Când omul îți poate șterge, cu un singur gest, sute de frământări..

Cum treci testul timpului, uneori?
Doar înotând printre lucruri mari înrămate în griji, fericiți că ați ajuns la liman sau că ați bifat un munte de probleme rezolvate? Aderând la idei ce se vor importante doar pentru una dintre părți?
Putin probabil ca ai reusi… sau, dacă o faci, cred că ai păși într-un mâine fără valoare, cu resentimente și paloare interioară care ți-ar șopti întruna că ești într-o minciună poleită, pe care nici tu nu ai crede-o. Ar fi mai înțelept să analizezi puțin ceea ce ai. Uite, de exemplu, am o dată de 5 iulie și pe noi doi. Ce ziceți trecem testul?
Eu cred că l-am putea trece doar dacă ne oprim la colț de zi banală pe care o putem scoate din anonimat cu un gând simplu, dacă pentru o clipă am respira a amintire și amândoi ne-am potrivi emoțiile în secunde care ne-au unit cândva și care s-ar putea repeta, măcar așa, de dragul unui moment pe care Dumnezeu l-a creat pentru noi doi, cu 12 ani in urma. Doar așa…
Azi, pe la 4, ar trebui să poposim la Temelia. Azi, pe la 4, mai vreau să scormonesc în imaginile așezate în suflet și să mai văd încă o dată umbrele a doi oameni, trecători în ale vieții. Să mai simt emoții stranii și inima bătându-mi a șansă.
Să mai beau o cafea și o apă plată aniversând cea mai frumoasa zi. Azi pe la 4 mi-ar plăcea ca amândoi să zâmbim a bucurie că am fost la locul potrivit, în momentul potrivit, pecetluind iubirea matură și ceea ce deveneam unul datorită celuilalt.
Iar dacă despre toate acestea el își aduce aminte singur, fără ajutorul cuiva, atunci, da…am trecut proba timpului.
Tare mi-a fost teamă, însă, că zmeele tricolore mi-au furat o parte din inima lui, astfel încât nu-și va aminti nimic….fără să-i sugerez eu că, acum 12 ani, pe o stradă oarecare ni s-au întâlnit destinele. Si nu, nu aș fi fost supărată dacă viața mi-ar fi încâlcit puțin așteptările. Mi-am luat atunci tributul frumusetii, pentru orice an trimis acolo….in focul depărtărilor, desi in mine mereu va canta refrenul: „nu mă iubi acum, iubeste-mă atunci…cand..nu voi mai fi nebunie de vară, ci cumințenie cu miros de ieri și mâine, de permanență, uneori…obositoare.
Cine spunea că inima noastra îmbătrânește? O păcăleală. Mi-e tânără senzatia iubirii de o zi transformată în viață petrecută în doi, care nu are nevoie de teste, nici măcar în glumă, căci rușinată scriu replica omului meu: „cum aș fi putut eu sa uit, femeie, de ziua iubirii? În plus, nu știi, in fiecare an trebuie sa-ti daruiesc copacelul iubirii. Ce zici, vii cu mine sa-l alegi?”
Avem o traditie, in fiecare an, imi cumpara un copacel sau o tufa pe care le plantam in curte. Anul trecut mi-a luat doua plante: un copacel care seamana cu o salcie, dar face flori albe precum liliacul și o tufa roșiatica țepoasa de care sunt eu indragostita si care nu s-a dezvoltat prea mult intr-un an de zile. Copacul însa…e spectaculos. Asa că nu, nu vom merge sa alegem impreuna ci voi astepta cumintica darul lui deosebit, iar curand vom petrece primele ore din noul nostru an…impreuna.

Miezul nopții m-a găsit preocupata printre gânduri vinovate. Cateii au început a plânge dintr-o data, asezati, precum in povestea caprei cu trei iezi, cu privirile spre geamul dinspre curte. N-am observat cand poarta s-a deschis și sotul meu a iesit pana la masina. Dintr-o data, totul devine tăcere. Om si animal se linistesc, iar o floare roșie imi ajunge in maini ca semn că gândurilor mele le trebuiesc dovezi de iubire care să-mi amintească că după doar  patru ore  îmi spunea senin și convingător: „Eu am să mă-nsor cu tine!”
Ce să fac? Mă cunoaste, știe ca uneori imi poate sterge cu un singur gest…sute de frământări.
Sa ne traim, dragul meu, in cea mai frumoasa zi, din cea mai frumoasa viata. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce ne suntem!

Continue Reading

Omul meu și momentele sale tricolore

De câte ori spun tricolor, în minte îmi vin multe, dar rămân tot imaginile cu cel pentru care aceste culori înseamnă mai mult decât aș putea explica eu vreodata. Si totuși, vă las imagini cu el, pe cand înălța pe gardul casei noastre, într-o bucurie aparte, steaguri ce aveau sa ajunga la alti români.
Omul meu înălța zmeie tricolore și inima sa tricoloră era fericita. Astepta minute-n șir până când vantul sufla în panza aceea sfântă, de parcă doar astfel s-ar fi pecetluit iubirea de neam cu simțământul lui de român, într-un moment ce mie mi-a parut magic.
.
Datorita omului meu, am întalnit atatia altii pentru care acest simbol nu e doar o dovada simplă a identitatii noastre românești, ci e ardere și iubire.
Martor la atatea astfel de zile, am înțeles multe, mai mult decat am inteles din cuvintele vietii…
Trăiți tricolor! Se poate, e nevoie doar sa simți cu adevarat!
Continue Reading

Decembrie – darurile au semn de trăinicie

mihai-sot

Eu sunt Ion Anapoda. După ce se termină acțiunile sotului, vin și arăt ca oamenii care au aceleași crezuri izbândesc, dacă doresc și sunt uniți. S-au strâns pentru românii din Covasna mai mult de 1000 de icoane, mai bine zis 1500, care au fost primite cu bucurie si emoție pe 8 noiembrie, 30 noiembrie și de 1 Decembrie. Apoi 107 copii au fost primeniți în costume populare, astfel încât, acum, la fiecare sarbatoare, vor fi gătiți așa cum si-au dorit de mult timp. Toate acestea au fost deja înfăptuite. Cu ajutorul oamenilor de pe facebook și nu numai. Pic cu pic, bănuț cu bănuț, icoană cu icoană, de trei luni am strâns, sortat și aranjat lucrurile, neștiind cum va fi și ce se va aduna. Am primit cărți, am donat cărți altora, în nevoie. Am primit hăinuțe, am împărțit hăinuțe, am strâns jucării sau obiecte diverse, am sortat și luat la mână fiecare lucrușor. De ce nu am pus cont și pe pagina mea de facebook sau pe blog? Pentru că cei care ne cunosc știu deja despre ceea ce face Mihai, iar pe pagina sa de facebook, zilnic, vin vești noi, dar și date despre logistica acțiunilor sale. De ce le face? E mult de spus, dar în primul rând pentru că e nevoie de semn, e nevoie de sprijin și e nevoie ca oamenii să se adune în ceea ce cred. De asta zic mereu că fiecare e musai să-și găsească ideea în care să creadă și să facă ceva pentru ea. El, nu altul!

costum-p

Azi, de moș Nicolae, la Ozun-Covasna, copii s-au bucurat iar de daruri și au rasplatit cu poezie, cântece dar mai ales cu freamăt și emoție. Vor mai primi daruri copii din Oituz-Covasna, dar cum aici e un caz special, las semn pentru cei ce doresc sa ajute. Am primit, până acum, hăinuțe, dulciuri, borcănele cu dulceață și sper sa adunăm până pe 17 decembrie, când vom ajunge acolo, cât mai multe lucruri. Voi veni, după, cu vesti. Multumim, oameni buni! Fiți binecuvântați!

copiluti

Oamenii care oferă sunt doar unelte de bunătate și disponibilitate. Cei care-i ajută pe aceștia să înfăptuiască sunt îngeri nevăzuți, mâinile care mângâie, sunt bucurie și nemărginire, sunt cei pe care te bazezi când pornești pe drum lung. Voi sunteți mos Neculaii și moș Craciunii care au făcut posibil imposibilul, care au adus zâmbet acolo unde era tristețe, care au dat din ce sunt, din ce pot pentru că în voi e credință. Dacă maturitatea mi-a adus fire albe în păr, tot ea m-a făcut să am parte de o altfel de lume în jur. Mihai al meu e omul-acțiune, dar fără combustibil primit din inimi care bat la fel, nimic nu ar avea această strălucire. Rotițe care fac mecanismul să meargă continuu. Iar dacă noi vedem oameni și copii fericiti, fiți siguri că vi se datorează. Trimitem energia bună din ceea ce primim, către voi. Sa va fie dar DIVIN, să vă fie stea cu Lumină. Va multumim.
Și pentru că a fost vorba despre copii care au primit costume populare, cusute acolo, în Covasna, –  unde tricolorul flutură în brazi înalti pentru a nu fi dat jos niciodată -, de meșter popular priceput, trebuie să las și un semn poetic.

brad-x

 Va doresc tuturor să vă găsiți fericirea în lucrurile simple. E extraordinar.

romanas

Sunt românaș de la Covasna,

Eu plec ades, văzut-ați bine, mă rup de inimă și trup,
Mă-nghet în vorbe necitite și torc povesti dar nu pun punct;
Nu știu s-anunț că, printre rânduri, tes haină caldă-n șezători
Și c-am croit-o din cuvinte și s-o purta de sărbători,
Dar lumea care-mi dă binețe, în fuga mea spre alte zări,
Îmi coase inima pe poale, pieptar, catrință, cingători;
Iar cand cuvintele se asază, formând tezaur de frumos,
Eu doar șoptesc, ea le frământă și se-mpletesc misterios.

În sărbătoarea românească s-au îmbrăcat pruncuți cu straie,
Au prins icoanele la piepturi și tricolorul în odaie,
Au arătat ca pui de oameni, de românași cu soare-n păr,
Chiar daca gerul taia strasnic, purtau pe umeri un adevăr
Sădit, încet, de o-ntreagă lume ce n-a uitat cum e sa fii
Român, în țara ta iubită și-a aratat-o prin…copii.

Nu-i mare lucru în astă viață să lasi un semn că ție îți pasă,
Dar e puternic simțământul când chiar o faci la tine acasă,
Acolo, unde tricolorul flutură-n brazii cei înalți,
Venit-au mulți să dăruiască si să le arate că au frați.
Si că pot chiar ei sa facă mâine același gest, într-un alt sat
In care limba româneasca doar la biserică s-a dat.

Eu pot vedea cum de o vreme se aduna toti și povestesc
Că tare frumușei sunt pruncii în straiul nostru strămoșesc
Si n-am cuvinte să torc iară în multumire cu respect
Dar vă asigur că se vede in fiecare sufletel
Ce anul ăsta, la serbare, îi va sopti lui Dumnezeu:
Sunt românas de la Covasna! Costumul acesta e al meu!

 

Continue Reading

Nu mă iubi acum! Iubește-mă atunci când….

pisiciCâte răsuciri de cuvinte am primit în anii de dinaintea ta!

Unele au ricoșat, dintr-o greșeală absurdă, în ziduri groase de indiferență.

Atâta ne-iubire nu știam a mai fi existat în lumea asta,

Și mă purtam de parcă eram în tabăra potrivită

În care nu ne era permis dorul și dragul, și amețeala de o clipă, palidă pe la colțuri.

Nici mângâierea sau sărutul sincer, sau doar o strângere caldă de mână nu știam a le primi,

Poate, doar, ușor datoare  timpului pierdut prin minute absurde, ce oricum treceau greu.

Nu mă simțeam deloc reduta viitorilor învingători. Eram pierdută de la început. Tot în ne-iubire.

Ma învârteam în loc, ca o morișcă de paie, luată de vântul destinului, pitită în cala viselor neîmplinite.

Îmi striveam speranța sub tocul pantofilor mei roșii, ăia ce mai au urma unui tăun pe tălpi.

Dar tu știai că dramatizam în scena mea favorită.

Că, de fapt, te așteptasem doar pe tine

Acolo, la Temelia concretului,

Să-mi fii untdelemn norocos

În lampa vieții mele

Și să mă vindeci de ne-iubire!

Ții minte ce-ti spuneam? ”Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când..!”

Azi e …atunci.

Azi sunt 11 porți de iubire deschise doar pentru noi.

Azi sunt, încă, Temelia ta.

Și înca îți spun, veșnic îndrăgostită:

„Nu mă iubi acum!

Iubește-mă atunci când…!”

Mi-am întâlnit soțul, pe 5 iulie 2005,  într-un colț de Brașov, pe care localnicii îl numeau Temelia. Restul e poveste…vie!

Așa cum ați ghicit,  aceasta e tot o duzină de cuvinte, din 5 iulie2015

 

 

Continue Reading

De Florii, în Covasna

zabala1

24 ianuarie 2016. Ziua surorii mele. Un român oarecare înconjurat de noi, familia ei dragă. Ciocnim cu ea, ne bucurăm, facem tot ce face un român obișnuit, într-o zi specială, alături de oameni apropiați. Deja știți cu toții povestea pe care o tot repet, de o vreme, cum că, atunci cand era mică, sora mea sărbătorea, în fiecare seară, când se închidea programul  la tv, și se cânta Hora Unirii, strigând cât o țineau plămânii:„ E jiua mea, jiua mea!”

„Din nou s-a cântat Hora Unirii  în țara noastră!”, parcă ar spune ochii supărați ai soțului meu, în traducerea mea. E după amiază, e cu noi, pare senin, dar ochii lui sunt tulburi.

zi romanie

Cum să pui doliu bucuriei?”, pare că gândește. „Cum să te folosești de tertipuri ca, în aceasta zi specială la Sf. Gheorghe, în Covasna,  să fluture steag de jale pe primărie? Doamne, as fugi până acolo să-l dau jos, să fiu Icar, să urc scări imaginare, dar să smulg steagul ăla de acolo!” Cuvintele acelea nu le pronunță cu voce tare decât mult mai târziu, aici ne zâmbește amar. „Așa ceva nu trebuie să se mai întâmple!”, îmi spune cu glas tare pe seară.

Nu cu mult timp, în casa noastră, parcă se spunea povestea tricolorului. Asist de multe ori la frământările soțului meu. „Știi, de 1 decembrie vreau sa strângem 1000 de steaguri pentru Harghita și Covasna. Mi-aș dori ca, de 1 decembrie, sate intregi și localitați importante, din această zonă, să simtă unduiri tricolore și nu doar să se închine la câte un steag cocoțat pe cel mai înalt brad pentru a nu mai fi dat jos, cum se întâmplă în tinutul Zăbălenilor.”

zabala

Iar visează!, gândesc eu, sperând ca visul lui să prindă contur. Iar mă simt vinovată că sunt sceptică și neîncrezătoare, dar cand știu că glasul lui sună virtual pentru români răspândiți în toată lumea, mă gândesc să nu-i fie ecoul surd. Știu că vorbesc prea puțin despre acțiunile soțului meu, despre implicările lui în cazuri pe care  le cred fără izbândă, la început; știu că nu pare că-l susțin suficient, că nu mă zbat prin ceea ce… scriu să se știe, să se audă, să se vadă. Vin așa, ca acum, sa fiu povestitoarea omului poveste. Aș putea fi acuzată de subiectivism, îmi zic eu, și de asta tac, dar de data aceasta multe vorbesc de la sine, iar cuvintele mele vor veni să aducă bucuria pe care a reușit acest om, care întâmplător sau nu mi-e soț, să o aducă multora dintre noi, dar mai ales acelora care împart cu el aceleași crezuri.

mihai

Și în fiecare zi, o vreme, în casa noastră, s-a vorbit limbă tricoloră, s-a văzut fericirea în aceste culori, iar podelele îmi erau asortate cu simboluri care ar fi emoționat și stâncile, nu doar oamenii. Am avut musafiri zilnici, uneori doar câte unul, alteori mai mulți- „STEAGURILE”.

-Uite, astea sunt cusute de o româncă din Galați, uită-te cum lucesc, uite cât suflet și dăruire poarta în ele!

Astea le-au cusut la mânăstire, pe acestea mi le-a trimis băiatul acela strașnic din Ploiești, pe astea frații mei din Spania, acestea vin din Deva, din Botoșani, din Craiova!, și începea să-mi enumere nume, să-mi arate chipuri, să-mi spună amănunte despre fiecare om care lua parte la visul lui. Și in fiecare zi venea cu un pachet nou, cu o speranță la fel. Dădea comandă de alte  steaguri, făcea planuri, vorbea cu lumea și se simțea în casă aer biruitor de credință și bucurie. N-am să vă enumăr câte pachete am făcut pentru copii, ca dar de mos Nicolae, n-am să vă spun eu câte alte lucruri ați reușit cu toții să adunati, Români pentru Români. Eu, sceptica, neîncrezătoarea, omul-teamă, dar om încrezător în cel căruia îi stau umăr la umăr, am văzut cum, din 29 noiembrie până in 6 decembrie, s-a vorbit românește prin steagul nostru în colțuri de lume unde doar la biserică și școală ce-și mai pot exersa limba strămoșească.

tg secuiesc

Și minunile au început să se vadă. În primul rând n-am să vă pot spune cum e să vezi o mare de steaguri tricolore care îți flutură în curte. Bărbatul meu era ca un copil care ridică zmee, zmee tricolore, zmee de credință, zmee simbol care să vă arate, vouă, că au ajuns la noi și vor pleca mai departe și ca e mândru de voi, de legătura pe care ați format-o. Am legat zeci de steaguri de bețe, ba ne-au ajutat și cățeii.

CATEL

Am privit cum s-au strâns peste 1000 de steaguri cu mult și cum au început să plece pe stâlpi în Tg Secuiesc, în Zăbala, în Sfântu Gheorghe, în Ghimeș-Făget, Miercurea Ciuc, Livezi, Dobolii de jos, Ozun.

steaguri
STEAGURI PE GARDUL CASEI MELE, ZMEE TRICOLORE

În orice înregistrare, fotografie, dar mai ales acolo, în faptă și realitate, steagurile trimise de voi au completat perfect cele de hârtie pe care cu greu le găsesc, prin librării, oamenii acelor locuri. Țăranii din Zăbala și sumanele lor păreau străbunii noștri coborâți din icoane sau de pe columna lui Traian. Copii fericiti, cu cadouri în mâini și stegulețe prinse strâns între degețele, cântau colinde și purtau straie populare. Dansuri și cântece, tradiții păstrate prin oameni despre care nu am dreptul sa vorbesc prea mult,  poate doar, cel puțin, să amintesc că mai există și învățători parcă desprinși din cărțile lui Ion Creangă. Domnul profesor Bilibok-Bârsan a reușit prin devotamentul dânsului și dăruire zilnică să ne arate că ce e romanesc nu piere, și că școala cu predare in limba română încă dăinuie deși în fiecare an sunt amenințați cu desființarea.

invatator 2

Lozincă, vor spune cei pentru care tot ce spun eu aici e desuet și furtuna într-un pahar cu apă. Nicidecum, vă asigur. Oamenii ăștia au credință și fac totul zi de zi, nu ocazional, iar voi ați pus umărul sa le creșteți încrederea în ceea ce fac, nemaisimțindu-se singuri și rătăciți în lumi care, de fapt, ne aparțin. Și totuși, în marea bucurie a tricolorului a încolțit un gând.

hora unirii

La Tg Secuiesc, un preot cu ochi de înțelept, în care se citeau emoțiile unui neam întreg și în care lacrimile se stăpâneau prin puteri divine, i-a cerut soțului meu un steag. Un steag pentru biserica mea vreau, să fluture și la noi ceea ce mi-e dat mie să văd aici! Era părintele din Ojdula.

Gândul emoție dădea din nou năvală în sufletul soțului meu, uitandu-se la bucuria care nu mai fusese niciodată astfel, intr-o zi de 1 decembrie, în Tg Secuiesc:

Ce ați făcut aici la noi și în celelalte sate din zonă, se numeste istorie!, spuse cu glas tremurat d-na Maria Graur, jurnalist la Mesagerul de Covasna, pe care va invit sa o priviți în cea mai emotionanta fotografie posibilă.

graur

Copii îmbrăcați obișnuit se amestecau printre cei care purtau costume nationale, atigându-i ca pe icoane. Era atât de frumos, încât zici ca România nu avea decât aripi să zboare prin generația asta frumoasă și dornică să poarte tot ce e simbol. Erau cununi, flori îmbracate în ii delicate și fote cu miros de istorie.

De am putea să facem din asta un simbol mai mare!, gândi soțul meu, privindu-i! Dacă am putea sa îmbrăcăm în straie populare măcar câțiva copii de români, de am putea să arătăm ca nu e doar foc de paie ce se intampla aici, acum? Strânse în brate cu putere un puiuț blond care-și purta costumul mândru și fălos. Într-o română stâlcită îi ceru un tricolor. Tot era mai bine decat atunci cand alt pui de român ceruse unul, dar în ungureste. Il chema Stefan.

copil1

Ochii pătrunzatori ai părintelui din Ojdula aveau să-l tulbure tare pe soțul meu, mâinile care tremurau pe steagul tricolor pecetluise gândul în care deja plutea imaginea altor mâini care croiau și coseau straie pentru micuți. Aflase deja că părintelui îi plac dansurile populare și că îi invata pe acestia, nu doar să-si pastreze limba stramoseasca vorbindu-le, la biserică, și nu numai, despre România, ci să-și păstreze tradițiile și obiceiurile din neam. Totul se lega. Ar fi fost minunat ca prin solidaritatea pe care a simțit-o până acum, puțin cu puțin, și mult cu mult, să îi putem ajuta si sa facem trusouri de românași care să rămână la biserică dar pe care copiii sa le imbrace, cu drag, la fiecare sărbătoare sau la momente artistice de care vorbeam. Despre Mărtănuș, celălalt sat, apropiat de Ojdula, ar fi multe de spus, dar vă invit pe toti pe pagina de fb a sotului meu unde veti gasi amănunte despre acțiune, logistica, și orice amănunt folositor. Cert e că toți copiii de aici vor purta de Florii costume cu aer de sărbătoare.

copii ojdula

Nu vă voi spune ca din nou mi s-a parut incredibil totul, dar deja mă scutur de gand și mă uit in spate: la fel am spus și cand a adunat tot cu voi alimente și  bănuți pentru instalarea centralei termice pentru Doboi, cand a dat prin voi lumina unor tarani romani tot din acel sat , cand a adunat bani și alimente pentru orfanii de la Odorheiu Secuiesc, loc in care sper sa mai ajung vreodata sau cand a adunat cele peste 1400 de steaguri tricolore, cand a dat premii de 1 iunie iar  despre alte acțiuni micuțe care deja se adună în palmaresul vostru, nici nu mai vorbesc.

noi trei

Mi-aș dori ca după Florii, cand se desfasoara Actiunea straie populare pentru micuții din Covasna, să vă pot spune ca am văzut, în modelul care se așază ca o columnă pe  iile și cămeșile populare, istoria și prezentul, că observ dăruirea voastră și implicarea într-un crez comun, care unește, desăvârșește și binecuvântează mâinile care cu drag au cusut, pe pânză curată, tradiția unui neam. Doamna preoteasa din Ojdula și o doamnă meșter popular din Covasna au împuns cu ac măiastru și au tivit dăruirea voastră, numele vostru, bucuria pe care o împărțiți adunând dureri și tristeți în simboluri ce vor fi purtate în aduceri aminte de acum încolo. Nu a fost usor, însa; materialele trebuiau cumpărate din timp, munca necesita migală și timp, care deși părea lung,  pentru doua maini dibace putea fi insuficient. Dar uită-ne la cateva zile inainte și totul are contur.

costume

 Nadajduiesc ca si de data aceasta se va scrie o pagina emotionanta, Români pentru Români, oameni răspândiți prin această lume care vor putea pune o parte din crezurile lor intre impunsaturi de ac, in brauri tricolore și in zambete fericite de copii care, poate, vor canta și ei Hora Unirii, strigând nu doar e „jiua mea” ci e ziua noastra, a romanilor de peste tot . Sau poate, doar vor rosti un „Înger, îngerasul meu” îmbracati in straie dumnezeiesti.

mihai 4

Eu v-am spus cu inima ceea ce am aflat de la alții, ceea ce văd și ceea ce sper să mai vad. Asa mă vindec, asa cred mai mult, asa nu mă mai rușinez ca nu sunt entuziasmată și că nu m-am născut cu trăiri asa cum le are sotul meu, cum le aveti multi dintre voi cărora le voi multumi din nou, pentru că m-ați făcut să imi schimb directiile in viață, să nu mă mai risipesc in lucruri fără sens. Va felicit și va multumesc.

copii

Continue Reading