sa le suporte, uitand ca  au generat fiecare avalansa care îi cam mătura, făcandu-i vulnerabili și temători, paranoici și schimbatori, avand reactii care uimesc. Cata vreme esti conștient de consecinte duci mai ușor păcatul de a fi căzut în ispite de suflet hăituit.
Apoi, sa simplifici, precum Poirot, o vacanta facuta pe unul dintre cele mai incitante fluvii din lume, Nilul, cel in forma de reptila, numind-o „călătoria sufletului” doar pentru că una dintre divele romanului își dezvăluie trairile intunecate inainte de a urca pe vasul ce va deveni scena unor morti presimtite, întrucatva, este dovada ca poți găsi ceva ușor poetic și într-un stil destul de evident.
Dincolo de faptul că mi s-a deschis pofta de a vedea cateva dintre atractiile Egiptului, cu templele, piramide, deșert și hoteluri luxoase, mă gandeam cat de diferite sunt calatoriile pe care le facem noi acum și cum aratau bagajele celor ce se îmbarcau pentru un sejur de 12 zile. Cărti, scrisori, șaluri de catifea, rozarii, pălării, costume de mătase, caschete de colonialisti britanici, batiste cu monogramă din materiale diverse de unde poți deduce clasa socială, turbanuri, evantaie, rochii de seară, de zi, săruri, parfumuri în sticle de cristal, revolvere cu mânere de fildeș,  un întreg univers care vorbea despre și în locul tau.  Cameriste personale sau medici care purtau cu sine, intr-o geantă, o intreaga sala de operatii, telegrame și scrisori ce te gaseau oriunde, erau deja lucruri obisnuite.
Din nou, m-am gandit la secretele pe care le purtam fiecare, dar si la patima cu care ne invaluim cand dam de o situatie pe care nu o gestionam usor. Am ramas surprinsa sa vad cat de repede  s-ar debarasa oamenii de alti oameni, doar pentru ca unii au  un caracter îndoielnic și nu  sunt pe placul majoritatii, dar sa vada in moartea unuia ca si cand e pedeapsa pe care o merita, este mult peste puterea ma de a intelege. Si asta observ nu doar in randurile scrise, ci privind reacțiile celor care lasa cateva randuri la recenzii. Fictiune sau mers ușor in realitatile ce ne inconjoara, nu pot uita ca am trait astfel de senzatii cand un om plecat „nu la steaua cea buna” era privit de un altul rămas cu multă ură, bucurându-se de accidentul mortal, doar pentru ca acela îi gresise lui candva, avînd credinta că  primea ceva cuvenit faptelor sale. M-am cutremurat. Poti fugi de astfel de oameni, te poți distanța de cei aducatori de nenoroc, dar moartea e doar a lui Dumnezeu, nu o putem cere noi, de parcă am cere niste vreme rea in loc de soare, iar mâine te poți răzgândi. Sa te bucuri de plecarea definitiva a unui om ca și cand tu esti fara de pată, cred ca tine de o tulburare interioara profunda.
Apoi, dragostea și tot ce poți face în numele ei pe acest pământ. Oare  mai exista sacrificiu și devotament chiar si in comploturi și intrigi carora, din start, le cunosti deznodamantul? Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?
Categoric vremurile pe care le traim  sunt altfel. Parfumul acelei epoci il port in litere de romane care vor fi mereu la modă, poate printre putinele lucruri comune intre atunci și acum. Nu voi vorbi de lumea bogata, de opulenta care sarea in ochi și prin mediatizari excesive, in rubrici mondene, exact cum se intampla si acum, insa, in zilele noastre, nu e nevoie decat de putin „glamour” fara sa ai merite evidente. Poate merite nu aveau nici atunci, insa pozitiile sociale îi aduceau pe acestia in atentia lumii mereu curioasă, mereu pusă pe descusut și cusut. Ca în final să devii o știre peste care toți trec ca la fapt divers, pentru că nu vei mai conta….mâine.
Ce mi-a ramas in minte, ca un gong care suna prea devreme, batand neregulat si sacadat, e faptul ca ultima replica din aceasta carte parca anuleaza fiecare întamplare, trimitandu-ne, prea repede la urmatoarea: „nu trecutul conteaza, ci viitorul”
Si cum aceste cuvinte sunt confundate mai mereu cu o lozinca a progresului, eu, recunosc, că imi ascund capul intre umeri gandindu-mă ca prefer prezentul colorat cu arome de trecut și cu albastru curat de viitor, îngemănate delicat. Indiferent de ce am vorbit eu aici, poate ca nu are legatura total cu actiunea din „Moarte pe Nil” –  nu am scos decat niste idei razlete – dar e pretextul sa spun ca toți contăm, indiferent că suntem buni, răi, generoși sau cameleonici. Ramane doar sa hotaram caror oameni le suntem spectatori și cu care ne impletim firele iubirii și ale increderii.
Moarte pe Nil, amor subtil
Distrus de ambiții și lăcomie
Parfum amar, de om avar,
Obsesii pline de fantezie;
Nisip și perle, șaluri și stele
Ce adormeau prin vise triste,
Bani și ambitii, crezuri și vicii
Pitite-n colturi de mătase al batistei
Cu monogramă și poate o armă
Ascunsă-n urzeli potrivite de timp;
Lumea-i nebună, soare, nu lună
Prefera cel ce nu e-ndragostit
Decât de sine, și-atunci revine
Amor vinovat ce ucide prezentul,
Flacon cu lacrimi, esență de patimi
Și Moartea pe Nil devine efectul
….parfumului fum.
Pentru intreaga poveste as alege un parfum cu miros oriental, cum e cel Shem – el- Nessim de Grossmit –  un parfum Floral Lemnos Mosc de dama, creat in 1906.  Notele de varf sunt bergamot si neroli; notele de mijloc sunt muscata, iasomie, trandafir, ylang-ylang si radacina de stanjenel; Notele de baza sunt mosc, paciuli, cedru, lemn de santal, heliotrop si vanilie – și asta doar pentru că acțiunea se petrece în Egipt, dar pasagerii sunt aproape toți locuitori ai vechii Anglii, casa Grossmit avându-și acolo rădăcinile.
Viața are surprize la tot pasul. Fiecare dintre noi găsim acea părticică în care ne oglindim, iar dacă în ciobul nostru de lume se mai privește cineva, cred că vom fi fericiți, căci va conta mereu clipa purtată în ziua de mâine, cu bucurie pentru că ești și poți face lucrurile să curgă și printre pietre negre din ape involburate. Sa fiți fericiti, asadar!

Continue Reading

Nineta – seducția dintr-un dans cu parfum de portocală

Nineta avea o claie de păr roșu și trei pistrui pe obrazul drept pe care-i ascundea mereu sub o pudră de o culoare incertă. Mică, delicată, ca o bijuterie, cu coapse pline, rotunde, armonioase, cu talia mereu marcată de cordoane late, ce scoteau în evidența un trup ferm si feminin, era conștientă de farmecul ei, dar se purta de parcă puțin îi păsa de asta. Fața era cât un nasture necusut, cu ochii găuri, vii și mereu atenți la cei din jur să nu care cumva să-i vină cuiva ideea să vrea să și-i coasă talisman pe sacoul  inimii. Doar două cute profunde îi brazdau fața, în jurul gurii și asta pentru că zâmbea mereu, de parcă cineva îi făcuse vrajă de a fi totdeauna veselă și cu bucurii pe chip.
În ziua în care mi-am cumpărat  o fustă roșie de piele am avut o revelație – că ne potriveam nepotrivirile. Fără să o observ, a „împrumutat-o”, discret, din geantă, și a probat-o, acolo, în barul acela unde aveam să aflu ce gust are tequila într-o margarita de ocazie, în care domnea un iz de lichior de portocală, surprinzător pentru mine. Sarea de pe marginea paharului s-a împrăștiat, brusc, ..peste tot, când mâna mea a zvâcnit ciudat,  zărind-o pe Nineta venind dinspre baie.
S-a apropiat de masa noastră, cu mișcări de felină, într-o lentoare de parcă se ducea, nu venea, facându-mă să caut, iute, acolo unde-mi stiam lăsate cumparaturile. Bine, veti spune că la cum am descris-o nu avea cum sa i se potrivească obiectul vestimentar, numai că aveam sa mă înșel. Dacă mie îmi trecea ușor de genunchi, ei i se aseza perfect pe jumătatea gambei. Un cordon  în talie, cămașa descheiata prea mult, pantofii ei albaștri bleumarin de pânză striată, îmi tulburau toate cele, făcându-ne să o aplaudăm pentru curaj.
Nu-i păsa că făcea spectacol ad-hoc si din uimirea noastră, dar si jucându-se lasciv de-a ridicatul, așezatul, aplecându-se prea mult, prea des și prea ostentativ spre ochi ce păreau vrajiti de jocul fetei-nasture. Seducția era a doua ei natură, despre care spunea că – seducția nu înseamnă să determini pe cineva să faca ceea ce nu își dorește. Seducția constă în a convinge pe cineva să facă ceea ce își dorește deja.” (Waiter Rant). Ehehe, alinturi fine! Avea, însă, atâta teamă să nu se implice în vreo relație, încât adora să se expună lumii, apoi să se retragă ca și când doar celorlalti li s-a părut posibilă apropierea.
Când plecase de acasă își pusese câteva picături de parfum în locurile sale preferate, insistând spre golul dintre sâni și pe palmele sale mici pe care tocmai ce le împrospătase cand își schimbase fusta. Mirosea toată a măr roșu, a vanilie, lemn de santal și floare de portocal  dintr-un parfum al cărui  slogan suna cam asa: „Nu-ți fie teamă să arăți cine esti cu adevărat și lasă emoțiile să treacă, îndraznind sa fii tu însuți, căci cel care iubește acest parfum nu are cum sa nu fie iubit de oameni, marele său câștig stând în prospețime, puritate și eleganță”. Exact Nineta noastră cea îndrăgostită de un parfum cu nume de portocala.
Mă ciufuli ostentativ, multumindu-mi că nu mă supăr pentru gestul său și porni spre bar pentru a grăbi chelnerul cu o noua tranșă aromatizată și aducătoare de aburi de relaxare. Nineta se cocoță pe scaunul înalt, luă o floare din vasul decor ce stătea, pe tejgheaua din cărămidă, de parcă ar fi luat-o la goană și uită de noi, risipindu-se în vorbe si gesturi surprinzatoare cu bărbatul ce părea că se pierde tot în ochii nasturelui ei de față. Mai fâstâcite eram noi, cele rămase la masă, abandonate  prea brusc, și cu sprâncenele adunate a îngrijorare. Parcă scenariul era de film de mâna a doua, dar niciuna nu îndrăzneam să-i stricăm jocul prietenei noastre care părea sedusă nu … seducătoare, neapărat, ceea ce ne intriga puțin, cunoscându-i extravaganțele.
Chelnerul apăru și la masa noastră aducându-ne băuturile pe care înțelesesem că tot junele ni le dăruia, ca o scuză că ne furase jucăria preferată. Niciuna nu ne atingeam buzele de licoare, așteptând să se întoarcă roșcata noastră cu pistrui. Într-un final, am renunțat a o mai privi insistent și ne-am continuat seara  printre povesti și râs strașnic, printre scenarii posibile si imposibile, măritând-o și divortând-o pe Nineta, cu și de omul de la bar, asezand-o în poveste cu tumult, cu nevastă acasă și amantlâc posibil. În timpul ăsta, pistruii prietenei noastre ieșeau la suprafata  de atâtea atingeri care deja ne tulburau pe noi, prea tare. Se adulmecau și iși sopteau lucruri, pe care ni le inchipuiam doar, neghicind nimic decat o prea mare detașare a celei pe care noi o numeam „roșcata de gheață”, detasare ce părea că se destramă cu fiecare apropiere a buzelor celui ce îi stătea, acum, alături.
Am încremenit, însă, când i-am văzut pe cei doi, ridicându-se ușor; ea strecurându-și floarea in par și adunand scaunele din jur, facand un ring de dans  doar pentru ei. Am asistat cu gurile căscate la un tango veritabil, din acela pe care-l vezi doar la concursuri, în care fusta mea roșie se zărea ca o pată de culoare. Inimile ne băteau mai tare, uimirea se instala încetul cu încetul, încercând sa observam cum mâna bărbatului tocmai ce prinsese glezna cea fină a prietenei noastre. Într-o alunecare subtilă, își lăsau fiecare semne de seductie despre care cu greu ai putea vorbi fără să închizi ochii și să rememorezi momentul.
Barmanul nu mai prididea cu comenzile, restaurantul era într-o forfota aparte, noi ne ridicasem de mult timp să ne  strecuram invidiile printre caramizile barului. Oamenii devenisera nerăbdatori, și multe arome ispititoare pluteau în încăpere. Se ardeau esente ce miroseau divin,  de parcă un ritual cu rol de seducție se desfășura tainic și firesc. Multe saruturi se observau la alte cupluri, ușor încinse de erotismul celor de pe ring dar și subjugate de parfumuri cu iz oriental.
Dansul era pe sfârșite și niciunul nu se dezlipea de celălalt făcandu-ne, pentru prima oară, în acea seară, sa devenim suspicioase. Ma veți crede nebună, dar în aer se contopeau note complementare, de portocală și vanilie, de măr și tămâie, și am realizat ca amândoi își purtasera dansul într-un parfum comun. Aș fi jurat că observ o floare de portocal pe părul ei ca flacăra, dar cred că deja eram incitată și intrigată de atracția dintre cei doi.
Orange Boss for WOMEN și Orange Boss for Men – sunt parfumurile celor doi protagonisti. Despre cel barbatesc, Orlando Bloom spune ca e ca el -relaxat și spontan, fix ca tangoul Ninetei mele
Sa se fi sedus aceștia doar din arome ce se potriveau perfect? Să se fi amuzat că sunt doi îndrăgostiți de un parfum cu miros de portocală ambrată? Să îi fi contopit în sărut și dans spontan exact cum le era firea sau doar și-au potrivit mișcările într-un tango care a emoționat o întreagă audiență seducându-ne pe noi toți, incitați de senzualitatea momentului aparte?
Nineta noastră avea o explicație pe care nu ne-a oferit-o pe loc, lăsându-ne jocul la liber până într-o zi când a făcut din seducția dansului cu parfum…o meserie în care partener îi e și acum necunoscutul de la bar. Nu știu cum, însa, indiferent ce parfum prefer, știu că nu pot uita că dincolo de ceea ce porți e cum te porți, iar Nineta noastră încă seduce cu ochii sai dintr-un nasture și  cu cei trei pistrui perfecti, dar nu uită niciodată de aroma de floare de portocal  african la care nu renunta nici măcar o zi. Spune mereu că nu e cel mai grozav parfum, dar e cel care i-a adus iubirea si care a sedus-o definitiv, seducând, la rându-i, într-un dans al vieții, inspirand, zilnic, și alți oameni.
Today, To Help, Together. Nineta mea înflorește roșu, dintr-o poveste parfumată, într-un joc al seductiei ce devine realitate de zi cu zi împreună cu un EL.
Împrumutam personajelor noastre ceva din noi, cu sigurantă. Eu nu am pus niciodata accent pe recuzită, am fost mereu mai de gheață stiind ca am trup de foc si  că e musai sa pun echilibru; sunt femeia căreia sarutul nu-i sare mereu de pe buze, dar poate fi sedusă cu doua vorbe atent alese si un miros de tutun bun, un strop de alcool și un parfum discret cat sa o determine la ceva actiune nebuneasca. Fusta mea roșie a ramas la o altă femeie cu chip nasture, dar care avea cu adevarat jocul seductiei la purtator, insa despre aceasta poveste nu am putut vorbi, caci ea a ales cand i se termina sirul vietii. De asta a fost importanta pentru mine aceasta editie. S-au rascolit, cu subiectul,  trei femei –  pe mine, Nineta și femeia tango plecată la stele, departe de Dumnezeu.
Acest articol nu e un advertorial, nu fac reclama niciunui parfum, ci doar amintesc si potrivesc unul, hai doua-de data asta, acest Orange Boss for Men/Women,   pentru Clubul Condeielor Parfumate, tema fiind aleasă de Ella – Parfumul seducției. Insa pentru că acum două săptămâni nu am putut scrie despre Parfumul dansului, am zis că aceasta e surpriza mea pentru Mirela, gazda noastră ce mereu își face timp să ne citească și să ne ofere informații despre tot ce înseamnă lumea asta parfumată; un 2 în 1..doar pentru ea!
Continue Reading

Omul și litera sa – parfumul literelor

Mereu am strâns bilețele și scrisori, am păstrat bucăți de hârtie banale pe care le piteam într-o beauty case pe care mi-a dăruit-o un fost iubit de al meu pe când făcea bișniță cu adidași aduși din Bulgaria. Omul acela mi-a rămas în minte la litera C fără să adaug altele, mai mici. Un C rece, pragmatic, care-și doza râsul, vorbele și sentimentele de parcă avea o limită deja trasată peste care nu ar fi putut trece. Scria doar cifre și numere calculabile într-un carnețel cu coperți de piele, cu un stilou Parker. Un C sofisticat, pretențios care mereu avea o franchețe ce lăsa o stânjeneală tuturor din jur.  Cum mie nu-mi plăceau pantofii sport mi-a dăruit valizoara, fără să bănuiesc o clipă că, de fapt, mi-a oferit-o pentru că nu o putea vinde. Mânerul se desprinsese de partea solidă a genții și atârna periculos de învelișul delicat care o acoperea. Am descoperit cu amărăciune asta, dar am păstrat-o, făcand-o cufăr pentru comori scrise, pe care alții, poate, nu le-ar considera astfel. Și uite așa mi se conturează, în minte, ideea parfumului de litere, omul și scrisul său, omul și inițiala numelui, omul și povestea dulce sau amară sau serioasă, sau doar încruntată, veselă ori atipică. Literele și oamenii lor. Parfumul lui era unul glacial cu note de portocală amară, ce mi-a ramas multă vreme în amintire, la fel cum mi-a rămas și imaginea sa când își lua cana proprie, din mașină, atunci cand trebuia sa bem cafeaua în vreunul din barurile acelei vremi.
Omul și litera sa. Omul și cuvintele scrise. Indiferent că ne așezăm numele pe vreun act sau doar facem o listă de cumpărături, că lăsăm un mesaj pe vreun bilețel lipit de frigider sau completăm vreun formular de vacanță, literele ne scriu pe noi, trimițând, discret, câte un mesaj ce tare ușor ar fi de descifrat de cei mai curioși despre natura umană. Parfum subtil de viață scrisă pe fugă sau pe îndelete. Spuneam că păstrez și eu câteva bucăți de viață pasageră, în bilețele și scrisori ce își dorm somnul de frumusețe în valizoarea lui mister C. Am câteva de când eram elevă în primul an de liceu.
Cineva îmi scria, cu o caligrafie impecabilă, cuvinte cerneluite, aplecate ușor spre stânga, rotunjite perfect: „Atunci când te vei iubi mai mult, vei iubi și viața”. Hmm, trec peste, nu înainte de a pune litera A, pe rândul gândului, și dau de altul cu un desen minunat cu trei îngerasi,  creionați cu talent de o fată cu aspect de bibelou de porțelan care mi-a rămas lipită de suflet până în ziua de azi. Sub ei, scrie suav, înflorit și în culori aprinse: „Trei îngerași pentru un îngeras de fată”.  Zâmbesc și îmi spun că parfumul literelor tinere și inocente e cel mai puternic anestezic. În doi timpi, am uitat  tot ce ar trebui să mai scriu. Insist, însă, căci diafanul din litera M îmi lasă dâre de scorțișoară și nucă, de bezea și miros de toamnă, de blândețe și zâmbet ciufulit într-o tinerețe veșnică, așa cum era și e draga mea, dragă.
Mâinile nu pot cuprinde talmeș-balmeșul de scrisori, plicuri îngălbenite, vederi, cărți poștale, catrene rătăcite, poezii naive, stângăcii timide, litere care abia se văd, altele puternice care mă irită chiar și acum, după 30 de ani, de cand dorm și tot dorm. Multe aș putea spune despre ele. Roșesc când dau de un bilet franjurat, despre care îmi amintesc, perfect, cum mi-a fost strecurat în buzunar, pe când aveam vreo 30 de ani și iubeam clandestin: „În lumea ta nu pot ajunge, dar măcar nu pune de tot zăvorul și lasă-mă să te admir și să te iubesc fără atingeri, fără vorbe. E suficient să mă privești și să știi că ai poarta sufletului meu deschisa. Tu.….” Litere mici,  scrise adunat, corect, drepte, semețe, pe care le cenzurez nevoit, căci prea trimit iz de seducție ca în parfumurile acelea orientale pe care le iubesc atât de mult si despre care nu știu nimic, căci nu rețin niciodată nici ingredientele, nici aromele, ci doar efectul lor fatal asupra mea. Litera? Un S, de la secret, bineînțeles.
Un alt C îmi apare în minte  împreună cu un hohot de râs ce dezvelea un chip de păpușă perfectă, într-un trup de femeie fatală dar atât de ambițioasă și hotărâtă, încât închid  toate bilețelele să nu-mi mai apară vreunul și să rămân cu acel parfum dulce și puternic, pe care nu oricine îl poate pune atât de bine în valoare.
Caracterizat de bogatia si greutatea parfumurilor anilor 90, Gucci Gucci Rush, căci despre el e vorba, are o compozitie inspirata de un cocktail exotic floral. Parfumul prezinta drept note dominante piersica, patchouli si coriandrul. Are la baza note bogate de frezie africana, piersica si gardenie, continua cu acorduri mai subtile de trandafir, iasomie si coriandru, pentru a se incheia cu o baza puternica si calda, de vanilie, vetiver si patchouli.
Două femei, din jurul meu l-au știut a-l purta, o vreme, și amândouă împărțeau și litera C, pe care o descopăr ca fiind cea care mi-a contabilizat multe nume și parfumuri. Doar că unele au arome de regret, iubire, pasiune, trădare, depărtare, punct. Sunt însă litere ce-mi vor rămâne bune și frumoase pentru că fac parte din mine, la fel ca bilețelul cu catrenul dăruit cândva ca premiu de consolare în niște timide neîmpliniri:

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim

Acesta e ultimul bilet pe care l-am desfăcut, cu Magda Isanos autor perfect, al unei amintiri pe care nu mai mi-o poate lua nimeni, nici măcar neprevăzutul care m-a făcut să nu mai am în jur aceiași oameni, pe care-i zăresc, în litere de o șchioapă, rătăcite în cutia amintirilor prăfuite. Mda…„Murim…..ca mâine”, spunea poeta prin om frumos….
Alte litere, scrise de tipar, într-o caligrafie de excepție, căci nelegându-le între ele, folosind literele mici de tipar, de fapt, ai senzația unei anticipări ale acestor vremuri cand toți tastăm mai ușor cuvinte decât să ni le dăruim pe foițe de hârtie. Si nu mă mir că par tastate; omul era cu un pas înaintea vremurilor, mereu dornic de a afla, mereu pompos în definiții, mereu amalgamând cuvinte seci cu cele răsunătoare într-o învălmășeală iritantă și deloc atractivă, dar cu o notă intelectual-scriitoricească ce era ostentativ aruncată în ochii și sufletul meu prea dominat, atunci, de superficialitatea tinereții care vâna mai mult căldura și emoția decât dramatismul și teatralitatea textelor pe care niciodata nu le-am putut reține, atât de personal-impersonale erau. Aveam să realizez ca acel R  al lui era atât de potrivit acelor litere, de parcă s-ar fi simțit în ele inclusiv accentul acela franțuzesc, rârâit, șuierat, posedant și amețitor, însă topit ușor în automatisme ciudate care mai îndulceau puțin sobrietatea deloc confortabilă și din cuvânt, dar și al omului-literă.
Omul și litera sa. Da. Fiecare a lăsat o litera mare și o imensitate din cele mici, și toate acestea au picurat în noi senzatii și trairi. Am o prietenă dragă, un N perfect, care îmi trimite, ades, scrisori ce însoțesc multe din năstrușniciile sale de cadouri sau atentii, de lucruri simbol despre care stie că ma vor impresiona. Si da, mă impresioneaza mereu observând cât de bine mă știe, dar și cu a ei caligrafie desăvârșită, de secretară școlită înalt, literele ei arcuindu-se și jucandu-se perfect pe portativul foii, lăsându-mi nu doar parfum de prietenie, ci o muzica suava pe care doar  mesajele cuvintelor sale o pot compune.
Mi-aduc aminte de un joc de cuvinte, doi prieteni care aveau același nume ce începea cu A, si-au făcut, cândva, un bar cu numele  „La doi amici”. Doar unul a rămas amicul barului, celălalt având alte preocupări, doar că puțini știu că, de fapt, nu era vorba despre amici ci de …doi „a” mici. Tare drag mi-a fost alintul lor care parcă îmi vorbea despre povestea lor comună începută pe când viața însemna doar joc de cuvinte și nu numai.
Parfumul literelor e aparte pentru că, deși ne sunt tuturor dăruite,  le împrumutăm ceva din noi, din întâmplările noastre, din frământări, aspirații, neîmpliniri, emoții, căderi. Toți le scriem, chiar dacă o facem diferit. Când am început a scrie cu iz de rămânere, cunoscuții mei tare s-au mirat. Unii au reactionat firesc, altii s-au bucurat zgomotos, alții au întrebat:„Tu, vorbești serios? Dar tu nu făceai asta, până mai ieri. Nu-i pierdere de timp? Câțiva mi-au spus să las blogul, că e doar material din care se vor inspira alții și să scriu cărți, de parcă literele cu lumină de roman sunt așa…pentru oricine, dar au fost și cei care au zis: „Ei na, mare lucru! Și noi putem. Doar să vrem!”
Adevărat. Fiecare poate lăsa scris, nu doar vorbit, povestea literelor personale. Eu nu fac altceva decât să transcriu imagini, gânduri, întâmplări și doar arareori împletesc ficțiunea cu creativitatea. Eu văd cuvintele, iar asta mi-aduce aminte de un citat din Nichita Stănescu, deși e doar o bucurie a frumuseții celor aleși, a nu se crede că mi s-ar potrivi mie: „Am cunoscut pe cineva care vedea materia, cineva m-a cunoscut pe mine care vedeam cuvintele”

 

 Iar dacă stau să mă gândesc, chiar le puteți da contur de carte dacă aveți scrieri care par proaspete mereu. Eu am făcut-o, iar bucuria asta nu mi-o poate lua nimeni, căci nu vom scrie doar pe marea coală a internetului, ci ni le putem așeza pe noptieră, pentru vremuri când timpul și slovele vor purta parfum de amintire despre o vreme formidabilă care mi-a adus numai bucurii. Și chiar dacă și despre asta am auzit că „decât să scoți o carte cu postări de pe blog, mai bine deloc” vă asigur că blogul e doar un altfel de beauty case, care mi-a păstrat perfect cuvinte care altfel s-ar fi pierdut printre preocupări mai mult sau mai puțin speciale până când s-au cerneluit. Cerneluri care nu au ajuns la cititorii de blog ci la toti ceilalți neconectați la internet ci în realități palpabile. Litere ce miros a mama, primul meu cititor, a soră, a oameni bucuroși de mine…altfel. Literă cu miros de iederă și parfumuri rococo cu iz de altădată, cu miraj ce mi-a schimbat viața.
Litere dragi am multe I, P, S, C, V, D, O …..dar cel mai drag îmi e M-ul căci parfumul acestuia are trăinicie, credință, iubire, curaj, inspirație și încurajare permanentă. Si, nu știu cum, dar datorită lui literele mele vorbesc mai tare …românește.
Cred că aș fi putut scrie în neștire – știu că m-am lungit, dar asta e! – deși, am fost tentată, la început, să aduc  texte mai vechi, dar extrem de actuale, despre literele mele.

Însă, pentru că povestea este înscrisă în Clubul Condeielor Parfumate și pentru că tocmai și-a aniversat 6 ani de la prima poveste parfumată, am considerat ca e cazul să nu vin doar cu ceva vechi, ceva împrumutat din vremuri începute timid sau ceva albastru ca ele, ci să pun ceva nou, mai ales din respect față de niște oameni-literă care au scris de-a lungul vremii..texte deosebite și aromate. La Mirela, cea care a inițiat povestea parfumată, pe blogul căreia veți descoperi și alte scrieri din tema Parfumul literelor, se va gasi și urmatoarea provocare – Parfumul dansului. Dar pentru asta va mai trece o vreme. Bucurați-vă de litera voastra mare si de toate celelalte care se scriu și vă scriu. Primăvară minunata.
ps. Cine spune ca aceasta fotografie nu e genială? Uite cum, în locul vreunei tablete sau kindle, „umblau” cartile prin locuri publice, parcă anticipând vremurile de acum. Lumea are nevoie de cuvinte, de hrană scrisă, chiar dacă ne-o luăm diferit. Iubiți-vă vremurile, altele nu avem. Dăruiți litera timpului care nu se mai întoarce și fiți recunoscători pentru ceea ce trăiți. Sunteti litere perfecte cu parfum de izbândă!

Continue Reading