Mărgăritare versificate

Bine, mai aștept! Dar cât?

N-am umor mereu;
Ma zbat in replici cu zâmbet la colțuri.
Nu vreau cinism, nici ironii,
Nici miștoul unora care cred ca replica lor e glumă bună.
Vreau să râd,
Să hohotesc de bucurii.
Simt, însă, ca nu e vremea.
Bine, mai astept!
Dar cât?
Vă anunț dacă se schimbă lumea
Sau eu.
N-am umor și nici nu știu a merge pe bicicletă,
Si-mi par pierderi mari,
Caci viata poate fi glumă și mers pe bicicletă
Cu un coș mare plin de liliac alb.
Mi-aș mai dori să despic cuvinte.
Însă nimeni nu a observat, până acum,
Că eu am cuvinte înfofolite prea tare.
Ba, uneori, le-am pus și fular,
Așa cum îmi punea mama, când eram de-o șchioapă,
Mai sus de gură,
Cât să tacă toate și să le auzi, doar respirând.
N-am umor și nici nu știu să fiu amuzantă.
M-am născut cu sprâncenele adunate a mirare
Și cu buzele strânse, dar cu ochii după biciclete galbene.
Ce păcat că viața are doar dus.
Cred că la retrăit m-as fi priceput mai bine
As fi avut coșuri cu liliac alb in fiece cuvant,
Biciclete galbene la orice virgula,
Și zâmbete lăsate amanet pe chipul fiecarui om.
Iar tu nu te-ai mai chinui sa ma-nveti sa pedalez printre pietre
Sau sa râd de genunchii mei juliți.
Simt însă că nu e vremea!
Bine, mai aștept!
Dar cât?
sursa: zgubilitic.ro

17 gânduri despre „Bine, mai aștept! Dar cât?

    1. ..e simplu, stă în firea mea, căci n-aș mai complica ce simt și nici n-aș mai aștepta ceva, ce vine rar, dar doar…sclipind. Seară faină…

  1. Ei, lasă că nu ești singură. Nu numai că n-am umor, dar nici măcar nu știu a râde. Îmi plac cei care râd sănătos și cu poftă, mie nu-mi iese niciodată, doar de un mic surâs sunt capabilă..
    „Ce păcat că viața are doar dus.” Ce nevoie am avea și de un întors! Câte nu am retrăi altfel? Câte re-alegeri am face? Câte am schimba în noi și în jurul nostru? Dar fiindcă n-avem decât o viață, alta la schimb nu primim, să o trăim firesc, cu zâmbete și grimase, cu amuzament și tristețe, cu încredere și îndoială, cu câte puțin din fiecare. Nu trebuie să așteptăm o vreme anume, toate vin la timpul potrivit. Poate de aceea nu e nimic întâmplător în întreaga noastră existență.
    Dar e deja vremea să râzi, Adriana. Chipul tău frumos trebuie să radieze de bucurie și fericire, mai ales că ai de la cine primi stările acelea de bine. Nu le irosi.

    1. Mamăăă, dar chiar ai luat totul în serios. Doar mă stii ca rad, dar nu ca altii. Si oricum, eu i-am cerut lui Dumnezeu un sot care sa ma faca sa rad, asa ca de 12 ani…am asigurat si zambetul diminetii si surasul de noapte buna, cum bine zici și tu. Iar de retraire as avea nevoie, dar as formula altfel…as trai diferit unele lucruri, etape, clipe. Atat.

      Cu toate astea, tu stii cum rade sora mea? Ca un vulcan, molipsitor. Nascute din aceiasi parinti, nu suntem insa in aceiasi parametri. Cu toate acestea, noi două, impreuna, radem ca atunci cand eram mici …zgomotos si din orice. Si tare fain e!

      1. Pentru că te-am auzit râzând, nu mi-e prea greu să -mi imaginez cum râde Sanda și cum vă ” desfășurați” împreună.

        Am mers prima dată pe”modul” serios, deși știu cum ești, pentru că am avut tendința să fac analiză pe text, cred că m-am „molipsit” de la cine știe cine de pe aici..câteodată mă mai „virusez” și eu…

        1. …hahaha, ai fi a treia care-mi face analiza pe text. Mai nou, mă sperii. Analizele lor sunt mai bune decat textele mele, dar cum sa le zic asta?

          1. …hai, mă.. n-o să mai fac …și cum să fie analiza mai bună decât textul? Dar dacă zici tu…Eu înclin să trec asta, fără permisiunea ta, desigur, la categoria „umor subtil”.

  2. Între bicicleta galbenă și un surâs,
    Este liliacul alb, ce te-a făcut de râs,
    Căci n-ai știut să-i râzi între petale,
    Să adaugi mirosului, zâmbetele tale.

    Dar ai să râzi citind a mea șaradă,
    Ce-mpiedică lumea ce merge pe stradă.
    „Cine zâmbește și uită de sfadă,
    Și-ntre mărgăritare îi place să șadă?”

    1. Piatra as spune, grabindu-mi cuvântul,
      Luat cate unul, nu cu amănuntul,
      Zambind liliacului, duios, a-mpăcare,
      Si tie, multumind, pentru șarada din…zare.

      Iar de galbenul plin al bicicletei visate
      Mi-ar pune un suras pe neasteptate
      As pluti printre pietre si nu mi-ar sta-n cale
      Chiar si-n ocazii perfecte, într-o zi oarecare

      …cu zambete mii!

      Te salut, Mugur! Seara faina!

  3. Umorul tău e fin ca o mătase, pentru că el, umorul e de mai multe feluri. Tu ești perfectă așa cum ești acum și aici. Bicicleta galbenă (e pe bune?) e super tare. 🙂

  4. Cat vei vrea tu sa astepti, daca asteptarile sunt mai frumoase decat raspunsul!
    Sau daca simti ca asa ti-e bine si nu altfel!

    O zi minunata sa ai, draga Adriana!

    1. …da, uneori asteptarile pot fi mai frumoase decat raspunsul, desi și invers e unori la fel. Oricum ar fi, simt ca unele lucruri au ritmul lor, degeaba le zoresc eu sau le neg, ele mi se dezvaluie fin și clar ca si cand povestea e deja scrisa.

      Numai bine și tie, Suzana! La noi ninge plin ca intr-un basm de Craciun…

  5. Te salut din un oras confuz ce nu mai intelege de e iarna sau primavara. Acum e timpul pentru un ras bun poate alungam aerul asta mult prea polar si sa ne urcam pe bicicletele galbene cu un cos de ganduri albe precum liliacul. Ce zici?

    1. ..cu tine..pe orice, chiar si pe un nor plutitor sau pe o mătură galbenă impodobita cu liliac. Ei, ce zici? N-ar fi șic?

Comentariile sunt închise