Să mângâi soarele pe creștet

 

Cândva, ți-era frică să „mângâi soarele pe creștet”.

Ce zbor mi-am imaginat eu, nici nu știi!

Te vedeam zvelt, ca un vis violet, într-o furtună, 

Ca un albastru șoptit într-o umbră de CER,

Dar dincolo de nori îți asezasei, în liniște, un covor.

Ai luat cu tine un strop de tutun, un vin cu renume,

 Un nume neștiut de femeie, ca enigmă, și ți-ai pus străjer un condor,

Mai la dreapta de Carul Mare, să-ți povestescă despre lume.

Ți-ai mai luat un vraf de cărți, un ochean, nițică speranță,

Și cinci idei de rumegat. Neapărat filozofice.

Ti-ai pus ca lampă Steaua Polară

Și te-ai apucat de scris, să nu uitam nicicand

Că, demult, „ai vrut să produci o eclipsă”. Ți-a cam iesit!

Demult, „ai vrut să produci o eclipsă soarelui mângâindu-l  pe creștet”, dar dincolo de nori, sub un cer violet, era menirea ta…

Zbor, cer, speranţă, violet, nori, albastru, condor, zvelt, dincolo, vis, furtună, linişte- covor, sunt cuvintele din provocarea lui Radu, care mi-a dat 13 cuvinte, pentru 13 versuri, pentru marți – 13 -, la ora 13.13. Poate o să vi se pară ciudat, dar cândva, dintr-un cenaclu la balcon, băiatul ăsta era poet de ocazie, zice el. Nu-l cred, habar nu are ca poți scrie versuri și fără să aibă formă concretă, iar cuvintele pe care ni le lasă nouă, celor care-l însoțim în călătoria asta virtuală, sunt mai mult decât poeme ad-hoc. Mulțumim, Radu! Succes în tot ce faci!

Și pentru că primul poem a fost puțin furat de ideea ta, mă inspir tot dintr-o calitate pe care o invidiez la voi, scorpionii – optimismul, și  așez versuri bonus, în alt registru:

Nu știu dacă din furtună pot culege stele frânte,

Nu știu dacă pui albastru pe-un condor ce-o să se-ntâmple,

Nu știu dacă aș putea să văd lumea pe-un covor,

Să m-avânt ca Aladdin, să merg dincolo de nori;

Nu știu dacă din speranță iese un vis împlinit

Și nu cred în curcubee ce apar când ești cernit,

Că strecori pe cer pictură încropită violet

Și că poți să faci nuanțe doar având un șevalet;

Să avânți o ciocârlie cu gând zvelt al  unui zbor,

Într-o liniște deplină să vezi brâul tricolor.

Și cu toate aceste semne ce apar frânturi în mine,

Mă gândesc că optimistul are toate acestea-n sine:

„-Nu-i asa că lumea asta colorata dă mai bine?”

M-ar întreba pe mine, pesimista, care cu greu vede lucrurile …..evidente și despica firul in patru prea mult