Mărgăritare versificate

Lunea ca duminica

Luni nu-nseamnă mai nimic,

Dacă nu mai dormi un pic,
De nu ai cafea vreun kil,
Să nu-ți fie viața chin.
Luni nu-ți șterge încruntarea,
Că e soră cu visarea
Și-are multe de oftat,
Din duminici de-adunat.
Luni nu e nici matineu,
Nu găsești măcar un leu
Rătăcit prin buzunare,
Căci ai fost, ieri, la plimbare
Și te-ai dus la mall, la cramă
Și acum te împrumuta mama,
Singura ce nu-nțelege,
De ce lunea face lege
Printre cei ce nu au spor,
Când în piață, la Obor,
Lunea, parcă o răsfață
Si cu mărfuri, și cu viață.
În ăst timp tu vrei cafea,
Ba, nu pui nici lapte-n ea,
Să mai ai o nouă șansă,
Să mai pleci și tu de acasă,
Și să n-adormi în tramvai,
Ca să zică șeful „Vaaai!
Unde o fi, iar cel lunatic?
Cred că scurmă în jăratic
La grătarul cel de ieri
Și după atâtea beri!”

Nu știu cum e luni la voi,
Dar la mine-i încă joi,
Număr și nu îmi iese scorul
Și de vină nu-i alcoolul,
Nici cafeaua prea amară,
Nu mai merg de mult la școală,
Însă azi aș vrea să tai,
Frunza câinilor din rai,
Ăsta ce-l am la mine acas’
Și mă-ndeamnă la popas.
Nu-i așa că pot să-mi pară
Că e marți, așa-ntr-o doară?
Căci în minte îmi spun așa:
Lunea e prietena mea!
Eu glumesc, vopsesc cuvinte,
Dar vă rog să luați aminte:
De n-am avea începuturi,
Am fi toți niște rebuturi,
S-ar rula viața întruna,
În viteză, fără frână,
Poate am avea leneveala
Dar și multa toropeala.
De asta stau și socotesc
Bre, lunea-i ziua ce-o iubesc!
Căci mă face să par nouă,
Dintr-un foc, zici ca sunt două
Ființe în al meu trup –
Cea de ieri și cea de acum –
Și mă plimb în săptămână
Cu alură de nebună,
Care-și poartă grija sa..

Lunea, ca duminica!

La noi totul e ud, liniste și pare vacanță! Doar….pare

Provocare primită, ad-hoc, de la Petru, căruia îi mulțumesc că m-a trezit din amorțire.
sursa: trilulilu, lunea ca duminica
sursa: trilulilu, lunea ca duminica

14 gânduri despre „Lunea ca duminica

    1. …da, azi s-a scurs ziua de zici ca a durat 5 minute. Multe de recuperat, multa treaba, iar eu chef…ioc. Am fost insa..și la un frappe cu prietena mea , dar si la vopsit, însa doar la 23 am terminat treaba, de m-am asezat la laptop. Deci..lunea asta chiar a fost ca un…început. Sa va fie bine si vacanta frumoasa!

  1. Ce surpriză plăcută mi-ai făcut prin felul cum ai caracterizat ziua de luni, dar și prin promptitudine! Mă bucur că lunea ne e prietenă comună, ba am înțeles că și joia. Mulțumesc, Adriana! 🙂

    1. tu ai fost o oaza de frumos cu povestirea ta cu marea si tornada, parca mi-era ciuda putin ca nu am vreme sa ma asez la laptop si sa adun o poveste in minte, astfel incat ..in momentul in care am vazut provocarea ta, mi-am inceput ziua perfect, si am uitat ca, desi a fost extrem de lungă, mie mi-a parut ca a durat …vreo… cinci minute, cum îi ziceam și Danei. Multumesc și eu, Petru.

  2. dies Lunae-i în pridvor
    junius este medietās,
    aestas vine-n cetisor
    sed vita vadit …

    Conare ludere ludum latine!
    Joc de cuvinte amestecate (latina) … sa începem saptamana cu bucurie! 🙂

    p.s. Sper sa nu ma înjuri … exersam doar circumvolutiunile creierului … fara cafeina! hahahahaha!!!!

    Sau prefer sa scriu ca mai vreau o zi între duminica si luni? Pupici!

    1. ..ei, ia uite ce interesant! Te felicit și m-ai facut sa zambesc! Da, de ce nu? Inca o zi…ar fi perfect, doar ca …tot luni s-ar numi, cred. Luni..bis…

    1. …a fost asa un sfarsit de saptamana cu încarcatura puternica de parca se adunasera evenimentele speciale sa-și tina de cald. De asta nu mă mir ca ai avut si tu astfel de zile. Stiu ca esti in vacanta acum, astfel incat iți doresc sa faceti tot ce va doriti!

      1. mulțumesc, dar nu sunt în vacanță. 🙂 la sfârșitul lui iulie plec, mai am niște examene, niște cursuri, niște manuscrise până atunci.

          1. nu e superficialitate în reacția ta. 🙂 doar o presupoziție pe care eu n-am contrazis-o. mulțumesc! mult succes îți doresc și eu. și zile senine.

  3. Ca e luni,sau ca e vineri
    s-avem spiritul de tineri.
    Ca e miercuri sau e marti
    sa fim la suflet curati.
    Daca-i joi sau sâmbata,
    viata-i mereu proaspata.
    o miscare-n spatiu-timp,
    zei eterni de pe Olimp !

    1. ..nu știu daca imi port timpul
      sau ma poarta el pe mine
      Dar în zile îmi număr mersul
      Dinspre ieri, în azi, spre mâine
      Si de-i luni sau oarecare
      E un fapt lăsat să-mi pună
      Treceri vii săptămânale
      Ani întregi, lună de lună.

  4. Viata-i masurata-n timp
    în secunde sau în ani
    ore,zile saptamâni
    multi alearga dupa bani
    nestiind c-a lor iubire
    atrag mult rau si dusmani
    pierd eterna fericire
    zi de zi,ani dupa ani.

Comentariile sunt închise