Înșir, deșir, cos, descos mărgăritare de tot felul

Toto tomberonezul şi „circulaţia osului..în natură”

Orice am face noi – şi că-l ţinem în casă (recunoaştem vinovaţi, e singurul ce doarme cu noi în pat, la picioarele noastre), şi de-l spălăm, parfumăm, dichisim; că îl scoatem la plimbare şi chiar e singurul cățel ce ne așteaptă, cuminte, în mașină cât ne miscăm, pe repede înainte în astfel de cazuri, prin locuri în care dumnealor nu au voie – Toto ştie că e tomberonez şi se poartă ca atare.
 Păi, cum sare el pe poarta şi ar vrea sa se alăture căţeilor ce bântuie pe strada noastră, niciunul din cei de acasa nu îl egaleaza. Cum caută, pe unde nici nu gândești, semne cu pământ şi iarbă, inexistente în curte, te umple de admirație, căci e demn de o perseverenţă fantastică şi nu se lasă până nu se cocoață în vreun ghiveci amărât smulgând victorios și ultimul fir verde pe care-l vede. Ei, astea nu stiu daca sunt chiar semne de tomberonez, dar acela că nu se atinge de crănţănelele lui până nu se asigură că nu primeşte mai degraba vreun oscior, cât de mic, sigur ne îndreapta spre aceasta concluzie.
 
Să vă povestesc întâmplare:
Aveam un singur os şi 6 bucati căței. Câstigatorul a fost, bineințeles, Lupu’-Băiatu’, care nu a fost chiar încântat de el, ci pândea, mai degrabă, intrarea în casă, de unde îl priveau…alţi ochişori pofticioşi. Toto, supărat, s-a instalat in fata uşii, care fiind doar din geam termopan, ne asigura privelişte completă. Si s-a uitat, şi iar s-a uitat şi a salivat, şi ne-a privit cu repros. Nimic. Osul se micşora sub colţii lupului. Profitand de neatenţia noastra, Izi, maidaneza – primul câine care a fost vreodată la noi în casă cu drepturi depline, și care , seara, la culcare se retrage tacticoasă spre locul de culcuș, făcându-ne pe noi să glumim mereu că și-a luat garsonieră – iese afară, fură osul, iar ăsta mic tot ca în fetiţa cu chibriturile rămâne. Mergem la culcare, numărăm căţeii şi ne dă cu virgulă. Toto reuşise, cumva, să ajungă la oscior şi nu se dezlipea de el, deloc. Oricum l-am fi momit, el ronţăia de zor, aşezat confortabil pe bancuta din curte.
 
După un timp, cu ton ridicat, reuşesc sa-l chem în casă, căci nu aș fi avut chef să ne trezească într-un concert de lătrături, când am fi dormit mai bine; însă, pe la ora trei, cand Mihai s-a dus la baie, a iesit si ăsta micu’ afară şi s-a întors cu osciorul lui. În pat. N-am văzut, dar am început a auzi, căci, în liniştea nopţii, se evidențiau zgomote gen ronţ, ronţ, chiţ, chiţ, mai rău ca şoarecele de acum ceva vreme – altă poveste cu mari urme lăsate prin mine. L-am despărţit de comoara lui, aruncându-l pe terasa din spate, unde Zara-lupoaica.. parcă-l astepta, vigilentă. Maaaare greșeală, ronţ-ronţul revenea cu ecou, în interior, iar Toto privea cu jind şi ușor nedumerit, spre pădure.
 
Nu ştiu ce s-a mai intamplat ca am adormit beton, dar ştiu ca dimineata, tomberonezul meu, era fix la usa de la terasa uitandu-se după comoara lui – osuţul fermecat. Ne-am distrat şi i-am promis unul doar al lui, căci nimic nu-l face mai fericit, chiar dacă nu suntem darnici mereu cu astfel de „recompense” căci efectele secundare sunt, iar sănătatea lor contează. Dar, din cand în cand, parcă mi-e drag sa vad mutriţe fericite..de tomberonezi.

16 gânduri despre „Toto tomberonezul şi „circulaţia osului..în natură”

    1. Da, Fifi nu fura, dar face altele, ca in clipurile alea care mereu era la altii nu și la noi – ne face semn cu labuta sa îi dam si ei, se asaza pe scaun langa Mihai si insista mereu, iar cand chemam cateii la recompense, sta si ea in rand cu ei. O nebunie…

  1. Distractivă rău „circulaţia osului în natură”. Parcă-l văd plimbat de la unul la altul şi urmărit cu mare interes… Voi ştiţi cum e cel mai bine, dar mie chiar mi s-a făcut milă de Toto şi cred că merită un oscior.

    1. Iți dai seama că toată tărășenia ne-a tulburat putin. Toto e cel mai pofticios dintre toti, dar cand vede un os, parca-i alt catel. Nu e tocmai bine sa primeasca des pentru ca se constipa, dar cand îi dam e tare, tare fericit. Patania asta insa a fost specială.

  2. Greu de împărțit un os la șașe căței. Da, uite, cum și-au făcut, cât de cât, pofta aproape toți. Toto are dreptate, fiind cel mai mic, cred că i s-ar fi cuvenit lui privilegiul osului, chiar de la început. Lupu’ Băiatu’ și așa e bătrân, se putea lipsi se el.
    Adriana, ce să mai zic…indiferent de deznodământ, mie taaare dor îmi mai era de astfel de povești. Și sunt convinsă că aceasta e doar una din multele pe care le trăiești pe viu, zilnic.

    1. Stii, Nico, a trecut ceva timp de cand am scris povesti despre cateii mei, mi se parea ca exagerez putin, mai ales ca nu exista blogger care sa nu scrie despre menajeria de acasa. De acum doi ani jumate nu mai personific niciun animalut, mi-a fost suficienta povestea cu Lupu baiatu, insa cand ai astfel de intamplare…nu poti sta linistit..fara sa nu o relatezi și altora. Maine insa sa-ti dau un link al unei fete dragi sa citesti ceva amuzant, si sa ma mai nasc o data n-as putea scrie ca ea, am ras cu lacrimi.

  3. Aventură întreagă. Mi-a fost şi puţin milă, m-am şi amuzat puţin imaginându-mi întreg spectacolul, te admir din suflet pentru cum gestionezi situaţiile astea. Mi-aş dori să pot avea şi eu un măcar un căţeluş dar ştiu că nu-s în stare să am grijă de el aşa cum ar merita.

    1. Eu nu mi-am dorit catei. Stiam ce inseamna, scos afara, capricii, latrat, curatat, vaccinat, deparazitat, păr peste tot, urme de gherute pe podele, stricat una alta. Si cu toate acestea..am invatat sa-i potolesc si avem un haos controlat. Toto asta, insa, e spectacol, nu cedeaza pana nu obtine atentie si papa bun. Si-n Somalia s-ar descurca. Te pup, potecuta!

  4. De Toto m-am indragostit cand am citit cum l-ati gasit. 🙂 Desigur ca osul lui i l-as fi dat sa-l molfaie. 🙂 Imi pot imagina usor sunetele osului ros in pat! :)) Mi-a facut „figura” Bony, o boxerita pe care am avut-o candva si care – n-am idee cum! – si-a adus un ditamai osul in pat!
    La voi e o agitatie care, sunt sigura, va tine mereu in priza. 🙂
    Zile fericite iti doresc, cu drag!

    1. Toto e cel mai varstnic catel, dupa Lupu. Nimeni nu ar crede asta, desi nu are cu mult peste BOBITA, IZI si Zara, insa are. Ei bine, e si cel mai echilibrat si descurcaret. El cere, dar si da. El latra dar se si opreste cand il certi, sta in cos numai ca te aude pe tine zicand „bravo, Toto”, e fan pisic, și …oase. Asa ca …uite asa se nasc si astfel de povesti. Sa stii ca am o agitatie controlata, altfel as lua-o razna, oricat i-as iubi. Numai bine si voua, Diana!

    1. ..cum nu? Cu bucurie, asa ii trimit doar lui pupici, dar se vede ca n-ai citit povestea cu Lupu-Baiatu, altfel imparteai pupicii, te asigur!

  5. Cum sa nu iubesti asemenea mutrita? Am zambit imaginandu-mi toata scena osului adus in pat si recunosc ca eu nu as fi fost un stapan bun pentru caini pentru ca eu as fi cedat la orice mutrita. E un scump Toto. Va salut cu drag, oameni frumosi si trimit o mangaiere tuturor patrupezilor, iar lui Toto si Fifi cate un pupic.

    1. ..da, e musai sa inveti a nu ceda, altfel devine haos și ai dureri de cap. Primim pupicii și trimitem inzecit catre tine.

  6. Sunt adorabili. Acum de Paste, a venit si fi-meu cu prietena lui( eh… locuiesc impreuna de vreo 3 ani) si cu Shely, o domnisoara pichineza. A luat-o la pachet. E innebunita dupa stapana-sa, pe mine nici nu ma baga in seama, numai daca ramane singura cu mine isi baga capsorul sub mainile mele ca sa o mangai. Facuse prostii, adica un pic de pisu noaptea, si am gasit-o in fotoliul meu cuibarita. Nu stiam de ce prinsese asa subit drag de mine, pana am aflat. Stia ca facuse prostii si se ferea de ochii stapanei. Bineinteles ca am fost ca bunica aceea care tine parte nepotelului cand face o prostioara.

    1. Tare te iubesc, Lamîiță! Tare! Ai o candoare si o bunatate aparte. Nu stiam ca ai un fiu, si ma bucur pentru tine, asa cum ma bucur de intamplarea asta frumoasa cu catei adorati. Te pup cu drag!

Comentariile sunt închise