Drame și isterii

-Mă vedeți?
-Da, da ..pe mine!
-Lăsați-o pe alintata aia din brațele lui tata!
Eu vreau sa fiu vânător! Cu permis sau fără, asta vreau! Muște, albine, șoareci, arici, (sobolani, serpi) dar mai ales păsări, le vânez cu drag. Dimineață, a intrat o pasăre în cameră, și am văzut-o primul. Păi, ziceți voi, decât să se izbească de stâlpi, pereți și geamuri, nu mai bine o prindeam eu? Nu m-a lăsat blondu’. Ba m-a și scuturat nițel că devenisem isteric. Păi, cum sa nu devin? Că aia nu stătea mult pe la noi, ceea ce așa a si fost. Cumva, cumva, a găsit geamul deschis și a iesit.
Acum, dacă tot mă face mama de rusine public, vă rog eu căutați-mi un permis de vânătoare. Vedeți sa scrie Toto Tîrnoveanu pe el. Nu, nu..Lupu’-Băiatu’ Tîrnoveanu, că ăla nu vîneaza nimic, doar pe Alma, iubita lui, aia din brațele lui tata.
Eu…aștept.
Dar hai să pregătesc și eu o răzbunare. Nu-i așa că eu sunt mai cuminte? Păi, ce? Mă urc pe pervaz în locul florilor asa cum face dumneaei?

 

Continue Reading

Furtuna la Tîrnoveni

Furtuna la Tîrnoveni….a fost timp de jumătate de oră, fix când toată lumea înnebunise de grijă, teamă sau doar de sarcasm și indiferență. Au zburat niste ghivece, se clatina copertina-parasolar de credeam ca va pica de tot; un brad-pin s-a rostogolit fix in poarta, cat sa nu mai poti inainta, de voiai s-o deschizi. In cateva minute, intreaga curte era inundata. De voie, de nevoie, am iesit și am ridicat bradul, am desfundat niste scurgeri si am slobozit niste tipete..observand doi serpisori plutitori. Nu va spun cat de murata am intrat inapoi.
In timpul asta, in casa, blanosii se agitau, fiecare după temperament si apucaturi.
Fifi sub plapuma, Toto-tomberonezul gâfâind și tremurand, Izi maidaneza incercand sa intre sub pat, acolo unde abia pisi de intra, reusind sa bage capul si sa lase curul afara, ridicandu-ne in fiecare zmucitura. Lupu Baiatu avea concert tinand isonul tunetelor. Bobiță s-a bagat in cusca, privindu-ma, prin geam, destul de dojenitor. După ce m-am uscat, Toto m-a cotropit total, nedezlipindu-se de mine, înghesuindu-mă si luandu-mi aerul la propriu. Ei bine, nu înțeleg cum a stat bondarul asta de catel pe strada, vreo doi ani și ceva. Pe cine mai înghesuia el cand veneau ploile?

Doar Zara și Alma erau linistite de parca era senin intr-o noapte de mai. Am plecat spre baie, trenulet după mine cu Izi, Toto și Fifi. M-am intors, trenuletul era pe șine, de ma chinuiam să nu calc pe „vagoane”.
Sotul nu parea impresionat. Se mira de ce covor de frunze e in curte.
Am adormit in lumina fulgerelor. Fifi și-a reluat locul sub plapuma, iar Toto s-a lipit si m-a privit parca spunandu-mi: „sa nu cumva sa ma trimiti de aici, ca nu vreau.” Nu l-am trimis. De ce as fi facut-o? Furtuna trecuse, dar eu o simteam inca in tremuratul catelului maro. Un sensibil!, pe cat e de temerar si hotarat in rest, caci nu degeaba il numim „sefuletul mic”
Ploaia si frigul au început să ne locuiască, dar nu știu de ce, cum și din ce motiv….e tare cald în bucata mea de lume!
Iar …veverița străzii a venit in vizita și… azi..
Voi ce-ați făcut prin ploi, furtuni, si vremuri cu fiori de toamnă udă, atunci când a fost anunțată cu surle și trâmbițe?

Continue Reading

Și caii verzi de pe pereți dispar, căci nicăieri nu e mai bine ca …acasă

Vara asta sunt tot pe drumuri, acasa sunt musafir deja si poate nu veti crede dar cateii imi lipsesc cel mai tare. Dacă vrei să vezi ce e cu adevărat important pentru tine, fă niște schimbări radicale, din acelea pe care le tot amâni, dar despre care crezi că le vei trece ușor și fără implicări emoționale. Câteva zile, mai multe chiar, fără tot ce ti-e drag și totul se schimba. Fiecare lucru care te obosea, plictisea, te scotea din sarite prin repetiție si banalitate ți se pare, după ce nu-l mai ai, simfonie dulce.
 
Trec prin tot felul de emoții, dar de departe boticul umed al rotweilleritei care ofteaza si nu-și ridica capul de pe mine, mi-e bucurie simpla. Sunt multe lucruri in viata asta despre care pot vorbi cu ușurință, iar despre altele nu. Am mare respect pentru fiecare om care-și lasă acasă tot ce îi e drag și frumos și fuge în lumea largă. Nevoit. Se întoarce și nu știe ce să cuprindă cu inima, mintea, suflet și cu buricele degetelor, astfel încât, acolo, in lumea aceea mare in care e Sfarma Piatra și pitic de gradina deopotriva, cu magie in fiecare izbanda si multumire in ceasul noptii cand iși numără victorios clipele de peste zi, el va reuși sa-și duca fiecare dor, miros și amintire de acasa, toate dozate perfect. Am simțit de asta data pe pielea mea și sunt extrem de confuza. Emoțiile cățeilor mei, insa, sunt exprimate tare diferit și uite-mă cum tocmai le-am facut o descriere ad-hoc.
 
Surprinzator, mi-a iesit cam asa:
Toto e catelul de buzunar, care vine peste tot cu noi, e cuminte, echilibrat, latrator pe alocuri, jucaus cand vrea, cel ce doarme cu noi in pat mereu și știe, parca, cand sa se bage in seama si cand nu. Alma e incapatanata, iubitoarea, afectuoasa, catelul care se bucura enorm de tare ca ai venit acasa, chiar daca pleci cinci minute. E pofticioasa, agitata uneori, plescaitoare, sta mereu la picioarele biroului sau acolo unde trebăluiesc eu, iar daca ma asez in pat sau pe fotoliu se prăvale, cu putere, in bratele mele, fix ca un copil mic, avand grija sa-ti ia si aerul, iar capul sa si-l tina pe pieptul tau, ore-n șir daca s-ar putea.
Izzie, e cainele om, protector, intelege tot, se rusineaza, se crede stapana casei, e prea protectoare, in joaca mea cu ceilalti caini ma apara mereu, e cainele pupacios și sperios deopotriva, cainele care sufera si te cauta cand nu esti, oftand prelung și des. Lupu-Baiatu e alintatul casei, ghiduș, grasun, leneș, cu forta enorma, cu picioare durute, indragostit de Alma, rotweillerita, plange ca un copil cand vine Mihai acasa, e pofticios și fura din sacul cu boabe, nu vrea sa iasa deloc din casa, „se tine” prea mult, mai mult decat trebuie, ascunde mingiuțele de joaca si nu vrea sa stea la periat. Se joaca mai mult cu mine, dar il iubeste pe Mihai peste măsură. Am remarcat insa, cu bucurie, ca la fel face si cu mine cand lipsesc timp indelungat.
Zara, lupoaica, e agitata, vigilenta, neobosita, bossy, pune la punct si musca in zbor, nu doar pe Bobiță, are o legatura cu pietrele, fantastica, de zici ca-si face cazemata, uraste pisicile și latra amenintator. Se joaca mai mult cu Mihai și nu vrea sa stea in cusca nici daca vine potopul. Mai nou, insa, o ocupă doar pentru a nu-i lasa companionului sau, privilegiul de a sta in ea. Bobiță e singurul caine, zic unii, restul ar fi după ei, animale de companie. El e curatelul, gingasul, cainele care nu doarme, nu îi scapa nimic din ce se intampla, cel care nu s-a imprietenit cu nimeni din afara, mult prea protector, posesiv, cainele indragostit de mine DOAR, iubitor și frumos din cale afara, iubit si de caini și de oameni, deopotriva.
Intre cateii mei sunt putine asemanari și asta ma uimeste teribil, însa marele numitor comun il au atunci cand revii acasa. Atunci nu știi cui sa-i acorzi atentie, prima oara, iar după ce le mângâi boticurile, lăbuțele și le potolesti oftaturile, tot cel cu tupeu e castigator, adica Alma, catelul abțibild, cel care poate trai fara orice, dar nu fără om.
 
Ideea e clara – schimbările vietii vin pe toate caile, dar daca poti sa pastrezi cat mai mult timp ceea ce te face fericit, fa-o, fara sa te gandesti ce ai putea castiga in alte situatii. Evident, nu ai cum sa pastrezi totul, dar poți pastra lucrurile esentiale. Prin lucruri simple, realizez, usor, ca ceea ce iubesc e doar la o mana intinsa. 
Si caii verzi de pe pereti dispar, caci nicaieri nu e mai bine ca …acasa!

Continue Reading