Fum…de parfum, nimic nu e ce pare a fi…

 Nimic nu e ce pare a fi, e concluzia ce-mi rămâne de fiecare dată când citesc ceva polițist. De curând, am recitit romanul Agathei Christie, „Moarte pe Nil”, într-o încercare de aducere aminte, dincolo de ceea ce cunoșteam deja  și din ecranizările făcute, dar și dintr-o memorie uzată, din care lipseau amănuntele de tot felul. Era o altfel de documentare pentru tema minunată, pe care am ratat-o, de altfel, pentru Clubul Condeielor Parfumate, care se numea „Parfumul personajelor din Moarte pe Nil!”.
Vă garantez ca dacă dați click pe linkul Mirelei, nu doar ca va veți aminti perfect acțiunea și protagoniștii, dar veți afla și o grămadă de informații despre parfumuri, arome, stil, opulență și bogăție, iar în tabel – căci există unul acolo –  veti gasi interpretari inedite care, sigur, vă vor întregi cunoștințele sau, de ce nu, vă vor face curioși în caz de nu ați citit cumva cartea, deși mă cam îndoiesc de asta.
 Așadar, nimic nu e ce pare a fi și încă o dată, am realizat ce înseamnă să re/citești o carte la o vârstă când amănuntele sunt cele ce îți rămân în minte. Când eram foarte tânără, eram teribil de înfometată să aflu repede acțiunea, desfășurarea, personajele, să le dau drumul pe sania acumulării și să le simt, în final, ca un tot, fără să realizez, că, de fapt, le-am dezbrăcat de lucrurile esentiale și le-am pastrat in memorie goale, doar cu efectul întâmplărilor, fără să păstrez măcar puțin din ceea ce dă bogăția textului. Dacă mă întrebai de roman, ti-as fi răspuns, în cateva fraze, că e vorba de încă un mister dezlegat de celebrul Hercule Poirot, într-un mod maiestuos, vibrant, dintr-un alt loc exotic, dincolo de lumea obișnuitului, unde personajele iși pastrau cronologia si congruentele in tipare pe care, poate, le coseam perfect….. uitandu-mă, mai apoi, la filmul care sintetiza totul.  Superficialitatea asta o mai păstrez acolo unde simt  că nu mă atrage autorul sau când povestea pare o repetiție a unor cuvinte mult prea cunoscute, reclădite parcă, insa mereu retin actiunea…asa ca o delimitare a lucrurilor pe care le iubesc dar și ca o nevoie de recunoaștere. Ei bine, de data asta nu a fost asa și deși nu sunt pe temă, tocmai că am ratat-o, nu pot lăsa deoparte faptul că subiectul e terbil de ofertant.
După ce am trecut de personaje, după ce am vibrat perfect cu fiecare fleac apărut să-mi pună mintea în mișcare – deși era cam greu să mă prefac că nu știu cum se termină și care sunt autorii crimei – m-a pus pe gânduri franchetea lui Hercule Poirot în câteva dialoguri menite sa tulbure dar si sa trezeasca cumva părti din noi. Sa spui adevărul acolo unde omul nu are nevoie de el, îmi pare un act de mare curaj. Să-i spui omului ceea ce nu vrea să audă, necosmetizat și, deși politicoasă exprimarea, să-l pui pe fugă, este cu adevărat o mare calitate dar și o demonstratie perfecta a siguranței de sine, că mai apoi tu te poți strecura prin viața lui senin chiar dacă simți stânjeneala.  Oamenii au tendința sa creada ca nu vor fi niciodata influentati de deciziile pe care le iau in raport cu ceilalti, plângandu-se, mai apoi, de  nedreptatile pe care trebuie sa le suporte, uitand ca  au generat fiecare avalansa care îi cam mătura, făcandu-i vulnerabili și temători, paranoici și schimbatori, avand reactii care uimesc. Cata vreme esti conștient de consecinte duci mai ușor păcatul de a fi căzut în ispite de suflet hăituit.
Apoi, sa simplifici, precum Poirot, o vacanta facuta pe unul dintre cele mai incitante fluvii din lume, Nilul, cel in forma de reptila, numind-o „călătoria sufletului” doar pentru că una dintre divele romanului își dezvăluie trairile intunecate inainte de a urca pe vasul ce va deveni scena unor morti presimtite, întrucatva, este dovada ca poți găsi ceva ușor poetic și într-un stil destul de evident.
Dincolo de faptul că mi s-a deschis pofta de a vedea cateva dintre atractiile Egiptului, cu templele, piramide, deșert și hoteluri luxoase, mă gandeam cat de diferite sunt calatoriile pe care le facem noi acum și cum aratau bagajele celor ce se îmbarcau pentru un sejur de 12 zile. Cărti, scrisori, șaluri de catifea, rozarii, pălării, costume de mătase, caschete de colonialisti britanici, batiste cu monogramă din materiale diverse de unde poți deduce clasa socială, turbanuri, evantaie, rochii de seară, de zi, săruri, parfumuri în sticle de cristal, revolvere cu mânere de fildeș,  un întreg univers care vorbea despre și în locul tau.  Cameriste personale sau medici care purtau cu sine, intr-o geantă, o intreaga sala de operatii, telegrame și scrisori ce te gaseau oriunde, erau deja lucruri obisnuite.
Din nou, m-am gandit la secretele pe care le purtam fiecare, dar si la patima cu care ne invaluim cand dam de o situatie pe care nu o gestionam usor. Am ramas surprinsa sa vad cat de repede  s-ar debarasa oamenii de alti oameni, doar pentru ca unii au  un caracter îndoielnic și nu  sunt pe placul majoritatii, dar sa vada in moartea unuia ca si cand e pedeapsa pe care o merita, este mult peste puterea ma de a intelege. Si asta observ nu doar in randurile scrise, ci privind reacțiile celor care lasa cateva randuri la recenzii. Fictiune sau mers ușor in realitatile ce ne inconjoara, nu pot uita ca am trait astfel de senzatii cand un om plecat „nu la steaua cea buna” era privit de un altul rămas cu multă ură, bucurându-se de accidentul mortal, doar pentru ca acela îi gresise lui candva, avînd credinta că  primea ceva cuvenit faptelor sale. M-am cutremurat. Poti fugi de astfel de oameni, te poți distanța de cei aducatori de nenoroc, dar moartea e doar a lui Dumnezeu, nu o putem cere noi, de parcă am cere niste vreme rea in loc de soare, iar mâine te poți răzgândi. Sa te bucuri de plecarea definitiva a unui om ca și cand tu esti fara de pată, cred ca tine de o tulburare interioara profunda.
Apoi, dragostea și tot ce poți face în numele ei pe acest pământ. Oare  mai exista sacrificiu și devotament chiar si in comploturi și intrigi carora, din start, le cunosti deznodamantul? Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?
Categoric vremurile pe care le traim  sunt altfel. Parfumul acelei epoci il port in litere de romane care vor fi mereu la modă, poate printre putinele lucruri comune intre atunci și acum. Nu voi vorbi de lumea bogata, de opulenta care sarea in ochi și prin mediatizari excesive, in rubrici mondene, exact cum se intampla si acum, insa, in zilele noastre, nu e nevoie decat de putin „glamour” fara sa ai merite evidente. Poate merite nu aveau nici atunci, insa pozitiile sociale îi aduceau pe acestia in atentia lumii mereu curioasă, mereu pusă pe descusut și cusut. Ca în final să devii o știre peste care toți trec ca la fapt divers, pentru că nu vei mai conta….mâine.
Ce mi-a ramas in minte, ca un gong care suna prea devreme, batand neregulat si sacadat, e faptul ca ultima replica din aceasta carte parca anuleaza fiecare întamplare, trimitandu-ne, prea repede la urmatoarea: „nu trecutul conteaza, ci viitorul”
Si cum aceste cuvinte sunt confundate mai mereu cu o lozinca a progresului, eu, recunosc, că imi ascund capul intre umeri gandindu-mă ca prefer prezentul colorat cu arome de trecut și cu albastru curat de viitor, îngemănate delicat. Indiferent de ce am vorbit eu aici, poate ca nu are legatura total cu actiunea din „Moarte pe Nil” –  nu am scos decat niste idei razlete – dar e pretextul sa spun ca toți contăm, indiferent că suntem buni, răi, generoși sau cameleonici. Ramane doar sa hotaram caror oameni le suntem spectatori și cu care ne impletim firele iubirii și ale increderii.
Moarte pe Nil, amor subtil
Distrus de ambiții și lăcomie
Parfum amar, de om avar,
Obsesii pline de fantezie;
Nisip și perle, șaluri și stele
Ce adormeau prin vise triste,
Bani și ambitii, crezuri și vicii
Pitite-n colturi de mătase al batistei
Cu monogramă și poate o armă
Ascunsă-n urzeli potrivite de timp;
Lumea-i nebună, soare, nu lună
Prefera cel ce nu e-ndragostit
Decât de sine, și-atunci revine
Amor vinovat ce ucide prezentul,
Flacon cu lacrimi, esență de patimi
Și Moartea pe Nil devine efectul
….parfumului fum.
Pentru intreaga poveste as alege un parfum cu miros oriental, cum e cel Shem – el- Nessim de Grossmit –  un parfum Floral Lemnos Mosc de dama, creat in 1906.  Notele de varf sunt bergamot si neroli; notele de mijloc sunt muscata, iasomie, trandafir, ylang-ylang si radacina de stanjenel; Notele de baza sunt mosc, paciuli, cedru, lemn de santal, heliotrop si vanilie – și asta doar pentru că acțiunea se petrece în Egipt, dar pasagerii sunt aproape toți locuitori ai vechii Anglii, casa Grossmit avându-și acolo rădăcinile.
Viața are surprize la tot pasul. Fiecare dintre noi găsim acea părticică în care ne oglindim, iar dacă în ciobul nostru de lume se mai privește cineva, cred că vom fi fericiți, căci va conta mereu clipa purtată în ziua de mâine, cu bucurie pentru că ești și poți face lucrurile să curgă și printre pietre negre din ape involburate. Sa fiți fericiti, asadar!

You may also like

34 de comentarii

  1. Ai sintetizat perfect trăirile şi felul de a fi al unei epoci, cu puncte comune şi diferenţe între ceea ce astăzi trăim. Ai punctat orice detaliu examinat cu atenţie, toate acestea împletindu-le cu miresme de parfum. Nu ţi-a scăpat nimic şi nici nu mă mir, pentru că tu eşti expertă în detalii. Ai învăluit totul într-o povestire ce curge lin şi se sfârşeşte neaşteptat în versuri. Versurile sunt… superbe! O zi luminoasă şi parfumată să ai, Adriana! 🙂

    1. Ei, citind cartea am trecut și prin etapele de dinaintea actiunii de pe vas, cu amănunte ample despre personaje, cu evidentierea trasaturilor de caracter care mai de care mai șocante, de la accentuarea descrierii femeii bogate, destepte, frumoase, fara frustrari date de lucruri pe care ceilalti le-ar percepe fin, ea neputand sa treaca peste pragmatismul și duritatea lui „a detine”.

      Mi-a placut cartea mai mult decat filmul, pentru ca n-am fost sedusa de dragalasenia actorilor sau de maretia lor. Asa ca am ales ceva din tot amalgamul acesta, nu sa reprezinte romanul neaparat, ci pe mine in raport cu el, neuitand o clipa ca voi ati facut deja caracterizari ample, cu nume, parfum si poveste, documentari muncite pentru care am tot respectul. Chiar am remarcat o neconcordanta. In text cu o concluzie, parca la Diana citită- camerista lui Linnet, care trebuia sa se marite cu egipteanul, demisionase și cea care a fost omorata datorita lăcomiei sale era in functie de putin timp, cu 2 saptamani inainte, pe vas ca pasager fiind exact cel care fusese demascat ca bigam, in caz de s-ar fi insurat cu aceasta.

      Mie nu-mi plac, de exemplu, recenziile de carte pentru ca nu toti se pot abtine sa nu dezvaluie prea mult, asa ca sper ca textul meu sa aduca unora curiozitatea de a rasfoi cartea. Multumesc, Dana, pentru aprecieri.

    1. ..tu sigur cunosti si cartea, si filmul. ȘI APROPO, CAND CITESC CEVA, AM UN GAND CATRE TINE, CACI NU UIT UN ARTICOL DE AL TAU IN CARE SPUI CA DACA NU stai comod in fotoliu, parca, din pat..ba nu-ti sta perna bine, ba e incomod, ba vezi scame inexistente. Ei, bine…cam asa am patit si eu, de a trebuit sa ma ancorez pe canapea. Ma bucur ca ti-a placut amalgamul meu de idei, daca l-ai perceput ca pe o poveste e aprecierea totală pe care o puteam primi. Te imbratisez.

      1. Hehehe, cât de mult mă bucur că ţi-ai amintit. De fapt, nu. Că ştiu prin ce-ai trecut şi nu e deloc o bucurie să ştiu că te-ai „zbătut” atât. 😀
        Tu ştii că te iubesc 😉

        1. …da, eu mereu spun celor care ma intreaba ce prefer sa citesc in blogosfera sau oriunde…orice, dar sa-mi aduc aminte in timp de ele. De asta si scriu sub forma de poveste,caci povestea se tine minte. La tine se tin minte mult mai multe. Si eu te ador, potecuta mea. Noapte buna!

  2. Iti multumesc ca ai publicat postarea! ♥
    Eu nu am citit cartea (desi am scris la Povesti Parfumate, nebunie curata! ) :), dar desigur Poirot mai apare si în alte carti sau filme si peste tot este genul de om care spune adevarul în fata, ceea ce eu apreciez teribil de mult, pentru ca … „adevarule, este cea mai tare minciuna”! Mama mea a fost nascuta în anii 20 si desi Romania nu era foarte dezvoltata la acea vreme, bunicii mei erau oameni înstariti, aveau masina. Ceea ce vreau sa spun aici este faptul ca mama a avut acces la unele produse de lux din acea perioada, mai ales ca locuiau la Marea Neagra, unde era portul. Tu cred ca ai extras din carte lucrurile esentiale desi tu le spui idei razlete! 🙂
    Poezia este tare faina, are parfum de „Nisip și perle, șaluri și stele…” Iti doresc o zi frumoasa si cu multe realizari! Imbratisari!

    1. Am vrut sa-ti spun o gramada de lucruri o data… si a iesit ceva… bizar! 🙂 🙂 🙂
      Lasa, ca stam o data la o cafea de vorba! 🙂

      1. ..deloc bizar. Tocmai pentru ca gandul tau a tesut și prin ceea ce ai citit tu și ai schitat in povestea parfumata, cu ce am scris eu, ai scos, poate, chiar amănunte pe care eu nu ma axasem. Sa fi instarit, mai ales in acele vremuri, nu tinea doar de noroc, ci de istorii intregi, de familii cu blazon, altele doar pricepute in ale afacerilor. Am mai citit cateva idei despre mama ta. Daca ai link catre vreun text mai aparte despre mama, te rog sa mi-l lasi. Lumea acelor ani a fost fascinanta. Imagineaza-ti sa iesim noi acum in lume, cu cirapi cu dunga, rochii ample, posete, palarii, manuși…sigur vor crede ca mergi la vreo nunta sau un simpozion aparte. Am si eu doua palarii cu voaleta. Unde sa le port?

    2. Da, ai avut un rol important in publicarea textului. Cumva, stiam ca nu pot gasi decat un parfum al povestii in sine, dar ma bucura modul in care l-ati primit și citit. Da, ador expresia „adevarul este cea mai tare minciuna” și recunosc ca am cam facut uz de asta, mai ales liceeana fiind. Eu spuneam merey adevarul dar nimeni nu ma credea. O singura data am regretat caam spus „adevaruri”, atunci a semanat a tradare. Viata traita destul, as spune. Si din ea cu bune, cu rele adunam capitole. Te imbratisez cu drag. Mare drag.

      1. Koninklijk Theater Carré sau Nationale Opera en Ballet sau DeLaMar Theater … sa mai scriu unde le poti purta acele palarii cu voaleta? Toate sunt în Amsterdam dar mai am si aici pe langa mine teatru … Aici totul este permis, daca le poti asorta si la blue jeans, nimeni nu o sa se uite stramb! 🙂

        1. Despre mama nu am postare înca pe acest blog, pe cel vechi (care l-am sters ca fraiera) am avut o gramada de postari despre ea, dar în august sigur voi face una, atunci ar fi fost ziua ei!
          Pot folosi adresa de mail care este în drepta pagini? Adica îti pot scrie acolo? 🙂

          1. ..da, oricand vrei, de asta am și lasat-o acolo. Numai ca vezi ca eu raspund aiurea, in functie de pauzele din viata mea. Exact ca aici, pentru ca nu vreau sa zic doar multumesc și „vai ce comentariu/ postare minunate” astept un moment de concentrare. Acum, la 12 mi se termina pauza. Pana deseara sa ne fie bine. P e curand, Ella. Cu tot dragul astept articol despre a ta mamă. La mine e plin blogul. Pacat ca n-ai fb, acolo ma risipesc eu zilnic

  3. Mi-ai adus aminte de cum citeam in tinerete politistele. Repede, repede sa „vad actiunea” si daca textul imi placea, o mai luam din nou, in alt ritm, savurand pasajele de atmosfera.
    Eu tocmai recitesc romanul si imi pare bine de acest lucru, chiar daca nu am ajuns sa scriu ceva despre el, dar cine stie! O lume amalgam ciudata, personaje interesante, pline de culoarea data de autoarea care imi place foarte mult.
    Mi-a placut poezia ca un fel de sinteza a cartii. In stilul tau inconfundabil!
    O saptamana frumoasa sa ai, draga Adriana!

    1. Suzana, a fost o bucurie imensa sa retraiesc cartea. Culmea, lucrurile care mi-au placut cel mai tare, constructii de fraze si imagini luate impreuna, aproape ca nu le-am putut include in textul meu, de teama ca ar fi trebuit sa merg pe personaje, iar eu consider ca fiind intr-un grup, deja ceilalti o facusera perfect, iar mie imi ramasese sa gasesc altceva cat sa mai pun o piesa in puzzle-ul acestui roman adorabil dar si in tema propusa. De asta zic ca și tu poti scrie, cu alta ocazie. Eu chiar am scris fara sa ma gandesc ca povestea parfumata si-a inchis aripile pentru o vreme. Ma bucur ca ti-a placut poezioara, mi se pare ca acum exista, exact cum spui, tușa mea personala. Numai bine iți doresc și multumesc tare mult pentru aprecieri.

      1. Parcă pentru fiecare e scrisă o altă carte! Asta bineînţeles dacă nu există vreun critic (oare aşa se numeşte?) să ne spună ce a vrut să scrie autorul. 🙂

        1. Da, asa e. Apropo de asta, am mers in vara la un simpozion literar. Acolo era un poet care avea un volum mititel de versuri adorabile pe care si le stia pe de rost, desi avea ceva carti scoase. Astea-s amănunte, dar ideea e alta, ca avea o gramada scrise cu „ce a vrut sa zica poetul” tocmai ca il enervase prea tare intrebarea asta in anii școlarizarii sale. Inedit ..a fost..

  4. Uite cum mă faci să citesc romane polițiste. Deși am în bibliotecă și cărți de genul acesta, pe mine nu prea m-au tentat, le-a citit doar Ștefan. Cu al tău „fum…de parfum” mă atragi subtil în cursă, o să fac curând cunoștință cu Hercule Poirot… chiar dacă nu mi-e total necunoscut.

    1. Să-ti zic cinstit, cu cartile politiste am inceput a citi, mica fiind. Imi plac misterele, problemele de logica, datele, amanuntele. De fapt și filmele de acest gen le ador, tot ce e cu criminalistica, cred ca toate serialele le vad seara cand nu pricepe lumea de ce nu mai scriu atat de des. Apoi imi place tot ce e cu razboi, filmele de epoca, și abia pe urma thrillere, drame, etc…

      Acum sunt fascinata de serialul Straina, am vazut si revazut, si tot nu ma satur…

      1. Mi-ai mai vorbit de serialul Străina. Poate încerc să-l urmăresc și eu deși am o problemă cu filmele, nu mai reușesc să rezist până la sfârșit, prea multa oboseală și prea puținul timp liber își spun cuvântul. Ce-i drept eu sunt fascinată de cărțile și filmele ale căror protagoniști sunt animalele de tot felul:câini, urși, lupi și mai ales, cai. Regret că duminica trecută n-am reușit să văd tot filmul de pe Prima Tv, Prieteni pe viață, impresionante scene, impresionantă relația om-lup.

        1. Da, și acelea, dar nu intra la tremur de suflet, e prea multa emotie acolo, iar daca se intampla ceva negativ ma tulbura pentru ca eu stiu ca totul e posibil, avand in casa animale ce parca sunt desprinse din basme. Straina e cu intoarcere in timp, extraordinar mi se pare..

  5. Adriana, „parumul fum” e esenta romanului (a filmului, in cazul meu, pentru ca nu am citit romanul) – cred ca ar fi cazul sa-l citesc. 🙂
    In poveste – ai facut tu ce-ai facut, ce stii a face bine – si ai impletit armonios trecutul cu prezentul si, cumva, ai contrazis afirmatia „nu trecutul conteaza, ci viitorul” – pentru ca trecutul conteaza: contureaza viitorul trecand prin prezent
    Ador cartile politiste si am citit sute; cu toate acestea, nu reusesc sa inteleg cum de ajung oamenii sa ucida alti oameni, uneori pentru motive perfect stupide… Fiecare carte politista – e aproape sigur – prezinta un „caz real”… ceea ce e… sinistru. Cred ca unul dintre motivele pentru care-mi plac aceste carti este si acela ca „vinovatul va fi prins, binele va invinge”. Macar in carti sa se intample asa. 🙂
    Am copiat aici doua randuri din textul tau: „Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?” Sunt intrebari care mi-au „rasunat” in cap de multe ori. La a doua intrebare stiu raspunsul in ceea ce ma priveste: n-as pune persoana iubita intr-o situatie fara iesire, dar la prima… pot raspunde doar rational, pentru ca nu stiu cum as reactiona emotional, in cine stie ce situatie. Sunt dusa? 🙂
    Te imbratisez cu drag.

    1. Păi, „dusă” sunt si eu, pentru că, desi tema era clară cu parfumul personajelor din romanul deja stiut, eu am ales un parfum al acestuia si, implicit, am scos ideile care te-au bantuit si pe tine măcar pret de o citire. Apropo de ce spui tu mai sus, eu mă uit la aproape toate serialele ce au mistere de rezolvat: Lege si ordine, Cum sa sapi nepedepsit, Mediumul – favoritul meu, Crimele din Mindssomer (nu stiu cum se scrie corect). La cel din urma mereu rad si zic ca locuitorii zonei vor disparea in urma a atator crime, dar eu sunt la fel de uimita, ca tine, ce motive stau la baza deciziei de a le lua viata oamenilor.

      Cat despre celelalte intrebari puse, adaug ceva care nu e legat de poveste: uita-te la bogatasii care-si implica sotiile sau copiii in masinarii financiare, menite sa le puna in pericol libertatea, candva. Eu mi-as asuma intregul lucru doar pentru mine, nu sa imi asezpersoana iubita in focul luptei.

      Dincolo de toate acestea, a fost o bucurie sa recitescsi sa vad „MOARTE PE NIL”

      Să ai parte de frumos și iubire, draga mea!

  6. Daca ar fi sa te transform intr-un parfum, cu siguranta nota de baza ar fi margaritarul insa restul miresmelor mi-ar fi cam greu sa le adaug. AS pune totusi aroma delicata precum o glicina, catifelata precum frangipani si pretioasa precum orhideea. N-as renunta nici la floarea de lotus

    1. ..daca vreodata am rabdare, caut sa vad ce parfum are aceste arome deja. Eu as mai pune o floare – cala albă..e preferata mea și nu cred in legende ce spun de tristete. Cineva o are in gradina si spunea ca e cea mai puternica, rezistenta si recunoscatoare floare. Ii multumesc pentru onoarea pe care mi-o faci imaginandu-ti parfumul care as fi, dar hai sa-ti arat, acum, ca nu intamplator parfumul pe care-l percep și-l port e acesta:

      CACHAREL
      Parfumul Noa de la Cacharel este o combinatie luminoasa in care lemnele rare de cedru si santal adauga adancime aromei. Atat prin forma sa delicata de perla, cat si prin culoarea, parfumul Cacharel Noa evoca romantismul si feminitatea.

      Note varf: pruna, note verzi, frezie, piersica, bujor, mosc alb;
      Note de mijloc: iarba verde, crin, iasomie, ylang-ylang, lacramioara, trandafir;
      Note baza: coriandru, lemn santal, vanilie, cafea.

  7. După cum cred că au evidențiat și alții, nu numai personalitatea omului contează în redarea impresiilor după o lectură, ci și perioada în care a citit-o, starea de spirit, locul și atmosfera. O mulțime de factori care ne definesc la un moment dat și care pot fi indicii prețioase pentru un psiholog ca Hercule Poirot. 🙂

    1. Asa vad si eu lucrurile, si sunt fascinata de detaliile care curg și din care se pot desprinde fire pe care, insa, nu toti le pot impleti. Multumesc, Petru.

  8. Dacă cineva m-ar fi pus să fac un pariu dacă vei scrie sau nu, l-aș fi câștigat, pentru că am știu că vei scrie. Și era păcat să-ți privezi cititorii, admiratorii, pe noi toți de o asemenea poveste parfumată. Am redeschis tabelul pentru tine și am înscris eu a șasea poveste, adică a ta, dragă Adriana.
    Asemeni Dianei, îmi rămâne în minte ”Pana unde ai merge pentru persoana iubita? Sau daca esti iubit cu adevarat, cine te-ar pune in situatii fara iesire?” Depinde care persoană iubită. Și uite că nu știu, eu, care am convingerea că anumite chestii nu le-aș face, de data asta nu pot spune nimic clar, categoric.
    Totuși, eu nu pot vorbi despre o excepțională carte polițistă ca și cum ar fi o cronică a vremii, deoarece nu cred că pe vreun yacht de croazieră au fost uciși atâția pasageri…Cu toate că nu m-am interesat, e posibil ca în anumite circumstanțe să se fi întâmplat, bbrrrrrr.
    M-am interesat despre Shem – el- Nessim de Grossmi, are ingrediente multe, respectând tradiția arăbească de a combina lemnul cu condimentele și o mulțime de flori, dar aici se pare că e ceva mai sprințar, poate și pentru că, iată, celebra casă englezească de parfum are peste 100 de ani la activ.
    Mă bucur pentru superbele rânduri combinate cu versurile tale inimitabile. În rest, pot spune că povestea se sfârșește frumos, cu câteva scrieri valoroase, compuse rotund, atrăgător, la o temă pe măsură.
    Te îmbrățișez, drag condeier talentat!

    1. Cel mai greu mi-a fost sa aleg parfumul, zic eu, pentru ca, desi mereu zic ca nu sunt fan – eu ramanand fidela parfumului meu – eu sunt fan parfumuri orientale si nu uit ca mi-ai sugerat candva unul accesibil, caci nu fac un secret din faptul ca nu mereu traiesc in perioade unde m-as rasfata indiferent de bani. Si, inca ceva, fiind o editie in care se vorbea de lux, am ales aceasta casa de parfumuri pentru ca a fost reprezentativa pentru Casa Regala. Mai gasisem una, dar fusese preluata prin anii 90 și nu mi se mai părea ca se potriveste cu perioada filmului.

      Dincolo de parfum, eu as fi scris oricum, semn ca am facut-o discret, amintind insa ca datorita tie si clubului am citit cartea si revazut filmul, iar totul fiind proaspat in mintea mea era pacat sa nu traduc emotiile personale in litere. Ma bucur daca ti-a placut, sunt fericita ca am reusit sa pun punct unei povesti colective, macar pentru o peroada. Iți doresc succes cu Puppo, cu proiectele tale artistice dar mai ales îi doresc celui mai bun lucru din viata ta – Enyiei (niciodata nu mi-a placut asta cu „lucru”, dar tu-mi intelegi directia precisa) împlinire și izbandă.

      Cu fum de parfum…dispar nu inainte de a va imbratisa si a multumi pentru fiecare farama de apreciere si frumos.

  9. Acum reusesc sa citesc povestile voastre si deja m-am lipit bine de citeva slove… La tine gasesc imaginatie, dinamism, esenta esentei cind vine vorba de interpretare, cronica de text si de film, poezie, un tot unitar care ma trimite direct in acele epoci de roman in care totul era un mister. Si nu numai. M-ai fermecat si captivat cu cuvintul, Adriana draga <3

Lasă un răspuns