Excentricități în alb-roșu

Nu-mi cad așteptările, cum îmi cad faldurile rochiei de pe umărul drept, cel pe care mereu îl prinzi precum mărul tău preferat. Roșu, zvâcnind de bucurie, încleștând maxilarul în oasele mele, pe pielea mea ce miroase a păcat și a miere..
Albul dinților tăi nu-mi lasă atâtea urme cum îmi lasă tristețea instalată în alte albiri de gând. Niciun bărbat nu mi-a știut vreodată răspunsul întrebărilor  nerostite.  Roșii și ele, pline de păcat. Tu mă ghicești, pe sărite. Dar nu te lași.
Mă privești atent, iscodind, încercând să-mi domesticești lumea interioara și-mi scrii în palmă poeme ce încep alb-roșu.  Eu mă zbat între cald și rece, între uimire și alint, între îmbrățișări și tăceri care-mi desenează pe chip trandafiri roșii, cu tot cu spini. Tie nu-ți pasă; smulgi totul ca într-o cunoaștere subtilă, biruind cu tandrețe și ultimul mărăcine înfipt de necunoscuții timpurilor din care tu nu știi decât pasaje albite. Mă albesc și eu în iubirea-ți și mă scutur din nou de așteptări, de tristeți, de întrebări, roșind…sub privirea ta…
În definitiv, singurele noastre excentricități alb-roșu stau în duminicile în care alungi, cu rugăciuni de gând, orice urmă străină. Un pahar cu lapte lângă o prăjitură roșie de atâtea fructe ne sunt răsfăț și extravaganțe molcuțe. Îmi șoptești că m-ai visat micuță, cu un sarafan roșu și bluză în dungi, cu pălărioară albă și cizme roșii, din cauciuc lucios, și un prieten câine, alături. Cât de bine mă știi. Mereu am fugit de lume, preferând companioni ce sigur vor merge pe același drum cu mine. Chiar și tăcând.
Apoi îmi cânți, afon, melodii pe care nu le-am găsit în niciun repertoriu. Ba îmi zici de lumină lină –albă, ba îmi spui de generația folk – roșie de sănătate și bucurie, ba mă faci sa râd murmurând cuvinte care nu par ale tale, alb-roșii, din nou. Când te întreb dacă ai vreo melodie care să mă facă să roșesc, tu ajungi în registre care mă uimesc teribil, albindu-mă de dragul tău. Flori de măr mi se scutură în timp ce te ascult. Ninge cu flori. Alb-roșu, din nou.
Râd în neștire. Ce răvășire de idei și emoții. Doar tu poți trece atât de ușor de la alb la roșu, de la sobru la joacă, de la complicat la simplu. Și iar râd, de-mi amintesc cum te-am luat de bărbat căci mă dureau obrajii de atâta râs. Unele poate și-au dorit bărbați bruneți, blonzi, cu bani, cu repere care mai de care mai sofisticate. Eu am vrut unul care să mă facă să râd, căci m-am născut prea încruntată, prea cu ochii adunați în cuta frunții, cea pe care tu o vezi semnul meu de distincție. Și iar râd…, de bucurie..alb-roșu..

Deja mă simt sedusă, fără să fi făcut, de fapt, nimic extravagant. Cu roșul buzelor mele pecetluim albul inimii tale. Dacă nu le avem cu excentricitățile, măcar ne scuturăm de florile din noi, și-mpletim fire, ca-ntotdeauna, unul pe față, altul pe dos, dar mereu….răsuciți în destin alb-roșu. Și cânt.
Stii ce mi-as dori acum de la cititorii mei? Să nu ne mai ureze nimic când scriu despre noi sau despre închipuiri cu noi.  Ci doar sa citeasca cu inima, asa in excentricitati...albe roșii și să și le imagineze doar cuvinte de topit obișnuitul. Normalitatea nu cunoaște extravaganțe, dar noi ne încăpățânăm să le descoperim, chiar și în litere ce tac…alb-roșu, mărțișorite…indiferent de anotimp.

Textul face parte din provocarea cu temă fixă numită – excentricități în alb-roșu. În clubul celor 12 cuvinte, la Eddie, în tabel, veți găsi și alte interpretări a ideii.

*din ciclul – Momente cu tine…

You may also like

19 comentarii

    1. Ai voie. Deși mie îmi pare că mă repet. Azi am actualizat niste articole, tot incercand nu stiu ce Seo, implementat de cei de la gazduire, și am descoperit ca am cateva astfel de adresari pe care le numesc – Momente cu tine, asa incat nu pot decat sa ma bucur ca ti-a placut si alb-roșul meu de azi.

  1. Mi s-a topit inima cand te-am citit, în alb si rosu.. „Povestitoare” cu buze rosii, esti fermecatoare!
    Acelasi lucru s-a întamplat si ieri cand am scris (la mine pe blog) despre un M, cu snur de martisor … mi se topeste inima de dragul lui! 🙂

    1. Da, vei descoperi ca eu am casa plina cu animalute de tot felul. Asa a fost sa fie, sa adunam precum furnica tot ce au aruncat altii. Multumesc pentru aprecieri și mi-a fost drag sa te citesc și azi. Pe curand!

    1. Știi, lăsând metaforele deoparte, eu chiar traiesc intr-o casă alb-roșu, cu om care asa vede viata, fără scurtături, cu zambet sau incruntare, cu bine sau rau. Daca am reusit sa traduc realul in fantezii cu alb rosu, mă bucur enorm. După povestea „omul și litera sa” la care as fi scris mult și bine, îmi trebuia ceva ca o ardere scurta. Sa ai o primavara frumoasa, cu flori de măr timpurii..

  2. Superba combinatia alb-rosu,simbol al iubirii pure,autentice,curate si înflacarate,eterne,atemporale,ce trece dincolo de moarte,într-o dimensiune elevata a perceptiei duhovnicesti,ce nu este atinsa decât de cei cu inima curata,deschisa spre Dumnezeul Cel Viu care este *DRAGOSTE*…
    O eterna primavara în suflet si cuget !

Lasă un răspuns