Mărgăritare versificate

Încredere

Mi-e val necunoscutul,
mi-e furtunoasă marea
neprevăzutului
ce-n cale îmi apare;
vâslesc în bărci cu pânze,
mă lupt cu neagra apă,
uitand mereu de vântul
care speranța adapă,
şi-aduce şi mult bine,
alungă chiar şi răul,
şi-atunci vâslitul meu
e doar o joacă nouă.

Gândesc, acum, cuminte
şi fără ezitare,
când ai la cârmă un om
din ăla cu O mare,
poate veni şi valul
ce parca te scufunda,
el sigur te va duce
unde nu-i apa adâncă.
sursa: pinterest

 

6 gânduri despre „Încredere

  1. Multumesc Adriana! Chiar aveam nevoie de „încredere”! „Vaslesc” acum un pic în „apa neagra” …
    ufff … uitase-m de „O” … si era chiar langa mine! Poveste lunga…

    pupici visatoare-o! ♥

    1. Mie luna mai nu mi-a placut niciodata. Nu-mi place nici acum, dar tu sa nu uiti de O al tău…niciodata. E ma usor totul, te imbratisez cu mult drag si-ti doresc numai bucurii.

  2. E o mare binecuvântare să ai lângă tine, la cârma vieții, omul acela cu „O” mare. Și dacă nu-l ai? Devii tu însuți Omul.

Comentariile sunt închise