Drumul spre…„glorie”

Era atent și chiar cuminte, o simfonie de cuvinte,
Dar când vorbea se repeta, zicea și nu, zicea și da,
În același timp, să nu cumva, să lase vreo impresie rea,
Dorind mereu sa placă tare, să prindă drum liber pe care
Să meargă, oarecum tihnit, iar glasul îi era șoptit;
Putea vorbi și în răspăr, căci nu zicea vreun adevăr.


Tot ce dorea era sa fie, o floare printre alte o mie,
Nu îi păsa că nu prea prinde, în simfonia de cuvinte,
Vreun lucru strălucind isteț sau, poate, un altul mai măreț,
Se strecura repetativ, pe muzici fără portativ,
Cântând cam fals, stârnind mirări, dând doar răspuns fără întrebări
Și insistând să-și facă loc, plagiator „fără noroc”.

Vă este cunoscut tabloul? Eu habar n-am care-i eroul,
Căci tot privind în jurul meu, nu mai știu cine sunt, chiar eu,
Altfel n-aș fi așa mirata, de lumea cea de ciocolată,
Ascunsă sub o poleială, dar ori prea dulce, ori amară;

Din toți, în schimb, mi-e chiar urât, de omul fără de trecut,
Care trăiește din lozinci, puțin de acolo, de aici
Și-n trecerea lui cea lină, nu dă nimic, dar să obțină
E tot ce are „nobil” scop, căci prea e om…„fără noroc”.

 

Chiar mă întreb „oare de ce, când are atâtea „farmece”?

Și pare că-n istorie, se vrea pe drum cu glorie?!

You may also like

17 comentarii

  1. Cine „seamănă” cu cel descris de versurile tale, o să refuze categoric să se recunoască în ele.

    1. …nici nu trebuie sa se recunoasca. Importanta e exprimarea mea. Cata vreme ceva sau cineva da drumul cuvintelor din mine, restul sunt amănunte…

  2. E plin de ‘ei’ în lumea virtuala
    Frustrati dezamagiti de viata.
    Inadaptati la viata grea,reala,
    Îsi pun mereu,noi masti pe fata !

    Sunt ignorati si nebagati în seama
    De profesionistii elitisti,realizati.
    Traiesc mereu în ireal,cu teama
    De lumea „buna” sunt stigmatizati !

    Ei au nevoie de comunicare,
    De empatie,dragoste si afectivitate.
    Poate-s orfani si au vieti precare
    Poate-si doresc o sora,sau un frate…

  3. Într-adevar,”viata bate filmul” fictiunii virtuale regizat de imaginatie si vise exprimate prin cuvinte multicolore relative,efemere,imitatii utopice a realitatii întunecate,de care fugim adeseori,afundându-ne inconstienti,mai mult,în întunericul sumbru al realitatii obiective.
    Filmul vietii real,perceptibil,autentic,este doar lumina si întuneric,alb-negru si/sau o combinatie a celor doua aspecte.
    Ce e superb si minunat,este harul de a avea libertatea alegerii (liberul arbitru),între Lumina si/sau întuneric,Adevar si/sau minciuna,Viata si/sau moarte.
    Am înteles ca urmeaza zile caniculare în România. Va doresc tuturor din suflet,zile frumoase si racoroase !

  4. Adriana, draga ti-a iesit dintr-o suflare!
    Eu am o vaga idee. Dar sunt asa de multi incat nu stiu pe care sa-l pun primul pe lista!
    Te imbratisez cu drag!
    ta-topa

    1. …exact, Cita. Sunt atatia in jurul nostru, incat nici nu merita sa facem liste, ci doar sa mai facem asa, haz de necaz, cum mai incerc eu cateodata prin litera-vers. Te imbratisez cu drag si bucurie…

  5. Sper ca ti-a trecut supararea! 🙂 Dar sa stii ca si „supararea” e buna la ceva … scoate din tine ce e mai frumos! 🙂
    Ti-am lipsit? Hahahahaha …..

Lasă un răspuns